Ion Iliescu a fost ACUZAT de infracțiuni împotriva umanității comise după ce a preluat puterea de la Nicolae Ceauşescu

mai 22, 2018 7561 2 http://bit.ly/2GDNNuh

Image result for Ion Iliescu a fost acuzat marți de infracţiuni împotriva umanităţii

Ion Iliescu a fost acuzat marți de infracţiuni împotriva umanităţii pentru deciziile luate imediat după ce a preluat puterea de la Nicolae Ceauşescu, inclusiv pentru organizarea tribunalului care l-a condamnat la moarte pe dictator.

Fostul preşedinte al României nu vrea deocamdată să vorbească despre noile acuzaţii în fata procurorilor militari, care l-au anunţat marți că îi vor pune la dispoziţie dosarul. Când Ion Iliescu a plecat de la Parchet, un bărbat a strigat după el: “criminalule”.

Procurorii militari au extins urmărirea penală împotriva lui Ion Iliescu, de data aceasta pentru deciziile luate după 22 decembrie, ora 16:00. Atunci, cuplul Ceauşescu a fugit, iar Iliescu ar fi preluat conducerea. Anchetatorii susţin că ar fi luat mai multe decizii cu caracter militar, reactivând mai mulţi generali, inclusiv pe Ştefan Guşe.

Tot din ordinul lui Iliescu s-ar fi înfiinţat Tribunalul Militar Extraordinar care i-a judecat şi condamnat la moarte pe soţii Ceauşescu.

”Ion Iliescu a acceptat și oficializat măsuri cu caracter militar, dintre care unele au avut un evident caracter diversionist. (…) Aceste conduite au contribuit la numeroase pierderi de vieți omenești, vătămări corporale, privarea gravă de libertate, dar şi distrugerea unor bunuri de patrimoniu”, a transmis Biroul de Presă al Parchetului General.

Ion Iliescu s-a prevalat şi de această dată de dreptul la tăcere şi a refuzat să dea declaraţii, însă, spune avocatul său, a acceptat să depene câteva amintiri cu procurorii despre ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989.

Iliescu se consideră nevinovat şi ar putea răspunde acuzaţiilor procurorilor militari după ce va studia întreg dosarul Revoluţiei instrumentat în ultimii 28 de ani.

″S-a întregit o activitate, care a început anterior, aşa după cum bine ştiţi, că a mai venit o dată domnul Iliescu. Astăzi, pentru că au primit avizul de la preşedintele Iohannis, i-au prezentat acestuia învinuirea şi din perspectiva perioadei 22 – 27 decembrie″⁣, a spus avocatul lui Iliescu, Adrian Georgescu, potrivit Agerpres.

La ieşirea din Parchetul General, un protestatar i-a cerut socoteală lui Ion Iliescu.

”Criminalule! E timpul să plăteşti! Ne-ai furat libertatea în 1989.”

Ion Iliescu nu este însă singurul suspect în dosarul Revoluţiei. De crime împotriva umanităţii sunt acuzaţi printre alţii şi fostul premier Petre Roman şi fostul prim-viceprimministru Gelu Voican Voiculescu.

Dosarul Revoluției se află în instrumentare de peste 28 de ani

Dosarul Revoluției se află în instrumentarea procurorilor militari de mai bine de 28 de ani. Ion Iliescu nu a vrut să facă nicio declarație jurnaliștilor.

De altfel, Ion Iliescu este deja urmărit penal pentru acuzația de infracțiuni contra umanității, însă prin prisma a ceea ce s-a întâmplat în decembrie 1989, procurorii au fost nevoiți să împartă aceste acuzații în diferite perioade, în funcție de evoluția socio-politică, dar mai ales în funcție de statutul pe care l-a avut la vremea respectivă președintele Iliescu.

În primă fază, fostul șef de stat a fost acuzat de infracțiuni contra umanității, săvârșite, spun procurorii militari, în calitate de președinte al CFSN, ceea ce era similar unui șef de Guvern.

De această dată, procurorii militari au extins urmărirea penală pentru aceleași acuzații – infracțiuni contra umanității – pentru perioada de după 22 decembrie, după fuga lui Nicolae Ceașescu. Însă pentru această urmărire penală a fost nevoie inclusiv de avizul președitelui Klaus Iohannis, deoarece era vorba despre o persoană care a avut statut de ministru, șef de Guvern, potrivit legii răspunderii ministeriale.

Acest lucru s-a și întâmplat. Președintele Klaus Iohannis a dat aviz pozitiv cererii de începere a urmăririi penale, iar acest lucru trebuie să fie comunicat oficial persoanei care este vizată de acuzații, respectiv lui Ion Iliescu.

I se reproșează că între 22 și 27 decembrie 1989, după ce a preluat puterea în România, a luat câteva decizii cu caracter militar, care ar fi dus la producerea victimelor, spun procurorii.

El nu este singurul vizat de aceste acuzații. În acest dosar mai este vizat și fostul premier Petre Roman, precum și fostul vice prim ministru Gelu Voican Voiculescu.

Până acum, Ion Iliescu nu a dat nicio declarație, iar avocatul său a spus că fostul președinte vrea să vadă exact ce i se reproșează.

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
2 Comentarii la “Ion Iliescu a fost ACUZAT de infracțiuni împotriva umanității comise după ce a preluat puterea de la Nicolae Ceauşescu”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. # 23 mai 2018 at 9:57

    Cum mai plătește (acesta)pentru faptele lui .Dincolo la judecata lui HRISTOS. Va fi groaznică pedeapsă si mai ales (veșnică).

  2. # 23 mai 2018 at 18:43

    Tardiv

Scrie un comentariu

Scroll Up