X

Statul le dă până la 40.000 lei românilor care fac reparaţii în casă. Care sunt condiţiile

de null

reparatii scoli

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Persoanele fizice care vor să-și izoleze termic locuința vor putea cere de la stat o sumă nerambursabilă de până la 40.000 de lei, în cadrul programului Casa verde plus, se arată în legislația în vigoare. Totuși, pentru a cere efectiv bani, cetățenii trebuie să aștepte stabilirea sesiunii de înscriere.

Regulile pentru participarea în programul denumit, pe scurt, Casa verde plus sunt incluse în Ordinul MMAP nr. 2.425/2016 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind efectuarea de lucrări destinate eficienței energetice, beneficiari persoane fiziceÎnscrierea cetățenilorva fi posibilă abia după ce autoritățile vor stabili o perioadă anume în acest sens.

Prin intermediul programului Casa verde Plus, statul vrea să încurajeze folosirea materialelor izolatoare organic-naturale pentru a reduce consumul energetic al clădirilor, cu scopul de a îmbunătăți calitatea mediului. Banii nerambursabili vor fi acordați persoanelor fizice atât pentru casele aflate în construire, cât și pentru cele deja existente, însă, așa cum reiese din actul normativ, numai dacă acestea au cel mult parter și două etaje.

Concret, persoanele fizice vor putea cere o sumă de până la 40.000 de lei (dar nu mai mult de 120 de lei pe metru pătrat izolat și finisat), care va fi acordată sub forma unei prime de eficiență energetică. „Finanțarea se acordă sub forma unei prime de eficiență energetică în valoare de maximum 40.000 de lei, aferentă cheltuielilor eligibile, dar nu mai mult de 120 lei/mp izolat și finisat, pentru izolarea locuințelor aflate în faza de construcție și pentru izolarea locuințelor existente”, scrie în ordin.

Fiecare solicitant va putea să ceară o singură primă de eficiență energetică, iar eventualele costuri suplimentare, ce vor depăși finanțarea nerambursabilă (sau pur și simplu nu vor fi considerate eligibile), vor fi suportate de către acesta. Cheltuielile eligibile vor cuprinde atât achiziția de produse și servicii, cât și lucrările necesare implementării proiectului, plus taxa pe valoarea adăugată aferentă acestora.

Sesiunea de înscriere în programul Casa verde plus va fi stabilită și apoi anunțată public de către Administrația Fondului pentru Mediu (AFM). Anunțul va fi făcut cu cel puțin 30 de zile calendaristice înainte de începerea înscrierilor.

Atenție! Locuință individuală, pentru care se va putea cere finanțare, va fi considerată orice construcție de sine stătătoare sau parte a unei alte construcții, „care a fost construită sau transformată în scopul de a fi folosită de regulă de o singură gospodărie pentru satisfacerea cerințelor de locuit”, așa cum scrie în ordinul MMAP.

Cine se va putea înscrie în Casa verde plus

Persoanele fizice se vor putea înscrie în programul guvernamental dacă sunt cetățeni români sau cetățeni ai Uniunii Europene ori ai Spațiului Economic European și dacă au domiciliul stabil în România, se arată în Ordinul MMAP nr. 2.425/2016.

Alte condiții sunt ca solicitanții să fie ori proprietari/coproprietari ai locuinței ce urmează să fie renovată, ori proprietari ai terenului pe care-și vor implementa proiectul de izolare termică. De asemenea, conform documentului citat, celelalte condiții de participare sunt:

  • solicitantul să fie titularul autorizației de construire pentru casa pentru care se solicită prima de eficiență energetică sau să dețină autorizația de construire prin preluarea acesteia la momentul dobândirii proprietății terenului, pentru construirea clădirii;
  • construcția și terenul să nu facă obiectul unui litigiu în curs de soluționare în instanţă, unei revendicări potrivit unei legi speciale sau dreptului comun, unei proceduri de expropriere pentru cauză de utilitate publică;
  • solicitantul să aibă plătite taxele, impozitele, amenzile și contribuțiile către bugetul de stat și bugetele locale;
  • în activitatea desfășurată anterior începerii proiectului să nu fi fost condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului.

„Nu este eligibil solicitantul care deține în proprietate un imobil format din teren cu una sau mai multe construcții, dintre care unele părți sunt comune, iar restul sunt proprietăți individuale, pentru care se întocmesc o carte funciară colectivă și câte o carte funciară individuală pentru mai mult de două unități individuale, apartamente – locuințe, aflate în proprietate exclusivă, care poate fi reprezentată de locuințe și spații cu altă destinație, după caz”, este explicat în actul normativ.

Proiectul de izolare termică a unei locuințe aflate în construire va fi eligibil dacă este folosit un termosistem din materiale organic-naturale și finisaje compatibile pentru pereți/acoperiș (în baza unui proiect realizat de un arhitect cu drept de semnătură). Totodată, în proiectul tehnic/dispoziția de șantier va trebui să se regăsească o mențiune explicită cu privire la termosistem. Regulile vor fi valabile și pentru locuințele ce vor fi renovate, însă în proiectul tehnic va trebui să fie menționată și suprafața utilă a casei.

Important! În ceea ce privește materialele de izolație organic-naturale, ordinul de ministru face referire la cânepă, lână, bumbac – denim reciclat, plută, celuloză din materiale reciclate și alte materiale asemănătoare (agrementate tehnic).

