CRUZIME: Polițiștii americani împușca zilnic intre câteva zeci și câteva sute de câini în casa stăpânilor lor și în prezenta copiilor

https://www. youtube.com/watch?v=SPDY69uIyAk

Nu ucideţi câinii! Epidemia de poliţişti care împuşcă câini.

De John W. Whitehead

Într-o lume cu prea multă poliţie, siguranţa agentului de poliţie a devenit cea mai mare prioritate. Depăşeşte drepturile şi siguranţa suspecţilor, depaşeşte drepturile şi siguranţa trecătorilor. De fapt e atât de importantă încât frica subiectivă faţă de o muşcătură minoră de câine e suficientă pentru a justifica folosirea forţei letale, in cazul nostru pe seama unei fetiţe de 4 ani. Şi asta nu-i prima dată. În ianuarie, un poliţist din Iowa a împuşcat mortal o femeie din greşeală pe când încerca să-i ucidă câinele. Alţi poliţişti au împuşcat alţi copii, alţi trecători, pe partenerii lor, pe superiorii lor, şi chiar s-au împuşcat singuri tragând în câini. Problema e considerată mult mai mare cînd vine vorba de fololosirea forţei împotriva oamenilor.”—Jurnalist Radley Balko

Cruzimea absurdă a statului poliţienesc American continuă să atingă noi culmi.

Afla că dacă omori un câine poliţist, ai putea primi o pedeapsă mai lungă decât dacă ai fi omorât pe cineva sau ai fi abuzat un copil.

Dacă un poliţist îţi omoară câinele, totuşi, vor fi consecinţe minuscule sau deloc pentru acel agent.

Nici măcar o palmă peste încheietură.

În acest caz, ca şi în alte multe cazuri similare de erori ale unor oficiali guvernamentali, curtea a decis că poliţiştii au imunitate, o doctrină legală ce încurajează oficialii guvernamentali să se angajeze în comportamente ilegale fără frica de repercursiuni.

Aceasta este injustiţia lipsită de inimă, ipocrită, sfâşietoare ce trece drept “lege şi ordine” in America de astăzi.

Se estimează că un câine este împuşcat de de un agent de poliţie la fiecare 98 de minute.

Departamentul de Justiţie estimează că cel puţin 25 de câini sunt ucişi de poliţie în fiecare zi.

Proiectul Puppycide Database estimează că numărul de câini ucişi de poliţie se apropie de 500 pe zi (ceea ce se traduce în 182 000 câini pe an).

În 1 din 5 cazuri de ucidere al unui animal de casă de către poliţie, un copil a fost fie în bătaia focului, ori în imediata apropiere. De exemplu, o fetiţă de 4 ani a fost împuşcată accidental în picior după ce un poliţist a deschis focul asupra unui câine ce fugea spre el şi a ratat ţinta nimerind fetiţa.

În vremurile în care poliţiştii sunt din ce în ce mai înclinaţi să deschidă focul mai întâi şi apoi să întrebe, nu-ţi trebuie mult să provoci un poliţist la a deschide focul către persoane neînarmate vinovate de nimic mai mult decât a sta într-un anume fel, sau mişcându-se sau ţinând ceva- orice- pe care poliţia l-ar putea interpreta ca pe o armă.

Tot ce trebuie să facă poliţistul este să invoce o presupusă “frică” pentru siguranţa proprie.

Potrivit Curţii de Apel ”Sixth Circuit Court of Appeals”, tot ce trebuie să facă câinii pentru a induce o ameninţare suficientă pentru poliţie ca să deschidă focul, este să se mişte sau să latre.

Chiar în absenţa unei ameninţări iminente, percepţia unei ameninţări este suficientă ca imunitatea să fie in efect iar poliţistului să-i fie iertate comportamente care pentru noi ceilalţi ar fi suficiente pentru a ne intemniţa pe viaţă.

Aşa cum punctează jurnalistul Radley Balko, “Într-o lume cu prea multă poliţie, siguranţa agentului de poliţie a devenit cea mai mare prioritate”. Depăşeşte drepturile şi siguranţa suspecţilor, depaşeşte drepturile şi siguranţa trecătorilor. De fapt e atât de important încât frica subiectivă faţă de o muşcătură minoră de câine e suficientă pentru a justifica folosirea forţei letale.”

Epidemia de poliţişti care împuşcă câini, duce acest comportament ruşinos la un nivel cu totul nou, totuşi.

Nu-i trebuie mult unui poliţist să împuşte un câine.

Câinii împuşcaţi letal de către poliţie erau “vinovaţi” de nimic mai mult decât de ameninţări cu mişcarea cozii, lătrat de bucurie sau cel mult de statul la ei în curte. 

De exemplu, Spike, un pit-bull de 30 de kg a fost împuşcat de poliţiştii din New York când aceştia l-au întâlnit pe holul unui apartament din Bronx. Filmarea camerelor de supreaveghere arată câinele dând din coadă chiar înainte ca un ofiţer de poliţie să-l împuşte in cap de la foarte mică distanţă.

