Sfinţii Părinţi ai Bisericii versus pământul plat

Sfântul Ambrozie cel Mare

Tălcuirea la Hexaimeron a Sfântului Ambrozie cel Mare este vădit înfluenţată de Omiliile la Hexaimeron ale Sfântului Vasile cel Mare. Întâlnim şi la el argumentul puternic pentru sfericitatea Pământului al formării nopţilor (Tâlcuiri la Facere, vol. I, Ed. Egumeniţa, 2007, Hexaimeron, Ziua a IV-a, Cuvântul VI, Capul III, p. 157):

„Deci aşa precum în timpul zilei umbra unui trup oarecare ce şade drept în faţa soarelui rămâne în partea în care se răsfrânge lumina, tot astfel şi atunci când, apunând ziua, umbra pământului şade în faţa luminii sau a soarelui, văzduhul se întunecă. Drept aceea este limpede că umbra pământului face să vină noaptea.”

Sfântul Augustin şi interpretarea literală a Scripturii în privinţa formei Pământului

Disputa dintre adepţii Pământului sferic şi adepţii ipotezei pământului plat nu este o noutate. Şi pe vremea Sfântului Augustin al Hiponei adepţii pământului plat aduceau în discuţie argumente scripturistice pentru această credinţă în vreme ce adepţii sfericităţii Pământului veneau mai mult cu argumente observaţionale. În lucrarea sa De Genesi ad litteram (Înţelesul literal al Facerii), Sfântul Augustin demonstrează în mod strălucit, cu argumente foarte solide, că versetele scripturistice pe care se bazează adepţii pământului plat pot fi interpretate literal la fel de bine şi în favoarea sfericităţii Pământului (vezi seria Ancient Christian Writers nr. 41, Ed. Paulist Press, New York, 1982, vol. 1, Cartea a 2-a, capitolele IX-X, p. 59-60):

«Cap IX Forma cerului material

(…)

21. Dar cineva poate întreba: Nu este Scriptura în contradicţie cu cei care susţin că cerul este sferic, atunci când spune „Cel Care întinde cerul ca o piele (Ps. 103, 2)?” Să admitem că este într-adevăr în contradicţie dacă afirmaţia lor este falsă. Adevărul este mai degrabă în ceea ce revelează Dumnezeu decât în ceea ce presupun oamenii care bâjbâie. Dar dacă ei sunt capabili să-şi consolideze învăţătura cu dovezi care nu pot fi respinse, trebuie să arătăm că această afirmaţie a Scripturii despre piele nu este în contradicţie cu adevărul concluziilor lor. Dacă ar fi, ar fi în contradicţie şi cu Sfânta Scriptură însăşi în alt pasaj unde spune că cerul este suspendat ca o boltă (Is. 40, 22). Căci ce poate fi tot aşa de diferit şi contradictoriu ca o piele întinsă în plan şi forma curbată a unei bolţi? Dar dacă este necesar, aşa cum cu siguranţă este, să interpretăm aceste două pasaje astfel încât să arătăm că ele nu sunt contradictorii ci conciliabile, este de asemenea necesar ca ambele aceste pasaje să nu contrazică teoriile care sunt susţinute de dovezi adevărate, conform cărora se spune că cerul este curbat pe toate părţile în forma unei sfere, numai cu condiţia ca acest lucru să fie dovedit.

22. Imaginea noastră despre cer ca o boltă, chiar atunci când e luată în sens literal, nu contrazice teoria că cerul e o sferă. Putem de bună seamă crede că, vorbind despre forma cerului, Scriptura a vrut să descrie acea parte care se află deasupra capetelor noastre. Prin urmare, dacă el nu este o sferă, este o cupolă pe partea pe care acoperă pământul; dar dacă este o sferă, este o cupolă de jur împrejur. Dar imaginea de piele prezintă o dificultate mai serioasă: trebuie să arătăm că ea este reconciliabilă nu cu sfera (căci asta nu poate fi decât o teorie făcută de om), ci cu bolta din Sfânta Scriptură. Interpretarea alegorică a acestui pasaj poate fi găsită în a 13-a carte a Confesiunilor mele. Fie că descrierea cerului întins ca o piele este luată aşa cum am interpretat-o eu acolo, fie în vreun alt fel, aici trebuie să ţin cont de comentatorii chitiţi strict pe interpretarea literală şi să spun ce cred că este evident pentru toţi ca fiind atestat de simţuri. Atât pielea cât şi bolta probabil că pot fi luate ca expresii figurate, dar modul în care trebuie înţelese ele în sens literal e nevoie să fie explicat. Dacă o boltă poate fi nu numai curbă ci şi plată, o piele cu siguranţă poate fi întinsă nu numai pe un plan ci şi pe o formă sferică. Astfel, de exemplu, un burduf şi o minge umflată sunt ambele făcute din piele.

