Pilda creștinilor bulgari, care au fost muceniciți pentru că nu au vrut să mănânce carne în Postul mare

Fraţilor şi părinţilor, vreau să îndemn dragostea voastră spre fapte bune cu o istorioară folositoare. Povestirea este aceasta: în ţara Bulgariei s-a dat poruncă aspră de la domnul locului [notă: Omurtag, hanul Bulgariei în perioada 814 – 831; atunci Bulgaria era păgânească, majoritatea închinându-se la idoli; în prigoana pornită de Omurtag, au fost executați mai mulți episcopi de vază din acea vreme], precum ne-am încredinţat de la mulţi, pentru creştinii şi fraţii noştri ce sunt robiţi, că de vor vrea să mănânce carne în sfântul şi marele Post, îşi câştigă viaţa, iar de nu vor vrea, pe toţi o să-i treacă prin sabie. Deci acel păgân a pus toată puterea ca să se plinească cuvântul lui. Atunci s-au adunat la un loc mulţimea robilor, copiii şi femeile. Şi mare jale era între ei, căci pe de o parte socotind cum să calce legea creştinească şi să mănânce carne, se întristau şi plângeau, iar pe de altă parte vedeau primejdia morţii şi se tânguiau cu amar. în scurt s-au supus şi au hotărât cei mai mulţi să se supună poruncii tiranului. Dar dintre ei s-au osebit patrusprezece familii, zicând că nicidecum nu vor face porunca păgânului, ca să mănânce carne în sfântul post. Ceilalţi creştini se rugau de ei şi-i îndemnau să nu piară pentru atâta greşeală, ci deocamdată să facă voia tiranului şi pe urmă se vor îndrepta prin spovedanie şi pocăinţă, însă aceştia nicidecum n-au vrut, ci nădăjduiau la Dumnezeu şi la câştigul bunătăţilor veşnice.

Iar domnul cel barbar, dacă a văzut tăria minţii lor, s-a sfătuit să omoare pe unul din ei şi să-i împartă femeia şi pe copiii lui robi tătarilor, socotind că doar şi ceilalţi se vor înfricoşa şi vor face voia lui. Şi după cum a poruncit îndată s-a făcut. Dar ceilalţi nu s-au înfricoşat, ci mai mult s-au întristat şi ziceau: „creştini suntem şi un cuget avem cu fratele nostru ce a mărturisit”. Deci pentru această bună mărturisire li s-au tăiat şi lor capetele şi s-au săvârşit în Domnul.

Vedeţi fraţilor că şi până astăzi se împlineşte Evanghelia împărăţiei lui Dumnezeu, căci zice Domnul:

„Cel ce iubeşte pe Tatăl său şi pe mama sa mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine, şi cine nu ia crucea sa şi să vie după Mine nu este Mie vrednic!”. Şi iarăşi zice: „nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, iar sufletul nu pot să-l omoare, ci mai vârtos să vă fie frică de Dumnezeu care poate şi sufletul şi trupul să-l chinuiască în gheena focului”.

Aşa şi aceştia au ascultat poruncile Evangheliei şi săvârşind porunca lui Dumnezeu au câştigat, fericiţii, cununa muceniciei. S-au numărat cu sfinţii Macabei, îndoindu-li-se numărul, că aceia erau şapte, iar aceştia patrusprezece. Aceia au mărturisit să nu mănânce carne de porc, după legea lui Moisi, iar aceştia să nu guste nicicum carne în sfântul şi marele Post. Cu mult mai de cinste este lauda acestora, decât a sfinţilor Macabei, că legea atunci oprea pe evrei să nu mănânce carne de porc, iar acestora, în cazuri excepționale, le era cu putinţă să guste şi păcat nu ar fi avut, precum zice și marele Vasile despre aceasta. Dar, de vreme ce scopul acestor păgâni era batjocura credinţei creştineşti, pentru aceea aceşti fericiţi n-au vrut să defaime legea lui Hristos, pentru dragostea Lui. O lucru minunat! O fericiţilor bărbaţi! într-un ceas au câştigat împărăţia cerurilor. Ce vor răspunde despre aceasta cei ce se întovărăşesc cu ereticii şi cu iconomahii, deşi spun că nu smintesc credinţa? Unde sunt cei ce zic, că nu se socoteşte mucenicie de va muri cineva pentru icoana lui Hristos? Că de vreme ce aceia nevrând să mănânce carne în post, s-au învrednicit să fie mucenici, cu atât mai mult se vor învrednici de cunună strălucitoare cel ce se vor da spre moarte pentru ca să nu se lepede de icoana lui Hristos, Dumnezeul nostru. Dar iconomahii ca nişte întunecaţi ce sunt voiesc să facă şi pe alţii să cadă în adâncul pierzării.

Iar noi, fraţilor, să slăvim pe Dumnezeu, Care cinsteşte pe cei care-L cinstesc, şi care şi acum în vremurile noastre face mucenici. Dar să socotim, că dacă aceia, fiind oameni simpli şi neânvăţaţi, având femei şi copii, toate le-au lăsat pentru dragostea lui Hristos, cu atât mai vârtos noi care păzim fecioria, ne trudim şi lumea am părăsit cu toate ale ei (trebuinţa vremii întâmplându-se) să ne facem următori sfinţilor mucenici, iar aceasta se va face în ziua când ne va chema Hristos. Acum să stăm cu răbdare, cu bărbăţie, la cercarea cugetului nostru, să nu ne închinăm lui Baal, adică iconomahilor, precum se închinau evreii lui Baal, idolul. Să nu fugim de războiul gândurilor, ci mai vârtos când diavolul ne săgetează cu săgeţile aprinse ale poftelor trupeşti, să ne îmbărbătăm şi să le stingem cu lacrimi, cu pocăinţă, cu rugăciuni şi cu alte pătimiri rele ale trupului, ca şi noi să putem zice cu Apostolul:

„în toate zilele mă omor spre lauda voastră, pe care o am în Hristos Iisus Domnul nostru”. Şi cu sfântul David: „Că pentru Tine, Domnul meu, ne omorâm în toată ziua, ca nişte oi spre junghiere ne-am socotit”.

Cu care să ne învrednicim a ne face moşteni împărăţiei cerurilor, în Hristos Iisus Domnul nostru, Căruia este slava şi puterea, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Sfânt, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

din cartea ”Cuvinte duhovnicești ale Sfântului Teodor Studitul”,
Ed. Episcopiei Ortodoxe Alba-Iulia, 1994