Kareia, 17/30 iunie 2017
Nr. F.2/32/1400
Mesajul Sfântului Munte despre Sfântul și Marele Sinod din Creta
Sfânta Sinaxă Dublă a Sfântului Munte, întrunită astăzi 17 / 30 iunie 2017 la Kareia, în a 206-a ei ședință, fiind prezenți cei 20 de reprezentanți obișnuiți și 20 de reprezentanți extraordinari ai Sfintei Kinotite, în continuarea textelor oficiale ale Sfântului Munte deja făcute cunoscute în ultima vreme – atât a poziției acestuia înainte de întrunirea Sfântului și Marelui Sinod, precum și a evaluării textelor finale ale Sinodului – cu simțământul răspunderii și cu respect față de Sfânta noastră Biserică și de pliroma ei face cunoscute următoarele:
În mod continuu se observă o tulburare mocnită, provocată de împotrivirile față de hotărârile Sfântului și Marelui Sinod (Creta, 2016). Se preferă îngrădirile și întreruperea pomenirii episcopilor eparhioți.
Pentru că avem și noi parte de aceste tulburări și ne aflăm în interiorul Bisericii adresăm tuturor saltului lui Hristos Cel înviat: Pace vouă.
Nu există vreun motiv de tulburare, devreme ce Domnul Cel înviat este cu noi.
Sinodul din Creta a avut loc după o pregătire de mulți ani. Înaintea Sinodului textele pregătite au fost aduse la cunoștința credincioșilor, existând posibilitatea exprimării oricărei opinii.
Ani în șir Sfântul Munte și-a formulat cu claritate părerile sale despre dialogurile care au loc cu creștinii eterodocși. În timpul lucrărilor Sinodului din Creta arhiereii și-au exprimat părerile lor personale. Unii dintre ei și-au exprimat obiecțiile lor într-un mod cuviincios, fără să întrerupă legăturile lor cu Biserica. Tot ce s-a întâmplat acolo este scris.
Biserica întotdeauna rămâne ”stâlpul și temelia adevărului.” Potrivit Sfântului Ioan Gură de Aur, Biserica este cuprinsă de valuri, însă nu se scufundă, este lovită de valuri, dar nu se rupe, primește lovituri, dar nu este rănită; ea este Însuși Dumnezeu-Omul. Toți sfinții, vii în Hristos, ne trimit în Biserică și ne liniștesc.
Duhul Sfânt ține unit tot timpul instituția Bisericii. El vindecă pe cele bolnave și le plinește pe cele lipsă. Rămânând în Biserică și simțindu-ne deficitari și neputincioși primim vindecarea și sănătatea.
Dacă ne clătinăm ca oameni, harul Duhului ne readuce pe drumul cel bun. De aceea orice teamă este de prisos, ca dovadă a lipsei de credință, devreme ce ne aflăm în Biserica lui Hristos.
De altfel, cei patru patriarhi ai Răsăritului, prin Enciclica lor istorică (1848) ne liniștesc că la noi nici patriarhii, nici sinoadele nu au reușit vreodată să introducă lucruri noi, pentru că apărătorul credinței este însuși trupul Bisericii, adică poporul însuși, care vrea ca credința lui să fie veșnic neschimbată și identică cu cea a Părinților lui.
Așadar, nu sunt îndreptățite tulburările și dezamăgirile, care conduc la schisme.
Noi aparținem Bisericii, Trupul lui Hristos. Acest trup întotdeauna își asumă și asimilează elementele pe care el le primește, însă le respinge pe cele pe care le consideră străine. Avem nădejde în iubirea lui Hristos, nu în concepții personale și nefundamentate, care scot în afara Bisericii și creează infernul ereziilor.
Cu toate acestea, nu vrem să propunem o liniștire a indiferenței, ci să subliniem importanța trezviei și a credinței. Considerăm că ar fi o dovadă de recunoștință față de Dumnezeu și o lipsă de credință față de toți frații noștri – cei de aproape și cei de departe – dacă nu am sublinia cu tot curajul și claritatea bogăția harului de care ne bucurăm fiind vii în Biserica cea Una, Sfântă, Sobornicească și Apostolică. Și aceasta nu este realizarea noastră, ci darul unicului nostru Domn și Dumnezeu și Mântuitor, Iisus Hristos, care în mod unic și absolut spune despre Sine Însuși:
Eu sunt Calea, Adevărul și Viața. Fără Mine nu puteți face nimic.
