Unul dintre ultimii lideri ai Romei se presupune că ar fi avut origine dacică. A reuşit să obţină în mod miraculos puterea în cel mai mare imperiu al antichităţii târzii şi visa să organizeze un imperiu dacic.
În secolul al III lea dHR, Imperiul Roman, strălucitul ”imperium mundi”, nu mai era decât o umbră a trecutului său glorios. Minat din interior, de corupţie, desfrâu şi decrepitudine, atacat din exterior de valuri barbare greu de stăpânit şi de oprit, Imperiul Roman îşi juca ultima carte pe scena istoriei.
Culmea, către finalul existenţei sale, mare imperiu a ajuns să fie salvat, consiliat şi chiar condus de barbarii împotriva cărora luptase secole de-a rândul. De altfel legea lui Caracalla din 212, prin care toţi oamenii liberi din imperiu primeau cetăţenia, barbarii înglobaţi deja în provinciile imperiului aveau calea deschisă funcţiilor, militare în special. Aşa se face că urmând o carieră militară fulminantă o parte a acestor barbari ajung să conducă imperiul. Printre ei s-a aflat şi un dac, un văcar născut la sud de Dunăre. Se numea Galerius şi a visat chiar la întemeierea unui Imperiu Dacic.
Văcarul dac ajuns în armata romană
Galerius s-a născut în jurul anului 250 d HR lângă Serdica, oraşul Sofia de astăzi, sau în zona oraşului sârbesc Zajecar în apropiere de Dunăre. Părerile în acest caz sunt împărţite. Cert este însă că a văzut lumina zilei în provincia romană Moesia. Galerius avea origine dacică. Mai ales prin intermediul mamei sale, Romula, care ar fi trecut în 245 d HR Dunărea, în Moesia, pentru a fugi în urma invaziei carpilor din nord. Cel puţin asta susţine autorul latin Lactantiu în ”De mortibus persecutorum”. „În această fiară sălbatică clocotea o barbarie nativă şi o sălbăticie străină sângelui roman; şi nici nu este de mirare, fiindcă mama sa a fost născută dincolo de Dunăre şi a fost obligată de o incursiune a carpilor să treacă fluviul şi să caute refugiu în Noua Dacie”, scria Lactantiu.
Nimeni nu şi-ar fi imaginat însă, că tânărul Galerius va ajunge împărat. Nici nu ar fi avut cum. S-a născut într-o familie săracă, tatăl său, despre care se bănuieşte că şi el era dac mutat la sud de Dunăre, era agricultor. Mai mult decât atât prima meserie a lui Galerius a fost aceea de văcar. Adolescentul, sătul de păscut vitele, s-a înrolat însă în armata romană în timpul împăratului Aurelian, adică prin anul 270 d HR. Era foarte priceput în cariera armelor şi urcă rapid pe scara rangurilor militare. ”Era un om cu obiceiuri cinstite şi fără egal în arta militară”, spunea despre acesta, Eutropius. Datorită calităţilor sale excepţionale, Galerius ajunge în preajma împăraţilor romani. Proaspătul împărat roman Diocleţian, ajuns la putere în 284 dHR, îl remarcă pe Galerius. Acesta din urmă devină comandantul gărzii personale a împăratului, sub titulatura de prefect al pretoriului.
O carieră militară de succes
Acest dac născut în Moesia, începe să câştige tot mai mult încrederea lui Diocleţian. Din bodyguard ajunge să devină administrator de provincie. Mai precis Galerius este trimis de Diocleţian în 286 d HR să administreze provincia Scythia Minor. Este vorba inclusiv de teritoriul Dobrogei actuale, noua provincie fiind formată prin desprinderea acestui teritoriu de Moesia Inferior. În această zonă răvăşită de atacurile frecvente ale barbarilor, calităţile militare ale lui Galerius erau esenţiale. Aici Galerius poartă numeroase lupte împotriva carpilor, goţilor şi sarmaţilor.
Galerius poartă numeroase lupte şi în alte părţi ale Imperiului. În 293 d Hr , de exemplu este trimis să reprime răscoala din Egipt. În urma unor victorii strălucite şi după cucerirea Alexandriei devenită capitală a insurgenţilor primeşte titulaturile de Thebaicus şi Aegypticus. Cea mai mare victorie pe care o va obţine Galerius va fi cea împotriva sassanizilor din Persia. Mai precis în 297, regele acestora Narses invadează pronvicia romană Mesopotamia. Galerius este trimis împotriva lor. Prima dată eşuează şi este înfrânt. Mai apoi reface trupele, recrutează noi oameni din provinciile dunărene cu precădere şi mai apoi pleacă din nou contra perşilor. Va reuşi să-i înfrângă decisiv şi capturează haremul şi tezaurul lui Narses. De altfel activiatea militară a lui Galerius este lăudată de autorii latini.
Totodată Galerius este acuzat de autorii latini, că a încercat să-şi răzbune neamul. Mai precis ar fi aplicat măsuri austere romanilor, cu taxe deosebit de apăsătoare tocmai ca o compensare a bogăţiilor luate de Traian din Dacia. ” El a îndrăznit să procedeze cu romanii şi cu supuşii lor, la fel cum cum au procedat strămoşii noştrii cu cei învinşi, conform legilor războiului. Şi asta fiindcă părinţii lui au fost supuşi recensământului pe care Traian după ce i-a învins pe daci, l-a introdus ca pedeapsă, sub forma plăţii impozitelor”, scria Lactantiu.
Mai mult decât atât Galerius s-ar fi comportat despotic cu romanii, tocmai ca răzbunare, exact aşa cum se purtaseră ei cu strămoşii săi. Tot Lacantiu scria, că împăratul Galerius ar fi dorit să constituie un Imperiu dacic în locul celui roman, şocând Senatul şi populaţia Romei. ” Cu mult timp în urmă, în momentul când a o obţinut puterea suverană, s-a declarat duşman al numelui de roman; şi a propus ca imperiul să se numească imperiul dacic”, scria acelaşi autor roman.
”Galerius era înalt şi puternic”
Totodată autorii latini au lăsat şi câteva descrieri ale acestui dac ajuns împărat roman. De exemplu Lactantiu îl descrie ca fiind ”înalt de stat, uriaş în cărnuri şi revărsat şi umflat până la o grosime înspăimântătoare, astfel încât şi cu vorbele şi cu faptele şi cu înfăţişarea îi băga pe toţi în sperieţi”. Un alt autor, Ioannes Malalas îl descrie ca fiind ”înalt şi puternic, cu părul încărunţit şi ţepos, cu barbă mare”. Galerius moare în 311, în urma unei suferinţe cumplite. Se spune că avea probabil cancer de intestine. În orice caz în urma bolii dă un edict de toleranţă creştinilor. A fost înmormântat în ţinuturile natale.
