Vinerea Mare – zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează

Author:
FOTO: https://www.eskape.ro/wp-content/uploads/2017/10/ZILE-LIBERE.jpg

Senatul a adoptat, în şedinţa plenului de miercuri, o propunere legislativă prin care Vinerea Mare – ultima zi de vineri înaintea Paştelui – devine zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează. Votul final va fi dat de Camera Deputaţilor.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Propunerea legislativă, care a fost iniţiată de un grup de 42 de senatori şi deputaţi din întreg spectrul politic, a fost adoptată de Senat în calitate de primă Cameră sesizată cu 86 de voturi „pentru”, 1 împotrivă şi o abţinere, scrie Agerpres.

„Vinerea Mare în Europa este zi legală de sărbătoare în 16 ţări dintre cele 28 ale Uniunii Europene. În România, Codul muncii prevede 14 zile de sărbători legale, mai puţine faţă de alte ţări din Uniunea Europeană, de exemplu Belgia, Lituania sau Cipru, care au 16 – 17 zile de sărbătoare legală. (…) Şi în România ar trebui introdusă Vinerea Mare ca zi de sărbătoare legală, fiind unul dintre cele mai semnificative evenimente religioase dintr-un an”, se arată în expunerea de motive a actului normativ.

Care sunt celelalte zile libere din an

Codul muncii stabileşte în prezent următoarele zile ca sărbători legale în care nu se lucrează:

  • 1 şi 2 ianuarie;
  • 24 ianuarie (Ziua Unirii Principatelor Române);
  • prima şi a doua zi de Paşte;
  • 1 Mai;
  • 1 Iunie (Ziua Copilului);
  • prima şi a doua zi de Rusalii;
  • 15 august (Adormirea Maicii Domnului);
  • 30 noiembrie (Sfântul Andrei);
  • 1 decembrie (Ziua Naţională a României);
  • 25 şi 26 decembrie (prima şi a doua zi de Crăciun).

Codul muncii mai prevede două zile pentru fiecare dintre cele trei sărbători religioase anuale, declarate astfel de cultele religioase legale, altele decât cele creştine, pentru persoanele aparţinând acestora.

2 thoughts on “Vinerea Mare – zi de sărbătoare legală în care nu se lucrează”

  1. Oare nu îşi dau seama că ar trebui să fie a doua şi a treia zi de Paşti libere, căci oricum Paştile fiind totdeauna în zi de Duminică oricum este liberă de muncă / lucru !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X