Eu sunt Păstorul cel bun, Care Își pune sufletul pentru oile Sale.
Toți cei care au venit înaintea Mea sunt hoți și tâlhari, însă oile nu i-au ascultat pe ei. Nu îi vor urma, pentru că nu cunosc glasul străinilor.
Au fost uimiți cei care Îl auzeau vorbind și mărturiseau: niciodată nu a vorbit un om în felul acesta (Ioan 7, 46).
El nu este doar un om, ci este Dumnezeu-Omul. El este Singurul Sfânt, Unul Domn, Iisus Hristos. Întru nimeni altul nu este mântuirea. (Fapte 4, 12).
El nu a venit să judece, ci să mântuiască lumea. S-a răstignit pentru mântuirea răstignitorilor Lui. El a purtat păcatele noastre și pentru noi a fost chinuit. Toate le-a făcut pentru a-l mântui pe om. Pe toate le-a suferit ca să îi mântuiască pe toți.
A venit, L-am văzut, L-am auzit și mâinile noastre L-au atins. A suferit, a înviat și S-a înălțat la cer. L-a trimis pe Duhul Sfânt în ziua Cincizecimii și toți au început să vorbească în limbi străine, cuvântând în graiuri străine învățăturile minunate ale Sfintei Treimi.
Biserica este alcătuită cu toată buna-cuviință cea minunată și dumnezeiască. Este anulată închisoarea timpului și intrăm în libertatea vremurilor din urmă. La fiecare Sfântă și Dumnezeiască Liturghie luminează harul Cincizecimii și Dumnezeu-Omul, Domnul Hristos este Cel ce aduce și Cel ce se aduce și Cel ce primește și Cel ce se împarte spre mântuirea lumii întregi.
Biserica Ortodoxă este arătarea iubirii nespuse a lui Dumnezeu față de om. Acest lucru ne mântuiește și ne îndatorează inevitabil să dăm mărturia acestei iubiri. Dimpotrivă, cei care doresc să conducă popoarele (ca și lideri religioși sau lumești) îi subjugă și îi stăpânesc pe oameni. Ca falși păstori, ei nu își pun sufletul pentru oi, ci jertfesc oile în folosul lor. Îi condamnă și îi elimină pe ceilalți, drept cauze ale răului, spre a curăța lumea de rău.
Alții îi ard pe rug pe cei considerați eretici și necredincioși.
Alții îi ucid pe oamenii de proveniență și de rasă inferioară.
Alții îi omoară pe dușmanii poporului…
Toți domnesc, însă nu trăiesc veșnic. Îi chinuie pe oameni, însă boala lor însăși recidivează. Pentru întruparea lui Dumnezeu Cuvântul și pentru venirea Sfântului duh este creată Biserica. Și este inaugurată locuirea lui Dumnezeu cu oamenii (Apocalipsă 21, 3), turma cea mică cu misiunea ei dumnezeiască.
Nu există Dumnezeirea Treimică în alt fel și nu există altfel de unitatea bisericească. Așa cum Tu, Părinte, ești întru Mine și Eu întru Tine, tot astfel și ei să fie unul întru Noi (Ioan 17, 21).
Duhul Sfânt lucrează întotdeauna. Sfinții Părinți, uniți întru Duhul Sfânt au trasat în chip dumnezeiesc dogma dumnezeirii Domnului Iisus Hristos și a Duhului Sfânt, precum și calitatea de Născătoare de Dumnezeu a Pururea Fecioarei Maria, Mama Domnului Iisus.
Tot edificiul viu al Bisericii este bazat pe temelia credinței. Orice denaturare a adevărului dogmei provoacă ruperi și denaturări în spațiul vieții.
