
‼️‼️ NU recunoaștem ca președinte al României pe marioneta retardă Nicușor Dan! Români, boicotați această făcătură, care ne face țara de râs! NU românii l-au votat pe Nicusoroș - cu unele excepții de persoane infantile, manipulabile și chiar idioate - ci l-au ajutat Maia Soroș, Emanuel Macrou și trădătorii de la B.E.C. și CCR!
La închisoare cu cei care au fraudat alegerile!
”Ştim că va fi o vizită în România, ştim că era plănuită pentru luna mai, dar având în vedere summit-ul din 9 mai tocmai Administraţia guvernamentală şi prezidenţială au spus că nu pot organiza două vizite într-un termen atât de apropiat. Ca urmare, la sfârşitul acestei luni urmează Nunţiatura Apostolică să ne informeze cum s-a restabilit vizita Pontifului Roman. Ceea ce ştim este că nu va fi numai la Bucureşti, ci şi în alte oraşe importante din ţara noastră, dar nu este fixat programul. Sigur că doresc să vină la Cluj, să vadă statuia lui Iuliu Hossu”, a spus PS Florentin Crihălmeanu.

Sa stea la vatican! Nu este binevenit in țara noastră!
Noi ortodocsi si catolici nu putem pretinde ca ne inchinam la acelasi Dumnezeu