Istorioara foarte folositoare: BOGATIA venita peste noapte poate DAUNA grav

Author:

Imagini pentru comoara

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Iata o foarte folositoare istorioara preluata de la http://www.calendar-ortodox.ro/luna/iunie/iunie07-daniel.htm:

A povestit avva Daniel, preotul Schetiei, zicând: „Când eram mai tânăr am venit la Tebaida şi m-am pogorât la un oraş să-mi vând lucrul mâinilor mele. Şi era acolo un om cu numele Evloghie, cu meşteşugul săpător de piatra, care din tânăra vârsta aceasta lucrare avea: din lucrul mâinilor sale, în fiecare zi ce dobândea, cheltuia şi până seara petrecea postind, iar seara ieşea în oraş şi pe străinii ce se aflau îi aducea la casa să şi picioarele lor cu mâinile sale le spăla, că nu avea pe altcineva împreună cu el. Şi după putere îi hrănea, iar din bucăţelele ce prisoseau, cu unele îşi mângâia nevoia firii, iar altele le arunca la câinii satului, căci până şi la aceştia îşi arata omul milostivirea. Deci, acesta şi pe mine de multe ori, primindu-mă în gazda împreună şi cu alt fraţi, m-a făcut a mă minuna foarte de fapta bună a lui, că mă înspăimântă milostivirea şi iubirea de oameni a lui şi blândeţea şi smerenia sufletului. Şi întorcându mă la Schetia şi aşezându-mă în chilie, în trei săptămâni m am dat pe sine-mi la postire, rugându-mă lui Dumnezeu să-i dea mai mult de cheltuiala, ca să poată să facă bine şi altora mai multora. Deci, din postire lipsindu-mi puterea, zăceam mai mort şi adormind am văzut pe unul cucernic la chip stând înaintea mea şi zicându-mi: < Daniele, ce ai? > Şi i-am zis lui: < Cuvânt am dat lui Hristos să nu gust pâine, până ce mă va auzi pe mine pentru Evloghie, pietrarul, ca să-i dea lui blagoslovenie, să facă bine mai multora >. Iar el a zis: < Nu, că se va vătăma, iar acum bine se afla; iar de voieşti să-i dai lui, pune-te chezaş pentru sufletul lui că se va mântui întru mai multe şi eu îi voi da lui >. Iar eu iarăşi am zis: < Mai mult Doamne dă-i lui, ca toţi printr-însul să slăvească numele Tău cel sfânt >. Răspuns-a acela: < Am zis ţie, că acum bine se află >. Iar eu am zis către el: < Din mâinile mele cere sufletul lui! > Deci, mi s-a părut îndată, că m-am aflat la Sfânta Înviere şi am văzut un copil şezând pe sfânta piatra, iar pe Evloghie de-a dreapta lui stând şi căutând către mine copilul, a zis către cei ce erau de faţa: < Acesta este cel ce s-a pus chezaş pentru Evloghie? > Iar ei au răspuns: < Aşa, cu adevărat, stăpâne! > Şi iarăşi a zis copilul: < Spuneţi-i lui că am să cer chezăşia >. Iar eu am zis: < Aşa, stăpâne, de la mine cere-o aceasta, numai dă-i lui! > Şi văd că îi toarnă în sânul lui bani mulţi. Şi pe cât aceia turnau, pe atât sânul lui Evloghie primea. Deci deşteptându-mă eu, am cunoscut că mi s-a ascultat rugăciunea şi am proslăvit pe Dumnezeu. Iar Evloghie ieşind la lucrul sau şi lovind în piatra, aude un sunet desert şi săpând găseşte o peştera plina de bani şi spăimântându-se, socotea întru sine: < Ce voi face? De-i voi lua pe aceştia la oraş, va auzi dregătorul şi vine de îi ia şi eu mă primejduiesc. Ci mai vârtos mă voi duce la o tara afară, unde nimeni nu mă cunoaşte >. Şi tocmind