O femeie și un bărbat din SUA au luat o decizie radicală legată de nutriția lor: ei spun că au renunțat la mâncare aproape complet pentru că așa trăiesc mai sănătos .
Camila Castello și Akahi Ricardo mănâncă doar de trei ori pe săptămână și atunci doar un fruct sau o legumă. Ei sunt adepți ai breatharianismului, potrivit Independent.
Breatharianismul este un concept conform căruia oamenii pot trăi fără mâncare o perioadă îndelungată. Denumirea vine de la cuvântul „breath”, din engleză, care înseamnă „respirație”.
Cei doi, care locuiesc în SUA, susțin că nu au mai simțit senzația de foame din 2008. De asemenea, femeia spune că, în timpul primei sarcini, a mâncat doar de cinci ori, în nouă luni. Medicii avertizează însă că astfel de practici sunt foarte periculoase și nu le recomandă o astfel de dietă.
Cuplul susține că reușesc să rămână în viață cu ajutorul „energiei care există în univers și în ei înșiși” și astfel sunt „alimentați cosmic”.
Cei doi afirmă, de asemenea, că timp de trei ani nu au mâncat deloc. Acum, ei mănâncă doar la evenimente sociale sau dacă vor să guste un fruct.
„La primul copil, am încercat sarcina tip brethariană. Foamea era o senzație străină pentru mine și am trăit cu ajutorul luminii și nu am mâncat nimic. Testele de sânge mi-au ieșit perfect, iar copilul meu s-a născut sănătos”, spune Camila.
Camila Castello și Akahi Ricardo au un fiu de cinci ani și o fiică de doi ani, dar nu le-au impus copiilor stilul de viață bretharian.
„Copiii noștri știu despre breatharianism și despre energia care există în univers. Nu vom încerca niciodată să-i schimbăm, așa că o să-i lăsăm să mănânce tot ce vor – legume, pizza, înghețată”.
„Ne dorim ca ei să experimenteze diferitele tipuri de gusturi și să mănânce cât sunt în creștere. Nu ar fi corect să le impunem stilul pe care l-am ales noi”, adaugă femeia.
Camila Castello și Akahi Ricardo s-au cunoscut în 2005, iar în 2008 au descoperit breatharianismul. Inițiat eu au devenit vegetarieni, după care vegetarieni-raw, până când au ales breathariasnismul.
Ei au spus că un alt avantaj al acestui stil de viață este că dau mai puțini bani pe mâncare și astfel au mai mulți bani pentru a călători.
Medici nutriționiști spun însă că o dietă sănătoasă, echilibrată este o parte importantă pentru sănătatea noastră.
Fructele, legumele, cerealele, proteinele, grăsimile nesaturate și lichidele nu trebuie să lipsească din meniul nostru zilnic.
Aceasta este o alta ratacire infratita cu Yoga.
AUDIO: Ioan Vladuca – DEMONIZAREA sufletului prin YOGA
Ierom. Serafim Rose: “ORTODOXIA SI RELIGIA VIITORULUI”
Video (EXTREM DE UTIL): Dialog intre profesorul Ioan Vladuca si un adept new age
Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum sprijinul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.