Cap X Mişcarea cerului şi semnificaţia tăriei

Referitor la mişcarea cerului, anumiţi scriitori creştini au întrebat dacă acesta este în realitate staţionar sau în mişcare. Dacă se mişcă, spun ei, în ce sens este tărie? Dar dacă e staţionar, cum de corpurile cereşti care sunt considerate ca fixate în el se mişcă de la est la vest şi stelele Carului Mare îşi completează micile orbite lângă Polul Nord? Ei prezintă imaginea cerului rotindu-se fie ca o sferă, dacă considerăm altă axă invizibilă nouă pornind de la un alt punct cardinal, fie ca un disc, dacă nu există altă axă. Răspunsul meu este că există un volum mare de cercetare subtilă şi savantă în aceste întrebări pentru scopul ajungerii la o viziune adevărată asupra problemei (…).»

Chiar dacă nu răspunde tranşant problemei precum Părinţii capadocieni şi mentorul său Sfântul Ambrozie, prin subtilitatea analizei sale Sfântul Augustin este cel care dă soluţia cea mai bună a disputei. În aceste versete invocate de adepţii pământului plat, Scriptura descrie universul local văzut de om cu ochiul liber până la linia de orizont. Iar acest univers local prezintă un pământ plat deoarece Pământul, fiind un corp foarte mare, are o curbură extrem de lină şi orice încercare de măsurare a ei din interiorul orizontului observatorului este sortită eşecului. Este acelaşi efect care se observă atunci când ne uităm la stelele de pe cer şi vedem cerul nemişcat. Dar ştim totuşi că cerul împodobit cu stele se roteşte în jurul Pământului. Ochii omeneşti nu pot percepe rotirea cerului în jurul Pământului decât după trecerea unui timp mai îndelungat şi în raport cu un anumit reper de pe Pământ faţă de care vedem că stelele s-au deplasat prin această rotire. Tot aşa conchidem că ochii omeneşti nu pot percepe curbura Pământului decât prin perceperea modificării unghiului axei de rotaţie a cerului şi schimbările reperelor stelare odată cu parcurgerea unor distanţe uriaşe care depăşesc cu mult linia orizontului vizibil chiar şi de la cele mai mari înălţimi la care omul poate avea acces fără să-şi pericliteze viaţa.

Dogmatica Sfântului Ioan Damaschin – definitivare cu un nou argument forte a învăţăturii Sfinţilor Părinţi despre forma sferică a Pământului

În Dogmatica sa, Sfântul Ioan Damaschin pare a fi un împăciuitor al disputei dintre cei care cred în Pământul sferic şi adepţii pământului plat, ale căror argumente, bazate pe aceleaşi versete scripturistice interpretate literal de Sfântul Augustin, nu le respinge (Ed. Scripta, Bucureşti, 1993, Cap. VI, Despre cer, p. 52):

„Toţi care au spus că cerul este sferic susţin că el se depărtează în chip egal de la pământ şi în sus şi în lături şi în jos. În jos şi în lături adică, potrivit felului nostru de a simţi, pentru că, potrivit celor spuse mai sus, cerul ocupă în toate părţile locul de sus şi pământul pe cel de jos. Ei spun că cerul înconjură pământul în formă de sferă şi trage împreună cu el, prin mişcarea lui foarte iute, soarele, luna şi stelele. Şi când soarele este deasupra pământului avem aici zi; iar când este sub pământ, avem noapte. Când soarele se pogoară sub pământ, aici este noapte, iar acolo zi.

Alţii şi-au închipuit că cerul este semisferic, pornind de la cuvintele lui David, grăitorul celor dumnezeieşti: „Cel ce întinzi cerul ca o piele” (Ps CIII, 3), cuvinte care arată cortul, şi de la cuvintele fericitului Isaia: „Cel ce ai pus cerul ca o boltă” (Isaia XI, 22). Aceştia spun că atunci când soarele apune, luna şi stelele înconjoară pământul de la apus spre miazănoapte şi sosesc astfel iarăşi la răsărit. Dar fie că este aşa, fie că este în chipul celălalt, toate s-au făcut şi s-au statornicit prin porunca lui Dumnezeu (…).”

