În Duminica Ortodoxiei se citea in cadrul Liturghiei un document care purta numele de Synodicon. Acest document condamna toate ereziile si celebra memoria tuturor celor care au contribuit la stabilirea si aplicarea credintei adevarate in Biserica. Avem documente care atesta ca aceasta citire se facea in secolele IX-X, in cadrul Sfintei Liturghii, intre „Sfinte Dumnezeule” si pericopa din Apostol. Mai tarziu, cand textul s-a extins, citirea Synodiconului era la finalul Utreniei sau in cadrul acesteia.
La aceasta lectura a Synodiconului participau si credinciosii cu raspunsurile „Anatema sa fie!”, atunci cand se aminteau ereticii si „Vesnica pomenire!”, cand erau mentionati aparatorii dreptei credinte.
Se poate observa în Romania și în alte țari că modul în care se raportează cineva la Sinodiconul Ortodoxiei este ca un barometru al ortodoxiei credinței sale. Și nu degeaba!… Nu o dată am auzit la ecumeniștii de astăzi că nu este bine și frumos să anathematizeze Biserica pe cineva sau ceva etc. Dincolo de iubirismul și relativismul afirmațiilor acestora, trebuie spuse câteva lucruri. Atrag atenția că mai jos sunt câteva gânduri, remarci, punctări, nu vreo tratare exhaustivă științifică și ultimativă a problemei – așa cum se pare că au crezut unii.
Articolul de față nu răspunde la întrebările din titlu – care rămân mai mult retorice-, deși, mai nou, am dat de niște urme ale problemei. Știu că există un răspuns pentru întrebările acestea, știu că unii au și studiat un pic chestiunea lipsei Rănduielii pe la români, și îi invit cu această ocazie să publice sau măcar să semnaleze la secțiunea „Comments” eventuale linkuri către texte lămuritoare. Dacă ne trimit ceva vrednic de publicare, vom și publica. Desigur, unul dintre răspunsurile evidente este ecumenismul în diferitele sale forme, mai vechi și mai noi (Sf. Maxim Mărturisitorul se plângea deja în secolul al VII-lea d. Hr. de duhul relativismului și împăciuitorismului dogmatic ascus sub titlul de minimum sau minimalism dogmatic al mai marilor vremii lui, dar și al unora din veacurile trecute lui)… Unii spun că Rânduiala Sinodikon-ului nu ar fi fost niciodată inclusă în Triodul tradus în limba română, ci, doar, eventual, tradusă separat (cel puțin așa lasă să se întrevadă pentru viitor o notă din Triodul publicat la Neamț în prima jumătate a secolului XIX). Cine poate lămuri această problemă să o facă. Am primit între timp următoarea precizare de la un părinte cunoscător:
«Aşadar, pe scurt: Synodiconul nu a existat niciodată în nici un Triod slavonesc de prin părţile astea. Traducerile din sec. 17-18 ale Triodului, deşi au fost făcute din ellineşte, au respectat tipicul în vigoare pînă atunci, adică fără Synodicon. […] Cert este că textul din Molitfelnic [este vorba de Molitfelnic-ul vechi retipărit de Măn. Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil – Petru Vodă, pe vremea vrednicului de pomenire Părinte Justin Pârvu n. noastră] este aproape identic cu cel pe care îl am dintr-un manuscris de la Arhivele Statului din Iaşi, şi care conţine o traducere de pe la 1890, făcută de un ieromonah din Iaşi. Atîta vreme cît nu am nici o siguranţă că aceasta este sursa (deşi se aseamănă pînă la identitate), nu cred că te interesează numărul manuscrisului, data traducerii şi traducătorul. După ştiinţa mea, acest manuscris ieşean este cel mai vechi text românesc al Synodiconului.»
Din câte știu eu, chiar acesta este textul, conform indicațiilor Molitfelnic-ului. Prin urmare, chiar dacă „tipicul în vigoare până atunci”, adică nu Tipicul Bisericesc, ci obiceiul îndătinat în acele secole (nu știu de ce și de unde) pe la noi, nu obișnuia rostirea Sinodikon-ului, totuși se vede că preoții vremii erau precupați de această lacună de care erau conștienți până într-acolo încât se ajunge să fie tipărit separat (probabil, cine voia, putea să-l rostească, nefiind, însă slujba aceasta generalizată). După cum vom vedea mai jos, pe bună dreptate această preocupare este recurentă în modernitate, ajungând ca Sinodokon-ul să fie retipărit sau retradus în diferite variante, de diferiți clerici teologi erudiți.
