Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” (fostă nr. 11) din Pitești pregătește un program special pentru aniversarea Zilei Naționale a României și a 100 de ani de la Marea Unire de la Alba Iulia.
Imaginile pe care vi le prezentăm au fost filmate în timpul repetițiilor care au avut loc marți în curtea școlii. Sute de copii interpretează cunoscutul cântec militar și patriotic „Treceți batalioane române Carpații!”:
Ministerul Apărării Naționale a apreciat inițiativa și s-a alăturat micuților:
„I-ați văzut ieri la repetiții cântând „Treceți Batalioane Române Carpații” din tot sufletul. Sunt elevii Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” din Pitești. Pe noi ne-au impresionat așa că azi militarii de la Școala de Aplicație pentru Unități de Luptă ” Mihai Viteazul” din Pitești sunt alături de ei pentru a sărbători în avans Ziua Națională a României în An Centenar”.