Summitul NATO. Trump ar fi amenințat cu retragerea din Alianță

iul. 12, 2018 2882 2 http://bit.ly/2Jhwm3X

Iohannis la summit-ul NATO

Tensiunile dintre administrația Donald Trump și partenerii europeni din NATO au explodat, joi, la summitul NATO, unde o sesiune neprogramată i-a oferit președintelui SUA ocazia de a lansa noi atacuri la adresa aliaților. Agenția DPA spune că Trump ar fi amenințat chiar cu retragerea SUA din NATO.

O întâlnire a președintelui Klaus Iohannis cu omologul său american, care trebuia să aibă loc joi dimineață la Bruxelles, a fost anulată, din cauza tensiunilor tot mai mari din sânul Alianței.

Trump și-a anulat de fapt toate bilateralele din cauza unei sesiuni neprogramate, cu ușile închise, a summitului NATO. Potrivit unor surse Realitatea TV, sesiunea a fost solicitată de Germania, nemulțumită de atacurile repetate ale lui Trump.

În cadrul acestei noi sesiuni, Trump și-a reluat atacurile la adresa statelor UE pe tema cheltuielilor insuficiente, în special Germania, dar și Spania și Belgia, potrivit unor surse citate de Reuters. Mai exact, liderul de la Casa Albă a cerut ca toate țările să atingă pragul de 2% din PIB alocat Apărării într-un orizont de timp cât mai scurt.

Agenția germană DPA spune că Trump ar fi amenințat cu retragerea SUA din NATO, agenția Reuters nu confirmă acest scenariu. 

Informația este însă confirmată și de surse citate de Politico.eu, care spune că Trump a amenințat că SUA își vor derula acțiunile de securitate în mod unilateral. 

Potrivit surselor citate, Trump a spus că dacă aliații nu vor majora cheltuielile, SUA ”vor merge mai departe singure”.

Trump a avertizat că vor exista ”consecințe grave” dacă aliații nu majorează rapid cheltuielile pentru Apărare.

Unii oficiali au însemnat la prudență în interpretarea cuvintelor președintelui american, dar surse diplomatice citate de Politico spun că aliații au spus că în mod clar au auzit o amenințare.

Oficialii statelor partenere, Ucraina și Georgia, au fost invitați să părăsească reuniunea, în condițiile în care la sesiunea neprogramată luau parte doar membrii NATO.

Miercuri, la summitul NATO, secretarul general al NATO Jens Stoltenberg a anunțat continuarea consolidării flancului estic al Alianței.

”Am decis că trebuie să continuăm implementarea a ceea ce numim „prezenţă înaintată adaptată” în România şi regiunea Mării Negre. Ne consolidăm şi poziţia maritimă, ne dezvoltăm capacităţile maritime şi, pe lângă prezenţă sporită în regiunea Mării Negre, cu forţe terestre, forţe aeriene, forţe maritime, unul dintre cele mai importante lucruri pe care le-am făcut astăzi a fost să consolidăm mai mult capacitatea de a trimite întăriri, de a muta forţe rapid, dacă este nevoie”, a spus secretarul general al NATO.

„În România, există o brigadă multinațională pentru formarea forțelor terestre ale aliaților, iar în prezent se desfășoară activități de dezvoltare a capacității brigăzii de a contribui la descurajarea și apărarea consolidată a Alianței”, se arată în declaraţia publicată de NATO la finalul primei zile de discuţii.

De asemenea, Alianţa a precizat că a luat notă de oferta României privind găzduirea unui comandament terestru NATO la nivel de corp de armată, capabil să coordoneze acțiuni și capacități în situații de criză sau conflicte.

Printre alte decizii ale Alianţei, se numără o reînnoire a angajamentului de a creşte cheltuielile de apărare, dar şi decizia de a invita Macedonia să înceapă negocierile pentru aderare.

Summitul a avut un început extrem de tensionat. Trump a acuzat Germania că este controlată în totalitate de Rusia, de care depinde în privinţa energiei. Cancelarul german Angela Merkel a subliniat că Berlinul ia propriile decizii. Totul a pornit de la neînţelegerile privind cheltuielile pentru apărare.

Statele Unite, conducerea NATO şi România consideră că toţi aliaţii trebuie să îşi respecte angajamentele de a aloca 2% din PIB pentru acest domeniu crucial. Însă numai 8 state membre reuşesc să facă acest lucru în 2018.

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
2 Comentarii la “Summitul NATO. Trump ar fi amenințat cu retragerea din Alianță”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. acelas
    # 13 iulie 2018 at 8:04

    se poate ca „abia” acum sa se desluseasca ratiunea pt care papusarii l-au ales pe Trump presedinte, de ce au avut nevoie de „etapa Trump”. Anume sa scoata sua din alianta asta militara cu tarile europene, sau macar sa nu le mai asigure protectia neconditionata fata de conflictele cu Rusia sau alte state. O conflagratie mondiala viitoare include existenta acestei lipse de garantii sau desfaceri de acorduri intre aceste mari state

    altfel, e posibila si adeverirea profetiei sfantului Paisie, cu cu conflictul major intre Rusia si Turcia, greu intuibil in acordurile existente astazi (turcia in nato), dar posibil in viitor, poate si daca turcia insasi va iesi din nato ..

  2. acelas
    # 13 iulie 2018 at 8:07

    papusarii aveau nevoie de un recalcitrant.., „conformistul” si „inertul” obama nu putea s-o faca ..

Scrie un comentariu

Scroll Up