Ce s-a întâmplat cu Magii și darurile lor pentru Iisus

Iar ei, ascultând pe rege, au plecat şi iată, steaua pe care o văzuseră în Răsărit mergea înaintea lor, până ce a venit şi a stat deasupra, unde era Pruncul.
Şi văzând ei steaua, s-au bucurat cu bucurie mare foarte.
Şi intrând în casă, au văzut pe Prunc împreună cu Maria, mama Lui, şi căzând la pământ, s-au închinat Lui; şi deschizând vistieriile lor, I-au adus Lui daruri: aur, tămâie şi smirnă.
Iar luând înştiinţare în vis să nu se mai întoarcă la Irod, pe altă cale s-au dus în ţara lor.

Matei 2, 9-12

Trebuie subliniat faptul că magii nu au găsit pe pruncul Iisus imediat după naștere, în peșteră, ci au ajuns când Maica Domnului cu Iisus și Iosif, se aflau într-o casă.

După plecarea Magilor, rolul acestora pare că s-a încheiat, însă lucrurile sunt departe de a sta aşa. De fapt, poate că povestea de-abia acum începe, iar întrebările nu sunt deloc puţine.

Unde sunt darurile Magilor?

Evanghelia după Matei aminteşte de cele trei daruri, dar nu precizează ce s-a întâmplat cu ele. Ştim că erau preţioase. Potrivit tradiţiei monastice, Maica Domnului a păstrat darurile, iar după Adormirea Sa, împăratul Arcadie le-a găsit la sfârşitul secolului al IV-lea şi le-a depus la Constantinopol, unde s-au păstrat multă vreme în Biserica Sfânta Sofia. De la părinţii athoniţi aflăm că acestea au fost aduse la mănăstire în secolul al XV-lea de către împărăteasa Maro, fii­ca regelui Serbiei, Gheorghe Brancovici.

Acesta, fiind învins de către turci, a fost nevoit să i-o dea de soţie sultanului Murad al
II-lea pe fiica lui, Maro. Sultanul a fost de acord ca soţia să-şi păstreze credinţa creştină, iar Maro l-a crescut pe Mahomed al II-lea, fiul sultanului de la prima soţie, ca pe copilul ei. Ironia face că tocmai acest Mahomed avea să cucerească în 1453 Constantinopolul.

Simţindu-şi sfârşitul aproape, Maro i-a cerut îngăduinţă sultanului să se retragă pe pământ creştin. În 1470, Maro vine cu o corabie la Athos, la Mănăstirea Sfântului Pavel, pe care tatăl său o avusese sub protecţie. Avea cu ea darurile Magilor, pe care le-a oferit mănăstirii dimpreună cu alte ajutoare.

Darurile Magilor sunt printre puţinele relicve legate de viaţa Mântuitorului. Aurul constă în 28 de plăcuţe lucrate cu migală în forme dreptunghiulare, triunghiulare şi trapezoidale, cu dimensiuni de aproximativ 5-7 centimetri.

Oamenii de ştiinţă care le-au analizat au ajuns la concluzia că ele au fost lucrate în epoca haldeilor, cu aproape 1.000 de ani înainte de Hristos.

Ele sunt păstrate în mai multe racle de aur şi argint.

Conform tradiţiei mănăstireşti, smirna şi tămâia au fost amestecate, realizându-se 68 de mărgele care seamănă cu nişte măsline. Acestea au fost ataşate plăcuţelor, creându-se un fel de talismane. Mirosul lor este nepământesc, iar valoarea este considerată de către părinţii athoniţi echivalentă cu aceea a cămăşii Mântuitorului sau a cununii de spini.

Ce s-a întâmplat cu Magii după întâlnirea cu Pruncul Iisus?

Conform Evagheliei după Matei, Magii ajung la Betleem călăuziţi de stea şi se închină Pruncului, oferindu-i în dar aur, smirnă şi tămâie. Imediat după această întâlnire, Magii sunt avertizaţi în vis că trebuie să plece pe altă cale decât au venit şi să-l ocolească pe Irod.

Fiind informat de către spionii săi că Magii au părăsit ţinutul pe alt drum, regele se înfurie şi dă ordin ca toţi pruncii sub doi ani, din Betleem şi din împrejurimi, să fie ucişi, ca nu cumva să-i ia locul acela despre care auzise că s-a născut ca fiind noul rege al iudeilor.

Cu acest ultim detaliu s-ar părea că Magii ies complet din poveste. Doar că Evanghelia nu este o carte de istorie, ci o carte ce urmează linia mântuirii, astfel încât păstrea­ză doar elementele cele mai relevante din acest punct de vedere. Însă povestea Magilor nu se opreşte aici, iar după cum vom vedea, ea ajunge până în zilele noastre.

Revenind la momentul plecării din Betleem, Sf. Ioan Gură de Aur consideră că Magii trebuiau să se întoarcă în Persia pentru a propovădui adevărul. În acest sens îi numeşte „strămoşi ai Bisericii“, pentru că înainte de înteme­ierea Bisericii l-au propovăduit pe Hristos.

