”Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, va fi întrebarea adresată alegătorilor la referendumul pentru revizuirea Constituţiei, respectiv pentru redefinirea familiei, a anunţat după şedinţa de guvern purtătorul de cuvânt al Executivului, Nelu Barbu.
Cititi va rugam mai multe la:
dar dacă legea respectivă cuprinde și alte prevederi care pot dăuna grav drepturilor și libertăților noastre fundamentale ?
De ce nu s-a pus o întrebare simplă și directă la subiect ?
După aproape 15 ani în care nu am mers la vot , acuma mă gândeam să merg, însă cu acest gen de întrebare care poate ascunde capcane nu cred că o să mai merg. Voi ce ziceți ?
Corect. Forma adoptată de Parlament trebuie sa fie clara si publica pentru ca sa stie oamenii pentru ce vor vota. Altfel, statul se poate folosi de oameni, si te trezesti maine ca au votat toti pentru parteneriat civil… Viclenie pe fata.
Tot la articolul 48 din constitutie aliniatul 2 scrie urmatoarele: ”Căsătoria religioasă poate fi celebrată numai după căsătoria civilă.” Statul s-a urcat deasupra Bisericii, deci a devenit Antihrist.
Informati-va domnule.
vezi Monitor Oficial pag 1 din 18.09.2018! Acolo este scris ce se voteaza!
Astia sunt nebuni? Pai oamenii care ar fi votat pentru familia traditionala acum sunt suspiciosi. Daca ei prin revizuire inteleg sa modifice constitutia sa scape de inchisoare la articolele care doresc ei.
Chiar nu puteau zice daca Sunteti de acord cu revizuirea constitutiei ca si casatoria intemeiata barbat si femeie sau schimbarea termenului de dintre soti cu dintre un barbat si o femeie. Nu era asa greu ca doar ei ar trebui sa fie calificati.
PSD-ul anti-crestin care voteaza legi cu gen neutru si avort prin Parlamentul UE acum isi asuma initiativa cetateneasca a 3 mil de oameni probabil sa mai incerce sa scape de inchisoare pana pleaca si ei in Brazilia sau Madagascar.
Scuzati greselile am scris la nervi.
Ioan
Stii ce inseamna analfabet functional?
In afara de al doilea paragraf care imi era greu sa explic cum si ce text ar trebui sa scrie, nu am gresit mare lucru. Era ora 1 si ceva nu am stat sa verific. Exagerezi.
Textul trebuia sa mentioneze clar ce se schimba. Ei pot pune fix cu cateva zile inainte de referendum o alta prevedere de modificare a Constitutiei in legatura cu legile justitiei de exemplu. Ori au facut-o cu rautate ori sunt incredibili de incompetenti.
Sunt foarte multi oameni anti-PSD care ar fi mers fara probleme la referendum sa voteze cu DA. Referendumul nu ar fi trecut fara votul PNL de exemplu. NU poti pune un text asa ambiguu. Trebuie sa scrie exact ce se modifica.
Ioan
Citeste te rog acest comentariu:
https://ortodoxinfo.ro/2018/09/19/5-800-000-de-cetateni-trebuie-sa-fie-prezenti-la-vot-pentru-ca-referendumul-sa-fie-valabil-atentie-nu-vor-merge-cei-ce-se-opun-referendumului-intelegeti-ce-inseamna/#comment-41338
Nu mai ziceti ”familie traditionala” ! Ca or sa vina sodomitii si isi vor zice ”familie moderna.”
FAMILIE si atat ! Restul sunt anormali.
„Familia tradițională” nu există!
https://ortodoxinfo.ro/2018/01/05/familia-traditionala-nu-exista/
LEGEA REFERENDUMULUI 3/2000,TREBUIE MODIFICATA,ASTFEL INCAT INTREBAREA DE PE BULETINUL DE VOT SA FIE EXPLICITA,SA STIE OMUL CE VOTEAZA. S-A DOVEDIT LA ACEST REFERENDUM CA OAMENII NU MAI AU INCREDERE NICI IN POLITICIENI,NICI IN PARLAMENT,NICI IN MASS-MEDIA,NICI CHIAR IN BISERICA SI VOR SA STIE PE CE PUN STAMPILA DE VOT.
