Mărturie pilduitoare a unor tineri ortodocși despre pelerinajul misionar prin țară pentru a-i informa pe ortodocși despre sinodul tâlhăresc din Creta și dictatura biometrică

Încă de la început în Biserica lui Dumnezeu au răsărit neghinele eretice, care au vătămat și vatămă în multe feluri mântuirea neamului omenesc și ca niște semințe rele și mădulare putrede sunt retezate pe bună dreptate de fiii Bisericii Ortodoxe a lui Hristos. Din cauza dezinformării feroce răspândită de mijloacele mass-media, lumea e captivă într-un ocean de minciună pus la cale de slugile lui antihrist pentru supremația mondială, încât omul de rând nu mai este în stare să discearnă adevărul de minciună.

După cum știți, în luna iunie 2016 a avut loc pseudosinodul din Creta unde s-a oficializat și consolidat panerezia ecumenismului sincretic intercreștin și interreligios ca fiind linia oficială a Bisericii Ortodoxe.

Date fiind urmările acestui pseudosinod în țara noastră (căsătoriile mixte – între ortodocși și eterodocși, acceptarea ereziilor ca fiind biserici etc.), am hotărât împreună cu încă patru frați (cu binecuvântarea părintelui duhovnic) să mergem într-un mic apostolat de aproape 2 săptămâni la cele mai importante mănăstiri, biserici și schituri din România pentru ca să vedem care este poziția stareților, monahilor, monahiilor și a preoțiilor față de acest sinod tâlhăresc. Printre mănăstirile vizitate o să le enumăr pe cele mai importante: Sihăstria, Neamț, Paltin, Petru-Vodă, Secu, Agapia, Voroneț, Dragomirna, Pătrunsa și altele.

Unele mănăstiri au viețuitori care au cunoștință de ce s-a întâmplat în Creta zicându-ne că vor lua atitudine atunci când li se va impune să țină Sfintele Slujbe scurtate sau modificate. Au fost printre ei și părinți cărora le era teamă să întrerupă pomenirea, alții ne încurajau să ne continuăm drumul mărturisirii primind broșurile și cărțile noastre.

La mănăstirea Zamfira am găsit spre exemplu, o soră mai în vârstă care s-a îngrădit de erezie, iar din acest motiv a fost bătută de preotul duhovnic, deoarece nu participa la slujbele pomenitorului. Un frate de-al nostru a văzut vânătăile de pe mâinile dânsei astfel că ne-am dat seama cât de prigonită este această mireasă a lui Hristos. După această întâmplare a urmat una mult mai tragică: a fost lovită din nou de către preotul mănăstirii, i-a fost spartă ușa chiliei și în cele din urmă a fost scoasă cu forța de acolo. Preotul a chemat ambulanța, spunându-le medicilor că nu se mai înțelege cu dânsa. Sora a fost dusă și internată la spitalul de psihiatrie. Pe fișa dânsei a fost trecut următorul diagnostic: agitație, tulburări de comportament și depresie. În cele din urmă, a fost scoasă de acolo de o rudă apropiată. Iată de ce tratament au parte cei ce s-au îngrădit și se îngrădesc de pseudosinodul din Creta.

La altă mănăstire, după ce am distribuit în jur de 15-20 de broșuri la oameni, un fiu duhovnicesc al starețului s-a dus de îndată cu o broșură la acesta ca să-l anunțe. Imediat am fost înconjurați de către egumen și enoriașii săi care ne-a rugat să nu mai împărțim broșuri în incinta mănăstirii, la care unul din noi i-a răspuns: „Mărturisiți adevărul oamenilor în legătură cu pseudosinodul din Creta”. Însă starețul acelei mănăstiri s-a eschivat, nerăspunzând la întrebare, însă după ce a fost întrebat de încă două ori a afirmat că ce s-a întâmplat la Creta a fost o chestiune politică. Unul din noi i-a răspuns acestuia că nu trebuie introdusă Biserica în politică. La care starețul ne-a răspuns:,,Prefer să fiu păcălit de Biserică decât să fiu în afara ei”. Atunci am scos cartea Biserica și noile erezii în care sunt compilate mai multe texte culese din scrierile Părintelui Justin Pârvu unde scrie astfel despre pseudosinodul din Creta, la pag. 5: ,,O să facă ei, dar va fi ce s-a întâmplat cu Sinodul de la Ferrara-Florența…”. Voiam să-i arătăm egumenului că s-a umblat și la dogmele Bisericii la acest tâlhăresc sinod. Dânsul n-a fost curios să vadă ce scrie în carte dar o bătrânică simplă ne-a rugat să-i dăruim dânsei cartea. Vedeți cine e dornic să cunoască adevărul?