dobitoace ca şi cum ar fi avut de carat pietre, a carat banii la râu şi punându-i în corabie, s-a dus la Bizanţ. Şi împărăţea Iustin bătrânul şi a dat bani mulţi împăratului şi celor mai mari ai lui şi întru puţina vreme s-a făcut eparh al pretorilor şi a cumpărat casa mare, care şi până acum se zice a egipteanului. Şi trecând doi ani, eu neştiind nimic de cele ce se făcuseră, am văzut în vis că m-am aflat la Sfânta Înviere şi pe copil iarăşi l-am văzut, şezând pe sfânta piatra. Şi aducându-mi aminte de Evloghie, am zis întru sine-mi: < Oare unde este Evloghie? > Şi după puţin îl văd pe acesta, târât de un arap, afară de la faţa copilului. Şi deşteptându-mă, am cunoscut ce însemnează vedenia şi, am zis în sine-mi: < Vai mie păcătosului, că am pierdut sufletul meu! > Şi sculându-mă, m-am dus la oraş, ca pentru a vinde lucrul mâinilor mele şi aşteptând să aflu pe Evloghie, s-a făcut seara adânca şi nimeni nu s-a îndemnat să mă ia în gazda. Deci mă scol şi întreb pe o bătrâna şi îi zic ei: < Bunico, dă-mi trei pesmeţi să mănânc, că nu am mâncat astăzi >. Iar ea ducându se, mi a adus puţină fiertura şi mi-a pus înainte şi şezând aproape, a început să-mi vorbească, grăind cuvinte de folos: < Avva, nu ştii că eşti tânăr şi nu trebuia să vii în oraş. Au nu ştii că schima cea călugăreasca cere linişte >. Şi altele oarecare. Şi am zis ei: < Ce porunceşti dar să fac, căci lucrul mâinilor mele am venit să vând? > Iar ea mi-a zis: < Deşi îţi vinzi lucrul mâinilor tale, dar nu zăbovi aşa în oraş; dacă voieşti să fii călugăr, du-te la Schetia! > Şi i-am zis ei: < Nu este aici în oraşul acesta vreun om temător de Dumnezeu, ca să adune pe străini? > Şi mi-a zis: < O, ce ai grăit, avvo? Am avut aici pe un pietrar oarecare şi multe bunătăţi făcea la străini. Şi văzând Dumnezeu lucrurile lui, i-a dat lui dar. Şi este, precum aud patrician astăzi >. Iar eu acestea auzind, am zis întru sine mi: < Eu am făcut uciderea aceasta >. Şi îndată intrând într-o corabie, m-am dus în Bizanţ şi întrebând şi găsind casa lui Evloghie, şedeam lângă poarta, vrând să-l văd pe el, când va ieşi. Şi deci trecând puţin, îl văd îndată pe el cu fala şi înconjurat de oameni mulţi şi am zis către el: < Miluieşte-mă, am să-ţi grăiesc oarece deosebi! > Iar el nu a luat aminte, ci şi cei ce mergeau înainte au dat în mine şi alergam mai înainte şi iarăşi strigam şi cei de pe urmă iarăşi au dat în mine. Şi aceasta în patru săptămâni făcând, nu am putut să vorbesc cu el. Iar mai pe urmă strigând eu iarăşi, a alergat unul din slujitorii lui cu un băţ şi atâta m-a bătut cu dânsul, încât m-a lăsat mai mort. Apoi, după multă vreme, puţin întărindu-mă, am zis întru sine-mi: < Să mergem la Schetia şi de va voi Dumnezeu, va mântui şi pe Evloghie! > Şi m-am pogorât la mare şi aflând o corabie din Alexandria pornind îndată, m-am suit într-însa şi de scârba şi de bătăi am adormit. Şi mă văd pe mine iarăşi la Sfânta Înviere şi pe copilul acela asemenea iarăşi şezând şi căutând la mine cu îngrozire şi zicând: < Nu vei merge, ci vei plini chezăşia >. Iar eu, de frica, nici a deschide gura nu am putut. Şi porunceşte la doi din cei ce stau înaintea lui şi luându-mă m-au legat cu