Trebuie facuta si o precizare importanta, persoanele care nu se afla in localitatea de domiciliu, pot vota la alte sectii de votare?
Vor exista si sectii de votare in strainatate?
Este vizibil cum satanele astea se caca pe ele cu o formulare eliptica la 160 de milioane lei, costul de organizare al referendumului.
Nu puteau preciza despre ce modificare este vorba, in cateva cuvinte? Spera sa fie si nauci la votare care sa nu stie ce sa voteze sa mai castige un vot acolo.
Boicoul da roade. La indemnul de a merge la referendum si sa voteze pentru casatoria dintre un barbat si o femeie, un om simplu, sofer, mi-a spus ca el nu se poate exprima in aceasta problema, intrucat nu are competente juridice si mai mult, Romania ar trebui sa se alinieze la legislatia altor tari mai avansate !!!! I-am replicat ca aceasta inseamna democratia, mi-a raspuns ca el nu va merge si sa nu ma supar, si de asemenea ce mi-a mai spus: ca nu ar trebui ca poporul sa hotarasca in orice problema!!! Fratilor, pai atunci de ce am scapat de dictatura comunista???
Isa, ai intentii bune, apreciez, insa ultima parte ” ca nu ar trebui ca poporul sa hotarasca in orice problema!!! Fratilor, pai atunci de ce am scapat de dictatura comunista???” . omul de care zici dumneata este foarte bine informat. Majoritatea deciziilor nu sunt si nu pot fi decise de oameni prin vot. De pe vremea grecilor antici se stie asta. Majoritatea oamenilor nu pot lua decizii pentru ei, dar pentru toata tara. Nu as vrea sa traiesti in taza in care majoritatea conduce. Din pacate nu cred ca o sa fiu inteles, suntem foarte polarizati in ziua de azi. Ne e frica de orice nu intelegem si una doua apelam la ” o putere de sus” ( nu citi Dumnezeu aici) care sa ne spuna si sa ne dea, si nu mai avem incredere in expertii de jos, in oameni de stiinta .etc.
Bogdan Munteanu: Unde sunt porcii? A văzut cineva pe drumurile patriei vreun convoi de porci morți? Au fost sacrificați? Cine i-a omorât? Cine i-a transportat? Unde au fost îngropați sau arși? Când? În cât timp?
https://www.activenews.ro/stiri/Bogdan-Munteanu-Unde-sunt-porcii-A-vazut-cineva-pe-drumurile-patriei-vreun-convoi-de-porci-morti-Au-fost-sacrificati-Cine-i-a-omorat-Cine-i-a-transportat-Unde-au-fost-ingropati-sau-arsi-Cand-In-cat-timp-152701
Să luăm ca bază de calcul sacrificarea a 100.000 de porci. Dimensiunea unui porc este cam cât cea a unui om (că tot semănăm noi, anatomic vorbind, la dispunerea organelor). Pentru a ocupa suprafața unui metru pătrat, în picioare, este nevoie de trei oameni, ceea ce ne îngăduie să aproximăm cam trei porci/mp. Asta înseamnă că dacă am aduna 100.000 de porci așezați în picioare, am ocupa în jur de 30.000 mp (cam cât au unele din cele mai mari piețe din Europa – Piața Bastiliei din Paris, Piața Republicii din Berlin sau Piața Victoriei din București).
Deci, ca să izolăm pesta, ne-ar trebui o groapă adâncă de cel puțin 2 m cu o suprafață în jur de 4 ha (8 pogoane sau 8 terenuri de fotbal). Sigur, suprafața scade dacă adâncimea gropii crește. Asta dacă sunt adunați toți laolaltă! Să încercăm să ne imaginăm un stadion de fotbal plin de porci. Măricel, nu? În această groapă trebuie întinsă o mare folie ca să nu se infecteze pânza freatică, nu? Și apoi, cum sunt transportați? Să presupunem că se folosesc containere de marfă. Acestea au o capacitate în jur de 10 tone. Dacă ne gândim la o medie de 100 de kg/ porc, într-un container ar încăpea 100 de porci, deci, ar fi nevoie de vreo 400 de containere. Cine le pune la dispoziție? Iar acestea trebuie să fie transportate. Ar trebui vreo 400 de camioane sau 20-40 garnituri de tren. Cine le pune la dispoziție, cine le încarcă și cu ce utilaje?
