X

S-au auzit cuvintele „Alah Akbar” la opera din Cluj! Cei de la Noua Dreaptă au întrerupt momentul, cântând imnul României

de null

The Armed Man – Misă pentru pace, opera compozitorului galez Karl Jenkins, a deschis duminică actuala stagiune a Operei Române din Cluj. Spectacolul dedicat Zilei internaționale a muzicii a fost întrerupt duminică de Noua Dreaptă. Mai mulți membri ai acestei formațiuni au venit cu drapelul României și au intonat ”Deșteaptă-te, române!” în timp ce pe scena cânta Refi Erghiun, un muezin român, originat din Dobrogea. Musulmanul a trebuit să se oprească din cântat. Pentru a-i stopa pe turbulenți, conducerea Operei a decis să stingă luminile în sală, care s-a cufundat preț de câteva secunde într-o beznă totală.

Imediat au intervenit ”mascații”. Polițiștii de la DIAS erau pregătiți în afara clădirii Operei și au intrat pentru a-i ridica pe turbulenți.

”De la București a fost adusă această piesă ca să îi spele creierele clujenilor și așa-zisei spume care este aici. O misă la care vine la un moment dat un muezin care ne spune cât este de mare Alah și ce face Alah în lumea asta, parcă noi nu vedem ce se întâmplă în Europa. Totodată, domnul acesta director a primit această operă cu dedicație, repet, pentru a spăla creierele clujenilor și a-i învăța ce bun este multiculturalismul și ce bine ni se potrivește nouă și ce binecuvântări ne aduce. A spus de câteva ori Alah Akbar acel muezin, să nu uităm că chiar astăzi a avut loc un atentat în Marseille, unde strigând Alah Akbar un terorist a omorât doi francezi”, a spus principalul organizator al protestului, Călin Mărincuş, în exclusivitate pentru ZIUA de CLUJ.

Toți cei din grupul Noua Dreaptă au fost transportați la Poliție. Directorul Operei Naționale, Florin Estefan, nu a dorit să comenteze incidentul.

Piesa scrisă în anul 2000 de Karl Jenkins s-a bucurat de un mare succes internațional. Este situată pe primul loc în topul compozițiilor clasice din Marea Britanie (UK Classic Top Ten). Spectacolul este interpretat în premieră națională pe scena Operei Naționale Române Cluj-Napoca, avându-i ca invitați pe membrii corului Côr Caerdydd din Cardiff. Evenimentul marchează, într-o formă inedită, Ziua Internațională a Muzicii!

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul nu dorește aflarea adevărului despre plandemia covid-19. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Islam
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

24 comentarii

    1. unde sunt? la ei….sunt ale lor. serviciile supravegheaza succesul planului de distrugere a crestinilor. de ce? pt ca sunt tampiti. numai niste tampiti pot sa nu creada ceea ce vad, orbiti fiind de ideea „nobila” de a crea rasa unica si de a se sfarsi razboaiele intre neamuri de diverse etinii si religii..

  1. Serviciile testează reacția românilor. Trebuie să ne obișnuiască cu teroarea ca pe restul Europei.
    Nu au fost niciodată pentru România. De acesta nu au intervenit la prădarea ei.
    Alții ne conduc, nu românii.
    Nu sunt sigur, pentru că dacă eram sigur, eram mort într-un”accident”.

  2. Daca era adevarat ce scrie in postare , stiau si serviciile secrete . Doar ca e o instigare la ura , ieftina , o minciuna nereusita . A fost intrerupta o piesa , o chemare la rugaciune crestina , facuta , printre altele , si in araba , iar acum se posteaza tot felul de minciuni !

    1. Urmarind descrierea facuta pe site-ul oficial al operei din Cluj, am ajuns la concluzia ca aceasta piesa se vrea un fel de „liturghie” (are parti componente denumite asemanator cu partile mesei romano-catolice) in care sunt introduse chemarea musulmana la rugaciune, parti din poemul indian Mahabharata, precum si frgmente din scrieri laice referitoare la razboi.
      Nu stiu daca autorul a fost sau nu rau-intentionat cand a amestecat elemente crestine cu elemente musulmane si hinduse, dar rezultatul e cel putin discutabil si se pune intrebarea daca nu cumva promoveaza sincretismul sub masca dorintei de pace.

