X

NEAR DEATH EXPERIENCES: Cand nu esti crestin, NDE te uluieste / Cand esti om de stiinta ateu, deja dai raspunsuri tampite / INVATATURA ORTODOXA despre SOARTA SUFLETULUI DUPA MOARTE

de Saccsiv

Prieteni, sa ne amintim neincetat de moarte dar si de Mantuitorul nostru Iisus Hristos. Sa nu ne lasam prada societatii ce ne indeamna „sa ne traim viata„ caci nu stim ceasul despartirii sufletului de trup.

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Toti Sfintii Parinti, marii duhovnici sau cei ce au avut experiente NDE ne spun ca dupa moarte percepi lumea intr-un mod cu mult mai REAL decat o poti face cand esti in trup. La inceput nici nu realizezi ca ai murit … Doamne, ce minunat e sa ajungi in Rai dar si ce cumplit e sa ajungi in iad …

Neincetat prieteni sa spunem rugaciunea lui Iisus: “Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul.”

Prieteni, de indata ce am auzit si primit Cuvantul Domnului, neincetat sa-l propovaduim. Domnul ne da niste talanti si ne va intreba ce-am facut cu ei. Sa-i inmultim!

 

   „Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. 

   Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, 

   Poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii venind, lingeau bubele lui. 

   Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. 

   Şi în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. 

   Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie. 

   Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; iar acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. 

   Şi peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca cei care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. 

   Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, 

   Căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. 

   Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. 

   Iar el a zis: Nu, părinte Avraam, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. 

   Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva dintre morţi. „

   Luca 16 , 19 – 31

 

Un călugăr cu viaţă aleasă, din Sfântul Munte Athos, fiind paralizat de mulţi ani, începuse a se ruga lui Dumnezeu ori să moară, ori să se facă sănătos, nemaiputând suferi acea boală chinuitoare. Aşa rugându-se, a venit la el un înger al Domnului şi i-a zis: „Dumnezeu voieşte să te cureţe pe tine de păcatele tale ca fierul prin foc, spre a te duce pe tine în raiul desfătării, că nu este altă cale spre Mântuitorul decât calea Crucii, care se face prin suferinţe. Deci dacă vrei să te cureţi de greşelile tale trebuie să mai zaci un an pe pământ sau să stai trei ceasuri în iad“.

Călugărul bolnav a început a cugeta. Încă un an de suferinţă pe pământ? Mai bine să stau trei ceasuri în gheenă! Atunci, îngerul, cu iuţeala fulgerului îi duse sufletul său în chinurile iadului şi plecă, zicând aceste cuvinte mângâietoare: „După trei ore voi veni la tine să te caut!“ Întunecimea aceea cumplită, suspinările sfâşietoare ale păcătoşilor care se chinuiau în gheenă şi feţele înfricoşate ale diavolilor au adus asupra călugărului urgisit o groază şi o durere nespusă. Pretutindeni nu vedea şi nu auzea decât suferinţe, lacrimi şi vaiete îngrozitoare! Doar ochii arzători ai diavolilor luceau în întunericul fără margini al iadului.

Atunci, chinuitul călugăr a început a plânge şi a striga, însă nimeni nu răspundea la strigătele sale. Lui i se părea că de când a sosit acolo trecuseră sute de ani de suferinţă şi aştepta cu nerăbdare să apară îngerul Domnului să-l scoată. Însă îngerul nu venea. Toţi păcătoşii închişi în gheenă nu erau ocupaţi decât de moartea lor prea amară şi groaznică şi de propria lor muncă, iar grozavii diavoli, în bucuria lor infernală, îşi băteau joc de suferinţele păcătoşilor.

…îngerul cu un zâmbet de lumină, se apropie de chinuitul călugăr şi-l întreabă: „Cum te afli, frate?“ „Niciodată nu aş fi crezut că gura unui înger poate minţi! Oare nu mi-ai spus că ai să mă scoţi de aici după trei ore? Şi iată, au trecut sute de ani în aceste suferinţe groaznice! Ce zici tu?“ A răspuns îngerul cu faţa luminată: „O oră a trecut de când te-am părăsit şi mai ai încă două ore de stat aici!“ „Două ore?“ strigă călugărul chinuit, cu mare groază. „Este oare cu putinţă să fi trecut o oră? Dar nu mai pot suporta aceste munci cumplite! De se poate face voia Preamilostivului Dumnezeu, te rog, scoate-mă de aici. Voiesc mai bine să sufăr pe pământ ani, secole chiar până la a doua venire a Domnului, dar scapă-mă de aici! Fie-ţi milă de mine!