Prin îndepărtarea Romei de Biserica una și sfântă urmează cunoscutele denaturări din lumea apuseană:
Biserica este înțeleasă și este organizată acolo ca stat. Teologia este cultivată ca o filosofie scolastică și viața duhovnicească precum un exercițiu moral în cadrul unei lumi efemere prin harul creat. Este provocată separarea dintre teologie și viață, dintre preoție și căsătorie. Urmează tot șirul căderilor cunoscute…
Biserica Ortodoxă rămâne întotdeauna în cadrul deplinătății harului lucrător. Aici nu este considerată teologia ca o preocupare filosofică, nici nu te poți apropia rațional de taina vieții, ci te botezi (te cufunzi) cu totul în apele harului.
Când stărui în rugăciune, precum Sfântul Grigorie Palama: luminează-mi întunericul, primești luminarea dumnezeiască ca o renaștere duhovnicească și înțelegi comentariul aceluiași Sfânt Ierarh Grigorie: altceva este lumina pentru simțuri și altceva pentru mintea omului. Însă când are loc unirea duhovnicească cu harul, când oamenii devin părtași ai harului dumnezeiesc, atunci prin simțuri și prin minte ei văd taine mai presus de orice simț și de minte, așa cum Dumnezeu îi cunoaște pe toți cei care trăiesc acestea.
Trăind în Sfântul Munte, noi ne comportăm după cum ne învață teologia și cugetul evlavios al Sfinților inspirați de Dumnezeu și al Bisericii, nu după teologia academică a intelectualilor și după concepțiile fiecărei epoci. Comuniunea Sfinților îi îmbrățișează pe credincioși și călăuzește cugetul cel credincios al Bisericii.
Suntem miluiți ca fii ai ai Marii Biserici a lui Hristos, cea răstignită și prin aceasta slăvită (se referă la Patriarhia de Constantinopol – n.trad.) De la aceasta noi am primit toate bunurile. O vedem continuu că este însângerată prin mulțimea Martirilor și Cuvioșilor ei.
Suntem recunoscători și păstrători vigilenți ai tradițiilor. Ne bucurăm de harul libertății Duhului și de frățietatea în Hristos în cadrul Bisericii Ortodoxe.
Dacă Imperiul creștin nu mai există ca o realitate istorică, rămâne întotdeauna imperiul iubirii, care nu cade niciodată. Ne aflăm în acest Paradis. Mărturisim harul, propovăduim mila, nu tăinuim facerea de bine.
Așa cum Domnul este Unic, la fel și ucenicii Lui au misiunea unică de a vesti mesajul plin de bucurie că moartea a fost omorâtă. Toate celelalte sunt relative și lipsite de importanță pentru oameni.
Cei care înlăuntrul Bisericii cântă, pentru că o trăiesc: sărbătorim omorârea morții, nimicirea iadului, începutul unei vieți noi, a celei veșnice și săltând Îl slăvim pe Cel care a făcut aceasta nu reprezintă o părere religioasă, nici nu este posibil să propună evitarea prozelitismului, pentru că își jertfesc viața pentru a anunța lumii că moartea a fost călcată prin moarte (lui Hristos).
Cel mai valoros lucru pe care îl are Biserica Ortodoxă – și o hrănește – este adevărul credinței. Și ea nu are alt mod de a-și oferi iubirea ei în afară de invitația pascală: Veniți toți să vă bucurați de ospățul credinței.
Iar dacă Hristos nu a înviat, zadarnică este propovăduirea noastră, zadarnică este și credința voastră. Ar trebui atunci să ieșim pe drumuri și la răspântii și să colaborăm cu ceilalți condamnați în țara umbrei morții, căutând ameliorarea mărimii dezastrului.
Însă departe de noi această blasfemie! Acum toate s-au umplut de lumină. Și toți așteaptă ajutor din puterea Învierii. Nu suntem singuri. Domnul Cel înviat este cu noi în chip nemincinos, așa cum a promis, până la sfârșitul veacului.
Această bucurie a prezenței alături de noi a Celui care a nimicit moartea este oferită de Biserică prin ultimul șir de sfinți, de martiri și de cuvioși ai ei. Și Sfântul Munte, prin viața lui liturgică și prin prezența lui va rămâne întotdeauna o mărturie a credinței ortodoxe și a nădejdii pentru întreaga lume.
Lui Hristos Dumnezeu, Cel Care a înviat din morți, slavă și stăpânire în vecii vecilor. Amin.