Să presupunem că-i incinerăm. Un incinerator mare de animale (fix, nu mobil, care este de trei ori mai mic) are capacitatea în jur de 6 tone. În acestea se pot arde 1,25 tone pe oră, deci, în jur de 12 porci pe oră, 288 pe zi, 8.640 pe lună, 103.680 pe an. Iar ca să poată fi arși rapid (maxim 2-3 zile căci, fiind cald afară, încep să pută, nu?) sunt necesare câteva sute de crematorii. Iar cadavrele, înainte de a fi aruncate în crematorii, trebuie și ele mărunțite de către personal specializat. Dar, din nefericire, nu avem suficiente crematorii în România.
Să încercăm să ne imaginăm transportul până la groapă sau la crematorii. Păi traficul intens care s-ar crea cu acele containere ar fi mai ceva ca lemnele din camioanele lui Schweighofer. Dar le-a văzut cineva? A văzut cineva pe drumurile patriei vreun convoi de porci morți? Trăim în epoca internetului, când marea majoritate a oamenilor postează pe fb sau youtube toate grozăviile, aproape tot ce fac în fiecare zi. Mi-e greu să cred nu s-ar fi găsit un curios să se fotografieze sau să filmeze marele convoi porcin sau că un gropar, un buldozerist sau un killer de animale nu și-ar fi făcut un selfie sau un mic filmuleț cu marea sau mai mica grămadă de porci sacrificați pentru salvarea omenirii. Deci, unde sunt porcii?
Prin sustinerea si promovarea referendumului voi cereti ca dreptatea noastra(de fapt a voastra ca nu stiti ce cereti sau mai grav, cum zice redactor, analfabet functional) sa fie sustinuta de satanel-aschiuta-cezarul stapanitor si nu de Domnul Dumnezeuul si Mantuitorul nostru Iisus Hristos.
Au ajuns siteurile ce contin cuvantul „Ortodox” in titlu sa ne invete sa fim crestini ?!!! Sa nu fie.
Ca sa fie clar pt toti pierdutii si blogălăii: veti vota pt modificarea constitutiei nu pentru redefinirea notiunii familiei in constitutie!!!
Hristos nu face compromisuri!!!
Constantin K
Tu esti glasul sarpelui.
are cineva un link clar, ( link nu indemnuri de genu ” cauta pe google” ) catre ” legea de revizuire a Constitutiei”.. din intrebarea „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”. Va rog sa-l aratati si noua.
Cei care doresc schimbarea Constitutiei fata de Legea Familiei si acceptarea casatoriilor intre persoane de acelazi sex vor merege la referendum si vor vota cu Da.
Cei intregi la minte care cred in casatorie este doar uniunea intre persoane de sex diferit (femeie si barbat) vor trebui sa stea acasa si sa nu pargicipe la vot.
Aceasta incearca sa va explice si Redactorul…daca mergeti la Referendum veti vota in favoarea homosexualitatii si veti dori uniunile dintre acestia si cele ce vor urma!
Elena
Esti bine?
Spunand DA la referendum,o fac cu adanca convingere,dragoste si recunostinta fata de Martirii,Mucenicii, Eroii neamului romanesc,aducandu-le si de aceasta data prinos de adanca multumire pentru jertfa lor pentru Hristos,neam si tara.
Este o marturisire in fata Adevarului Hristos,o iubire inalta pentru perfectiunea zidirii Sale,BARBAT si FEMEIE,care impreuna si numai ei impreuna pot deveni prin taina casatoriei,un singur trup si un singur suflet,adica o FAMILIE,in fata lui Dumnezeu si a oamenilor,binecuvantata cu nastere de prunci(atunci cand Domnul binevoieste)
Nu exista nimic altceva,nu exista nici un compromis.
Cel care incearca sa schimbe legea divina,se autodeclara vrajmas al lui Dumnezeu.