Lista actelor de care vei avea nevoie

Cetățenii care vor dori să se înscrie în programul Casa verde plus, pentru a obține finanțarea nerambursabilă de maximum 40.000 de lei pentru izolarea unei case aflate în construcție, vor trebui să depună la AFM un dosar de finanțare constituit din următoarele documente:

  • cererea de finanțare;
  • actul de identitate al solicitantului (copie);
  • autorizația de construire valabilă la data depunerii dosarului, însoțită de înștiințările de începere a lucrărilor către emitentul autorizației și inspectoratul teritorial în construcții (copii legalizate), plus, dacă este cazul, documentul din care rezultă preluarea autorizației de construire (copie legalizată);
  • ordinul de începere a lucrărilor;
  • extrasul de carte funciară pentru informare (privind terenul pe care se construiește casa), emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii dosarului de finanțare (original);
  • extras original din proiectul tehnic (partea de arhitectură), care să ateste îndeplinirea condițiilor de eligibilitate a proiectului de izolare, însoțit de fișe tehnice, agremente tehnice și certificate de conformitate pentru materialele de izolație, tencuieli permeabile;
  • dispoziție de șantier, dacă este cazul, pentru schimbarea soluției tehnice (original), însoțită de memoriu tehnic justificativ, note de renunțări, liste de cantități suplimentare cu prețuri, secțiuni și piese desenate de modificare a soluției tehnice;
  • certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului, de către organul fiscal teritorial (original);
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală de la domiciliul solicitantului (original);
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială va fi implementat proiectul, în situația în care domiciliul solicitantului este diferit de adresa de implementare (original);
  • o declarație pe propria răspundere;
  • adeverința privind existența contului bancar al solicitantului finanțării, emisă de o bancă comercială, sau extrasul de cont;
  • pentru imobilele deținute în coproprietate se va depune o declarație notarială, semnată de toți coproprietarii, referitor la faptul că nu vor depune cerere pentru același imobil (original);
  • certificatul de cazier judiciar emis pe numele solicitantului, eliberat de către organul teritorial al Ministerului Afacerilor Interne (original).

În cazul izolării unei locuințe deja existente, dosarul de înscriere va trebui să conțină următoarele:

  • cererea de finanțare;
  • actul de identitate al solicitantului (copie);
  • extrasul de carte funciară pentru informare (privind construcția), emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii dosarului de finanțare (original);
  • certificatul de performanţă energetică a clădirii, emis cu cel mult 30 de zile înainte de data depunerii dosarului de finanțare (copie legalizată);
  • proiectul tehnic original pentru termoizolare, care să ateste îndeplinirea condițiilor de eligibilitate a proiectului de izolare, însoțit de fișe tehnice, agremente tehnice și certificate de conformitate pentru materialele de izolație, tencuieli permeabile;
  • certificatul de atestare fiscală privind obligațiile de plată către bugetul de stat, emis pe numele solicitantului, de către organul fiscal teritorial (original sau copie legalizată);
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală de la domiciliul solicitantul (original sau copie legalizată);
  • certificatul de atestare fiscală privind impozitele și taxele locale și alte venituri ale bugetului local, emis pe numele solicitantului, de către autoritatea publică locală în a cărei rază teritorială va fi implementat proiectul, în situația în care domiciliul solicitantului este diferit de adresa de implementare (original sau copie legalizată);
  • o declarație pe propria răspundere;
  • o adeverință privind existența contului bancar al solicitantului finanțării, emisă de o bancă comercială, sau extrasul de cont;
  • pentru imobilele deținute în coproprietate se va depune o declarație notarială, semnată de toți coproprietarii, referitor la faptul că nu vor depune cerere pentru același imobil (original);
  • certificatul de cazier judiciar emis pe numele solicitantului, eliberat de către organul teritorial al Internelor (original).

Dosarele de înscriere vor trebui depuse (într-un singur exemplar, în plic sigilat) fie direct la sediul AFM, fie prin poștă, cu confirmare de primire, adresa fiind Splaiul Independenţei, nr. 294, corp A, sector 6, cod poștal 060031, municipiul București. Lipsa unui document, prezentarea acestuia într-o altă formă decât cea solicitată sau ieșirea sa din perioada de valabilitate vor fi egale cu respingerea dosarului de finanțare.

Citește mai mult despre casa verde pluscasa verde plus 2018izolare termica

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

2 comentarii

  1. Ce teapa va mai fi si asta?

    Oare nu este suficient de clar ca statul lupta impotriva cetatenilor? A devenit cumva clasa politicianista interesata de binele nostru si eu nu am realizat? Sau sunt aceiasi ticalosi si tradatori care au vandut tot ce au putut vinde, inclusiv populatia tarii?

    Iar cand dusmanul iti ofera un cadou in semn de “dragoste” sau de “respect” oare nu trebuie sa fim precauti? De la Troia incoace, s-au tot folosit cadouri asemanatoare pentru a distruge un inamic.

    Sa nu fim naivi. Nici fondurile europene nu se dau de dragul nostru, pentru a ne ajuta ci pentru a ne inrobi. Nici imprumuturile cu buletinul nu s-au dat din dragoste si grija pentru sarmanul roman. Nici ajutoarele de stat nu vin degeaba, ci au un scop foarte precis. Sa cautam acel scop urmarit de ei si sa nu credem motivatiile lor. Altfel, cand ne vom trezi, va fi prea tarziu.

  2. Cum statul ii ajuta pe nevoiasii care au casa cu “parter si doua etaje” si asta din banii celor bogati cu rata pe 30 de ani care muncesc de dimineata pana seara sa plateasca rasfatul bugetarilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button