Iată, însă, ce scria acum destui ani un teolog contemporan („În apărarea Prohodului” de Danion Vasile, text din Evanghelia versus Iuda, Sophia, 2006, retipărit în Biserica și dușmanii ei, Egumenița, 2010):
«E foarte trist că din Triodul românesc lipseşte cea mai importantă slujbă cu caracter dogmatic din tot anul bisericesc, e vorba de Sinodiconul Ortodoxiei, slujbă în care sunt anatemizaţi nominal marii eretici şi sunt cinstiţi marii sfinţi apărători ai Ortodoxiei. Celelalte popoare ortodoxe au această slujbă, şi mari teologi – cum este Mitropolitul Hierotheos Vlachos – au scris mult despre importanţa ei. Întrucât cultul bisericesc are un caracter catehetic, dacă va fi văduvit de amprenta dogmatică va avea roade pe măsură, credincioşii fiind mult mai uşor de atras în ghearele diferitelor rătăciri.
„În Triodul de la Neamţ (1833), deşi se încerca totuşi o respectare cât mai fidelă a traducerii greceşti, «nimic adăugând sau scăzând, ci întocmai precum iaste [Triodul] cel Grecesc, afară de Canonul Litaniei Sfintelor Icoane din Duminica întâia a Sfântului Post ce să numeşte a Pravoslaviei şi a Cărţii Sfântului a toată lumea al Şaptelea Sobor, întru carea blestemă pre toţi ereticii luptători de Icoane şi pre toţi ceilalţi începători ai eresurilor ce au stătut în vremi împotriva Sfintei Pravoslavnicii Credinţe; şi binecuvântează pe toţi Păstorii, Apărătorii, Învăţătorii şi Luminătorii carii s‑au nevoit şi până la sânge au stătut pentru apărarea Pravoslaviei. Fericeşte şi pre toţi Pravoslavnicii împăraţi şi împărătese şi pre toţi Drept Slăvitorii carii au stătut în vremi, ajutători şi apărători dreptei credinţe. Care Canon, dimpreună cu soborniceasca Carte, fiind că până acum nici în Trioadele cele mai dinainte n‑au fost tipărit[1], nici noi n‑am găsit de cuviinţă ca chiar în locul lui în Duminica Pravoslaviei, pre cum iaste în cel grecesc, să se tipărească. Ci pentru oareşicare supţiri socoteli (altfel spus: „lăsându‑ne amăgiţi de înţelepciunea lumii acesteia” – n.n.), am poruncit ca pe urmă în deosebită filadă[2] să se tipărească” [55; 42].
Mitropolitul Hierotheos Vlachos spune: „Ne este desigur cu neputinţă să analizăm şi să tâlcuim toate lucrurile minunate şi pline de semnificaţie din Sinodiconul Ortodoxiei. Cititorul va trebui să îl parcurgă cu băgare de seamă şi astfel îi va descoperi însemnătatea” [166; 177].
[1] Dacă slujba ar fi lipsit numai dintr‑o ediţie a Triodului, ar fi putut fi doar o greşeală personală – intenţionată sau nu – a celui care a făcut traducerea. Faptul că greşeala nu a fost remediată vreme de zeci şi chiar sute de ani arată totuşi că s‑a preferat o viaţă liturgică „văduvită” de slujba Sinodiconului.
[2] Iniţiativa separării slujbei într‑o „filadă separată” a fost de fapt o tentativă – din păcate reuşită, cum putem constata – de a lipsi cultul liturgic în limba română de Sinodicon. Credem că, dacă poporul ortodox din România ar fi avut parte de o asemenea slujbă, atitudinea faţă de învăţăturile celorlalte confesiuni ar fi fost mai puţin laxă.»