Când i-am zis unui părinte că urmează să fie modificat Tatăl nostru și că deja unii părinți au anunțat oficial acest lucru în predicile lor, acel preot ne-a mărturisit că nu-i grav pentru că și așa e tradusă greșit Rugăciunea Domnească. Deci, fraților, o să vedeți că atunci când li se va impune preoților să țină Sfintele Slujbe modificate marea majoritate vor accepta hotărârile Patriarhiei.

O replică pe care am primit-o de la doi preoți a fost următoarea: “Noi facem parte din Biserică spre deosebire de voi, deoarece Sfânta Lumină apare la Ierusalim la cererea/rugăciunea patriarhului Ierusalimului, care este de asemenea pomenitor”. Însă dacă aceștia ar fi citit cartea Îngrădirea nu este schismă – Lămuriri datorate, scrisă de Protopresbiterul Theodoros Zisis, care nu este caterisit, aceștia și-ar fi dat seama probabil că cei care au întrerupt pomenirea s-au îngrădit de erezie, nu de Biserică. Cu alte cuvinte Sfânta Lumină vine în fiecare an în Biserica Sfântului Mormânt nu pentru patriarhul Ierusalimului, ci pentru ortodocșii păstrători ai Adevărului care este Hristos, căci Biserica este acolo unde este Adevărul. De menționat mai e că Sfânta Lumină apare în fiecare an pentru ca Dumnezeu să le arate oamenilor care-i credința cea adevărată.

Cartea părintelui profesor Theodor Zisis și a teologului Mihai-Silviu Chirilă ne-au fost de mare ajutor în acest pelerinaj, căci mai mulți oameni au reușit să ajungă la cunoștința adevărului prin intemediul lor. De altfel am mai avut cu noi și o broșură care conține informații despre toate problemele actuale ale românilor legate de ecumenism, globalism, avorturi, chemtrails și despre Dumnezeu.

În legătură cu cărțile pe care le-am avut la dispoziție, o să le enumăr pe toate:

1. Îngrădirea nu este schismă. Lămuriri datorate, scrisă de părintele Teodor Zisis,

2. Dictatura numerică, ediția a 3-a, avându-i ca autori pe fratele Valerică Bușă, pe fratele Constantin Tudor, Emanuel Iscru și Marinela Tudor

3. Promovarea ecumenismului la nivel panortodox de către pseudosinodul din Creta, scrisă de teologul Mihai-Silviu Chirilă

4. Cartea vieții mele, scrisă de Emanuel Iscru.

Am fost de asemenea și pe străzi în mai multe orașe precum București, Ploiești, Buzău, Focșani, Bacău, Piatra Neamț, Iași, Suceava, Gura Humorului, Alba Iulia, Cluj-Napoca, Sibiu etc. unde am întâlnit persoane dornice să afle adevărul despre adevăratele probleme cu care se confruntă societatea în ziua de azi.

Am întâlnit în „drumeția” noastră și un părinte pribeag, dezamăgit de cele ce se întâmplă în prezent în Biserică, mărturisindu-ne unele nereguli care se petrec în mănăstirile din țară. Spre exemplu, monahi și monahii s-au plâns că Patriarhia a pus monopolul pe magazinele mănăstirilor, astfel că mănăstirile au devenit dependente de Patriarhie. Tot aceștia s-au plâns și de faptul că sunt puși să presteze muncă fizică de dimineața până seara, astfel că le rămâne foarte puțin timp pentru rugăciune și lectură duhovnicească. În mănăstiri, din păcate nu se mai pune accentul pe rugăciune, pocăință, îndumnezeire precum era odată, ci pe muncă. Acest lucru mi-a adus aminte de ce spunea vrednicul de pomenire Cuviosul Părinte Justin Pârvu: “Moștenirea comunismului în mănăstirile noastre asta este: să mănânce bine și să muncească fizic”. În majoritatea mănăstirilor în care am intrat am găsit practic șantiere în lucru ca să-i țină ocupați pe toți cei din obștile mănăstirilor.

