X

Schitul Rădeni încearcă delimitarea de grupare schismatică Sava-Staicu, dar primește un ultimatum din partea unor „mireni” să continue pe acel drum greșit

Related image

În acele zile de octombrie, egumenul Schitului Rădeni, ieromonahul Pamvo Jugănaru, a fost efectiv terorizat de către unii “credincioși”, prin sms-uri în care i se cerea imperativ să se lepede de “erezia părtășiei la erezie”. Acele sms-uri erau preluate direct din delațiunile pe care preotul Staicu începuse să le publice pe siteul propriu la adresa participanților la întâlnirea de la Beiuș, din septembrie 2017.

Pe un site obscur a apărut un material “strict din inițiativa mirenilor” în care preoților de la Rădeni li se cere să își precizeze “clar mărturisirea de credință”.

Ce concluzii putem trage din această scrisoare “a mirenilor” și din afirmațiile cuprinse în nota de „redacție” a siteului specializat în batjocorirea marilor duhovnici:

  1. Preoții de la Rădeni, în mare parte, nu sunt de acord cu atitudinea schismatică a grupului condus de monahul Sava (nu știm ce poziție mai are în acest grup preotul Staicu, sfinția sa rămânând acasă la ultima sinaxă [există voci care spun că ar fi fost o condiție a participării părintelui Antim], dar manifestându-și acordul față de ea, deși nu a publicat niciun cuvânt despre deciziile de acolo). Din informațiile noastre, la Rădeni, dintre preoți, doar protosinghelul Elefterie, gazda întâlnirii din Roman, este de acord cu poziția monahului Sava și a celor prezenți la cele trei întâlniri.
  2. Membri ai grupului Sava-Staicu (?) practică pe față forme de presiune, intimidare și șantaj pentru a-i ține sub control pe cei care s-ar putea să nu mai fie de acord cu calea greșită pe care merg.
  3. Dacă Schitul Rădeni începe să dea semne de îndepărtare de grupul schismatic condus de monahul Sava, atunci monahul grec s-ar putea să retrăiască experiența din țara-mamă, unde și-a pierdut, din pricina extremismului, toată audiența, destul de mare pe vremea când conlucra cu membrii Sinaxei Clericilor și Monahilor.
  4. Membrii grupării Sava-Staicu au iluzia că ei sunt „cei patristici”, fiind foarte afectați de faptul că au fost vădiți ca schismatici (încercarea de a se scuza mereu că nu sunt schismatici nu face decât să îi acuze și mai mult).
  5. Unii dintre membrii grupării Sava-Staicu nu au niciun fel de înțelegere a luptei care se duce, preferând să insulte și să calomnieze ceea ce nu pricep.

Din spusele celor care merg la Rădeni, autorii scrisorii și-au prezentat “inițiativa mirenilor” și la Rădeni, în fața părinților de acolo, fără a avea niciun fel de succes.

Într-o predică rostită în luna septembrie, egumenul schitului Rădeni a spus la un moment dat: “la urma urmei, dacă ne-am îngrădit de erezie, ne rugăm la Dumnezeu… dar ce să facem? Suntem noi vreun sinod, tăiem de la Biserică, aruncăm? Nu cred că putem. Eu nu sunt episcop. Cine este episcop, e treaba lui, zic dintre noi, dar nu e niciunul, nu cred că e o problemă… trebuie să ne smerim”.

Acestea par a fi semne timide că părintele Pamvo Jugănaru se îndepărtează de linia extremistă a celor din grupul Sava-Staicu. Faptul că autorii scrisorii recunosc ei înșiși că protosinghelul Ieronim și ieromonahul Andrei se opun considerării tuturor ca eretici și batjocoririi episcopilor mărturisitori este iarăși un semnal încurajator. Plecarea din Rădeni a ieromonahului Spiridon Roșu (se pare ca urmare a participării la adunarea de la Barajevo, de la episcopul Artemie, cu care egumenul schitului nu ar fi fost de acord) și a ieromonahului Xenofont Horga (după unele relatări, din pricina scandalului cu batjocorirea numelui părintelui Iustin) indică faptul că cei de la Rădeni nu mai sunt de același duh cu cei din grupul Sava-Staicu, lucru deplâns de altfel și de autorii scrisorii. Știm că cei mai mulți dintre credincioșii de la Rădeni se opun extremismului schismatic propovăduit de autorii scrisorii și de siteul care a publicat-o, se opun considerării tuturor ca eretici și batjocoririi puținilor ierarhi mărturisitori din lume, se opun considerării Bisericilor bulgară și georgiană ca înșelate etc.

Desigur, Rădeni are un drum lung de făcut până a se întoarce în punctul din plecare din octombrie 2017, când a rătăcit cărarea și a mers în hățișurile în care l-au ademenit cei cu cugetare schismatică.

Într-o singură privință au dreptate autorii scrisorii „mirenilor”: este nevoie de o clarificare a poziției celor care nu sunt de acord cu calea schismatică pe care merg cei din grupul Sava-Staicu și se pare mai puțin Rădeni.

integral pe Mărturisirea ortodoxă

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul ne-a blocat domeniul de 3 ori și am fost determinați să schimbăm serverul de mai multe ori, datorită amenințărilor primite de societatea care-l găzduia. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutor de la voi, cititorii noștri. Ne puteți sprini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Înșelări
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

3 comentarii

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.