Semnează:
Toți reprezentanții celor 20 de Mănăstiri și Reprezentanții acestora din Sfântul Munte Athos, adunați în Sfântă Sinaxă Dublă Extraordinară
Comentarii la cald:
Comentariu pe blogul katanixis.blogspot:
Acest text demoralizant evită să atingă rana cumplită pe care a provocat-o Trupului Bisericii adunarea din Creta de inspirație ziziuliană (se referă la mitrop. Ioannis Zizioulas, cel care este autorul ereziei despre episcopo-centrismul Bisericii, refuzând hristocentrismul ei). În loc ca Sfântul Munte – altădată apărător al credinței – să arate periculozitatea acceptării hotărârilor din Creta și să condamne și să respingă textele acelei adunări, în loc să îndemne pliroma Bisericii să nu accepte aceste texte eretice, Chinotita dezamăgește, smintește, cultivă erezia liniștirii și a indiferenței față de cele întâmplate.
Principiul care domină acest text este cel al oportunității, al interesului, care este total străin duhului Evangheliei.
Conducerea Sfântului munte a dezamăgit și a amărât încă o dată turma cu cuget ortodox, din motive de diplomație rău înțeleasă.
Părintele Sava Lavriotul mi-a spus azi la telefon: ”acest text este o trădare a Ortodoxiei, o rușine pentru Sfântul Munte și ne bucurăm că noi, părinții aghioriți care am întrerupt pomenirea, nu ne simțim reprezentați de această Chinotită. Vom da răspunsul cuvenit în scris acestei trădări a dreptei credințe.”
Pe site-ul trelogiannis.blogspot, o doamnă Maria a scris:
Când a văzut poporul, Domnului Hristos I s-a făcut milă de oameni, căci erau ca oile fără păstor și a început să îi învețe. Să facă și athoniții același lucru. Să iasă în față și să îi călăuzească pe credincioșii care așteaptă. Să combată kakodoxiile (ereziile) printr-un cuvânt curat sfânt și duhovnicesc. Cuvântul lui Dumnezeu este da și amin. Datoria noastră a fiecăruia este mărturia cea bună. Așteptăm vocea Sfântului Munte!
Administratului aceluiași site se întreabă:
1) Dacă scopul Chinotitei a fost cel de a-i liniști pe credincioși – scop bun în sine – de ce nu a propus clar respingerea textelor din Creta sau schimbarea lor și arătarea clară a modului schimbării lor?
2) Acest anunț nu face diferența între îngrădire și schismă, lăsând impresia că cei care au întrerupt pomenirea sunt niște schismatici. Dar îngrădirea de erezie este un drept al credincioșilor, atunci când episcopul predică o erezie. Este posibil să credem că Biserica adunată în Sinodul I-II Trulan a îngăduit și a propus credincioșilor să creeze schismă (prin întreruperea pomenirii)?
3) Dacă întreruperea pomenirii este schismă, atunci după 1970, când majoritatea mănăstirilor Sfântului Munte au întrerupt pomenirea patriarhului Athenagora înseamnă căAthosul a fost în acea perioadă schismatic? La fel, putem să îl acuzăm și pe Sfântul Justin Popovici de o asemenea atitudine?
4) Acest anunț al Chinotitei nu numai că nu a ajutat, nu a liniștit, ci a tulburat pe credincioși. Toate primele reacții sunt negative.
5) Nu este niciodată târziu ca Sfânta Chinotită să se întrunească din nou, să propună clar cum se depășesc problemele provocate de adunarea din Creta și să ofere credincioșilor convingerea că apărătorii Ortodoxiei sunt la datorie și că există o soluție concretă de depășire a crizei, fără recurgerea la măsuri radicale.
Comentariul meu:
1) Limbajul anunțului este foarte diplomatic, ascunde interesul apărării patriarhului ecumenic în spatele cuvintelor frumoase și a teologiei biblice și patristice menționate.
2) Părinții aghioriți mărturisitori sunt prigoniți, alungați din mănăstiri, deci în Sfântul Munte prigoana este un fapt, o realitate.