mâinile înapoi şi m-au spânzurat cu capul în jos, zicându-mi: < Să nu te pui chezaş peste puterea ta şi să nu grăieşti împotriva lui Dumnezeu >. Iar eu de mâhnire şi de nevoie, nu am răspuns nimic. Deci, aşa fiind eu spânzurat, s-a făcut glas zicând: < Iese Augusta (adică Împărăteasa) şi văzând-o, am luat îndrăzneală şi am strigat: < Miluieşte-mă, stăpâna lumii! > Iar ea întorcându-se către mine, a zis: < Ce voieşti? > Am zis: < Pentru chezăşia lui Evloghie sunt spânzurat >. Şi mi-a zis mie: < Eu mă voi ruga pentru tine >. Şi am văzut că s-a dus şi a sărutat picioarele copilului şi mi-a zis copilul: < Să nu mai faci lucrul acesta >. Iar eu de frică fiind cuprins, am zis: < Nu stăpâne, iartă-mă! > Şi a poruncit şi m-au slobozit şi mi-a zis: < Mergi la chilia ta. Vezi încă şi cum voi aduce pe Evloghie la rânduiala lui cea dintâi >. Deci deşteptându-mă, m-am bucurat cu bucurie mare că m-am izbăvit de aceasta chezăşie. Şi înotând cu corabia, am venit la Schetia, mulţumind lui Dumnezeu. Iar după trei zile aud că a murit Iustin împăratul şi s-a făcut împărat Iustinian. Apoi după puţin m-am înştiinţat, că s-au sculat asupra împăratului, patru oarecare din cei mari, între care unul a fost şi Evloghie. Şi cei trei prinzându-se, li s-au tăiat capetele, iar Evloghie a fugit noaptea. Şi a poruncit împăratul ca ori unde se va afla, să se omoare şi el. Deci, întrebând pentru dânsul cu osârdie, m-am înştiinţat că s-a întors la locul sau iarăşi şi s-a apucat de pietrărie, nearătând către nimeni că el este cel ce se făcuse patrician în Constantinopol, ci alt egiptean a fost acela. Iar el încredinţa că întru atâţia ani a fost la Sfintele Locuri. Deci m-am pogorât iarăşi la acel oraş, ca să mă înştiinţez cele pentru dânsul mai cu deadinsul. Şi făcându-se seara, iată Evloghie a venit chemând pe străini la găzduire. Şi văzându-l, am suspinat şi lăcrimând, am zis către Dumnezeu: < Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate întru înţelepciune le-ai făcut! Cu adevărat, Tu, Doamne, faci săraci şi îmbogăţeşti, smereşti şi înalţi şi judecăţile Tale sunt nenumărate! > Şi luându-mă şi pe mine împreună cu alţi săraci, ne-am dus la casa sa şi spălându-ne picioarele, ne-a pus masă. Şi după ce am mâncat noi, luându-l deosebi, i-am zis lui: < Cum te afli, avvo Evloghie? > Iar el a zis: < Roagă-te pentru mine, avvo, că sunt sărac, în mâini nimic! > Iar eu am zis către el: < O, de nu ai fi avut nici acestea pe care le ai! > Iar el a zis: < Pentru ce, avvo? Au te-am smintit cu ceva cândva? > Atunci i-am povestit lui toate cele ce s-au făcut. Şi plângând de-ajuns, a zis: < Roagă-te, avvo, ca să trimită Dumnezeu cele de trebuinţă şi de acum să mă îndreptez! > Iar eu am zis: < Cu adevărat, fiule, să nu îngăduieşti să ţi se încredinţeze altceva de la Hristos, cât vei fi în lumea aceasta, afară de plata ostenelii acesteia >. Şi urându-i cele bune, m-am întors şi a rămas Evloghie aşa, săpând la pietre şi primind pe străini până la sfârşitul vieţii sale şi de o sută de ani făcându-se, nu s-a lăsat de aceasta lucrare ci îi da Dumnezeu lui putere, până când a plinit călătoria vieţii acesteia”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X