În pelerinajul nostru am observat că preoții n-au avut deloc argumente la următoarele întrebări:

1. Sfântul Paisie Aghioritul a întrerupt pomenirea patriarhului Athenagora pe un motiv mai puțin grav față de ce s-a întâmplat în Creta. Voi de ce nu întrerupeți pomenirea?

2. Dacă voi ați fi mărturisit adevărul oamenilor în predicile voastre, credeți că noi am mai fi stat în fața dumneavoastră acum?

3. Preotul rostește în timpul Sfintei Liturghii „…Pe Preasfințitul (Numele) care drept învață cuvântul adevărului” și îl pomenește pe episcpopul său, oare mai învață acel episcop cuvântul adevărului după ce a semnat documente eretice în Creta sau la Sinodul local de la București?

Cunoscând și mulți oameni deosebiți ne-am dat seama din propria experiență că nu pot fi numiți toți clericii și mirenii care sunt părtași la erezie ca fiind eretici. Însă am avut parte și de dezamăgiri, când am dat de preoți, călugări și monahii care își ascund lașitatea sau neștiința sub masca „sfintei” ascultări, fără a cerceta cu de-amănuntul scrierile Sfinților Părinți și luptele duse de Biserica Luptătoare de-a lungul secolelor pentru păstrarea Adevărului.

Vreau să vă povestesc trei întâmplări care pe mine personal (Emanuel Iscru) m-au marcat în drumul meu în această mărturisire. După cum cred că unii dintre voi știți cum m-a întors Dumnezeu din iadul în care eram la viață, tocmai în închisoare, fiind tânăr și cunoscând, să zic așa, viața subterană a tinerilor din ziua de azi, Bunul Dumnezeu m-a ajutat să pot avea îndrăzneală să vorbesc cu cât mai mulți tineri prin orașele prin care noi am trecut, atât în mall-uri, piețe, cât și prin centrul acestor orașe. Vreau să menționez că tinerii sunt total neinformați, și sunt flămânzi de hrană duhovnicească. Dumnezeu din ei stă și plânge și așteaptă ajutor din partea noastră, fac un apel la toți creștinii care înțeleg vremurile și au cuvânt prin mila Domnului să prindă îndrăzneală și să vorbească deschis oamenilor, tinerilor despre Dumnezeu, despre războiul nevăzut asupra noastră, să deschidă curiozitatea spre această mare comoară Ortodoxia care este atât de frumoasă și din care curge nesfârșita apă vie pe care cu toții trebuie să o bem.

Prima întâmplare a fost într-un oraș unde erau trei tinere așezate într-un parc cu care am intrat în discuție prin prisma broșurilor pe care noi le-am împărțit, în primă fază o fată fiind mai aranjată… Primul gând a fost să zic că poate va avea repulsie la ce voi vrea să vorbesc, dar mai apoi, prin mila Domnului, vorbindu-le despre Dumnezeu și aducând în vorbă și despre viața mea cum eram înainte și cum Bunul Dumnezeu m-a trecut prin suferința sfântă, unde m-a trezit, am rămas uimit cum acestei fete îi curgeau șiroaie de lacrimi pe față.

Auzind Cuvântul lui Dumnezeu, fraților, ce putere au cuvintele care dau viață, aceste suflete plâng și așteaptă scăpare, ele nu își găsesc răspunsul, căci păstori sunt din ce în ce mai puțini. În această societate plină de ispite noi trebuie să fim ca niște vânători de suflete, să nu vă descurajați, să nu vă fie rușine, să ne ostenim și să ne jertfim din timpul nostru ca să trezim suflete la viață cu ajutorul lui Dumnezeu. Ei sunt curați la suflet și poate mult Dumnezeu din ei, numai că cineva trebuie să le spună Adevarul pe înțelesul lor. Iată ce am observat: În primă fază, răul din ei dă să respingă, fețele lor dau să aibă reacții și reacții, dar vă spun că dacă ai răbdare, cu dragoste și cu blândețe, acel zid întunecat de la păcat din inima lor, la un moment dat se sparge și apoi acel om se schimbă la față și îl vezi cum primește Cuvântul și cum stă nemișcat și nu ar mai vrea să plece de lângă tine. Ce fericire simți atunci!

