Patriarhul Moscovei şi al Întregii Rusii a ajuns ieri, 26 oct. 2017,în România. Aceasta este prima vizită în ţara noastră a unui Întâistătător al Bisericii Ruse după 1989 şi prima vizită a Preafericitului Părinte Kiril în ţara noastră după alegerea sa ca patriarh, scrie basilica.ro
În primăvara anului 2016, la Havana, patr. Kyril a avut o întâlnire cu ereticul papa Francisc. Cei doi s-au întâmpinat reciproc pe aeroportul din capitala Cubei, într-o atmosferă foarte amicală. „Îmi pare bine să te întâmpin, dragă frate” i-a spus liderul Bisericii Ortodoxe Ruse papei, în timp ce Suveranul Pontif a răspuns exclamând „În sfârşit!”.
Dacă e frate cu papa Francisc, iată că același apelativ îl folosește și pentru patr. Daniel:
Am onoarea, aflându-mă acum în București, să transmit felicitările mele fratelui meu, Preafericitul Părinte Daniel, cu prilejul împlinirii a 10 ani de la intronizarea sa ca Patriarh al României.
Și pe bună dreptate, căci sunt frați în ale ecumenismului.
În cuvântul său, Patriarhul Kirill şi-a exprimat bucuria de a păşi pe pământul României şi a transmis felicitări Patriarhului Daniel cu prilejul momentului aniversar.
Valorile Ortodoxiei sunt comune pentru români și ruși, pentru România și Rusia… relații bune pot exista doar atunci când oamenii au valori comune.
Noi ortodocșii trebuie sa ţinem minte ca avem valori comune. Avem un potențial imens pentru viaţa în pace, cooperare și interacţiune. Vreau sa va salut cordial Preafericirea Voastră, pe ierarhii şi poporul român.
Despre care „ortodoxie” vorbește patr. Kyril? Căci la întâlnirea de la Havana cu ereticul papa Francisc a făcut următoarea lepădare de Sfinții Părinți, considerând hotărârile lor, ca pe o moștenire nocivă unității Bisericii:
„Am fost divizaţi de răni cauzate de conflicte vechi şi recente, de diferenţe moştenite de la strămoşii noştrii, în ceea ce priveşte înţelegerea şi exprimarea credinţei noastre în Dumnezeu (…) Suntem îndureraţi de această pierdere a unităţii, efect al slăbiciunii umane şi a păcatului, care a avut loc în ciuda rugăciunii evlavioase a Mântuitorului Hristos.” se arată şi în punctul 5 al aceleiaşi declaraţii.
Chemarea cea mai făţişă spre o unitate religioasă se găseşte în punctul al şaselea, acolo unde cei doi lideri religioşi îşi exprimă
„speranţa ca această întâlnire să contribuie la restabilirea unităţii dorite de Dumnezeu, şi pentru care s-a rugat Hristos”.
Poporul român binecredincios nu are nimic în comun cu acest pseudo-patriarh, ce a trădat Ortodoxia, s-a lepădat de Sfinții Părinți și vrea să ne predea ereticului papă, pe care-l consideră frate.
Cum poate spune un patriarh asta? : „Valorile Ortodoxiei sunt comune pentru români și ruși, pentru România și Rusia… relații bune pot exista doar atunci când oamenii au valori comune.
Noi ortodocșii trebuie sa ţinem minte ca avem valori comune. Avem un potențial imens pentru viaţa în pace, cooperare și interacţiune. Vreau sa va salut cordial Preafericirea Voastră, pe ierarhii şi poporul român.”
Nu e implicit ca toti ortodocsii avem „un Domn, o credinţă, un botez”? Parca vorbeste un politician, un diplomat, nu un crestin ortodox (chiar nu e ortodox dar poporul nu isi da seama).
In Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel Capitolul 4 http://www.bibliaortodoxa.ro/carte.php?id=19&cap=4
Sf. Apostol se adreseaza celor credinciosi, din Bisrica, nu neamurilor cand spune:
„13. Până vom ajunge toţi la unitatea credinţei şi a cunoaşterii Fiului lui Dumnezeu, la starea bărbatului desăvârşit, la măsura vârstei deplinătăţii lui Hristos.”
caci mai incolo zice:
„17. Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor,
18. Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor; ”
Nu se adrezeaza neamurilor de necredinciosi cand zice ca toti sa fie una ci credinciosilor ca sa se intareasca, sa fie uniti si sa reziste ispitelor care vin din toate partile inclusiv de la oamenii necredinciosi, fara Dumnezeu, care nu numai ca ii ispitesc sa se abata de la calea cea dreapta dar chiar se si silesc. Faptul ca pastorii invata gresit si spun minciuni si tin discursuri aidoma politicienilor arata ca asa cum Iuda apostolul a fost cumparat si a vandut pe Hristos si azi cei alesi, sau care s-au ales singuri, au fost cumparati si vand pe Hristos.
Sa speram ca nu. Intre timp, baba Francisc e ocupat cu promovarea diverselor tipuri de fami-LIES.
Vedeti, exista totusi dovezi ale caderii chiar si pentru cei fara pregatire teologica solida, chiar pentru analfabeti.
Sa ne amintim ca mai multi preoti au oprit din proprie initiativa pomenirea lui Corneliu Onila, dupa scandal. Deci se poate. E nevoie de un strop de curaj.
habauc ..
https://www.libertatea.ro/stiri/regizorul-alexandru-solomon-s-a-taiat-in-curtea-patriarhiei-2017636
… cu nevasta-sa. Si ce nume ..
.
E evreu …
Fiul lui asta:
https://ro.wikipedia.org/wiki/Petre_Solomon
Suntem in antihrist fratilor