Spuneam că pare, deoarece în capitolul VII al Dogmaticii, intitulat Despre lumină, foc, luminători, soare lună şi stele, (Idem, p. 54-55) Sfântul Ioan Damaschin distruge această ipoteză prin credinţa sa în Pământul sferic clasic prezentat de Sfântul Vasile cel Mare, pământ cu care se fac noaptea şi ziua pe emisfere prin rotirea Soarelui şi Lunii deasupra şi dedesubtul acestora:

„În a patra zi a făcut Dumnezeu luminătorul cel mare, adică soarele ca să conducă şi să stăpânească ziua – prin el se constituie ziua, căci ziua este timpul când soarele este deasupra pământului, iar durata unei zile este drumul soarelui pe deasupra pământului de la răsărit la apus – luminătorul cel mic, adică luna şi stelele, ca să conducă şi să stăpânească noaptea şi să o lumineze. Noaptea este timpul în care soarele este dedesubtul pământului, iar durata nopţii este drumul soarelui pe sub pământ de la apus la răsărit. Prin urmare luna şi stelele au fost orânduite ca să lumineze noaptea; asta nu înseamnă că ele sunt în timpul zilei mereu sub pământ, căci sunt stele pe cer deasupra pământului şi în timpul zilei, ci că soarele, prin strălucirea lui mai puternică, ascunde atât stelele cât şi luna şi nu le îngăduie să se vadă.”

Sfântul Ioan Damaschin ne spune cel mai clar dintre Părinţii Bisericii că Soarele este unica sursă de lumină din cerul tărie (Idem, p. 56):

„Soarele dă lumină şi celorlalţi luminători, adică lunii şi stelelor.”

Ne trebuia această precizare pentru a pune în evidenţă un argument inedit al Sfântului, devastator pentru ipoteza pământului plat, anume descrierea corectă a eclipsei de Lună (Idem, p. 59):

„Eclipsa lunii se întâmplă atunci când o acoperă umbra pământului, când luna este în a 15-a zi, şi când se găseşte în partea contrară în centrul cel mai înalt, adică soarele este sub pământ, iar luna deasupra pământului. Luna eclipsează prin faptul că pământul umbreşte luna şi nu ajunge lumina solară să o lumineze.”

Într-adevăr, argumentul este devastator deoarece, în ipoteza pământului plat, Soarele şi Luna, aflându-se totdeauna deasupra aceleiaşi părţi a pământului, şi Luna aflându-se mai jos de Soare, nu numai că nu are cine să o eclipseze, dar nici nu are măcar cine să o lumineze ca să se vadă de pe Pământ ca lună plină. Din acest motiv, adepţii pămîntului plat cred, la fel ca maniheii, spulberaţi în argumente de către Sfântul Efrem Sirul în refutările sale la învăţăturile lui Mani, Bardaisan şi Marcion, că Luna are lumină proprie independentă de lumina Soarelui.

Consensus Patrum

Dacă-l considerăm sfânt pe negustorul, navigatorul şi apoi călugărul din secolul al 6-lea cunoscut sub numele de Cosma Indicopleustul, deşi nu am găsit nicăieri referiri despre sfinţenia sa, poate că am avea în lucrarea sa intitulată Topografia creştină un reper ca să credem în pământul plat. Învăţătura Bisericii în legătură cu o anumită problemă, atunci când există mai multe păreri diferite, unele chiar opuse, devine aceea în care apar mai multe argumente asemănătoare la mai mulţi Sfinţi Părinţi şi este numită consensul Sfinţilor Părinţi. Nu întodeauna se poate aplica această cernere de opinii, dar în cazul ipotezei pământului plat se poate aplica în mod sigur. De partea cealaltă a balanţei pe al cărei taler l-am aşezat pe acest îndoielnic Sfânt Cosma care susţine că pământul e plat şi nu sferic se află Sfinţi cu învăţături fundamentale pentru Biserică precum Sfinţii Efrem Sirul, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Grigorie de Nyssa, Ambrozie al Milanului, Augustin al Hiponei şi Ioan Damaschinul. Toţi aceştia susţin, într-un fel sau altul, că Pământul este sferic, nu plat. Depinde numai de voinţa noastră liberă dacă în acest veac apocaliptic alegem să ne plecăm sufletul la animaţii făcute de alţii pe net sau să dăm ascutare învăţăturilor Sfinţilor Părinţi ai Bisericii.