Lucrările de utilitate publică vor putea fi realizate şi în zone de teren forestier, inclusiv în arii de păduri protejate şi în perimetrul în care se găsesc pădurile virgine din România, se arată într-un proiect adoptat de Senat.
„Să ţinem comunităţile româneşti în Evul Mediu, cu fose septice, cu puţuri seci, cu vidanje ş.a.m.d., de dragul unor presupuse protecţii de arii naturale este inacceptabil în secolul XXI”, a explicat decizia senatorul PSD Şerban Nicolae.
Proiectul pentru modificarea şi completarea Legii nr.51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi publice este iniţiat de mai mulţi parlamentari PSD, ALDE şi UDMR şi a fost adoptat cu 81 de voturi „pentru”, 12 voturi „împotrivă” şi două abţineri.
„Scoaterea definitivă şi ocuparea temporară a terenurilor din fondul forestier naţional necesare realizării, dezvoltării, întreţinerii şi modernizării sistemelor de utilităţi publice în vederea asigurării securităţii şi sănătăţii oamenilor şi animalelor, este permisă inclusiv pentru suprafeţele cuprinse în zona de protecţie strictă, zona de protecţie integrală şi zona de conservare durabilă a ariilor naturale protejate, rezervaţii naturale precum şi pentru suprafeţele incluse în Catalogul naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România ori care întrunesc criteriile şi indicatorii pentru includerea în Catalogul naţional al pădurilor virgine şi cvasivirgine din România”, potrivit unui amendament adoptat de Comisia pentru administraţie publică a Senatului.
De asemenea, proiectul legislativ mai prevede ca ocuparea fondului forestier să se facă cu titlu gratuit dacă este proprietate publică şi la înţelegere cu proprietarul, dacă este proprietate privată.
Senatorul PSD, Şerban Nicolae, a susţinut că propunerea legislativă sprijină comunităţile locale.
„E vorba de servicii publice comunitare. Eu, în general, nu cred foarte tare în ecologiştii de asfalt, în cei care merg cu maşini cu combustibil fosil, dar se duc în weekend la munte şi merg cu bicicleta pentru că ei iubesc natura. Ipocrizia asta face ca, în realitate, să fie traversate ariile naturale protejate de infrastructură majoră – de conducte de gaze, de magistrale de gaze, de linii de înaltă tensiune şi de alte asemenea, ceea ce arată că acolo unde este nevoie se găseşte înţelegere dacă există un interes. Dar e vorba de servicii publice comunitare, de interes comunitar evident”, a declarat Nicolae, în plenul Senatului.
De asemenea, senatorul PSD a precizat că nu mai trebuie ţinute în Evul Mediu comunităţile româneşti.
„Să ţinem comunităţile româneşti în Evul Mediu, cu fose septice, cu puţuri seci, cu vidanje ş.a.m.d., de dragul unor presupuse protecţii de arii naturale este inacceptabil în secolul XXI”, a spus Şerban Nicolae.
Totodată, Nicolae a susţinut că pădurile virgine nu se distrug cu o astfel de lege, ci cu exploatările private.
„Nu cu asta se distrug pădurile virgine, nu cu asta se afectează mediul şi nu cu lucrările de infrastructură publică comunitară punem în pericol ecosistemul sau aria naturală protejată. Pentru că acestea sunt servicii publice. Cu exploatări private punem în pericol ecosistemul, cu jaful din păduri punem în pericol ecosistemul, cu tot ceea ce se face pe lângă lege. (…) Avem încă zone importante din această ţară rămase la nivel de infrastructură de secol XVIII. Şi în ceea ce priveşte infrastructura rutieră, şi în ceea ce priveşte serviciile publice comunitare”, a adăugat Şerban Nicolae.
Senatorul USR, Allen Coliban, a criticat această iniţiativă legislativă, susţinând că, prin aceasta, se distruge natura.
„PSD-ALDE înţeleg să încalce directivele şi procedurile europene, certificând prin lege ca interesul economic să fie prioritar în faţa celui privind protecţia naturii. Astfel, distrugerea naturii, a ariilor protejate şi a pădurilor virgine se va face fără compensaţii financiare”, a declarat senatorul USR.
În cazul acestui proiect, Senatul este prima Cameră sesizată.
.Doamne al puterilor,Fii cu noi!Amin!…
Escroci
Ce au sa mai plateasca ei crima asta si tradarea de tara