Duminică, 30 octombrie 1938, milioane de ascultători ai radioului au fost şocaţi când s-a transmis o alertă despre sosirea marţienilor. Oamenii s-au panicat când au aflat de atacul feroce şi la primă vedere, de neoprit, al marţienilor pe Pământ. Mulţi au fugit din case ţipând în timp ce alţii s-au urcat în maşini şi au plecat în grabă.
Deşi, ceea ce ascultătorii de radio au auzit a fost o parte din adaptarea cunoscutei cărţi a lui H.G. Wells „Războiul lumilor”, mulţi ascultători au crezut că ceea ce au auzit la radio era adevărat.
Conceptul
Înainte de era televiziunii, oamenii stăteau în faţa radiourilor şi ascultau muzică, ştiri, reportaje, piese şi alte programe de divertisment. În 1938, cel mai popular program radio era „Chase and Sanborn Hour” care era difuzat duminică seara la orele 20.00. Protagonistul spectacolului era ventrilocul Edgar Bergen şi marioneta sa, Charlie McCarthy.
Din nefericire pentru Mercury group condusă de dramatistul Orson Welles, spectacolul lor „Mercury Theatre on Air”, era difuzat la alt post de radio dar la aceeaşi oră ca şi cunoscutul „Chase and Sanborn Hour.” Desigur că Welles a încercat să găsească modalităţi să crească audienţa, sperând să ia din ascultătorii fideli ai „Chase and Sanborn Hour.”
Pentru Mercury group, spectacolul de Halloween a fost transmis pe 30 octombrie 1938, şi Welles a decis să facă o adaptare radiofonică a romanului lui H.G. Wells „Războiul lumilor”. Adaptările la radio şi piesele păreau până la un anume punct rudimentare şi ciudate. În loc de pagini întregi aşa cum sunt într-o carte sau prezentări vizuale şi audio cum apăreau într-o piesă, programele radio puteau fi doar auzite (nu şi văzute) şi erau limitate la perioade scurte de timp (de obicei o oră în care erau incluse şi reclame).
De aceea, Orson Welles l-a rugat pe unul dintre scenariştii săi, Howard Koch să rescrie povestea Războiul lumilor. După multe revizuri ale lui Welles, scenariul a transformat romanul într-o piesă radio. În afară de faptul că a scurtat povestea, scenariştii au adaptat-o: au schimbat locaţia (din Marea Britanie în New England, SUA) şi timpul (din epoca victoriană în prezent). Aceste schimbări au revigorat povestea şi i-au conferit un caracter particular.
Difuzarea
Duminică, 30 octombrie 1938 la orele 20.00, emisia a început cu un anunţ transmis în direct: «Sistemul de Radiofonie Columbia (CBS) şi staţiile sale afiliate îi prezintă pe Orson Welles şi Mercury Theatre on Air în „Războiul lumilor” de H.G. Wells”»
Orson Welles a intrat şi el în direct şi a pregătit cadrul piesei: „Cu toţii ştim că în primii ani ai secolului al XX-lea, această lume a început să fie vegheată îndeaproape de minţi luminate, mai luminate decât minţile omeneşti…”
Când Orson Welles şi-a încheiat introducerea, a urmat rubrica meteo care a menţionat că s-au primit informaţii de la Oficiul de Meteorologie al Guvernului. Rubrica meteo oficială a fost repede urmată de „muzica lui Ramon Raquello şi orchestra sa” transmis de la Meridian Room din Hotel Park Plaza din centrul oraşului New York. De fapt, transmisia era făcută din studio dar scenariul i-a făcut pe oameni să creadă că ştirile, orchestrele, crainicii şi oamenii de ştiinţă erau în direct şi transmiteau din diferite locaţii.
Muzica de dans a fost imediat întreruptă de un buletin ce anunţa că profesorul de la Observatorul Mount Jennings din Chicago, Illinois a spus că a văzut explozii pe Marte. Muzica de dans a reînceput şi a fost în curând întreruptă de data aceasta de o ştire de ultimă oră transmisă sub forma unui interviu cu astronomul Richard Pierson de la Observatorul Princeton din Princeton, New Jersey.
În mod precis, scenariul încearcă să facă ca interviul să pară real şi să aibă loc chiar în acel moment. Aproape de începerea interviului, reporterul Carl Phillips le-a spus ascultătorilor că „Profesorul Pierson poate fi întrerupt de telefon sau de alte mijloace de comunicaţie. În această perioadă, el este în mod constant în legătură cu centrele astronomice din întreaga lume… Profesore, pot să vă întreb ceva?”
În timpul interviului, Phillips spune audienţei că Profesorului Pierson tocmai i s-a înmânat un bilet care a fost atunci citit audienţei. Biletul spunea că o mare lovitură „de intensitatea unui cutremur” a avut loc lângă Princeton. Profesorul Pierson a crezut că ar putea fi un meteorit.
Un alt buletin de ştiri anunţa „s-a relatat că la orele 20.50 un obiect imens, orbitor, despre care s-a crezut că ar fi un meteorit, a căzut la o fermă din vecinătatea Grovers Mill, New Jersey la 35 de kilometri de Trenton.”
