X

Regulamentele, ÎMPOTRIVA vieții. ȘOFERUL de ambulanță care a CĂRAT în SPATE o bătrână bolnavă – CERCETAT că a încălcat PROTOCOLUL

de null

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Un șofer de ambulanță care a cărat în spate, o jumătate de kilometru, o bătrână bolnavă dintr-un cătun din Apuseni, trebuie să dea explicații pentru încălcarea protocolului. 

Din cauza drumului impracticabil, acoperit cu noroi şi zăpadă, Ambulanţa nu a putut ajunge la casa femeii dintr-un cătun din Apuseni iar bărbatul, angajat la Serviciul de Ambulanţă Alba, Substaţia Câmpeni, a cărat-o în spate până la autovehicul, sprijinit de asistenta care a dus trusa, monitorul şi tubul de oxigen.

La scurt timp, au ajuns la Spitalul Orăşenesc Câmpeni, unde femeia a primit îngrijiri medicale.

Dar, cum nicio faptă bună nu rămâne nepedpsită, superiorii îi cer acum explicații șoferului, pentru că nu a respectat protocolul și nu a așteptat un echipaj SMURD– transmite corespondentul Europa FM, Ioana Sfârlea.

Colegii ambulanțierului sunt indignaţi de faptul că în loc să fie felicitat pentru dedicaţia de care a dat dovadă faţă de pacient, este luat la întrebări și au lansat pe rețeaua de socializare o campanie în care cheamă internauții să-i fie alături și să aprecieze gestul pe care acesta l-a făcut.

 

Reclame

NOTĂ OrtodoxINFO
Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Dumnezeu are sa-i rasplateasca pt.ca ceea ceea ce a facut .Este extraordinara fapta si ar trebui sa fie un exemplu pt.noi toti.Felicitari!

  2. Ar trebui sa-l premieze pt.ceea ce a facut .
    Sper sa vada acest reportaj ,unii care si-ar dori sa aiba asemenea angajati si sa-l rasplateasca dupa merite.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button