Directorul editorial al „României Libere”, jurnalistul Sabin Orcan, a vorbit, joi seara, într-o emisiune de pe postul B1 TV, despre ascensiunea fiicei premierului Mihai Tudose, Diana Tudose, care face afaceri cu energie de la vârsta de 19 ani.
„Cea mai mică problemă a lui Mihai Tudose este că a plecat în concediu. Dl. Tudose are mai multe probleme care ar trebui să producă întrebări pentru oamenii abilitați de lege să își pună întrebări. Patronul, care este asociat cu fiica domnului Tudose, a primit concesiunea pentru amplasarea de panouri fotovoltaice.
Mai are o problemă gravă care nu ține de ANI, ci de DNA, și care o vizează pe doamna Tudose. Ea lucra pentru Victor Tudose, asociat al Dianei Tudose. Acest lucru s-a întâmplat când dl. Tudose era ministru al Economiei. Am crezut că e o legătură între ministrul Economiei și domnul acesta Popescu care brusc, după ce a angajat-o pe soția domnului Tudose, a primit 10 milioane de euro.
Ar trebui să îl întrebe cum e cu firma care a țepuit statul român. Cum e cu parcul fotovoltaic pentru care s-a dat concesiune, dar nu s-a mai făcut”, a spus Sabin Orcan.
Diana Tudose este, din 2011, asociată cu 50% în Energreen Distribution SRL Bucureşti, firmă specializată în distribuţia energiei electrice. Victor Popescu deține cealaltă jumătate, acesta fiind și un vechi prieten de familie al șefului Executivului și angajatorul soției lui Tudose.
Potrivit sursei citate, în 2012, Energreen Distribution SRL primea de la Electrica Muntenia un aviz pentru un racord de 20 kv în oraşul Ianca. În acelaşi an, firma deţinută de fiica premierului primea aprobarea administraţiei locale din Ianca pentru concesionarea unui teren pe care se angaja să construiască un parc fotovoltaic, cu o capacitate de producţie de 5 MW.