Carl Phillips a început să relateze scena de la Grovers Mill. (Nimeni dintre cei care ascultau programul nu s-a întrebat cum de Phillips a ajuns de la Observator la Grovers Mill într-un timp atât de scurt. Muzica s-a interpus pe scurte momente şi a indus audienţa în eroare referitor la cât de mult timp a trecut.) Meteoritul s-a dovedit a fi un metal cilindric de 30 de metri lăţime care emite şuierături. Apoi, partea de sus a cilindrului a început „să se rotească ca un şurub”. Carl Phillips a relatat întâmplarea la care era martor:
„Doamnelor şi domnilor, acesta este cel mai înspăimântător lucru la care am fost vreodată martor… Aşteptaţi puţin! Cineva se târăşte. Cineva sau… ceva. Pot vedea cum din gaura neagră ies două discuri luminoase… sunt oare nişte ochi? Poate fi un chip. Poate fi…oh, Doamne! Ceva se strecoară din umbră ca un şarpe gri. Acuma, iată altul, şi altul şi altul. Arată ca nişte tentacule. Acolo, pot vedea corpul acestui obiect. Este mare ca un urs şi luceşte ca pielea udă. Dar, acest chip… doamnelor şi domnilor, este de nedescris. De-abia mă abţin să nu îl privesc, este înfiorător. Ochii sunt negri şi licăresc ca un şarpe. Gura este în formă de V cu salivă care curge din colţurile gurii, iar buzele par că tremură şi pulsează.
Carl Phillips a continuat să descrie ceea ce vedea. Apoi, invadatorii au luat o armă. O formă gheboşata se ridica din gaură. Îmi dau seama că văd un licăr de lumină ca într-o oglindă. Ce este oare? Este o rază de lumină ce se iveşte din oglindă şi care înaintează până ajunge în faţa oamenilor. Îi loveşte direct în cap! Dumnezeule mare! Se transformă în flăcări!
Acuma, întreg câmpul este cuprins de flăcări. Pădurile… hambarele… rezervoarele de benzină ale maşinilor… s-a împrăştiat peste tot. Se îndreaptă înspre noi. La aproape 18 metri de mine…
Apoi, tăcere. Câteva minute mai târiu, crainicul a întrerupt: Doamnele şi domnilor, tocmai mi s-a transmis un mesaj telefonic de la Grovers Mill. Un moment, vă rog. Cel puţin 40 de oameni, inclusiv şase poliţişti zac morţi pe câmp în partea de est a satului din Grovers Mill, corpurile lor sunt arse şi deformate că nu mai pot fi identificaţi.
Audienţa este năucită de această ştire. Dar situaţia se înrăutăţeşte şi mai mult. Oamenilor li se spune că poliţia statală se mobilizează şi şapte mii de oameni înconjoară obiectul metalic. Şi ei sunt în curând distruşi de „raza fierbinte”. „Secretarul Internelor” care pare a fi Preşedintele Franklin Roosevelt (în mod intenţionat) se adresează naţiunii.
Cetăţeni ai naţiunii: nu voi încerca să ascund gravitatea situaţiei cu care se confruntă ţara, şi nici să minimalizez preocuparea guvernului în protejarea vieţii şi proprietăţii oamenilor… trebuie ca fiecare dintre noi să continuăm să ne îndeplinim îndatoririle pentru a putea face faţă acestui adversar ca o naţiune unită, curajoasă şi consacrată păstrării supremaţiei umane pe pământ.
La radio se transmite că armata americană este şi ea implicată. Crainicul spune că oraşul New York este evacuat. Programul continuă, dar mulţi ascultători sunt deja panicaţi.
Panica
Deşi programul a început cu un anunţ care spunea că era o poveste bazată pe un roman şi că erau şi numeroase anunţuri în timpul programului care reiterau faptul că aceasta este doar o poveste, multor ascultători nu le-a luat mult să creadă că ceea ce auzeau era adevărat.
Foarte mulţi ascultători îşi ascultau cu atenţie programul preferat „Chase and Sanborn Hour” şi schimbau postul, aşa cum făceau în fiecare duminică, în timpul secvenţei muzicale din „Chase and Sanborn Hour” în jurul orelor 20.12. De obicei, ascultători comutau pe „Chase and Sanborn Hour” când credeau că secvenţa muzicale din program a lua sfârşit.
Oricum, chiar în această duminică, ascultătorii au fost şocaţi să audă la alt post de radio ştirea de ultimă oră: invazia marţienilor pe Pământ. Faptul că nu au auzit începutul piesei, ci doar au ascultat vocea autoritară şi comentariul şi interviurile care păreau cât se poate de reale, i-a făcut pe mulţi să creadă că totul era adevărat.
În statele din SUA, ascultătorii au reacţionat. Mii de oameni au sunat la posturile de radio, la poliţie şi la ziare. Multe persoane din regiunea New England şi-au încărcat maşinile şi au plecat în grabă. În alte zone, oamenii s-au dus la biserică să se roage. Alţii şi-au improvizat măşti de gaze. Au fost anunţate avorturi sponane şi naşteri premature. S-au anunţat şi decese, care însă nu au fost confirmate. Mulţi oameni au devenit isterici. Credeau că sfârşitul este aproape.
La câteva ore după ce programul s-a terminat şi ascultătorii şi-au dat seama că invazia marţiană nu a fost adevărată, publicul a fost indignat că Orson Welles a încercat să-i păcălească. Mulţi l-au dat în judecată. Alţii s-au întrebat dacă Welles a produs panică intenţionat.
Puterea radioului i-a păcălit pe ascultători. Aceştia s-au obişnuit să creadă tot ce auzeau la radio, fără să pună sub semnul întrebării informaţiile auzite. Acuma şi-au învăţat lecţia – într-un mod dureros.