  3. Mascatii sa-i fi saltat pe propagandistul mahomedan si toata conducerea Operei – nu le este rusine sa inceapa cu Allah anul stagiaturii pe banii multimii de crestini?
    Ati auzit vreodata La Ryiadh, Istambul, Teheran, Tanger, … s.a.m.d. incepand vreun spectacol cu vreun imn bizantin sau vreo cantata religioasa papistasa ori sectanta, o Misa Crestina?
    Ca un tembel de oriunde ar fi „pune” intr-o lucrare (ca asta nu e arta ci ghiveci gretos) spurcaciuni, e treaba lui; ca pentru asta plateste crestinul nu mai e treaba autorului ci a ticalosilor care denota incapacitate de a dicerne, dizarmonie mentala.
    Asa-zisa „misa” a pacii e de fapt chemare la spurcaciunea comuna New Age numita „ecumenism” pe care o sustin prin semnatura si „cretanii”, ierarhia BOR care a apostaziat anul trecut si care distruge din interior structura bisericeasca.

  4. Dar cand prim ministrul Ungariei a fost la Cluj si a instigat maghearii unde au fost mascatii???De ce ne pun pumnul in gura decateori romanii protesteaza pentru dreptul lor????Ce ne priveste allahul lor cand noi suntem Crestini???

  5. 86.5 % Ortodocsi 4,6 % Româno catolici 3,2 %reformati 1,9% penticostali 0,2% atei fără religie oare de ce sa mai avem nevoie de musulmani ei au țara lor dacă doresc in țara noastră sa se conformeze la ce vrea poporul majoritar dac nu sa plece sunt liberi Dumnezeu ia lăsat liberi nu ne impune nimic cu forța cum o fac musulmanii

  6. Vreau sa scriu si eu cateva lucruri.
    La km 0 al orasului resedinta de judet unde locuiesc se gaseste un mall (acolo a existat un mic parc care a fost retrocedat anumitor persoane, dar asta e alta discutie). Fac o paranteza, cred ca nu e zi in care sa nu fie cativa minoritari la serviciile de transfer de bani – nu stiu daca DIICOT-ul sau ANAF-ul sunt interesate de provenienta banilor. Minoritarii sunt o prezenta aproape permanenta la mall.
    Acum cativa ani, la una din intrari (care duce spre o sala de jocuri), mai multi minoritari s-au incaierat. In cateva minute a fost provocat un scandal monstru, incat nu mai indrazneai sa treci prin zona. Au inceput sa arunce si cu bolovani inspre intrarea respectiva. „Salbatici” – cred ca e termenul cel mai potrivit.
    Dupa alte cateva minute au venit mai multe masini de politie (dar nu mascati). Cred ca s-au multumit sa „aplaneze” conflictul. Nu sunt sigur, dar din cate am putut vedea, nimeni n-a fost retinut sau amendat.
    VAI de cei care folosesc mascatii impotriva propriului popor, impotriva oamenilor cinstiti!

    1. Doamne, ajută!

      „VAI de cei care folosesc mascatii impotriva propriului popor, impotriva oamenilor cinstiti!”

      Ionuț, am eu în cartier câțiva mascați – mari ca vitele alea clonate – unii cu fețele tăiate. Și culmea!…, sânt însurați… Vai de prăpăditele care stau cu ei pentru o farfurie de mâncare… Sărmanii de ei, ies prin cartier doar noaptea, ca să nu îi vadă lumea din cartier. De aceea poartă măști, ca să nu fie recunoscuți de vecini, rude, etc. Altfel, cred că i-ar măcelării lumea.
      Cu niște ani buni în urmă, m-am trezit cu unul din ăștia la masă. În secunda doi m-am ridicat și am plecat, nu înainte de a-i spune gazdei și motivele pentru care plec.
      Majoritatea se droghează ca să reziste la ceea ce fac.