Arzy, un metis de Labrador cu Golden Retriever de 14 ani din Newfoundland, a fost împuşcat între ochi de către un poliţist din Louisiana. Câinele era asigurat cu o lesă de 1,2 metri când fusese împuşcat. Un martor independent a declarat că acel câine nu a provocat nicicum ofiţerul pentru a-l îmuşca.

Seven, un câine St. Bernard, a fost îmuşcat în mod repetat de poliţia din Connecticut în prezenţa proprietarei în vârstă de 12 ani. Poliţia, investigând un pont eronat, a intrat pe proprietate-fără mandat- unde căţelul şi stăpâna lui se jucau în curte- fapt ce l-a făcut pe căţel să-l urmărească pe agent.

Dutchess, un câine salvator de 2 ani, a fost împuşcat de 3 ori în cap de poliţia din Florida pe când ieşea alergând pe uşa din faţă. Agentul se apropia de casă pentru a-i informa pe locatari că şi-au lăsat uşa de la maşină deschisă când câinele a apărut să-l salute.

Yanna, un boxer de 10 ani, a fost împuşcat de 3 ori de către poliţia din Georgia după ce au intrat din greseală în altă casă şi au deschis focul omorând câinele, împuşcând proprietarul casei în picior şi rănind un poliţist de investigaţie.

Payton, un Labrador retriever negru de 7 ani, un Chase de 4 ani si încă un Labrador negru, au fost omorâţi de o echipă SWAT care au descins eronat la casa primarului căutând droguri. Poliţia l-a împuşcat pe Payton de 4 ori, pe Chase de 2 ori, odată din spate când fugea. “Guvernul meu a năvălit pe uşă şi mi-a ucis câinii. Au crezut că suntem traficanţi de droguri şi ne-au tratat ca atare. Nu cred că au considerat vreodată că nu suntem, îşi aminteşte primarul Cheye Calvo, care declară că a fost încătuşat şi interogat 4 ore- purtând doar lenjerie de corp şi şosete- înconjurat de cadavrele câinilor şi de bălţile de sânge.

Într-un alt exemplu, o echipă SWAT din Missouri SWAT a descins la casa unei familii omorând un pit-bull de 4 ani – Kiya. Credeţi sau nu, de data asta raidul celor de la SWAT nu a fost pentru căutarea de droguri, eroare sau altceva, ci era cu intenţia de a verifica dacă acea casă avea electricitate şi gaz.

Un câine nu trebuie nici măcar să fie dintr-o rasă agresivă pentru a fi împuşcat de un poliţist.

Balko a documentat nenumărate “împuşcări de câini unde un agent de poliţie a spus că s-a simţit ameninţat şi nu a avut de ales decât să folosească forţa letală, incluzând uciderea unui dalmaţian (mai multe cazuri), un Labrador galben, un spaniel springer, un Labrador ciocolatiu, un boxer, un Australian dog, un Wheaten terrier, un Akita… un Jack Russell terrier… o miniatură de jumătate de kg de dachshund… [şi] un chihuahua de 2 kg.”

Chihuahua, printre cele mai mici rase de câini (cunoscuţi ca şi câini de pus în geantă) par să împingă de-a dreptul poliţiştii dincolo de limite…

În Arkansas de exemplu, un ajutor de şerif a împuşcat în mod repetat un câine chihuahua pentru “lătrat agresiv”. Câinele, Reese a avut nevoie de operaţie pentru mandibulă dislocată şi de un tub pentru a mânca.

Acelaşi lucru s-a întâmplat şi în Texas, doar că Trixie – care era de cealaltă parte a gardului faţă de agentul de poliţie – nu a supravieţuit împuşcăturii.

Hai să punem lucrurile în perspectivă, nu vreţi?

Ni se cere să credem că un agent de poliţie, înarmat până-n dinţi, instruit în luptă şi echipat pentru a face faţă celui mai rău scenariu când vorbim de violenţă, este atât de înspăimântat de un câine de pus în poşetă ce cântăreşte mai puţin de 4 kg încât nu poate decât să recurgă la împşcarea câinelui?

Dacă ăsta-i temperamentul agenţilor de poliţie creat de statul polţienesc, ar trebui să fim toţi îngrijoraţi.

În mod clar, prietenii noştri patrupezi suferă din cauza statului poliţienesc inuman în care poliţia are toate drepturile, cetăţenii au foarte puţine drepturi, iar animăluţele noastre – văzute de tribunal ca proprietate personală la fel ca o casă sau o maşină, dar mult mai neânsemnate- nu au niciun drept.

Deci ce-i de făcut?

Practic, totul se reduce la instruire şi responsabilitate.