Zise îngerul: „Dumnezeu, fiind Părintele îndurărilor şi a toată mângâierea, arată bunătatea Sa asupra ta. Dar tu trebuie să-ţi aduci aminte de acum înainte cât de grele şi de mari sunt muncile gheenei; iar chinurile de pe pământ, oricât de groaznice ar fi, sunt numai umbră faţă de cele veşnice ale iadului“.

 

De ce habaucii vor sa convinga masele ca nu exista nimic dupa moarte? Ca sa nu creada ca exista Rai si iad si prin urmare, sa nu se teama a pacatui …

Desigur, raiul este cu mult mai minunat decat au putut sa il descrie Sfintii Parinti si marii duhovnici iar iadul cu mult mai cumplit decat au putut oamenii sa-l exprime in cuvinte, imagini sau sunete.

In incheiere, iata ce putem citi la Scurtă învăţătură ortodoxă despre soarta sufletului după moarte de pe Sfaturi Ortodoxe:

IN primele nouă capitole ale cărţii am încercat să arătăm câteva dintre felurile de bază ale principiilor vieţii după moarte ale crestinismului ortodox, comparându-le cu părerea contemporană larg răspândită, precum si cu părerile apusene mai vechi, care în unele privinţe s-au îndepărtat de la vechea învăţătură crestină. În apus, adevăratele învăţături ortodoxe despre îngeri, despre văzduhul duhurilor căzute, despre firea legăturilor oamenilor cu duhurile, despre rai si iad, s-au pierdut ori s-au stricat, cu urmarea că experienţelor „după moarte” care se petrec acum, li se dă o tâlcuire în întregime înselătoare. Singurul răspuns potrivit la această tâlcuire gresită este învăţătura crestin ortodoxă.

Această carte este prea limitată ca întindere pentru a înfăţisa întreaga învăţătură ortodoxă despre lumea cealaltă si viaţa după moarte. Încercarea noastră a fost cu atât mai mărginită în înfăţisarea acestei învăţături, pentru a răspunde întrebărilor ridicate de experienţele de „după moarte” de astăzi, si pentru a arăta cititorilor textele ortodoxe care cuprind această învăţătură. În concluzie, prezentăm aici un ultim sumar al învăţăturii ortodoxe despre soarta sufletului după moarte. Acest sumar este alcătuit dintr-un articol scris cu un an înainte de moartea sa, de către unul dintre cei mai mari teologi ortodocsi rusi ai vremurilor noastre, Arhiepiscopul Ioan Maximovici. Cuvintele sale sunt tipărite aici cu litere cursive, si titlurile explicative, tâlcuirile si asemănările, dimpreună cu citatele din feluriţi Sfinţi Părinţi au fost asezate între paragrafe tipărite cu litere latine obisnuite.

VIAŢA DUPĂ MOARTE

de Arhiepiscopul Ioan Maximovici

Astept învierea morţilor, si viaţa veacului ce va să vină

– Simbolul credinţei

Durerea noastră ar fi fost fără margini si fără mângâiere pentru cei care se apropie de moarte, dacă Dumnezeu nu ne-ar fi dat viaţă vesnică. Viaţa noastră ar fi fără sens dacă s-ar sfârsi odată cu moartea. Ce folos s-ar primi atunci de la vrednicie si de la faptele cele bune? Atunci ar avea dreptate cei ce spun: Să mâncăm si să bem pentru că mâine vom muri!” Dar omul a fost zidit pentru nemurire, si prin învierea Sa, Hristos a deschis porţile Împărăţiei lui Dumnezeu, a fericirii vesnice pentru cei care au crezut în El si au vieţuit întru dreptate. Viaţa noastră pământească este o pregătire pentru viaţa viitoare, si această pregătire se sfârseste odată cu moartea noastră. „Şi precum este rânduit oamenilor, o dată să moară, iar după aceea să fie judecata” (Evrei 9, 27). După aceea omul se leapădă de toate grijile cele pământesti; trupul se desface în cele din care a fost alcătuit, pentru a se înălţa din nou la învierea cea de obste.

Dar sufletul său continuă să fie viu, si nu-si încetează existenţa nici măcar o singură clipă. Prin multe lucrări ale morţilor, ni s-a dat să cunoastem în parte ce se întâmplă cu sufletul când iese din trup. Când vederea ochilor celor trupesti încetează, începe vederea cea duhovnicească.