    2. Colegule,da’ la Pungesti -vs,atunci cand acei oameni au iesit sa-si apere pamantul ,cine a intervenit ..?..nu jandarmii=statul…si mai ales la ordinul direct al cui ??…nu al lui bacsis poanta=seful guvernului=statul…Oare de ce nu se intelege ca incepand din 2017 in special ,inamicul nr.1 al romanilor (si nu numai al romanilor,dar asta e treaba altora) este si va fi din ce in ce mai opresiv insusi…STATUL si ale sale slugi=toti functionarii statului ,care nu-i mai apara pe oameni (demult), ci pe LEGILE lu’ statul…bune sau debile … ptr romani sau antiromani…

    1. Clujenii nu, da’ ce conteaza, ca n-au mai ramas multi. Locuitorii actuali ai urbei, poate, desi si asa ar fi trist. Directorul operei cred ca-i in cautarea unei gauri unde sa se ascunda…si eu la fel, desi n-am fost acolo. Daca stiam de spectacol m-as fi dus…

  7. Dragi creștini,

    „… Haideți să ne imaginăm că într-o frumoasă dimineață de primăvară luăm metroul din Piața Universității, pentru a merge în Ghencea. Când ajungem la destinație, stupoare, avem impresia că am ajuns în Algeria, său în Somalia! În jurul nostru numai negrii și arabi, devenim martorii unei lumi în care nu ne mai recunoaștem țara de origine, în doar 20 de minute de călătorie, ajungând străini în propria țară. Nu înțelegem ce scrie pe firmele magazinelor, și cu atât mai puţin limbile vorbite în jurul nostru. Înaintând și căutând repere de care să ne mai agățăm, crezând totuși împotriva tuturor aparențelor că poate mai suntem în România noastră dragă, începem să ne simțim din ce în ce mai amenințați de privirile ascuțite din jur ce ne săgeată tot mai insistent, pentru că avem ghinionul să purtăm pe față, culoarea statului ce i-a îngrămădit ca pe niște șobolani, în ghetourile pe care le-au transformat demult în vagi amintiri româneşti!

    Ce am simți dacă acest fenomen de înstrăinare a pământului strămoșesc, ar fi favorizat de politici sociale și societale impuse de la Bruxelles, care recurg legal la toate abuzurile posibile, pentru a favoriza această invazie în detrimentul identității, libertății, și siguranţei populaților autohtone? Această mostră de adevăr reprezintă infima parte a realității pe care o trăiesc astăzi cei din vest. Intelectualii independenți și integrii care nu vor neapărat să depindă de recunoașterea doxei, fiind din această cauză extrem de marginalizați, mărturisesc următoarele: „Ce se întâmplă în Europa prin această invazie Islamică pilotată de la Bruxelles și secundată cu efervescență de trădătorii interni, este mai gravă decât cele două războaie mondiale! Acest fenomen de înlocuire reprezintă un genocid „legalizat” al identității, culturii, și a poporului european. Preferința musulmană instituționalizată, și practicată de elite, este o unealta agresivă de epurare etnică, pentru nimicirea memoriei creștine și a originilor noastre civilizate – de ce oare?…”

    Citat din ” Manifest – Cartea Neagră a României” (ed. Dacoromână, 2017)

  8. Dragi frati , crestini ,popor roman !

    Care mai credeti in aceasta tara , care ,, inca ” se mai cheama Romania . Se pare ca nu prea mai avem nici o institutie publica , pe care putem conta . Ce e de facut ??? Asa este . se vine si la noi , cu spalarea creierului , precum s-a facut in occident si acum vedeti ce se intampla . Daca nu ne trezim, cat se mai poate face ceva , apoi va fi prea tarziu . Ma inclin in fata acestor eroi , ( intr-o oarecare masura) care nu au primit nepasatori, viclenia ce le-a fost pusa in fata . Dumnezeu sa-i intareasca cu putere de sus,!

  9. bun asa acu „allahu akbar” racnit pe scena are prioritate in fata Imnului National ba te umfla si „mascatii” daca ai „tupeul” sa protestezi.ca sa stim la ce sa ne asteptam in numele spurcat al „tolerantei „..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.