Este diferenţa dintre poliţiştii care îşi pun propria siguranţă deasupra siguranţei celorlalţi şi poliţişti care înţeleg că slujba lor este să servească şi să protejeze.

Este diferenţa dintre poliţiştii care sunt instruiţi să împuşte letal şi poliţiştii instruiţi să rezolve problemele în mod paşnic.

Mai mult decât atât, este diferenţa dintre poliţiştii care cred că legea e de parte lor şi poliţiştii care ştiu că vor răspunde pentru faptele lor în faţa aceloraşi legi ca toţi ceilalţi.

Din păcate, din ce în ce mai mulţi politişti sunt instruiţi să se vadă pe ei ca diferiţi faţă de cetăţeni, să-şi vadă autoritatea ca fiind superioară cetăţenilor, şi să-şi vadă viaţa ca fiind mai preţioasă decât a celorlalţi. În loc să fie învăţaţi să se vadă ca mediatori şi pacifişti ale căror arme trebuie folosite doar ca resort final, sunt antrenaţi să se poarte ca pistolari cu instincte ucigaşe, ce mai degrabă ucid decât să rănească.

Aceste ucideri de câini sunt, asa cum spune Balko, “efecte secundare ale concentrării paramilitare ale echipelor SWAT în multe secţii de poliţie care au înlocuit ideea de a fi “ofiţeri ai păcii”.

Astfel, fie că vorbiţi despre împuşcarea câinilor sau a cetăţenilor, ideea de bază e aceeaşi: graba la violenţă, abuzul de putere, frica pentru siguranţa poliţiştilor, slaba instruire în evitarea escaladării violenţei, dezinteres total.

E timpul să oprim acest abuz de putere.

Un bun punct de plecare este să cerem poliţiei să frecventeze cursuri anuale despre cum să rezolve paşnic şi să evite escaladarea conflictelor cu cetăţenii.

În timpul cursurilor, ar trebui forţaţi să se dezarmeze. Nimeni în afara câmpului de luptă – iar cu excepţia unei invazii străine, USA n-ar trebui niciodată considerată câmp de luptă domestic – n-ar trebui echipat cu arme şi echipamente purtate de poliţiştii de astăzi. Dacă politicienii sunt serioşi în a institui măsuri generale de control a armelor, să inceapă prin a scoate armele şi echipele SWAT din nenumăratele agenţii civile ce nu au nicio legătură cu apărarea militară dar au arme letale.

Până la urmă, asta se reduce la o mai bună – dar constantă – instruire în tacticile nonviolente, consecinţe serioase pentru cei ce se angajează în folosirea forţei excesive, şi o schimbare seismică în modul cum agenţiile şi curţile abordează deontologia.

În ce-i priveşte pe prietenii nostri patrupezi, multe state adoptă legi pentru a obliga agenţii de poliţie să frecventeze cursuri de dresaj canin. Aşa cum notează consilierul de comportament canin Brian Kilcommons, înclinaţia ofiţerilor spre “a lua comanda şi a lua controlul” îi poate face ostili câinilor în mod futil. Agenţii trebuie să înţeleagă că ei sunt acolo să neutralizeze, nu să controleze… Dacă au suficienţi bani să militarizeze poliţia cu arme Humvee, atunci au suficienţi bani să-i instruească pentru a nu mai omorî membrii familiilor. Iar animalele de companie sunt considerate parte din familie.”

Până la urmă, asa cum punctează ziarul Washington Post, în timp ce “lucrătorii poştali se întâlnesc regulat atât cu câini agresivi cât şi cu câini docili pe rutele lor zilnice, aducătorii de scrisori nu-i ucid, deşi sunt muşcaţi de câini cu miile anual. În schimb, Serviciul Poştal le oferă lucrătorilor cursuri despre cum să evite muşcăturile.” Jurnalistul Dale Chappell adaugă, “Folosind câini, dresorii şi îngrijitorii îi învaţă cum să “citească” comportamentul câinelui şi să calmeze un câine sau să se ferească la nevoie. Cititorii de contoare au beneficiat şi ei de acelaşi training, reducând astfel drastic incidentele cu muşcături de câine.”

Institutul Rutherford lucrează la un program pentru instruirea poliţiştilor în evitarea escaladărilor la interacţiunea cu câinii preferabilă folosirii forţei letale, în timp ce oferă posesorilor de câini resurse legale pentru îmbunătăţirea protecţiei celor cu 4 picioare din gospodării.

Totuşi, aşa cum am punctat în cartea mea Battlefield America: The War on the American People (America – câmp de luptă – Războiul cu poporul american), nu va fi un sfârşit la această vărsare de sânge – a americanilor neînarmati sau a animalelor lor de companie – până ce poliţiştii nu se opresc în a se vedea pe ei ca fiind superiori celor pe care ar trebui să-i servească şi până nu încep să acţioneze ca ofiţeri ai păcii cum ar trebui să fie.

Traducerea: Costin Ştirbu