Episcopul Teofan Zăvorâtul îi scrie unei femei care era pe patul de moarte: „Nu vei muri. Trupul tău va pieri, dar tu vei trece într-o altă lume, deosebită, vei rămâne în viaţă, îţi vei aduce aminte de tine si vei recunoaste lumea întreagă care te va înconjura.”67

După moarte, sufletul este cu mult mai viu, nu mai puţin, si este mai constient decât înainte de moarte. Sf. Ambrozie al Milanului ne învaţă: „Întrucât viaţa sufletului urmează si după moarte, rămâne un bun care nu se pierde prin moarte, ci sporeste. Sufletul nu este tras înapoi de nici o piedică a morţii, ci este mai lucrător, căci este lucrător în sălasul lui, fără vreo legătură cu trupul, care este mai mult o povară pentru el, decât un folos.”68

Sf. Avva Dorotei, călugăr din veacul al VI-lea, din Gaza, rezumă învăţătura celor dintâi Părinţi despre această problemă: „Căci după cum ne spun Părinţii, sufletele morţilor îsi aduc aminte de toate cele câte li s-au întâmplat lor aici -gânduri, cuvinte, dorinţe -si nimic nu se poate uita. Dar precum spune în psalm, în ziua aceea vor pieri toate gândurile lor (Psalm 145, 4). Gândurile despre care vorbeste el sunt acelea ale acestei lumi, despre case si avuţii, părinţi si copii si neguţătorie. Toate lucrurile astea pier de îndată ce sufletul iese din trup …. Dar cele ce a făcut el împotriva vredniciei ori împotriva faptelor celor rele ale lui, îsi aduce aminte si nimic din toate astea nu se pierde …. De fapt, sufletul nu pierde nimic din cele ce a făcut în această lume, ci îsi aminteste de toate la iesirea lui din acest trup, mai limpede si mai deslusit, de îndată ce este slobozit din desertăciunea trupului.”69

Marele Părinte monah din veacul al V-lea, Sf. Ioan Casian, spunea destul de limpede despre starea lucrătoare a sufletului după moartea trupului, în răspunsul către ereticii care credeau că

67 Din periodicul rusesc Citiri de suflet folositoare, august 1894.

68

Sf. Ambrozie, “Despre moartea cea bună” [De bono mortis], în Şapte lucrări exegetice, trad. De Michael P. Mchugh, Catholic University of American Press, 1972 (Părinţi ai Bisericii, vol. 65), cap. 4:15, pag. 80.69 Avva Dorotei, Cuvântări, trad. De E. P. Wheeler, Kalamazoo, 1977, pag. 185-186.

sufletul este constient după moarte:

„După iesirea din acest trup, sufletele nu sunt nelucrătoare, nu rămân fără cunostinţă; aceasta se dovedeste prin pilda omului celui bogat si a săracului Lazăr (Luca 16, 22-28) …. Sufletele morţilor nu numai că nu-si pierd constienţa, nu-si pierd nici măcar firile lor -adică, nădejdea si frica, bucuria si mâhnirea, si ceva din cele ce acestea asteaptă să primească la judecata cea de obste, pe care încep să o guste mai dinainte …. Sufletele sunt si mai vii si prea râvnitoare întru slăvirea lui Dumnezeu. Cu adevărat, dacă am socoti pe temeiul celor ce ne mărturiseste Sf. Scriptură despre firea sufletului, după măsura înţelegerii noastre, că de nu ar fi asa, nu voi spune prea mare prostie, ci doar nebunie, că cel puţin să credem că sufletul este partea cea mai de preţ a omului, în care, potrivit Sf. Apostol Pavel, se află chipul si asemănarea cu Dumnezeu (I Corinteni 11, 7; Coloseni 3, 10), iar după lepădarea cărnii trupesti în care se află în viaţa aceasta, ar trebui să fie inconstient – acea parte care are în sine si întreaga putere de judecată, dă simţire chiar si materiei cărnii mute si inconstiente? De aceea urmează, si însăsi firea raţiunii o cere, că după lepădarea trupului, de care acum este usurat, sufletul trebuie să-si sporească puterile minţii, trebuie să le cureţe si să le îmbunătăţească, nu trebuie să se lipsească de acestea.”70

Experienţele de „după moarte” de astăzi au trezit în oameni, în chip uimitor, constiinţa sufletului din afara trupului si o stare mai ascuţită si mai rapidă a însusirilor minţii. Dar această constientizare, prin ea însăsi, nu este destul pentru a ocroti pe cineva în acea stare, si să-l ferească de înselare prin arătările din „afara trupului”; omul trebuie să cunoască învăţătura crestină întreagă despre acest subiect.

