X

Stăm bine: 42% dintre români nu au deschis un cont în bancă, iar și mai mulți nu folosesc CARDUL

Image result for Românii, pe ultimele locuri în Europa privind plata cu cardul: ”Banii din cont nu îi vezi”

“Ce-i în mână nu-i minciună!”. Pare să rămână principiul după care se ghidează mulţi români, atunci când vine vorba despre cum să îşi ţină banii: în portofel sau în bancă.

De altfel, un raport al Băncii Mondiale arată că aproape jumătate dintre adulţii de la noi nici nu au un cont. Stăm cel mai prost din regiune la acest capitol.

În timp ce sociologii vorbesc despre o lipsă de educaţie financiară, economiştii atrag atenţia că, folosit corect, un card poate să aducă mai mult timp liber şi chiar mai mulţi bani.

Dacă în Norvegia sau în Suedia multe dintre magazine şi instituţii acceptă doar plata cu cardul, 42% dintre adulţii români nici măcar nu au deschis un cont în bancă, arată un raport al Băncii Mondiale. Suntem la mare distanţă de polonezi, spanioli şi chiar de bulgari, aşa că ne comparăm cu Rwanda, Paraguay şi Moldova.

Banii din cont nu îi vezi. Nu poţi să îi numeri de vreo şapte ori. Avem şi nevoia să simţim tuflă de bani în buzunar, că doar aşa suntem şmecheri. Din păcate, toate lucrurile astea care ţin mai degrabă de un conservatorism pe care românul şi are faţă de ceea ce înseamnă modernitate, ne duce către nevoia de a pune în practică “ce-i în mâna nu-i minciună” şi să avem banii la saltea mai degrabă decât într-un cont”, explică Gelu Duminică, sociolog.

Aşa se face că o treime dintre pensionari primesc pensia acasă. Şi, în sectorul bugetar, avem cei mai mulţi angajaţi din regiune care încasează banii cash. Însă, un cont în bancă ne-ar putea scuti, de exemplu, de drumuri pentru plata facturilor.

Nu mai ai niciun argument. Chiar dacă băncile sunt cu comisioanele şi avem percepţia asta. Dacă eşti atent, plăteşti nişte comisioane, însă beneficiul pe care îl ai este substanţial. Tu dacă ai un card de debit sau de credit îţi este foarte uşor, nu mai trebuie să umbli cu bani mărunţi la tine, ai exact banii potriviţi întotdeauna, păstrezi chitanţele, ştii exact câţi bani mai ai, ştii ce ai de plătit la credite, cu facturile ce uşor îţi este, deci este un mic gospodar şi nu e complicat deloc”, explică Adrian Mitroi, profesor de finanţe comportamentale la Academia de Studii Economice.

Doar ca şi băncile au o parte din vină.

Ne-am învăţat că băncile nu sunt prietenii noştri. Băncile nu au apăsat pe pedala educaţiei financiare pentru clasa de mijloc şi pentru cei cu mai puţin cunoştinţe financiare. Banca este uşor arogantă, sunteţi de acord? Cu reclamele lor imposibile, pentru oameni care se pricep”, continuă Adrian Mitroi.

Datele Băncii Mondiale arată că femeile sunt mai conservatoare ca bărbaţii şi evită cardul. În România diferenţa este de 9%.

Categorii
Cipuri
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

10 comentarii

  1. stam excelent… pt o tara care vrea sa se indrepte spre evu mediu….

    reallity check: nici banii nu sunt bunuri in mana… sunt o hartie fara valoare!

    1. Si care e problema cu „evu mediu” te asigur, ca fara de asemanare mai multi oameni dobandeau mantuirea decat pe vremurile acestea „iluminate”

      1. Sa nu mai spunem ca in Evul Mediu, oamenii puteau avea macar ceva aer curata, apa si hrana curata, daca voiau neaparat. Astazi nici macar atat nu mai putem avea. Dar vrem carduri!

  2. Poate ne explica marii specialisti care isi dau cu parerea in articol, cum s-ar descurca cu contul sau cu cardul bancar la o pana de curent prelungita, sa zicem de 3-7 zile ?

    Intr-o astfel de situatie, nici banca si nici supermarketul, nu sta de vorba cu tine. Nici pompele de combustibili auto nu mai functioneaza.

    Iar cine raspunde la aceasta intrebare ca, asa ceva e imposibil sa se intample, are probleme grave de logica, se minte pe el insusi si nu in ultimul rand, e un mare inconstient.

    Aceasta este partea pur materialista a problemei, dar daca stam sa analizam si partea duhovniceasca, treburile se complica si mai grav.

  3. Din nou, aroganta maxima a lobbistilor pentru carduri, care vor sa demontreze ca oamenii care nu folosesc un card sau servicii bancare sunt oarecum incapabili sa ia cea mai buna decizie pentru ei. Trebuie sa ne spuna un specialist in finante „comportamentale” (??) ce ar trebui sa facem. Pe de alta parte, bravo femeilor din Romania, care se pare ca au devenit cele mai reticente persoane din toata UE in privinta asta.

  4. Dacă nu avem voie sa folosim simboluri antisemite, de ce ni se impun simboluri anticrestine prin carduri?

  5. Parcă o singură dată în viață am plătit cu cardul si asta din cauza ca îmi uitasem o parte din bani acasa;si,de a lungul vieții mele,am avut o mulțime de carduri;însă,ca să nu încurajez dispariția metodei alternative(cash),voi alege în continuare metoda clasica.

  6. Am plătit cu cardul „on line„ de trei ori până acum pentru niște medicamente din străinătate. Altfel nu am mai plătit nimic cu cardul niciodată, și nu am să îl mai folosesc nici pentru a plăti medicamente.
    Statistica legată de cei care folosesc doar banii cash este încurajatoare. Dar să nu uităm că peste doar câțiva ani plățile cu bani lichizi nu vor mai exista nicăieri în lume. Se vor face plăți exclusiv cu cardul, chiar și pentru a cumpăra pătrunjel din piață. Din momentul acela și până la implantul pecetei va mai fi doar un pas. Tehnologia este pusă deja la punct și gata de a fi aplicată pentru orice formă de constrângere și control a populației.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!