Ger şi ninsori în weekend. Temperaturi cuprinse între -18 °C și 1 °C

Author:
FOTO: http://adevarul.ro/assets/adevarul.ro/MRImage/2017/01/07/5870a1fb5ab6550cb82bef7f/646×404.jpg

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunţat, miercuri, că de la finele săptămânii va pătrunde în ţară o masă de aer rece de origine polară. Astfel, în weekend se vor înregistra valori între -13 şi – 18 grade Celsius în nordul Moldovei şi în estul Transilvaniei, iar în Capitală se va ajunge la o minimă de -3 grade.

„De la sfârşitul acestei săptămâni, o masă de aer rece de origine polară va pătrunde în ţara noastră, determinând scăderea semnificativă a valorilor termice, atât a celor maxime, cât şi a celor minime, astfel că vremea va deveni deosebit de rece. Pe parcursul nopţilor, dacă la început în partea de nord a Moldovei şi în estul Transilvaniei vom vorbi de ger, de lunea viitoare vom vorbi de ger în special în jumătatea de nord a ţării, apoi în zilele imediat următoare gerul se instalează şi în restul zonelor”, a declarat meteorologul de serviciu al ANM Oana Catrina pentru Mediafax.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

În afară de temperaturi scăzute, în weekend vor reveni ninsorile în cea mai mare parte a ţării.

Potrivit ANM, în intervalul 26 februarie – 1 martie vremea va fi deosebit de rece, dimineţile şi nopţile vor fi geroase şi va ninge temporat în majoritatea regiunilor ţării.

În Bucureşti, de joi, va începe lapoviţa şi va fi vânt, iar în la sfârşitul acestei săptămâni va ninge.

„Sâmbătă vor fi 1-2 grade în orele amiezii, iar duminică, în orele amiezii vor fi -4, chiar -3 grade. Deci de duminică vreme devine deosebit de rece şi în Capitală, asta deşi în mod normal în această perioadă a anului ar trebui să se înregistreze în Bucureşti cam 6-7 grade. Această vreme deosebit de rece va persista şi săptămâna viitoare, când dimineaţa şi noaptea foarte probabil va fi ger, în special a periferia oraşului”, a completat meteorologul.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X