ÎNCEPUTUL VEDERII DUHOVNICEŞTI

Adesea (aceastăvedere duhovnicească) începe în omul care

70 Convorbirea întâi, cap. 14, în Lucrările Sf. Ioan Casian Romanul, traducere rusă de către Episcopul Petru, Moscova, 1892, pag. 178-179.

este pe moarte, chiar înaintea morţii, si pe când încăîi mai văd pe cei din jurul lor si chiar vorbesc cu ei, ei văd cele ce alţii nu le văd.

Această experienţă a celor care sunt pe moarte a fost cercetată de-a lungul veacurilor, si cele ce li se întâmplă astăzi celor care sunt pe moarte, nu este nimic nou. Cu toate astea, cele ce s-au spus mai înainte (cap. I partea a 2-a), ar trebui repetat aici: numai în vedeniile date celor drepţi prin harul lui Dumnezeu, când se arată sfinţi si îngeri, putem cunoaste cu adevărat că vin fiinţe din altă lume. În împrejurări obisnuite, când omul este pe moarte, începe să vadă rude si prieteni plecaţi dincolo, experienţa poate că este numai un fel de introducere „firească” în lumea nevăzută, în care se află pe punctul de a intra. Firea adevărată a chipurilor celor plecaţi care se arată după aceea, poate că este cunoscută numai de Dumnezeu -nouă nu ne este de nici un folos să cunoastem aceste lucruri.

Se pare că Dumnezeu îngăduie această experienţă, ca fiind calea cea mai limpede de a aduce la cunostinţa omului care este pe moarte, că cealaltă lume nu este un loc cu totul necunoscut, că viaţa în lumea cealaltă are în esenţă tot iubirea faţă de aproapele. Episcopul Teofan spune aceasta în chip miscător, femeii care este pe moarte: „Te vor întâmpina acolo tata, mama, fraţii si surorile tale. Închină-te înaintea lor si transmite-le urările noastre si cere-le să se roage pentru noi. Copiii tăi te vor înconjura cu cuvinte vesele de întâmpinare. Va fi mai bine pentru tine acolo decât aici.”

ÎNTÂLNIRI CU DUHURILE

Când sufletul îsi părăseste trupul, se aflădintr-odatăprintre alte duhuri, bune si rele. De obicei, sufletul se îndreaptăcătre acele duhuri care sunt mai înrudite duhovniceste si dacă pe vremea când era în trup, se afla sub înrâurirea unor duhuri oarecare, va rămâne în legăturăcu ele si când va iesi din trup, oricât de neplăcut i-ar fi săle întâlnească.

Ni se aminteste aici cu temeinicie, că cealaltă lume, chiar dacă nu ne va fi cu totul necunoscută, nu va fi o întâlnire plăcută cu cei dragi, într-o „ţară de vacanţă” a fericirii, ci o întâlnire duhovnicească care va cerceta starea sufletului nostru în această viaţă – dacă a fost mai apropiat îngerilor si sfinţilor printr-o viaţă cu fapte bune si cu ascultare faţă de poruncile lui Dumnezeu, sau dacă din nepurtare de grijă sau din necredinţă s-a făcut lucrător mai potrivit în ceata duhurilor celor căzute. Episcopul Teofan Zăvorâtul a zis bine (vezi op. cit., pag. 95) că însăsi judecata din vămile văzduhului poate fi socotită mai puţin una a osândirilor decât una a ispitelor.

În vreme ce judecata din viaţa viitoare există dincolo de orice îndoială -atât judecata particulară care are loc îndată după moarte, cât si judecata de apoi de la sfârsitul lumii -osânda arătată va fi doar urmarea stării lăuntrice pe care a avut-o sufletul faţă de Dumnezeu si faţă de fiinţele duhovnicesti.

PRIMELE DOUĂ ZILE DE DUPĂ MOARTE

Vreme de douăzile sufletul se bucurăde oarecare libertate si poate vizita locuri de pe pământ care i-au fost dragi, dar în cea de a treia zi se mutăîn alte sălasuri.

