X

Control total? Doar facturile transmise prin sistemul e-Factura gestionat de STS vor fi recunoscute, din 1 iulie 2024. Ce prevedea ordinul semnat de fostul premier Florin Cîțu și cum ignoră Guvernul Ciolacu recomandarea CE privind dreptul la FACTURI PE HÂRTIE

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

Facturarea electronică între firme a devenit obligatorie începând din 1 ianuarie 2024, urmând ca, din 1 iulie 2024, doar facturile transmise prin sistemul e-Factura gestionat de Serviciul de Telecomunicații Speciale (STS) să fie recunoscute și considerate facturi originale. 

Deși această măsură afectează peste 1,8  milioane de firme, Guvernul Ciolacu a demarat o campanie de informare abia sâmbătă, 30 decembrie 2023, cu doar două zile înainte ca aceste prevederi să intre în vigoare.

Mai mult, pentru a putea  să instituie facturarea electronică obligatorie pentru toate tranzacțiile efectuate între persoanele impozabile stabilite pe teritoriul țării, România a cerut acordul CE, deci nu este vorba despre un regulament impus de CE.

„Măsura specială” a fost solicitată pentru perioada cuprinsă între 1 iulie 2022 și 31 decembrie 2025.

În decizia prin care CE permite României să impună obligativitatea facturii electronice, Comisia transmite că:

  • Măsura specială nu ar trebui să aducă atingere dreptului clienților de a primi facturi pe suport de hârtie în cazul tranzacțiilor în interiorul Uniunii.
  • Măsura specială ar trebui să aibă o durată limitată pentru a se putea evalua dacă este adecvată și eficace în raport cu obiectivele sale.

Implementarea e-Factura

Potrivit Ministerului de Finanțe, procesul de implementare e-Factura va fi realizat în două etape, astfel:

În prima etapă, în perioada 1 ianuarie 2024 – 30 iunie 2024, operatorii economici, persoane impozabile stabilite în România, indiferent dacă sunt sau nu înregistrate în scopuri de TVA, au obligația să raporteze în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relația B2B și în relația cu instituțiile publice, altele decât cele efectuate în relația B2G, pentru care există obligația utilizării Ro e-Factura începând cu data de 01 iulie 2022.

De asemenea, operatorii economici persoane impozabile nestabilite, dar înregistrate în scopuri de TVA în România au obligația, începând cu 1 ianuarie 2024, să raporteze în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura toate facturile emise în relația B2B pentru livrări de bunuri și prestări de servicii care au locul livrării sau prestării în România.

În a doua etapă, începând cu data de 01.07.2024, emitenții facturilor electronice au obligația de transmitere a acestora către destinatari utilizând sistemul național privind factura electronică RO e-Factura.

Începând cu data de 1 iulie 2024, pentru operațiunile realizate între persoane impozabile stabilite în România conform art.266 alin.(2), sunt considerate facturi numai facturile care îndeplinesc condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 120/2021. Utilizarea facturii electronice face obiectul acceptării de către destinatar, cu excepția facturilor care îndeplinesc condițiile prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr.120/2021, cu modificările și completările ulterioare.

Nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mari, definiți potrivit legii, cu amendă de la 2.500 lei la 5.000 lei, pentru persoanele juridice încadrate în categoria contribuabililor mijlocii, definiți potrivit legii, și cu amendă de la 1.000 lei la 2.500 lei, pentru celelalte persoane juridice, precum și pentru persoanele fizice.

Prin excepție, în perioada 1 ianuarie – 31 martie 2024, nerespectarea termenului limită pentru transmiterea facturilor în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura nu se sancționează.

Context

Guvernul Cîțu a adoptat OUG 120/ 4 octombrie 2021 privind privind administrarea, funcționarea și implementarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura și factura electronică în România.

Printre altele, actul normativ era justificat de pandemie și de grija față de mediu: „întrucât cadrul intern și internațional puternic marcat de criza pandemică impune o viziune adaptată realităților și nevoilor curente, determinând facilitarea accesării serviciilor publice printr-o digitalizare extinsă a interacțiunilor cu administrația publică, respectiv o tranziție din forma actuală la o formă electronică ce va permite reducerea sarcinilor administrative și a impactului asupra mediului.”

Totuși, OUG 120/4 octombrie, utilizarea e-Factură nu impunea obligativitatea utilizării sistemului e- Factură.

Astfe, la articolul 10 se menționează :

(1) În relația comercială B2B emitentul facturii electronice poate opta pentru transmiterea acesteia către destinatar utilizând sistemul național privind factura electronică RO e-Factura cu respectarea prevederilor art. 4 alin. (1).

(2) În situația în care emitentul facturii electronice optează pentru transmiterea acesteia în sistemul național privind factura electronică RO e-Factura, acesta este obligat să fie înregistrat în Registrul operatorilor care au optat pentru utilizarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, denumit în continuare Registrul RO e-Factura.

(3) Operatorul economic care a optat pentru utilizarea sistemului național privind factura electronică RO e-Factura este înscris în Registrul RO e-Factura începând cu data de 1 a lunii următoare exercitării opțiunii. De la momentul înscrierii în Registrul RO e-Factura, emitentul dobândește și calitatea de destinatar.(4) În vederea utilizării sistemului național privind factura electronică RO e-Factura, emitentul și destinatarul trebuie să fie înregistrați în Registrul RO e-Factura.

Reclame

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Un comentariu

  1. Uitati-va la masurile luate la foc automat de Bulibasa securista de Buzau de cand a devenit premier si o sa vedeti ca toate sunt de distrugere a micului producator roman, de control si supraveghere, demonice si de incalcare a libertatilor fundamentale ale romanului! Cu tunul sa tragi in aceasta bestie, dar si in celelalte, dupa metoda adoptata de Kim Jong-un!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button