3) Se evită folosirea cuvântului erezie, exact ca și în Creta, iar despre papistași se vorbește în termen vagi, fără a se spune că ei nu sunt membri ai Bisericii, ci eretici. Dimpotrivă, li se spune creștini eterodocși, deși ei nu sunt botezați, luminați prin har. Iar Sfântul Grigorie Palama este folosit ca paravan, pentru a masca intențiile autorilor anunțului.
4) Este clar că acest anunț îi va bucura pe ecumeniști, care vor înteți prigoana împotriva ortodocșilor. Însă Maica Domnului ne va apăra!
Surse:
http://trelogiannis.blogspot.ro/2017/07/blog-post.html
https://katanixis.blogspot.ro/2017/07/blog-post_12.html
traducere din limba greacă de pr. dr. Ciprian-Ioan Staicu
Anathema celor 20 ca apara erezia si trimit la eretici can 2 Sf Atanasie, ca numesc Biserica institutie ca papistasii, si ca spun ca au primit darurile de la om si nu de la Dumnezeul-Om ,Anathema ca il numesc indirect schismatic si pe Sf Paisie Aghioritul
Ce sa o mai dam la dus și întors, a căzut și SF Munte, acolo sunt intruși cu fațetă de ,,monahi” și ,,stareți”
Incredibil! Dar adevărat! Oare, să sugerăm monahilor Sfântului Munte să-și dubleze mantiile monahale cu salteluțe gonflabile pentru momentul – după cum se vede, foarte apropiat – când vor trebui să și le aștearnă pe mare și să se lase în voia Lui Dumnezeu, așa cum scrie la sfintele proorocii?
Auzi tu, au ajuns să-l ia de apărător pe Sfântul Grigorie Palama, cel ce l-a rușinat pe reprezentantul catolicismului Varlaam, pentru justificarea prigoanei pornite împotriva nepomenitorilor? Au îndrăznit aceasta înainte să ia poziție împotriva adevăraților prigonitori ai Ortodoxiei, ba chiar prigonindu-i sau, măcar, închizând ochii la vederea prigonirii adevăraților mărturisitori?
Ar merita să luăm la bani mărunți pentru fiecare din afirmații acest așa-zis comunicat care trece cu vederea că pe cele mari trebuie să le păzim și nici pe cele mici să nu le neglijăm, după cum ne-a învățat Domnul nostru Iisus Hristos în Însăși Sfânta Sa Evanghelie. Eu, însă, pentru că mă știu nevrednic în păzirea celor mici, mă abțin!
Ne rugăm să vă fie salteluța spre mântuire, fraților din Sfântul Munte Athos!
Și să ne dea Dumnezeu putere la toți ca, măcar, pe cele mari să le mărturisim fără de întinare până la sfârșit!
SCAPĂ CINE POATE!
Eu, am avut un moment de deznădejde cu ceva timp în urmă, dar mi-am revenit!
Când vezi că lucrurile se întorc cu fundu-n sus, și toată lumea (sau aproape) vede răsturnat, parcă te-apucă amețeala!
O să zic și eu ca Filip Nerri: ”Ține-mă Doamne, să nu te vând ca Iuda!”
Si ce treaba are papsitasul Philip Romolo Neri cu Ortodoxia?
Acuma dacă l-am citat, v-ați și dus gândul că n-ar fi trebuit și că e ciudat din partea mea, așa-i?
Chiar dacă-i PAPISTAȘ, vorba lui înseamnă ceva!
desigur ca este nepotrivit, avand in Ortodoxie tot ce ne trebuie… chiar si o vorba de la un eretic, aduce cu ea duhurile acelui om…
CE ZIC TRADATORII, CA NU AFECTEAZA BISERICA, DAR CUM RAMANE CU MADULARELE BISERICII? SI BINE CA AU DOVEDIT SINGURI CINE SUNT! AU LUAT BANI DE LA FONDURI EUROPENE! SE VOR BAGA SI FEMEI IN ATHOS!