Acest referendum ,ne ofera sansa de a pretui odata in plus viata,acest sublim si fara seaman dar,oferit de Atotputernicul ,zidirii Sale,sa nu o irosim in zadar,sa o pretuim la adevarata ei valoare,care include dorul nostru de Dumnezeu,care isi cauta drumul in orice clipa catre EL.
Ca medic am o datorie sfanta ,de la care nu pot sa abdic.
Primum non nocere,(înainte de toate, sa nu faci rău) sau principiul non-vătămării este un principiu etic fundamental,filosofic, pe care se bazează medicina,din antichitate pana in zilele noastre.
Maxima acesta este deseori invocata, cu toate ca originile ei sunt destul de neclare. Dincolo de ea, juramantul lui Hipocrate exprima si el in mod clar atat principiul nefacerii raului, cat si principiul binefacerii: „Voi folosi tratamentul pentru a ii ajuta pe bolnavi in conformitate cu abilitatile si judecata mea, dar nu il voi folosi niciodata pentru a ii rani.”
Dandu-ne acordul (prin neparticipare la vot),ne declaram impotriva sanatatii fizice si psihice a omului,chiar daca el a abdicat cu buna stiinta de la aceasta.
Nimeni si nimic nu trebuie sa stea in fata deciziei noastre.
Daca elitele sionisto-masonice au decis pentru noi(cum s-a intamplat in majoritatea tarilor lumii,care au aprobat casatoria dintre doua persoane de acelasi sex,neexistand o precizare concreta in sistemul legislativ),trebuie sa le raspundem clar si raspicat”Pe aici nu se trece”-deviza născută pe câmpul glorios de luptă al Mărăşeştilor,din iulie-august 1917, care apartine marelui si curajosului general Eremia Grigorescu,care a rostit înălţătoarele şi emoţionantele cuvinte: „Pe aici nu se trece!“, ceea ce s-a adeverit. „Faceţi din piepturile voastre scutul de apărare a ţării, scut de care inamicul să se prăbuşească, să se sfărâme. Gândiţi-vă la gloria străbună, când strămoşii apărau ţara cu măciuca, dar n-au îngăduit să o calce duşmanul şi v-au lăsat-o vouă moştenire. Ei erau puţini la număr, dar mari şi năprasnici în luptă. Voi apăraţi ţara cu arma şi tunul. Arătaţi-vă demni de ei!“
Pariciparea la acest referendum,in care vom vota clar si raspicat DA,este o ofensiva impotriva raului deghizat in forme incredibile,care ne razboieste ,dorind sa insele vigilenta si buna noastra credinta.
Cred ca sunt in asentimentul confratilor mei si a tuturor oamenilor de pe cuprinsul tarii,cand spun: „prieten mi-e Platon, dar mai prieten mi-e adevărul!” Pentru că nu trebuie să uităm niciodată că, atunci când este la mijloc fiinta umana zidita de Dumnezeu, mai ales în postura lui de pacient suferind de nesănătate, nu este permis să nu ținem cont de faptul că „primum non nocere”!
Minoritatilor sexuale nu le este necesara aprobarea noastra tacita de a se casatori,cand deja o pot face cu nonsalanta,cat urmarile negative,pe care le-ar avea lipsa revizuirii constitutiei.
Acestea au fost discutate pe larg.
As adauga din punctul meu de vedere,ca esecul revizuirii constitutiei constituie un atac premeditat la viitorul acestei natii.Nici nu admit ca asa ceva va fi posibil…dar daca…cetatenii tarii ar trebui sa se gandeasca la urmarile ,care ii asteapta:
-lumea ostila,nepotrivita cu idealurile ,convingerile si credinta in care vor creste,copiii acestui neam obidit,tradat si vandut
-afrontul adus credintei noastre ortodoxe stramosesti,pentru care au luptat voievozii si eroii acestui scump pamant(suntem si ramanem o tara declarata majoritar ortodoxa)
-toti romanii trebuie sa inteleaga ca nu putem sa ne lepadam de Hristos,(caci despre asta este vorba),atunci cand puterile intunericului au decis peste capul nostru.