Aici Arhiepiscopul Ioan repetă învăţătura cunoscută Bisericii din veacul al IV-lea, când îngerul care îl însoţea pe Sf. Macarie al Alexandriei în pustie i-a spus, dându-i lămurire despre pomenirea pe care o face Biserica pentru cei mor ţi, în cea de a treia zi după moarte: „Când se face pomenirea în biserică în cea de a treia zi, sufletul celui răposat primeste de la îngerul său păzitor alinarea durerii pe care o simte ca urmare a iesirii din trup …. În primele două zile, sufletului îi este îngăduit să umble pe pământ, oriunde vrea, împreună cu îngerii care îl însoţesc. De aceea sufletul, iubindu-si trupul, umblă uneori prin preajma casei în care a rămas trupul, si astfel, el petrece două zile ca o pasăre în căutarea cuibului. Dar sufletul cel vrednic merge prin locurile unde obisnuia să facă fapte bune. În cea de a treia zi, Hristos care Însusi a înviat din morţi a treia zi, porunceste sufletului crestin, închipuind Învierea Sa, să se înalţe la Ceruri ca să se închine Dumnezeului tuturor.”71

Sf. Ioan Damaschin, în slujba de înmormântare ortodoxă, înfăţisează cu însufleţire starea sufletului iesit din trup, dar care se află încă pe pământ, neputincios să intre în legătură cu cei dragi pe care îi vede: „Vai, câtă luptă are sufletul când se desparte de trup! Vai, cât lăcrimează atunci, si nu este cine să-l miluiască pe dânsul! Către îngeri ridicându-si ochii, în zadar se roagă; către oameni mâinile tinzându-si, nu are cine să-i ajute. Pentru aceasta, iubiţii mei fraţi, cunoscând scurtimea vieţii noastre, să ne rugăm pentru odihna în Hristos a celui plecat, si pentru sufletele noastre mare milă.” 72

Într-o scrisoare către fratele femeii care era pe moarte, despre care s-a pomenit mai sus, Episcopul Teofan Zăvorâtul scrie: „Sora ta nu va muri: trupul moare, dar fiinţa celui care moare rămâne. El merge doar către un alt fel de viaţă …. Nu pe ea o vor pune în mormânt. Ea se află în alt loc. Va fi la fel de vie cum este acum. În primele ceasuri si zile se va afla prin preajma voastră. Numai că, nu va spune nimic si nu veţi avea putinţa de a

o vedea; dar ea va fi aici. Să ţineţi minte aceasta. Noi, cei care rămânem în viaţă, vărsăm lacrimi pentru cei care ne părăsesc, dar pentru ei, toate sunt îndată mai simple; starea aceea este mai fericită. Cei care au murit si au fost readusi în trupurile lor, au simţit aceste trupuri ca pe niste sălasuri lipsite de tihnă. Şi sora ta va simţi la fel. Îi este mai bine acolo; iar noi ne chinuim ca si cum i s-ar fi întâmplat ceva foarte rău! De bună seamă că ne va vedea si se va mira de ce se întâmplă” (Citiri de suflet folositoare , august, 1894).

Trebuie să ţinem minte că aceste două zile sunt o regulă

71 Citat din “Rugăciunea Bisericii pentru morţi”, Viaţa ortodoxă, 1978, nr. 1, pag. 16. 72 Slujba ortodoxă de înmormântare pentru mireni, stihira, glas 2 în Panahida, Ed. Institutului Biblic si de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, Bucuresti, 1992, pag.

32.

generală, care nu cuprinde toate situaţiile. De fapt, cele mai multe exemple citate din literatura ortodoxă, care s-au adunat în această carte, nu se potrivesc acestei reguli, si aceasta pentru că sfinţii, nefiind de loc atrasi de lucrurile din această lume, si trăind într-o asteptare neîncetată a trecerii în lumea cealaltă, pornesc de îndată urcusul către cer. Alţii, ca K. Uekskuell, încep să se urce înainte de sfârsitul celor două zile pentru o pricină oarecare a proniei lui Dumnezeu. Pe de altă parte, experienţele de „după moarte” de astăzi, asa cum le socotim că sunt numai niste părţi, toate intră în această regulă: starea „din afara trupului” este doar începutul celei dintâi perioade a sufletului lipsit de trup, care „hoinăreste” prin locurile pământesti pe unde a petrecut. Dar nici unul dintre acesti oameni, nu s-a aflat în stare de moarte vreme destul de îndelungată ca să întâlnească îngerii care trebuie să-I însoţească.