PROFEȚII ÎNPLINITE
Până la sfâșitul lumii, fiule, nu vor lipsi drepții Domnului Dumnezeului, după cum nici lucrătorii satanei nu vor lipsi. În zilele cele mai de pe urmă, însă, adevărații slujitori ai lui Hristos se vor ascunde de oameni. Și chiar dacă nu vor face semen și minuni ca astăzi, vor călători necontenit pe calea cea stâmtă, cu toată smerenia. Aceștia vor fi în Împărăția lui Dumnezeu mai mari decât părinții făcători de minuni. În vremea lor nu va mai fi cineva care să facă semene minunate, deoarece, chiar văzându-l, nu vor vrea să se înțelepțească în luptele duhovnicești. În primul rând, cei ce vor ședea pe scaunele bisericești din toate lumea, vor fi cu totul străini și nici idée nu vor avea despre virtute. Dar și întâi-stătătorii monahilor vor fi la fel. Vor fi robii pântecelui și ai slavei deșarte, încât vor fi mai degrabă sminteală pentru oameni decât pildă de virtute, deoarece virtutea va lâncezi. Va domni peste tot iubirea de argint, dar vai de monahii care se vor desfăta cu banii și cu duhuri mirenești. Căci aceștia vor fi urâciunea înaintea lui Dumnezeu și nu vor vedea fața Domnului.
Monahii și mirenii vor da bani cu camătă și nu vor vrea să-I înmulțească în Dumnezeu, prin milostenie la săraci. De aceea, dacă nu se lasă de această lăcomie, vor fi aruncați în tartar și în muncile iadului. Deci atunci, cum am zis mai înainte, cei mai mulți se vor rătăci din neștiință pe calea cea largă a pierzării. SFÂNTUL NIFON AL CONSTANTINOPOLULUI.
Ispita belșugului și a confortului depărtează sufletul de la Dumnezeu. Slujitorii lui mamona se strădui mai mult decât orice să i-L scoată pe Dumnezeu din viața monahilor, astfel încât aceștia, mulțumiți cu belșugul lor material și corupți de daruri troiene, mese alese și funcție cât mai dorite, să nu simtă în nici un fel nevoia de a se întoarce la Dumnezeu și la făgăduințele monahale, să nu-și mai aducă aminte de El, ci să poată trăi ca și cum Acesta nu ar exista defel. Dobitoace fără de minte, la care nu este pricepere. Dar: „Nu vor sta călcătorii de lege în preajma ochilor Tăi.” „Că nu este în gura lor adevăr, inima lor este deșartă; groapă deschisă grumazul lor, cu limbile lor viclenesc”. Robi pântecelui și ai slavei deșarte, călăuze oarbe, este mai degrabă sminteală pentru noi, decât pildă de virtute; ci este o lâncezeală, adică o stare de moleșeală a hipnozei-ecumenismului pentru a nu mai avea râvnă la mărturisire de Credință, atunci când este hulită și profanată Biserica, chiar de „fii lui” și de cei necredincioși care sunt promovați. Iubirea ecumenistă și desfătarea în bani și cu duhuri mirenești l-au făcut pe monahul să nu mai gândească liber, să fie robit cu totul, de fondul europene-troiene și cu desfătările lumești. Sau rătăcit pe ei însuși, dar nici pe alți nu-i mai lasă să mărturisească, să vorbească liber, pentru că sunt porecliți cu insulte grele barbare tiranică: fanatici, talibani, tulburători, extremiști, pesimiști, fundamentaliști, fără dragoste, răzvrătiți, primitivi schismatici etc.. Buze viclene și limba cea plină de mândrie!
