DNA Constanţa a început urmărirea penală în cazul IPS Teodosie, într-un nou dosar în care ierarhul este acuzat de inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu. În schimb, Arhiepiscopul susţine că faptele denunţate sunt reale.
DNA a anunţat miercuri, 21 februarie, că a început urmărirea penală în cazul lui Teodosie Petrescu, Arhiepiscopul Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunilor de inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă şi abuz în serviciu în formă continuată.
Alături de ierarh sunt cercetaţi penal şi Neculai Poalelungi, preot în Arhiepiscopia Tomisului pentru săvârşirea infracţiunilor de inducerea în eroare a organelor judiciare, mărturie mincinoasă, fals intelectual, favorizarea făptuitorului şi preotul Ciprian Stoichin, consilier administrativ bisericesc în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la infracţiunea de abuz în serviciu în formă continuată.
Concret, la data de 10 octombrie 2017, „în încercarea de a-şi crea o situaţie favorabilă în cadrul procesului penal care are ca obiect cauza penală menţionată mai sus, Petrescu Teodosie a depus la DNA – Serviciul teritorial Constanţa un denunţ prin care acuza un număr de trei persoane fizice (două dintre ele fiind angajate în cadrul Arhiepiscopiei Tomisului) şi două juridice de fraudarea fondurilor europene, în anul 2016”, spun procurorii.
În denunţ, episcopul Teodosie, „în mod nereal, a învederat faptul că, fără ştirea sa şi cu încălcarea prevederilor legale, cei doi angajaţi, ar fi cerut şi primit fonduri europene pentru o suprafaţă de 350 ha aparţinând Arhiepiscopiei Tomisului. Mai mult, persoanele respective sunt acuzate că ar fi încheiat acte de dare în arendă, către terţe societăţi şi persoane, a unor suprafeţe de teren deţinute de către Arhiepiscopia Tomisului (în total 110 ha, situate în diferite locaţii). În susţinerea celor de mai sus, suspectul Petrescu Teodosie, beneficiind de ajutorul suspectului Poalelungi Neculai, a dat declaraţii şi a depus la noul dosar astfel constituit mai multe documente false care ar fi susţinut vinovăţia persoanelor respective”, se arată în rechizitoriu.
În perioada noiembrie – decembrie 2017, după sesizarea DNA cu privire la aspectele menţionate mai sus, prin două decizii emise ca urmare a unui raport întocmit de consilierul Ciprian Stoichin, arhiepiscopul Tomisului, „cu rea-credinţă şi cu încălcarea dispoziţiilor legale” a dispus suspendarea celor doi angajaţi din funcţiile deţinute în cadrul Arhiepiscopiei şi suspendarea drepturilor salariale conferite acestora.
Teodosie Petrescu este trimis în judecată într-un alt dosar pentru comiterea unor infracţiuni care au avut ca urmare producerea unui prejudiciu în dauna A.P.I.A. în valoare de 1.392.964 lei.
Poziţia Arhiepiscopiei Tomisului
Arhiepiscopia Tomisului, prin intermediul Biroului de Comunicare, a transmis următorul punct de vedere:
,,În luna octombrie a anului trecut, Arhiepiscopia Tomisului a depus o plângere penală la DNA Constanţa cu referire la presupuse fapte de natură penală săvârşite de către doi angajaţi ai instituţiei, preot Ştefan Aurelian (consilier agricol) şi preot Brăescu Emil-Cosmin (inspector), împreună cu alte persoane fizice şi juridice din afara Arhiepiscopiei, în cadrul activităţii agricole desfăşurate în Eparhie.
În mod surprinzător, acest demers a fost interpretat de către procurori ca fiind ilegal, motiv pentru care, astăzi, s-a adus la cunoştinţă calitatea de suspect pentru IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, preot Poalelungi Neculai (şef compartiment audit) şi preot Stoichin Ciprian (consilier administrativ bisericesc).