Conform unei tradiţii, Magii aveau să fie botezaţi ulterior de către Sfântul Apostol Toma, asta după ce întâlnirea lor cu Hristos, din peştera de la Betleem, ar putea fi considerată tot un fel de botez. În lipsa acestor detalii ar fi destul de greu de înţeles de ce în primele veacuri creştine Magii erau deja veneraţi ca sfinţi, dat fiind faptul că ei proveneau din popoarele păgâne.

În secolul al IV-lea, bisericile din Orient celebrau pe data de 6 ianuarie Naşterea Domnului, Adorarea Magilor şi Botezul lui Hristos.

În acelaşi secol, Sfânta împărăteasă Elena călătorea în Orient. Ea este cea care aduce relicvele celor trei Magi la Constantinopol, demonstrând încă o dată evlavia populară de care se bucurau Magii la acea vreme. La Betleem, cei trei Magi – Melchior, Gaspar şi Baltazar –, aflaţi pe frontispiciul Bisericii Naşterii, au făcut ca invazia perşilor conduşi de Hosroe în 614 să nu distrugă biserica.

Însuşi Papa Leon cel Mare, în secolul al V-lea, îi recunoştea ca sfinţi. De la Constantinopol, moaştele au fost luate de episcopul Eustorgius în anul 344 şi aduse la Milano cu ocazia întronării sale. De aici aveau să ajungă la Köln, în 1164, aduse de împăratul Frederich I Barbarosa ca pradă de război după ce a cucerit Milano. De atunci şi până astăzi relicvele celor trei Magi se găsesc în oraşul german, atrăgând circa 6 milioane de vizitatori anual.

Cum s-a ajuns la numărul celor trei Magi?

În Biblie nu apare cifra trei legată de numărul magilor. Este mai degrabă o constatare derivată din faptul că aceştia au adus trei daruri: aur, smirnă şi tămâie, de unde şi concluzia că au venit trei magi. Cei trei regi sunt cinstiţi ca sfinţi încă din Antichitatea târzie. Nu au fost niciodată canonizaţi. Acest fapt este valabil pentru toţi sfinţii din epoca timpurie.

Troparul și icoana praznicului

Chiar daca in Biserica Ortodoxa nu exista o sarbatoare, respectiv un cult inchinat celor trei magi, acestia sunt intalniti in doua creatii esentiale ale Sfintei Traditii ce constituie fiecare, o adevarata sinteza teologica a Nasterii Domnului: troparul si icoana praznicului.

Iata textul troparului, pe care il auzim atunci cand preotul ne binevesteste Nasterea Domnului venind in casele noastre cu icoana, dar si de mai multe ori in slujba de Craciun:

„Nasterea Ta, Hristoase Dumnezeul nostru, rasarit-a lumii lumina cunostintei; ca intru ea cei ce slujeau stelelor de la stea s-au invatat sa se inchine Tie, Soarelui dreptatii, si sa te cunoasca pe Tine, Rasaritul cel de sus, Doamne, slava Tie!”

De asemenea, magii sunt amintiti in multe alte tropare si stihiri in cadrul slujbelor ce preced Nasterea Domnului, fiind puse in evidenta mai ales aspectele duhovnicesti.

Una din cele mai frumoase cantari ce ne prezinta succint intreaga istorie a magilor este slava Litiei Nasterii Domnului:

„Magii, imparatii persilor, cunoscand lamurit pe Imparatul ceresc, Cel ce S-a nascut pe pamant, de stea luminata fiind povatuiti, au ajuns la Betleem, aducand daruri alese: aur, tamaie si smirna. Si cazand s-au inchinat, ca au vazut pe Cel fara de ani Prunc culcat in pestera.”

O alta cantare ne arata in chip minunat raportul dintre stea, magi si fiecare dintre noi:

„In taina Te-ai nascut in pestera, dar cerul pe Tine tuturor Te-a propovaduit, punand steaua inainte ca o gura, Mantuitorule. Si a adus Tie pe magi care Ti s-au inchinat cu credinta; impreuna cu care miluieste-ne pe noi.”

Magii deschid lunga serie nou testamentara – ce se continua in viata Bisericii pana la sfarsitul acestei lumi – a acelor pagani , a acelor pacatosi, care ajung sa-L cunoasca si sa-L marturiseasca pe Hristos ca Dumnezeu, inaintea celor „dreptcredinciosi”. De aceea, intr-un anumit sens, magii sunt exceptia de la regula, insa numai de la regula umana, nu si de la „cea dumnezeiasca”. Uitam ca Lui Dumnezeu toate-i sunt cu putinta, si mai uitam ca si noua, oamenilor, ne sunt toate cu putinta prin Dumnezeu. Si noi putem fi „magi” aducandu-ne, „pe noi insine si unii pe altii”, dar bineplacut lui Dumnezeu.