X

30 de ambasade la Bucureşti condamnă România de discriminare față de comunitatea LGBTI

de null

Ambasadorii la Bucureşti a 30 de state şi Reprezentanţa Comisiei Europene au dat publicităţii, miercuri, o declaraţie comună în care îşi exprimă sprijnul şi solidaritatea pentru comunitatea LGBTI (lesbian, gay, bisexual, transgender şi intersex) din România.

”Cu ocazia Zilei Internaţionale Împotriva Homofobiei, ne exprimăm solidaritatea şi sprijinul pentru comunitatea LGBTI (lesbian, gay, bisexual, transgender şi intersex) din România. Având în vedere faptul că Bucharest Pride Festival 2017 are loc în această perioadă, susţinem dreptul legal al acestor comunităţi de a folosi această ocazie tradiţională pentru a se manifesta într-un mod paşnic pe data de 20 mai (ora 16.00, Arcul de Triumf) cu scopul de a atrage atenţia cu privire la problemele specifice cu care se confruntă”, se arată în declaraţia comună.

Semnatarii documentului arată că drepturile omului şi statul de drept alcătuiesc fundaţia pe care se sprijină ţările democratice.

”Legislaţia internaţională în domeniul drepturilor omului porneşte de la premisa că toţi indivizii trebuie să se bucure de aceleaşi drepturi şi libertăţi, aşa cum prevede Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Tocmai respectul pentru aceste valori fundamentale obligă guvernele să-şi protejeze cetăţenii împotriva violenţei şi discriminării şi să se asigure că toţi se bucură de şanse egale. Unele persoane se confruntă în continuare cu acte de discriminare, direct sau indirect, din cauza orientării şi identităţii lor sexuale. Guvernele noastre încearcă să combată astfel de acte prin promovarea drepturilor omului”, susţin ambasadorii acreditaţi la Bucureşti.

Declaraţia este semnată de către ambasadorii din Argentina, Australia, Austria, Belgia, Brazilia, Canada, Chile, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Irlanda, Italia, Israel, Mexic, Olanda, Noua Zeelandă, Norvegia, Portugalia, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Elveţia, Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord, Statele Unite ale Americii, Uruguay şi de Reprezentanţa Comisiei Europene.

Camera Deputaţilor a adoptat în 9 mai, cu 232 voturi „pentru”, 22 de voturi ”împotrivă” şi 13 abţineri, iniţiativa cetăţenească de revizuire a Constituţiei pe tema definiţiei familiei, astfel că, potrivit propunerii de modificare, alineatul 1 al articolului 48 din Constituţie urmează să aibă următoarea formă:

”Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimţită între un bărbat şi o femeie, pe egalitatea acestora şi pe dreptul şi îndatorirea părinţilor de a asigura creşterea, educaţia şi instruirea copiilor”.

Știrile sunt sub cenzură! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Guvernul ne-a blocat domeniul de 3 ori și am fost determinați să schimbăm și serverul, datorită amenințărilor primite de societatea care-l găzduia. Încercăm să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în cea mai mare provocare pe care o trăim. Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutor de la voi, cititorii noștri. Ne puteți sprini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!
Categorii
Homosexualitate
cuvinte cheie

Articole asemănătoare



Vă rugăm să comentați decent, în duhul Ortodoxiei! Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor dvs. vă revine în exclusivitate.

9 comentarii

  1. sa le retraga acreditarile. nu avem nevoie de nebuni care sa ne invete ce e bine si ce e rau. pt nebunii astia raul e binele si minciuna e adevar

  2. Ambăşitorii semnatari ai declaraţiei să-şi ţină pliscul şi să studieze mai bine fişa prostului.
    Totusi, nu ma asteptam la chestia asta din partea Serbiei, nici a altor catorva (Spania, de ex.) Mi se pare ca pe unii i-au presat gunoaiele mondiale sa semneze.

  3. Sa condamne pana le vine acru si se satura. Romania este ortodoxa si asa o sa ramana. Sunt curios cand o sa fie prezentu la judecata in fata Lui Dumnezeu, o sa l condamne si pe El ca a interzis homosexualitatea si ca este o uraciune Inaintea Lui?. Astia nu s sanatosi la cap. Dumnezeu sa i lumineze, poate se trezesc si vad adevarul ca sunt cam orbi acum.

  4. Să fie scoși afară din Romania toți poponauții și toți susținătorii lor.
    Romania să iasă din uniunea criminalilor europeni și din toate organizațiile satanice nenorocite internaționale.

  5. Au iesit toti dracii iadului , sa lupte impotriva ortodoxiei a crestinilor ortodoxi , INVIAZA DUMNEZEU, SA SE RISIPEASCA VRAJMASII LUI . SA PIARA CUM PIERE FUMUL . CUM SE TOPESTE CEARA DE LA FATA FOCULUI !!!

  6. Mai e ceva de zis? Ați văzut vreodată imperechindu-se doi câini? doi lei? E clar am ajuns ,noi oamenii,cele mai degenerate animale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclamele sunt blocate

Te rog să ne susții, deblocând reclamele.