Unii potrivnici ai învăţăturii ortodoxe despre viaţa după moarte, socotesc aceste deosebiri faţă de regula generală a experienţei de după moarte, ca fiind o mărturie a „contradicţiilor” care există în învăţătura ortodoxă. Dar acesti potrivnici au o gândire prea mărginită. Înfăţisarea celor două zile (si a celor care urmează) nu este în nici un caz vreo dogmă. Ea este pur si simplu un „model” care adevereste rânduiala cea mai obisnuită a experineţelor sufletului după moarte. Multele situaţii, atât din literatura ortodoxă cât si din povestirile experienţelor moderne, în care morţii s-au arătat pentru o clipă celor în viaţă, în ziua cea dintâi sau cea de a doua a morţii (uneori în vis) sunt exemple ale adevărului că sufletul rămâne cu adevărat, în mod obisnuit, aproape de pământ pentru o vreme scurtă.73 În cea de a treia zi (si uneori mai devreme), această perioadă ia sfârsit.

73 Pentru unele exemple, vezi Taine vesnice de dincolo de mormânt, pag. 189-196. Arătările adevărate ale morţilor după această primă si scurtă vreme a “libertăţii” sufletului sunt cu mult mai rare si urmăresc întotdeauna un scop oarecare îngăduit de Dumnezeu, si nu sunt după voia omului (vezi mai jos, Anexa II).

VĂMILE VĂZDUHULUI

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Pagina anterioară 1 2 3Pagina următoare

3 comentarii

  1. „- Grabeste-te, legiune a sarpelui negrul! Grabiti-va, slujitorilor, pe taramul acestor alesi, savanti si genii ai slavei crucii. Inspirati-le cu prudenta, inselati-i in ascuns si pe neobservate – ca nu exista nimic in lumea suprasensibila si tainica[5]. Iar in ce priveste caracterul treptat al dezvoltarii naturii in toata diversitatea frumusetii si armoniei formelor ei, SUGERATI-LE cu viclenie ideea AUTOCREATIEI.

    SUGERATI-LE, pentru a produce o impresie mai puternica, termenul latinesc – EVOLUTIE; acest cuvant va prinde mult mai repede si va intra in uz, fiindca oamenii sunt pasionati de stiinta si cred cu tarie celor initiati in stiinte.

    Pe masura cercetarilor experimentale asupra structurii materiei si a formelor ei, SUGERATI-LE PREVAZATOR, ca si pe parcursul investigatiilor asupra sufletului si duhului pastrate in taina – in puterea atottiitoare a Creatorului – SUGERATI-LE CU MULTA VICLENIE, ca acest SUFLET si acea de viata datatoare, sau cum i-o mai fi zicand – PUTERE, nu exista deloc – ea fiind doar aparenta, aidoma miscarii – o simpla miscare, diferita doar ca viteza, diversificata de catre perceptie, sau o rasfrangere asupra punctelor nervoase sensibile, asupra strunelor nervoase ale organismului – si ca nu exista decat materia, substanta vizibila si palpabila, aflata in procesul miscarii sale, AUTOGENERATOARE.

    Aceasta sugestie este atat de reusita, incat oamenii vor trece cu usurinta la NEGAREA existentei sufletului(39), si a lui DUMNEZEU – Creatorul Universului.(40)”

    Sursa: https://saccsiv.wordpress.com/2011/03/14/text-exceptional-marsul-distrugatorului

  2. Multumesc COPRIE pentru clarificare!
    Daca articolul ar fi avut cobaterea tampeniilor de catre Parintele Serafim, ar fi comunicat constuctiv, sanatos.
    Alttfel, pare a sugestie de aprofundare a ereziilor, ma scuzatI!+CUm sa crezi ca sufletul cuiva umbla asa, liber de la Pamant la Iad ori la Rai si vine inapoi…. de “smecher”???
    Ce li se arata sint minciunile demonice pentrua atrage “la intoarcere” si pe alti fraieri…
    Spunea un calugar adresandu-i-se unui inger de lumina:
    NU SINT VREDNIC IN ACEASTA VIATA!!!!
    Sa-l L vad pe IIsusw dupa ce parasesc lumea, dupa ce mor, DACA SE CUVINE SA FIU IERTAT SI LASAT LANGA DUmenzeu-Fiul!!!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button