Salutăm, deci, re-editarea în Molitfelnic-ul vechi (necezurat, căci, după cum se știe, ultima ediție necezurată este cea din 1992) de către Mănăstirea Sf. Arhangheli Mihail și Gavriil – Petru Vodă, în vremea vrednicului de pomenire Părinte Justin Pârvu, a rânduielii traduse la 1891 și pe care, deocamdată, o recomandăm ca variantă ortodoxă și din punct de vedere filologic (adică are limbaj bisericesc): Sinodicon-ul Ortodoxiei.
Pentru o variantă istorico-critică mai dezvoltată (ediția clasică istorico-critică este cea a lui Jean Gouillard), în traducerea profesorului diac. Ioan I. Ică jr (însă filologic sunt ridicate obiecții la adresa cuvintelor alese; un exemplu ar fi calchierea franțuzită „Memorie eternă” în loc de „Veșnică pomenire” în variantă tipărită anii trecuți la Editura Deisis; dar mai sunt și altele) am găsit pe net postarea aceasta sau aceasta.
Vedeți și această traducere a păr. Dan Bădulescu (din limba engleză; de asemenea, încărcată pe un site și aici) și textul însoțitor lămuritor:
«Textul Sinodiconului Ortodoxiei a fost mult alterat de-a lungul secolelor, mai ales din cauza adăugării de material şi nume după restaurarea icoanelor din 843. Aceasta este situaţia textului ce este tipărit în mod curent în Triodul actual. Unii dintre ortodocşii contemporani mai zeloşi au inclus chiar condamnări ale unor lucruri cum ar fi „pan-erezia ecumenismului”. Este probabil imposibil să reconstruim exact textul original. Totuşi British Library posedă un manuscris, (BL. Additional 28816) scris în 1110 sau 1111 de monahul Andrei de la mânăstirea Oleni din Morea, care ne poate da o idee a scopului şi conţinutului originalului. În opinia lui Jean Gouillard, editorul ediţiei critice a Sinodiconului, „manuscrisul londonez este cu siguranţă unul din cei mai buni martori ai formei originale şi pur constantinopolitane ale Sinodiconului”. Manuscrisul îi era necunoscut atunci când a alcătuit ediţia sa şi a fost în consecinţă ignorat la modul general.
Acest text al Sinodiconului este scris la sfârşitul unui manuscris al Faptelor Apostolilor, Epistolelor şi Apocalipsei, cu titlul oarecum derutant „Definiţia [Horos] celui de-al 7-lea Sf. Sinod”. Textul Sinodiconului este scris frumos cu roşu şi negru şi ne-a parvenit însoţit de notaţia ecfonetică. Textul a fost intenţionat pentru a fi cântat cu solemnitate, aşa cum se citesc Apostolul sau Evanghelia, şi nu pur şi simplu citit. O serie de nume, mai ales cele ale lui Simeon Stâlpnicul şi Teodor Studitul, au o importanţă deosebită. Cuvintele „Dumnezeu să dea pace împărăţiei lor. Împărate ceresc, apără-i pe cei pământeşti!” sunt după cât se pare, specifice acestui manuscris. Cele 7 paragrafe numerotate sunt numerotate astfel pe marginea manuscrisului.
Traducerea întregului text (în engleză) este făcută de profesorul Andrew Louth, şi este folosită aici cu amabila sa permisiune, editată ca să corespundă cu aceea a BL. Adiţionalul 28816 de Arhimandritul Efrem, şi cu adăugirea în subsol a referinţelor scripturistice. Manuscrisul însuşi nu marchează în vreun fel special pasajele scripturistice. Cuvintele dintre parantezele drepte sunt adăugate de traducător (-ul englez) pentru a clarifica mai mult. Traducerea de mai jos a fost aranjată astfel ca să reprezinte, pe cât posibil, înfăţişarea manuscrisului, cu paragrafele şi rubricile sale. În manuscris apar litere mari de marcare.»