Dumnezeu nu ne va lăsa, nici pe ei nici pe noi dacă ne vom lupta unii pentru alții, să nu ne mai pierdem timpul cu contrazicerile fraților, să dăruim dragoste și să spunem Adevărul acum, cât încă mai putem, ce șansă mare avem acum să-l mărturisim pe Hristos când este atacat din toate părțile și, din păcate, nu o facem cum ar trebui și cât ar trebui.

A doua întâmplare: Eram la Bacău spre seară și la un moment dat văd cum un tânăr simplu și amărât vine către mine. Eu îl priveam suspicios, pentru că nu știam care era intenția lui. L-am zărit pe trotuar, așteptându-mă, de parcă ne știam de mulți ani. Acesta vine la mine și mă întreabă dacă sunt călugăr (având barba și părul mare), la care eu i-am zis că nu, că sunt un păcătos și că L-am cunoscut pe Dumnezeu în închisoare. La aceasta el îmi spune în simplitatea lui: “Uite că nu m-a lăsat Dumnezeu!”. Tânărul se rugase din toată inima și mi-a zis cum s-a rugat la Dumnezeu exact în ziua care ne-am întâlnit: „Doamne, dacă exiști și mă iubești, scoate-mi azi pe cineva în cale care trecut prin suferință!”. M-am așezat lângă el și ne-am povestit mai multe, acesta a fost la închisoare în străinătate timp de 3 luni și mi-a spus că atunci s-a simțit cel mai aproape de Dumnezeu și multe alte întâmplări prin care Dumnezeu l-a întărit în credință. La sfârșit, încercând să-i dau broșurile și niste sfaturi, mi-a dat și el niște sfaturi atât de importante și mă gândeam cum înțelegea un tânăr amărât aceste lucruri pe care mulți nici după ce le citesc nu le înțeleg.

A treia întâmplare: La Sibiu, fiindcă am ajuns pe seară, am zis să ies să cercetez orașul, ca să știu pentru a doua zi pe unde este centrul, deoarece voiam să intru în contact cu cât mai mulți oameni. Seară fiind, oamenii erau distrați, deoarece era un festival de muzică iar mâncarea și băutura erau din belșug. La întoarcere mă gândeam ce caut eu la ora aia pe acolo, deși nu simțeam să împart broșuri văzând oamenii distrându-se, dar și fiind destul de târziu. Apoi zăresc un om într-un cărucior, care avea undeva la 50 și ceva de ani și se vedea pe el că era un om cu care aveai ce să discuți, deși era amărât. L-am întrebat ce face, după care am schimbat câteva vorbe și îmi spune că a doua zi urma să meargă să se boteze la pocăiți. Am zis în mintea mea: „De aceea a trebuit să mă plimb eu la ora asta pe aici, Doamne!”.

Apoi încep și îi explic acelui om despre scumpa noastră Ortodoxie, despre suferință, despre diferențele între Ortodoxie și secte și înșelările celorlalte “culte”, apoi i-am spus cum l-am cunoscut eu pe Dumnezeu, și pe urmă i-am sugerat să își accepte crucea, că prin suferință mult mai repede se va mântui, dar să nu-I întoarcă spatele lui Hristos. În clipa următoare îmi arăta în portmoneu pe Maica Domnului, dar, în același timp, se necăjea deoarece poza cu Maica Domnului se dezlipise de pe placuța de metal pe care o avea. S-a întâmplat că aveam eu una exact atunci și i-am dăruit-o. Mi-a zis că rudele lui “s-au pocăit”, că i-au dat casa, apoi a rămas fără ea și a ajuns pe străzi. Era conștient că nu face bine și a spus că ,,Dumnezeu parcă mi te-a scos în cale!”. Se bucura și spunea că se veselea că are și el cu cine vorbi și cui să spună toate acestea.