Deși vremea este că, pseudo-episcopi și toți trădătorii au nebunit cu adevărat, zicându-ne că „noi suntem nebuni” și etc., pentru că nu suntem asemenea-lor; după cum a spus Sfântul Antonie cel Mare. Dar „Din gura pruncilor și a celor ce sug ai săvârșit laudă, pentru vrăjmașii Tăi, ca să amuțești pe vrăjmaș și pe răzbunător”. Pentru că gurile vrăjmașilor și a răzbunătorilor este plină de blestem, de amărăciune și de vicleșug; sub limba lor, osteneală și durere. „Stă la pândă în ascuns cu cei bogați ca să ucidă pe cel nevinovat; ochii lui spre cel sărac privesc.” „Pândește din ascunziș, ca leul din culcușul său; pândește ca să apuce pe sărac, pândește pe sărac ca să-l tragă la el ”. Așadar, întreaga apostazie din zilele noastre, și dictatura din partea ecumeniștilor și lașilor trădători și a sinedriilor-lupi, au pornit prigoană diplomatică împotriva lui Hristos și Bisericii lui. Unde numai avem dreptul de a crede liber și de a gândi ortodox, de a mărturisi liber și de a apăra credința ortodoxă liber. Pentru că pe acești oameni îmbuibați de grăsime; de vin; parfumați; privesc la ecrane; călcați la dungă se lipsesc cu desăvârșire cereasca Împărăție. Au uitat de Rai. Au încălcat mărturisirea de Credință pe care a făcut-o fiecare dintre patriarhii, mitropoliții și episcopii participanți la hirotonia lor întru arhiereu (…) cu mare glas zic hotărât: Tuturor ereticilor și ecumeniștilor, Anatema! (…) Peste acestea încă mai mărturisesc, că voi păstra și voi urma cu sfințenie, până la suflarea mea cea mai de pe urmă, toate canoanele celor șapte Sfinte Sinoade Ecumenice și locale; învățăturile de Dumnezeu purtătorilor Părinți; tradițiile Sfintei Bisericii Ortodoxe.
Cu grăsime inima lor și-au încuiat, gura lor a grăit minciună, trufie și mândrie! Desfătarea lumești și vârtejul nebunesc al vieții trufașă trădătorilor, îl țin pe om într-o stare neîncetată de sterpeciune și de tulburare, care nu lasă nimănui putința de a-și cerceta, doar puțin mai adânc sufletul, în acest fel stingându-se, încetul cu încetul, viața duhovnicească. „Că iată păcătoșii au încordat arcul, gătit-au săgeți în tolbă, ca să săgeteze în întuneric pe cei drepți la inimă.”
Întreaga apostazie și trădare din zilele noastre, la nivelul ei public și mondial, este o pregătire pentru al treilea război mondial și mai apoi -, apariția Antihristului: „toate lucrurile care se întâmplă în zilele noastre – la cel mai înalt nivel în religia noua ordine mondială, guvernământ și în viața publică – nu sunt altceva decât o lucrare intensă a slujitorilor lui Antihrist pentru pregătirea și instaurarea împărăției sale, iar această lucrare este înfăptuită tot atât de mult de către semnatarilor din Creta, ca și de către lașilor – (slabi de înger), se tem de frică, unde nu este frică! Au deschis o portiță spre o dictatură mondială, în cinstea Antihristului. Pe Domnul nu-L l-au chemat și nu-L l-au primit, ci pe „mesia” antihristul, (C.M.B., U.E., O.N.U., U.N.E.S.C.O., N.A.T.O., Noua Ordine Mondială ).
„Să nu ascultați de monahi, nici de preoți în cele ce vi le spun fără lege și vi le explică cu vicleșug. Dar ce spun monahi și preoți: Nu ascultați nici de episcopi dacă vă îndeamnă cu vicleșug să faceți să spuneți și să gândiți cele nefolositoare! (Sfântul Meletie Mărturisitorul) Diplomația si politica trădează conștiința omului, și îl face egal cu un om pervertit, mincinos, viclean, trufaș, călcător de legea monahală, hoț, profanator de cele sfinte, fur, tâlhar și dușmanul lui Hristos. Nu mai gândește ortodox! „Toți s-au abătut, împreună netrebnici s-au făcut; nu este cel ce face bunătate, nu este până la unul ”. După înfățișarea unui tablou apostat atât de înfiorător al zilelor noastre și al viitorului omenirii, Arhiepiscopul Averchie strigă cu glas mare către toți ortodocși să se lupte din răsputeri împotriva duhului acestei antihristic, care zace în viclenia răutății. Asemenea lupilor în piei de oi, vor fi cunoscuți după firea si năravul lor îngâmfată, talibană în cuvinte pervertita și răutate pretutindeni; și de aceea a spus Domnul că se vor cunoaște „după roadele lor” (Luca 6/ 43-45). Acești urâtori ai vieții monahale, care au numai înfățișarea credinței, se vor nevoi să-l atragă pe monahi de partea lor, făgăduindu-le ocrotire, pace și înlesniri lumești și amenințându-i cu exilul pe cei care nu se supun. Vai monahilor legați de mașini și de bogații și care de dragul materialismului se învoiesc ca înșiși trufași, să se robească ereticilor. Își vor adormi conștiința spunând: „Vom apăra mănăstirea, etc., iar Domnul ne va ierta ”. Nenorociți și orbi, ei nici nu gândesc că prin rătăcirile lor sau rătăcit în înșelare, diavolul va intra în mănăstire și apoi nu va mai fi o sfântă mănăstire, ci ziduri, ziduri, și iarăși ziduri goale din care harul va pleca pe veci.