-alegerea lor (ma refer la comunitatea LGBT)este problema lor si nimeni nu incearca sa le anuleze decizia luata in cunostinta de cauza.Respectam aceste lucruri,ii respectam si le cerem ca si ei sa respecte optiunile si deciziile noastre ca majoritari in tara unde locuim impreuna.
Daca se simt inconfortabil aici,nimeni nu-i retine sa-si gaseasca alt loc in primitoarea de straini,Europa.
Aici se potrivesc cuvintele IPS Mitropolit de Nevrokopi, Nathanail (Patriarhia Bulgariei) in scrisoarea de susţinere a Stareţului Sfintei Mănăstiri Vatoped, Arhimandritul Efrem :
„*Acela care a îngăduit această încercare va arăta în cel mai categoric chip adevărul şi va răsplăti durerea provocată de cruzimea şi nesăbuinţa omenească.Nu au citit, se vede, vrăjmaşii niciodată Sfânta Scriptură şi nici ceea ce Însuşi Domnul i-a spus lui Pavel: „Greu îţi este să loveşti în ţepuşă cu piciorul” (Fapte 26, 14).
Am însă şi mâhnire, văzând că omenirea se îndepărtează cu ritmuri repezi de Dumnezeu. Îl dispreţuieşte pe Dumnezeu şi declară dumnezeu propriul sine…
Am mâhnire, pentru că nu doar în Grecia, ci şi în alte ţări unde există o Ortodoxie luptătoare, urâtorul de bine, prin instrumentele sale, încearcă să provoace lovituri şi să zdruncine credinţa oamenilor în Biserica Ortodoxă, ca să poată, aşa cum crede el, să-şi săvârşească nederanjat lucrarea distrugătoare…
Lupta este dură şi grea, pentru că răul are de partea lui toate mijloacele de comunicare şi manipularea opiniei publice devine mult mai uşoară pentru aceştia.
Însă adevărul este aur şi aurul, oriunde s-ar afla, străluceşte.
Le răspundem,din nou tuturor celor care nu ne inteleg si nu sunt de acord cu noi:
„Greu îţi este să loveşti în ţepuşă cu piciorul” (Fapte 26, 14).
*https://www.pemptousia.ro/2011/12/%E2%80%9Egreu-iti-este-sa-lovesti-in-tepusa-cu-piciorul%E2%80%9D-fapte-26-14/
Atentie. S-a creat o intreaga psihoza in randul populatiei cu aceasta formulare de pe buletinul de vot. Vorbim despre modificarea Constitutiei de catre Parlament. Acolo sunt si psd isti si pdl isti si …etc. Daca modificarea propusa ar fi avut in cuprinsul ei si alte „gargarite”, opozitia ar fi luat foc. Singura lege de modificare a Constitutiei este:
L E G E de revizuire a Constituţiei României
Camera Deputaţilor adoptă prezentul proiect de lege.
Art. I. – Alineatul (1) al articolului 48 din Constituţia
României, revizuită prin Legea nr. 429/2003, aprobată prin
referendumul naţional organizat în zilele de 18-19 octombrie 2003 şi
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 767 din
31 octombrie 2003, se modifică şi va avea următorul cuprins:
„ARTICOLUL 48
Familia (1) Familia se întemeiază pe căsătoria liber
consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea
acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a
asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor.”
Art. II. – Revizuirea Constituţiei se supune aprobării prin
referendum, organizat potrivit dispoziţiilor art. 151 alin. (3) din
Constituţia României, republicată. Acest proiect de lege a fost adoptat de Camera Deputaţilor
în şedinţa din 9 mai 2017, cu respectarea prevederilor art. 151 alin. (1)
din Constituţia României, republicată.
p. PREŞEDINTELE CAMEREI DEPUTAŢILOR
PETRU – GABRIEL VLASE
Daca cineva are cunostinta si de alta modificare sa vorbeasca acum. Intrebarea spune despre forma „adoptata” si nu care va fi adoptata de parlament. ATENTIE !!! restul sunt rautati grosolane. Din 22 decembrie pana acum n-ati invatat nimic desdpre manipulare. Rusine.