X

ARTĂ? Organe sexuale, cruci și cranii, în cadrul unei expoziții din Timișoara. Părinții care și-au adus copiii NU au fost avertizați dinainte

de null

Expozitie de arta controversata la Timisoara. Cativa artisti vizuali au reusit sa socheze publicul cu lucrarea lor!

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Penisurile, crucile si craniile celor de la Baraka au socat publicul de la Festivalul Revolution din Timisoara.  Ei au primit un spatiu la Muzeul Satului Banatean si au inceput cam tarziu sa-si monteze instalatia. Ar fi trebuit sa puna afise ca expozitia este interzisa publicului sub 18 ani, dar acestea au fost de negasit, iar parintii care s-au dus cu copiii acolo au fost revoltati. S-a discutat chiar si la nivel de Consiliu Judetean, una dintre institutiile care a finantat festivalul.

„Eu am cerut celor de la Revolution, pentru ca acel spatiu a fost de comun acord la dispozitia lor pentru festival, sa demonteze. Nu am absolut nimic cu artistii contemporani, dar nu mi s-a parut potrivit ca intr-un cadru in care sunt foarte multi copii sa ne trezim ca vin si privesc sule. Noi am dat o anumita suma de bani sa aduca spectacol artistic, formatii, samd. Am primit foarte multe sesizari de la parinti”, ne-a declarat Adrian Negoita, consilier al presedintelui Consiliului Judetean Timis.

Cei de la Baraka spun insa ca publicul le-a devorat expozitia si dau vina tot pe public pentru cele intamplate.

„Era de asteptat ce s-a intamplat. Noi, ca Baraka, am mai trecut prin treaba asta si anul trecut cu sicriul de la ANAF, care a rezistat doua zile, acum a rezistat doua ore. Urmeaza sa vedem ce este de facut, daca trebuie totul strans, am strans o parte din instalatie. Instalatia era acoperita dintr-o platforma acoperita cu «dildo-uri», plantate ca niste ciupercute, era cumva simulat contextul de cimitir, in care central domina un personaj cu o masca de gaze, un hibrid ca la Baraka. Lucrurile erau foarte profunde, de fapt, era vorba de sexualitatea care ne inconjoara. Oriunde ne orientam privirea suntem sufocati sexual, lumea incearca sa descopere tot mai mult tot felul de parti ale corpului”, ne-a explicat Mihai Toth, din partea grupului artistic Baraka.

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO

Locația aleasă nu este întâmplătoare: Muzeul Satului Bănățean. Se dorește defapt îngroparea identității și credinței românilor. Se dorește o așa-zisă ,,revolutie”(Festivalul Revolution) în mentalitate, credință, artă și cultură. Se înlocuiește VECHIUL cu NOUL. România se ,,occidentalizează”.

Asistăm așadar, neputincioși la pervertirea și satanizarea publicului (copiii în mod special), precum și la blasfemierea simbolurilor sfinte printr-o așa-zisa artă contemporană.

Citiți vă rog și alte știri pe aceeași temă:

 

 

 

 

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Se încearcă prin orice mijloace să se promoveze sexualitatea, adică tocmai ceea ce este păcat primordial, și aceasta pentru a-l îndepărta pe om de Dumnezeu. A înnebunit lumea. Se adeveresc cuvintele Sfântului Antonie cel Mare: „Vine vremea ca oamenii să înnebunească, iar când vor vedea pe unul că nu a înnebunit vor zice hai să-l omorâm pe acesta căci este nebun”. Iar Sfânta Scriptură zice: „Vai celor prin care vor veni smintelile, mai bine le-ar fi fost lor de nu se nășteau !”. Cum și zilele sunt tot mai scurte(„Iar de nu scurtam Eu zilele acelea, nimeni dintre oameni nu s-ar fi salvat, nici chiar cei aleși”), rezultă că vremea Celei de-a Doua Veniri – PARUSIA – este foarte aproape de noi. Suntem oare pregătiți? Doamne ajută !

  2. A înebunit de tot lumea. Reclame tv cu referiri sexuale, promovare sexualitate și pornografie până și în anumite desene animate. Toate spurcăciunile din afară au fost luate de bune sub diverse jenante și caraghioase pretexte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button