Cad viclenii singuri vor cădea sub blestemul Domnului oamenii care se încrede în episcopii, în preoții, în călugării și în teologii ecumeniști care fac din Adevăr și Credință un subiect de negociere și diplomație, amăgind poporul că, Biserica poate exista fără Adevăr și să se unească cu musulmanii, cu jidovii, cu indienii, cu papistașii și cu toți vrăjitorii. În schimb trădătorii, episcopii, ecumeniști pretind că ei au fost puși întâi în Biserică. Invocă „infailibilitatea” și succesiunea „apostolice”, dar calcă în picioare Sfânta Tradiție, Canoanele Bisericii apostolică. Păstorul cel bun își pune sufletul pentru turmă, iar ecumeniștii pun sufletul turmei pe tava lupilor eretici. Sfântul Ioan Gură de Aur și-a pus viața pentru o văduvă a cărei vie o răpise cu nedreptate și lăcomie împărăteasa, iar acești ierarhi, preoți, și călugări ecumeniști pretind ca poporul să-i asculte și să urmeze ereziilor propovăduite în Creta și rugăciunile în comun cu ereticii, dar nu spun nimic în fața distrugerilor și a genocidului la care este supus de decenii întregi poporul ortodox. Sfântul Ioan Gură de Aur a apărat în fața împărătesei cu prețul vieții via unei văduve sărace, iar aceștia invocă iconomia și discernământul pentru a-și justifica tăcerea în fața jafului și a dezastrului la care este supusă o țară întreagă, nu cumva să-i deranjeze pe cei aflați la conducerea bisericii, statului și a lumii. Anarhia de origine iudaică (jidov) să fie trasă la răspundere, pe care astăzi o promovează ecumeniștii „ortodocși”. Comunismul de origine iudaică, i-a dresat așa de bine în această politică diplomatică a lui „noi ne facem că vă acceptăm, iar voi vă faceți că slujiți”, încât nici nu-și dau seama că tocmai tăcerea lașilor va fi spre pierzarea lor. Când e vorba de „via văduvei”, adică de viața acestui popor sărac prigonit și jecmănit de proprii să-i conducători, fricoșii, ecumeniștii tac mai ceva ca porcul în păpușoi, iar când e vorba de sinoade și „episcopi” eretici, sar ca arși îndemnând în gura mare la iubire, pace și unitate, dar în același timp îi prigonesc plini de venin și îi acuză de schismă și tulburare pe cei care nu le acceptă ereziile.
RUSINE LOR!
Ceea ce se întâmplă post Creta în Muntele Athos este pentru mine de neînțeles. Când iei hotărârea să te izolezi de bunăvoie de lume ca să-ți închini viața lui Dumnezeu, nu mai încap socoteli și interese lumești. Documentele semnate în Creta sunt clare, dar Chinotita vorbește despre altceva, de parcă nu ar cunoaște conținutul lor. În Creta în loc să se pună în discuție cum să se găsească rezolvarea pentru multele probleme cu care se confruntă creștinii în lumea de azi, s-au luat hotărâri care lovesc la temelia creștinismului, înlesnind pătrunderea forțelor răului și mai adânc în viața oamenilor. Și cei care ar trebui să vegheze la păstrarea neschimbată a credinței se fac că nu văd dezastrul care a fost aruncat asupra noastră cu bună știință, fiind pregătit cu minuțiozitate atâta amar de vreme pentru ca a nu eșua. Întrebarea este de ce se confundă intenționat îngrădirea de erezie cu schisma?