Menţionăm că, anterior, urmare a acestei plângeri, DNA Constanţa a început urmărirea penală „in rem” şi apoi a continuat urmărirea penală faţă de Brăescu Emil (document ataşat), ceea ce atestă că faptele erau reale, urmând ca procurorul să stabilească implicarea celor reclamaţi în săvârşirea faptelor. Apreciem că dacă Arhiepiscopia Tomisului nu ar fi reclamat de îndată ce a luat la cunoştinţă despre asemenea fapte, exista posibilitatea de a fi pusă sub acuzare pentru fapte pe care nu le-a săvârşit, dar le-ar fi tăinuit.”
Avocat străin, despre procesul IPS Teodosie: „Nu avem de-a face cu un caz penal”. DNA susţine că dezastrul de la Ferma Nazarcea se vedea din avion
Avocatul Bernard O’Connor din Bruxelles, specializat pe legislaţia europeană privind fondurile europene pentru agricultură, însoţit de Maria Vasii, a avut o discuţie cu IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, cu privire la dosarul Nazarcea în care ierarhul este acuzat de fapte de corupţie.
Arhiepiscopia Tomisului a transmis luni, 12 februarie, că ierarhul Teodosie a fost vizitat de Avocatul Bernard O’Connor din Bruxelles, specializat pe legislaţia europeană privind fondurile europene pentru agricultură. La întâlnire a participat şi Maria Vasii, avocatul care-l apără pe ierarh în dosarul de corupţie aflat pe rolul Curţii de Apel Constanţa.
Teodosie a fost trimis în judecată de DNA pentru prezentarea de declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene.
„Acuzele din dosar au fost situate în legislaţia penală, când ele ţineau de legislaţia administrativă (civilă)… Chiar şi legislaţia europeană însăşi spune că soluţionarea acestor situaţii se face în zona legislaţiei administrative (civile) şi că în situaţii foarte rare se poate ajunge în zona penală”, spune Bernard O’Connor.
De asemenea, avocatul străin susţine că „nu avem de-a face cu un caz penal. Documentele nu demonstrează nici că avem de-a face cu un caz civil, deoarece nu avem nici o dovadă că autoritatea competentă, APIA, a examinat terenul. Asta ar fi trebuit să fie o procedură preliminară oricărui fel de acuzaţie. Fie că acuzi civil sau penal, trebuie să ai o inspecţie APIA, ceea ce nu s-a întâmplat.”
Avocatul care l-a vizitat pe Arhiepiscopul Teodosie a mai declarat că în dosar sunt câteva probe indirecte, de tipul „aşa am auzit”, care spun că „poate (posibil ca), acum câţiva ani, terenul să nu fi fost în bune condiţii agricole.
DNA susţine că dezastru din ferma Nazarcea se vedea din satelit
Potrivit procurorilor DNA, Teodosie împreună cu alţi cinci complici, mandatari ai Arhiepiscopiei Tomisului, ar fi folosit şi prezentat declaraţii false în relaţia cu Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) în scopul de a primi fonduri europene. Ei ar fi declarat că folosesc aproximativ 67,25 hectare de teren agricol, situate în zona denumită „Ferma 3” – Nazarcea (localitatea Lumina, judeţul Constanţa), pentru cultivarea de „vii pe rod cu struguri pentru vin”/„vii pe rod cu struguri nobili pentru vin”. Asta în condiţiile în care, din 2010, pe respectivele suprafeţe agricole nu mai existau astfel de culturi. APIA le cere celor implicaţi banii înapoi, 1.392.964 de lei.
La dosarul cauzei, DNA a depus mai multe probe directe: declaraţii de martor care spun că nu se cultiva pe toată suprafaţa viţă-de-vie şi recunosc că din 2010 nu se lucrau deloc parcelele de vie, imaginile ortorectificate realizate în 2011, fotografii făcute la faţa locului, care arată starea dezastruoasă a parcelelor, dar şi o expertiză făcută de un expert agricol.
Procesul în care Arhiepiscopul Teodosie este judecat pentru fapte de corupţie se află pe rolul Curţii de Apel Constanţa.