X

Părintele JUSTIN Pârvu ar fi împlinit azi 99 de ani. Câți mai merg pe linia Părintelui și câți l-au lepădat și îl defaimă?

”…Noi am avut soarta aceasta nefastă să avem niște creștini căldicei, cărora chipurile le-a plăcut mai mult liniștea.
Pentru că întâistătătorii noștri ne-au dat mereu cu liniștea, cu pacea, cu cumințenia – virtute pusă la mare cinste în educația religioasă ateist-comunistă.
Dar această falsă cumințenie ne-a acoperit toate neghinele pătrunse cu vicleșug în sânul Bisericii noastre și de atâtea bălării aduse din Răsărit și din Apus, nu am mai avut ochi să le vedem, sau poate că a fost mai comod să le astupăm.”

extras din Părintele Justin Pârvu,”Biserica și noile erezii”

Să știți că nu rămâne neîntrebat la judecată nici un creștin-ortodox, despre ce a lucrat el în viața lui de toate zilele. Nu o să-l întrebe câte averi sau câte moșii și cu câte sisteme economice a colaborat! O să te întrebe: „Ce ai făcut tu pentru Hristos, ce ai făcut pentru botezul tău, ce ai făcut pentru numele tău de creștin?”. Acestea vor fi întrebate. Și atunci sigur că vom da răspuns fiecare după ceea ce am făcut, după ceea ce am mărturisit. Că, după cum spune Evanghelia: „dacă v-ați lepădat înaintea oamenilor de numele Meu, și Eu mă voi lepăda înaintea îngerilor Domnului”. Și iată că aceasta este misiunea noastră de ortodocși, să mărturisim și dacă se poate, să murim pentru această frumoasă învățătură a Evangheliei. Care a fost viața Mântuitorului? 33 de ani pe pământ, persecuții, prigoane, ucideri, răstignire și Învierea. Așa e și neamul nostru, mergem cu toții în această suferință, în această greutate, ca neamul nostru să învieze prin Hristos. Dumnezeu să vă călăuzească!

Cuvânt rostit către un grup de pelerini, mai 2008, mănăstirea Petru Vodă.

Sfinte Părinte Justin rugămu-te să mijlocești la tronul Sfintei Treimi pentru a ne ține uniți pe Calea cea strâmtă, cea anevoioasă, cea de mijloc, cea mântuitoare a lui Hristos și împreună cu Sfinții Părinți de la Sfintele Sinoade Ecumenice povățuiește-ne cum trebuie să ducem lupta cea bună cu păcatul, patima și ereziile.

NOTĂ OrtodoxINFO
Categorii
Părintele Justin Pârvu
cuvinte cheie

Articole asemănătoare

2 comentarii

  1. Cei care nu s-au lepădat sunt cei care i-au urmat și îi urmează în continuare, vietuitorii celor două mănăstiri, care sunt moștenirea sa. Ei îi urmează în continuare lui Hristos. Simplu, dacă înțelegeți. Cei care s-au lepădat sunt parelnicii ucenici de pe internet. Înțelegeți!

    1. Asa e cand te spovedesti la Hariton, dl. prof. Acestia il urmeaza mai mult pe Teofan, caci au depus armele si nu mai au nicio atitudine fata de propovaduirea continua a ereziei cu capul descoperit a minciuno-mitropolitului. Osa zicem fara sa exageram si fara sa judecam. Dumnezeu sa le dea cu adevarat duhul si curajul Parintelui.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!