Desigur, tocmai faptul că nici nu poate fi recuperat textul originar, din sec. IX, pentru faptul că acesta a fost actualizat de multe ori în secolele următoare, ne arată faptul că și astăzi textul rânduielii ar trebui nu doar rostit, dar și actualizat. O altă variantă aici, cu niște actualizări binevenite la adresa ereziilor contemporane, incusiv cele generate de mișcarea ecumenistă, de ce New Age și practicile aferente (interesante discuțiile generate de acest text-propunere al cărui autor nu-l cunosc – cel puțin atâta timp cât nu se ajunge la concluzii aberante de o parte sau de alta. Toate aceste adaosuri ar trebuie făcute, în chip deplin, la nivel sinodal; unele, bineînțeles, nu sunt o noutate și se subînțeleg în vechile anatheme ale canoaneleor apostolice și ecumenice etc; eu m-aș bucura dacă s-ar generaliza la noi Sinodikon-ul chiar și în forma veche, printr-o decizie Sinodală – despre o binecuvântare implicită sau și explicită dată de Pastorala de anul acesta a Sf. Sinod al BOR vom reveni mai jos):
«Anatema celor care fac rugaciuni in comun cu ereticii si prolifereaza panerezia ecumenista. Anatema! (se zice de 3 ori)
Anatema masonilor si masoneriei! Anatema! (se zice de 3 ori)
Anatema papistasilor! Anatema!
Anatema penticostalilor! Anatema!
Anatema yoginilor! Anatema!
Anatema bioenergeticienilor si homeopatilor! Anatema!
Anatema iehovistilor! Anatema!
Anatema celor ce practica karate, rei ki, acupunctura! Anatema!
Anatema ghicitorilor si inselatilor vrajitori! Anatema!
Anatema mormonilor! Anatema!
Anatema celor ce l-au primit pe papa in Biserica si nu s-au pocait de aceasta! Anatema!
Anatema baptistilor! Anatema!
Anatema celor care fac rugaciuni in comun cu ereticii si prolifereaza panerezia ecumenista. Anatema!
Anatema masonilor si masoneriei! Anatema! (se zice de 3 ori)
Anatema celor ce spun ca noi crestinii ortodocsii ne-am inchina la acelasi “dumnezeu” la care se inchina papistii, protestantii, evreii si musulmanii! Anatema!Tuturor ereticilor Anatema!
Anatema= in afara granitelor Bisericii- in afara invataturii Bisericii Ortodoxe – taiati din Trupul lui Hristos, lipsiti de comuniunea cu sfintii si Biserica, in mana satanei.»
Ultimele link-uri prezintă, deci, la un loc, traduceri ale diferitelor variante ale Sinodikon-ului, variante generate de faptul că în diferite epoci au fost adăugate noi anatheme asupra noilor erezii. Puteți vedea varianta din secolul XIV, în care sunt puse și condamnări la adresa adversarilor isihasmului etc. Să nu uităm că ereticii de azi sunt în continuare adversari ai isihasmului, ai învățăturii despre Dumnezeu, energiile necreate și îndumnezeirea omului. Catolicii și protestanții (incusiv diversele secte apărute în secolul XIX și mai apoi) au în continuare aceste probleme. În schimb, unii simt nevoia sa facă rugăciuni în comun cu ei.
Acum, revenind, trebuie spus că sinodul BOR, prin Pastorala sinodală din anul 2012, aduce aminte despre tradiția ortodoxă de a citit Anathemele asupra ereziilor și începătorilor ori adepților lor, apelând la un citat din Păr. Dumitru Stăniloae. Desigur, slujba Sinodikon-ului Ortodoxiei este și o slujbă de rugăciune pentru întoarcerea la Ortodoxie a celor căzuți în erezii și, de asemenea, este o slujbă de pomenire a celor care au apărat Dreapta Credință de-a lungul timpului!:
«Duminica Ortodoxiei e ziua a șaptea a Bisericii, odihna ei sărbătorească după victoria asupra haosului spiritual, prin așezarea temeiurilor adevărate ale existenței umane. Duminica Ortodoxiei este astfel, în fiecare an, sărbătoarea dreptei credințe în întregul ei, sărbătoarea biruinței adevărului revelat împotriva schimonoselilor mincinoase ale omului. De aceea se citește în Duminica Ortodoxiei lista tuturor ereticilor și se rostește anatema asupra lor (Părintele Dumitru Stăniloae, O teologie a icoanei, Ed. Anastasia, Bucureşti, 2005, p.51).»
