Ali Daniel Zamfir şi Gicu Dobrin au folosit ani de-a rândul oameni ai străzii ca pe sclavi, lovindu-i cu biciul şi obligându-i să fure din trenuri în mişcare. Nicu Tecuceanu, un traficant de carne vie de tipul celor de la Berevoieşti, este judecat în prezent doar pentru că a distrus un lan de porumb, deşi poliţiştii şi procurorii au dovezi şi mărturii clare despre actele de sclavie la care şi-a supus angajaţii.
Maniera în care sunt instrumentate şi apoi judecate anumite cazuri penale ridică serioase semne de întrebare legate de profesionalismul magistraţilor implicaţi. Când faptele sunt de domeniul evidenţei, însă infractorii sunt trimişi în judecată pentru fapte banale sau primesc pedepse simbolice, lucrurile capătă o cu totul altă conotaţie. În materialul de faţă vă prezentăm două astfel de cazuri.
Ali Daniel Zamfir a semănat groaza în rândul oamenilor străzii din Galaţi alături de partenerul său de fărădelegi, Gicu Dobrin, după ce ani de zile i-au folosit pentru furturi de cocs de pe platforma combinatului siderurgic ArcelorMittal Galaţi.
Cei doi au pus pe picioare o adevărată structură de criminalitate organizată. Cu vârste cuprinse între 21 şi 36 de ani, majoritatea membrilor grupării locuiesc pe strada Garofiţei, o zonă defavorizată faimoasă de la marginea municipiului Galaţi.
Infractorii coordonaţi de Zamfir şi de Dobrin atacau trenurile care aprovizionau combinatul siderurgic din Galaţi cu cocs, spun procurorii, profitând de faptul că viteza de rulare era redusă, iar cine le stătea în cale era ameninţat şi lovit fără milă.
Ali Daniel Zamfir şi Gicu Dobrin au racolat mai mulţi membri ai grupării dintre persoanele fără ocupaţie şi fără adăpost din zonă, iar aceştia erau obligaţi, prin violenţă şi ameninţări, să arunce cocsul din vagoane şi să îl încarce apoi în saci.
„Dornici de înavuţire în ritm accelerat şi cu costuri minime, au dezvoltat, începând din anul 2011, un sistem de exploatare prin comiterea de furturi şi lipsire de libertate în condiţii asemănătoare sclaviei, sistem căruia i-au căzut victime numeroase persoane fără adăpost“, descriu procurorii DIICOT metoda prin care persoanele fără adăpost, multe dintre ele cu handicapuri fizice şi psihice, erau folosite la comiterea de infracţiuni.
Ali Daniel Zamfir şi Gicu Dobrin le promiteau locuri de muncă şi cazare, dar erau obligaţi să doarmă câte 15 persoane într-o cameră, iar mâncarea era, de fapt, compusă din resturi alimentare aruncate la gunoi de alte persoane.
”Victimele erau obligate să participe la acţiuni într-un autentic stil sclavagist”
Capii grupării infracţionale îi tratau pe oamenii străzii ca pe nişte sclavi, de care se puteau dispensa oricând doresc. „Victimele erau obligate să participe la acţiuni concertate, coordonate de inculpaţi, acţiuni ce se desfăşurau într-un autentic stil sclavagist, cu victimele care erau mânate precum o turmă de animale în conflictele armate cu agenţii de pază ai combinatului, de inculpaţii înarmaţi cu bice şi care strigau la ele permanent comenzile de luptă“, se detaliază în rechizitoriu.
Ca urmare a acestor acţiuni, o persoană fără adăpost a fost împuşcată de două ori de agenţii de pază ai ArcelorMittal Galaţi, dar a scăpat cu viaţă. În 2012, gruparea condusă de Ali Daniel Zamfir şi Gicu Dobrin a atacat 184 de trenuri încărcate cu cocs, din vagoane fiind furate 389.680 de kilograme de cocs, iar în încercarea de a-i opri 116 agenţi de pază au suferit diverse leziuni şi traumatisme.
„Când agenţii de pază încercau să îi împiedice, îi ameninţau cu moartea şi încercau să îi lovească, aruncând asupra lor cu pietre, proiectile trase cu praştia, sticle incendiare ori obiecte contondente“, a explicat Ionel Gâlcă, fost prim-procuror al Parchetului de pe lângă Judecătoria Galaţi.
Cei doi infractori sunt judecaţi în prezent de Curtea de Apel Galaţi pentru trafic de persoane, însă Gicu Dobrin este deja după gratii, dar pentru o altă faptă, tâlhărie calificată, fiind condamnat definitiv la 7 ani şi 2 luni de închisoare. În primă instanţă, Tribunalul Galaţi l-a condamnat pe Ali Daniel Zamfir la 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, în timp ce Gicu Dobrin a primit 4 ani de închisoare.
”Îi lovea cu bâtele, cu biciul şi curele de transmisie din cauciuc”
Un alt caz de sclavie unde există serioase semne de întrebare este cel care îl are ca protagonist pe un cioban din Galaţi, Nicu Tecuceanu, care se folosea de persoane fără ocupaţie, pe care le exploata în interes personal. Bărbatul îşi lega victimele cu lanţuri, le bătea cu biciul şi le dezlega doar când le trimitea la muncă, după „modelul Berevoeşti“.
Totul a început după ce poliţiştii gălăţeni au efectuat la începutul lui 2016 o serie de verificări în localitatea Stoicani, judeţul Galaţi, în urma mai multor sesizări ce vizau distrugerea unor culturi agricole de către o turmă de oi aparţinând unui cioban din zonă.
Ce au descoperit i-a lăsat mască până şi pe oamenii legii. Astfel, a ieşit la iveală faptul că ciobanul vinovat de distrugerile de pe pământurile proprietarilor din zonă, Nicu Tecuceanu (30 de ani), pusese pe picioare o adevărată reţea care exploata persoane fără ocupaţie într-un regim asemănător sclaviei.
”Îi lega cu lanţ şi lacăt la mâini pentru a nu fugi, iar dimineaţa îi trimitea cu oile. Îi lovea cu bâtele, cu biciul şi curele de transmisie din cauciuc. Una dintre victime a fost legată de vagonul de dormit şi bătută până a făcut spume la gură”, a precizat procurorul de caz în rechizitoriu.
Animalele din turma aparţinând lui Nicu Tecuceanu au distrus 10 hectare de porumb aparţinând unei persoane fizice, Iacob Florica, care a reclamat fapta la Poliţie.
În urma unei expertize agricole, s-a stabilit că prejudiciul depăşeşte 10.000 de lei, iar Parchetul de pe lângă Tribunalul Galaţi l-a trimis în judecată pe Nicu Tecuceanu pentru distrugere, nu şi pe cei doi complici, Luca Vasile şi Ion Munteanu.
În mod bizar, procurorii nu l-au pus sub acuzare pe Nicu Tecuceanu şi pentru lipsire de libertate, deşi oamenii legii au probe care dovedesc actele de o cruzime ieşită din comun la care se dedase ciobanul.
Parchetul i-a scos de sub urmărire penală pe complicii săi, Luca Vasile şi Ion Munteanu, considerând că aceştia i-au exploatat pe ceilalţi de teamă să nu fie bătuţi sau chiar omorâţi de cioban. Nicio măsură preventivă nu a fost luată faţă de Nicu Tecuceanu, care este judecat acum doar pentru distrugere.
Se confirma, GLONTUL!