A doua zi a rămas să ne vedem. Dumnezeu a făcut posibilă reîntâlnirea din ziua următoare, deoarece în drumul meu tocmai din toată mărimea centrului Sibiului, la 150 m era acesta în cărucior, singur pe trotuar, se pregătea să adoarmă, mă duc în spatele căruciorului și dau să plec cu el și acesta își întoarce capul în sus și mă vede, ne salutăm, se bucură, apoi îmi spune ce pățise în noaptea aceea: S-a dus la gară să stea, iar acolo a fost bătut, și chiar mi-a arătat la partea dinspre nas cum a fost lovit. I-au luat și banii și hainele. Vedeți, oameni buni, cum a încercat să-i întoarcă spatele diavolului, acesta a și acționat. I-am explicat de ce s-au întâmplat toate acestea și cum trebuie să înțeleagă aceste semne, deoarece primind cuvântul și răzgândindu-se să se mai ,,pocăiască” la adventiști deja a avut lupte. Au fost mai multe momente frumoase, cum spunea vrednicul de pomenire Arhimandritul Cleopa Ilie: „Pe Dumnezeu nu l-am găsit în pustie ci printre oameni”.

Mai am de adăugat faptul că printre noi a fost și o soră (Marinela) care a fost baptistă până în anul 2012 când l-a cunoscut pe Adevăratul Dumnezeu în Ortodoxie după ce l-a întâlnit pe soțul ei ortodox. A terminat și facultatea de teologie baptistă, astfel că i-a fost destul de greu la început să accepte unele învățături din Dogma Ortodoxă referitoare la cinstirea Sfintelor Moaște, a Sfintelor Icoane, faptul că Biserica Ortodoxă este singura Biserică mântuitoare etc. Dar, cu timpul, a realizat că la adunarea baptiștilor era totul formal, pentru că ei nu pun preț pe cele cinci porți ale mântuirii, după cum bine spune Sfântul Ioan Gură de Aur: pocăința (adevărată), plângerea, smerenia (adevărată), milostenia și rugăciunea. La ei nu se vorbește deloc despre lucrarea Duhului Sfânt în lume de la Biserica Primară încoace, despre rugăciunea lui Iisus (adică rugăciunea neîncetată), despre patimi, despre îndumnezeire (unirea cu Hristos) etc.

Marinela ne-a fost de mare ajutor în micul nostru apostolat, mai ales în Ploiești, unde am apucat să stăm de vorbă cu un preot care ne-a mărturisit că în trecut se rugase împreună cu catolicii și simțise ceva ce nu se poate explica în cuvinte. Atunci sora a luat cuvântul și i-a explicat sfinției sale că de fapt fusese înșelat de vrăjmașul (care poate lua chip de înger de lumină), deoarece de astfel de momente avusese și ea parte în baptism. Mai departe, i-a sugerat părintelui să creadă, ca și Sfinții, că Biserica Ortodoxă e singura adevărată și să nu se mai îndoiască de lucrul acesta. Ce paradox! O fostă baptistă a ajuns să-i mărturisească Adevărul despre Ortodoxie unui preot ortodox, mărturisindu-i și despre pseudosinodul din Creta, despre faptul că s-au modificat dogmele ortodoxe la acest „sinod” deoarece un eterodox în ziua de azi, dacă nu a fost botezat ortodox, când a fost mic (ci la eterodocși, la o vârstă majoră), nu mai e nevoie să fie botezat ortodox, ci e primit în sânul Ortodoxiei doar prin Mirungere. Din păcate sunt foarte puțini preoți care îi primesc la Ortodoxie pe cei de alte credințe prin Sfântul Botez, așa cum procedau Sfinții Părinți. Cum poate susține Patriarhia că le numește pe celelalte culte „biserici istorice”, din moment ce le recunoaște botezul? Le denumește biserici din punct de vedere soteriologic (adică au putere mântuitoare), însă nu vor să recunoască lucrul acesta, deoarece s-ar produce neliniștea cea bună și astfel s-ar trezi cât mai mulți oameni.

Îi mulțumim în primul rând lui Dumnezeu că ne-a ales pe noi nevrednicii să avem parte de acest mic apostolat și pentru că ne-a ocrotit pe tot parcursul pelerinajului. Tododată îi mulțumim fratelui Valerică Bușă pentru rugăciunile și grija ce ne-a purtat-o, teologului Mihai-Silviu Chirilă și tuturor celor care au contribuit la această misiune a noastră.

Emanuel Iscru
Marinela Tudor
Constantin Tudor