Unii au redus-o doar la o slujbă de pomenire a binecredincioșilor împărați, episcopi, sfinți. Astfel, în ultima vreme, și în Grecia s-au dat directive ca în cadrul Rânduielii (care se face printr-o procesiune împrejurul bisericii, clericii și poporul având în mâini cruci și icoane, și fiind făcute patru opriri cu ectenii, ultima fiind cea din fața bisericii sau mergându-se înlăuntrul ei – unde se rosti textul Sinodikon-ului, anathemele ereziilor și ereticilor precum și pomenirile sau proslăvirile stâlpilor credinței drepte) să nu se mai rostească partea cu anathemele. Pot furniza și textul de tipic propus, pentru cunoscătorii de greacă – deși cred că nu este cazul. Desigur, așa cum s-a văzut, unii clerici se conformează noilor directive, alții nu. Depinde mult și de episcopul locului. Se cunosc cazuri concrete chiar și anul acesta în care unii au făcut așa și alții altfel. În Sfântul Munte, însă, lucrurile sunt clare în continuare! La fel au fost și sunt pentru diaspora tradiționalistă rusă, care a dat câtiva ierarhi cu viață sfântă – precum Sf. Ioan Maximovici – și ale căror decizii sinodale au fost pecetluite și de Sinodul BORu ca o condiție pentru reunirea cu ei. Ei au adăugat sinodal o anathema la adresa ereziilor teologiilor eclesiologice ecumeniste (condamnate sinodal, de altfel, recent, și de Siondul Bisericii Ortodoxe a Georgiei). Iată ce scrie același Danion Vasile în sursa menționată:
«Completarea a fost stabilită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse din afara Rusiei[1], care s‑a întrunit la Vancouver, Canada, în 1983 şi care a avut o poziţie mult mai dură: „Anatema celor care atacă Biserica lui Hristos învăţând că Biserica Sa este împărţită în aşa‑zise «ramificaţii» ce se deosebesc în doctrină şi în felul de viaţă sau că Biserica nu există vizibil, ci va fi formată în viitor, când toate «ramificaţiile» – sectele, denominaţiunile şi chiar religiile – vor fi unite într‑un singur trup, şi care nu deosebesc Preoţia şi Tainele Bisericii de cele ale ereticilor, ci spun că botezul şi euharistia ereticilor sunt eficace pentru mântuire; prin urmare, celor ce cu bună‑ştiinţă sunt în comuniune cu aceşti eretici înainte‑menţionaţi sau celor ce susţin, răspândesc sau păzesc erezia lor ecumenistă sub pretextul dragostei frăţeşti sau al presupusei uniri a creştinilor despărţiţi, să fie Anatema” [194; 16‑17].
Într‑una din conferinţele sale ţinute la Facultatea de Teologie din Bucureşti, arhimandritul Efrem, stareţul mănăstirii aghiorite Vatoped, a fost întrebat: „Ce este Sinodiconul Ortodoxiei care se citeşte în Grecia în mănăstiri şi în catedrale şi dacă n‑ar trebui cunoscute aceste lucruri şi în România?” El a spus: „Noi, în Duminica Ortodoxiei, facem o litanie şi citim anatemele celor şapte Sinoade Ecumenice. Acesta este lucrul pe care îl facem. Dumneavoastră nu îl faceţi aici?” La răspunsul negativ al părintelui Constantin Coman, arhimandritul a continuat: „Este bine să‑l faceţi. Noi, după apolisul dumnezeieştii Liturghii, facem procesiune în mănăstire, cu patru opriri şi rostim anatemele. În acelaşi timp rostim şi credinţa hotărâtă de cele şapte Sinoade Ecumenice, pomenind pe luptătorii pentru dreapta credinţă începând din timpul Sinoadelor şi ajungând până la Sfântul Grigorie Palama” [55; 173].
[1] Cea mai cunoscută personalitate a Sinodului Bisericii Ruse din diasporă a fost Sfântul Ioan Maximovici (ierarhul făcător de minuni, ale cărui sfinte moaşte se află întregi în Catedrala din San Francisco, trecut la Domnul în anul 1966).»
de Marian Maricaru
