Liber la VÂNĂTOARE de păsări și animale RARE. Statul român NU le PROTEJEAZĂ

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Cei din comisie au avut obiecţii la numărul de exemplare trecute în ordinele de ministru, la specii cum ar fi: capra neagră, cerbul carpatin, turturica, ciocârlia de câmp, nevăstuica, potârnichea, prepelița și ierunca.

„Necesitatea avizului ştiinţific este stipulată de Lege care, astfel, consideră ca importantă luarea în considerare atât a principiului precauţiei (prevenţiei), cât şi două dintre legile lui B. Commoner: “toate sunt legate de toate” şi “natura se pricepe cel mai bine”. Or, în problemele privitoare la natură, naturaliştii se pricep mult mai mult decât economiştii, juriştii sau politicienii!.

Relizatorul Realitatea TV Octavian Hoandră susține că aceste specii de animale și păsări, unele pe cale de dispariție, ar trebui protejate de statul român. În schimb, ele sunt vânate.

”Se ascund tot felul de tranzactii. De exemplu ministerul spune cerbi. Nu, nu sunt cerbi comuni, sunt cerbi lopatari extrem de rari și prețioși ca trofeu. Înfiorător, adică vă spun că s-a dat liber la vânătoare de potârnichi și de păsărele din astea mici de ciocârlii. Pentru limbile acestor pasari. Limbi care sunt considerate niște delicatese și sunt tranzacționate pe sub masa cu niște firme italienești. Sau capra neagra. Ani de zile a fost considerat monument al naturii și acum vine ministerul și spune ca sunt trofee”, a spus Octavian Hoandră.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X