Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu a trecut la Domnul

iun. 8, 2018 5829 6 http://bit.ly/2kZ0APj

Related image

Episcopia Hușilor anunță cu durere și nădejdea Învierii, trecerea la cele veșnice a venerabilului părinte arhimandrit Mina Dobzeu, statornicul mărturisitor al credinței în perioada comunistă și cel care l-a botezat pe monahul Nicolae Steinhardt.

Părintele s-a stins din viață joi, 07 iunie 2018, la ora 14.55, în chilia sa din cadrul mănăstirii „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” – Catedrala Episcopală din Huși.

Părintele Mina Dobzeu s-a născut la data de 5 noiembrie 1921, în satul Grozeşti, judeţul Lapuşna (Republica Moldova). La vârsta de  13 ani a intrat ca frate de mănăstire la Mănăstirea Hâncu. În 1948 este tuns în monahism la Schitul Brădiceşti, aflat atunci în Episcopia Huşilor, fiind hirotonit ierodiacon în acelaşi an. Primeşte Taina Preoţiei în 1955.

În perioada 1948-1949 este arestat timp de 11 luni pentru proteste împotriva scoaterii învățământului religios din școală. În 1959 a fost exmatriculat din anul al II-lea de studii (Facultatea de Teologie din București), scos din monahism și condamnat la închisoare pentru atitudinea sa contra Decretului 410/1959, privind desființarea mănăstirilor și reducerea personalului monahal. A fost închis la Galați, Jilava, Gherla și în colonia de muncă din Delta Dunării.

Aflat la închisoarea Jilava, pe 15 martie 1960, Mina Dobzeu l-a botezat în credința ortodoxă pe marele cărturar Nicolae Steinhardt, cunoscut ulterior ca monahul Nicolae Delarohia, autorul celebrului „Jurnal al fericirii”. A ieșit din închisoare în 1964.

Din anul 1969 a fost chemat să slujească Biserica la Mănăstirea „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Huși, al cărei stareț a fost între anii 1978-1988.

În anul 1988 este din nou arestat, timp de 8 luni, pentru „răzvrătire” și „uneltire împotriva siguranței statului”, în fapt pentru protestele sale materializate în 7 scrisori adresate direct lui Nicolae Ceaușescu, cu privire la morala poporului român și la ateismul adus de comunism.

După reînființarea Episcopiei Hușilor (în 1996), între anii 1996-2002, a îndeplinit funcția de consilier cultural-misionar la Centrul Eparhial Huși.

Dumnezeu să-l odihnească cu Drepții!

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
articole asemănătoare
6 Comentarii la “Părintele Arhimandrit Mina Dobzeu a trecut la Domnul”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. gabrielanaghi
    # 8 iunie 2018 at 8:08

    Domnul Slavei sa-l odihneasca cu dreptii Sai!AMIN

    Sa-lpomenim cu totii in rugaciunile noastre, pe Cuviosul Marturisitor Mina Dobzeu,si sa-i aducem prinos de dragoste si adanca recunostinta.

    ” *Dar mai vine o altă faţă a lui antihrist, numită New Age, Noua Eră. E tot o faţă a lui antihrist şi este tot lucrarea satanei, dar vor cădea şi aceştia prin sabia Cuvântului lui Dumnezeu, iar sabia Cuvântului lui Dumnezeu este: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul!
    Aşa să înveţe tot poporul să se roage, ca să scăpăm şi de această lucrare a satanei, care este satanism, practici yoghine, magie de tot felul, păcate împotriva firii – Sodoma şi Gomora –, desfrâul, cultul desfrâului şi toată împotrivirea în lucrare a satanei împotriva Cuvântului lui Dumnezeu.
    Aceasta este o lucrare a masoneriei, este lucrarea satanei prin masoni, care îi învaţă pe oameni să nu mai creadă în Dumnezeu şi să creadă în satana. Tot poporul să se roage cu rugăciunea: Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătosul! Zece minute dimineaţa, zece minute la amiază, zece minute seara şi noaptea, dacă se mai trezeşte şi se roagă. Aşa să propovăduiţi şi dumneavoastră cui întâlniţi.”

    „RUGÃCIUNEA INIMII“ pentru toti

    De ce isihasmul pentru toti?

    1. Este rugãciunea pentru a contracara josniciile care vin din partea multor curente magice, spiritiste, yoghine, paraspihologice, paranormale, baahai, mormoni, a religiilor orientale budhiste, hinduiste, sataniste etc.
    2. Pentru ca tineretul crestin sã cunoascã valorile ortodoxiei, sã fie feriti
    de a cãdea pradã tuturor josniciilor.
    3. Pentru a se putea feri de rãtãcirile sectare.
    4. Pentru a cultiva evlavia dreptei credinþe în care au fost botezati.
    5. Pentru a fi informati bine cã mântuirea o avem numai prin Iisus Hristos, Mântuitorul, Fiul lui Dumnnezeu, si nu prin practicile yoghine si ale conceptiilor religiilor pãgâne.
    6. Pentru cã tot crestinul are acces la mijloacele de cultivare a evlaviei crestine, sã se realizeze prin ascensiune pe treptele desãvârsirii spirituale.
    7. Sã se înteleagã cã practica rugãciunii isihaste nu este un monopol al celor suspusi si cã e vremea sã o facem accesibilã pentru toti, cã seva, apa cea vie a învãtãturii Evangheliei, sã circule deopotrivã în tot trupul tainic al lui Hristos.
    8. E vremea ca principiile Evangheliei sã se coboare în toate compartimentele vietii umane: în culturã, stiintã, politicã, artã, cu atât mai mult în viata moralã a societãtii umane.
    9. Dupã o înstrãinare de la viata religioasã, pe care a adus-o pãgânismul materialist, când Dumnezeu si-a arãtat fata cãtre noi, prin Iisus Biruitorul, ni se cuvine sã strigãm toti cu bucurie: „Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne (mântuieste-ne) de tirania celui viclean“.

    *http://www.lumeacredintei.com/reviste/lumea-monahilor/lumea-monahilor-nr-88-octombrie-2014/parintele-mina-dobzeu-va-veni-lumina-mare-asupra-poporului-nostru-de-isi-va-pleca-genunchii-la-rugaciune/

  2. Daniela
    # 8 iunie 2018 at 9:43

    Dumnezeu sa il odihneasca!
    Dansul ce atitudine a avut fata de sinod, stiti cumva?

  3. isa
    # 8 iunie 2018 at 14:59

    Dumnezeu sa il odihneasca!

  4. Pr. Iovita Vasile
    # 8 iunie 2018 at 19:18

    Cand l-am vazut ultima oara la tv, era in neputinta batranetelor si nu cred ca ar fi putut sa se informeze cu privire pseudo-sinodul cretan. Cand era mai tanar a fost un bun slujitor al Mantuitorului si a patimit in inchisoare. Am nadejdea ca Atotputernicul Dumnezeu il va primi in locasurile Sale cele vesnice.

  5. Un Om
    # 8 iunie 2018 at 20:41

    Am fost fiu duhovnicesc al parintelui Mina si sunt sigur ca e sfant.

  6. neculai tanarul
    # 12 iunie 2018 at 18:34

    am fost la sfintia SA a fost un clarvazator, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace. Amin

Scrie un comentariu

Scroll Up