Farsa BIG BANGULUI și TEORIA RELATIVITĂȚII: ȘTIINȚA copiază FICȚIUNEA. De la ATEISM la SECTĂ: Controversele COSMOLOGIEI în ultimii 100 de ani

Noi 21, 2017 7419 3 goo.gl/upBfcV
Conspiracy of Light - The search for new physics. | The 100 Year Wrong Turn in Cosmology

Big Bangul, teoria relativității sau goana după materia neagră caraterizează ultimul secol al unei cosmologii controversate. Ideile de la care pleacă aceste teorii popularizate cu frenezie au fost extrase mai degrabă din ficțiune decât din dorința de a expune un model cosmologic argumentat temeinic. Totul a început cu Quakerii – o sectă protestantă ce a dat o turnură religioasă științei, caracterizată de ateism la acea vreme.

Aceasta este povestea modului în care raţiunea „Dumnezeu a murit” a erei victoriere a fost schimbată prin reintroducerea gândirii religioase în cosmologie. Pus în faţa unui ateism vertiginos în filosofia ştiinţifică, omul pare că a găsit un răgaz în tiparele universale pe care imaginaţia le constitue ca fiind „divine”. Indiferent dacă este conştient sau inconştient, Big Bang-ul este un concept, după cum spunea şi Ratcliffe, asemănător cu “amprenta primei acţiuni a creatorului”. Această interpretare este aşa de accesibilă că a intrat chiar în terminologia disciplinei –   „degetul lui Dumnezeu”, „clătitele lui Dumnezeu”, „particula lui Dumnezeu”,  „momentul creaţiei”. Prima dată consemnată de către un preot, lansată de către un Quaker (Quakeri este numele dat membrilor unei secte. protestante, numite și Societatea Religioasă a Prietenilor, mișcare creștină înființată de puritanul englez George Fox la jumătatea secolului XVII. La începuturi, quakerii nu aveau preoți sau pastori și nici ceremonii, deoarece credeau că Dumnezeu îl va inspira pe unul dintre membrii congregației să vorbească în numele lui. Secta a apărut în perioada revoluției burgheze din Anglia în rândul populației sărace din orașe. Quakerii nu recunosc tainele oficiate de preoți, riturile și clerul în general. Ei refuză prestarea jurământului și a serviciului militar. Denumirea de quaker a avut inițial o conotație peiorativă, fiind folosită de oponenții acestora când se refereau la obiceiul lor de a tremura sau la alte semne ale emoției lor religioase în cadrul întrunirilor. De-a lungul anilor, denumirea de quakeri a devenit titulatura semioficială pentru această sectă – Wikipedia), apoi preamărită de către Papa, influenţa religioasă a fost greu de ignorat. Poate peste încă 100 de ani oamenii vor râde de modul în care cineva ar fi putut crede într-o aşa poveste. Dar pentru moment, aceasta este cronologia controversei ce încă se desfăşoară.

 

Cronologie:

(1895) H.G. Wells publică „Maşina Timpului”.  Cartea a devenit un best-seller la aceea vreme. Acţiunea cărţii este cea ţinută responsabilă pentru popularizarea ideii de călătorie în timp. Cum se întâmplă de multe ori în istoria recentă, ştiinţa copiază ficţiunea. Dacă Einstein a fost influenţat de ideiile lui Wells nu este clar, dar este plauzibil să credem că publicul, după ce a fost expus la acest best-seller, a fost influenţat să accepte o teorie ştiinţifică bazată pe ideea unei singure dimensiuni în timp.

(1905) Einstein introduce ideea timpului ca variabilă în spaţiu, în opoziţie cu viteza luminii. Eterul, ce nu se poate detecta din cauza transformărilor Lorentz, devine de prisos în viziunea lui Einstein. Făcând aşa, el subminează modelul fizic al lui Maxwell şi bazele fizice ale undei electromagnetice. Faptul că viteza luminii este constantă este formulat ca un postulat al teoriei, dar nu este dată o explicaţie despre cum şi de ce ea este dată. Teoria mai are nişte serii de paradoxuri ce ţin de timp. Einstein face prima demontare a modelelor raţionalistului Maxwell despre spaţiu, urmat de şcoala britanică a lui Fitzgerald, Lodge and Kelvin.

(1907) Modelul 4D a lui Minkowski este propus ca o alternativă la spaţiul 3D. El spunea: „Astfel spaţiul de sine însuşi, şi timpul singur, sunt sortite să decadă la nivelul unor simple umbre, şi doar o uniune bună a celor două vor conserva şi da independenţă realitaţii.” Co-existenţa trecutului, prezentului şi a viitorului sunt o cerinţă (substanţivalism, perdurantism).  Voinţa liberă nu va mai exista – viitorul este deja scris, aşa că muritorii sunt condamnaţi să pună în scenă evenimentele universului preorânduit. El va muri 2 ani mai târziu.

(1913)  George Sagnac publică lucrarea sa despre interferometrul rotativ, ce demonstrează că viteza luminii nu este constantă pentru un observator ce se roteşte. Efectul Sagnac este ignorat de Einstein.

(1916) Relativitatea Generală – introduce conceptul geometric al gravitaţie împreună cu ipoteza lui Minkowski „cuvinte absolute”. Acestă nouă teorie a mediului (Substantivalism) nu este atât de bine afundată în spaţiu la fel cât este în timp. Un mediu pentru undele electromagnetice lipseşte, singurele unde ce îşi au originea în materialul spaţiu-timp sunt undele gravitaţionale.

(1917) Einstein introduce constanta sa cosmologică în lucrarea sa „Cosmological Considerations in the General Theory of Relativity”(Consideraţii Cosmologice în Teoria Generală a Relativităţii) ca un mijloc prin care se explică stabilitatea universului contra forţei de atracţie gravitaţională. Einstein iniţial vedea Universul ca fiind stabil, şi are nevoie de o constantă cosmologică pentru a o explica, din moment ce teoria sa generală a relativităţii era incompatibilă cu un model de stare constantă.

(1919) Expediţia Eddington cu ocazia eclipsei din 1919 –  Arthur Eddington, Quaker devotat, confirmă predicţia lui Einstein cum că modificarea luminii în câmp gravitaţional este datorată condiţiilor meteo proaste. Rezultatele erau de proastă calitatea şi mult mai controversate decât se crede. Ernest Rutherford i-ar fi spus lui Eddington: „Tu ești responsabil pentru faima lui Einstein.”[ref]

(1921) Mulţumită lui  Eddington, Einstein merge în America unde este primit cu parade. Profesorul Chandrasekhar pune evenimentul în  context, parafrazând pe Rutherford:

„Râzboiul tocmai s-a sfârşit; şi automulţumirea epocilor Victoriene şi Edwardiene au fost sfărâmate. Oamenii au simţit cum toate valorile şi idealurile lor şi-au pierdut relevanţa. Acum, dintr-o dată, ei au aflat că o predicţie astronomică a unui savant german a fost confirmată prin expediţii în Brazilia şi Africa de Vest ce, întradevăr, s-au pregătit în timpul râzboiului de către astronomii britanici.  Astronomia a alimentat mereu imaginaţia publicului; şi o descoperire astronomică, ce transcede probleme lumeşti, a lovit o coardă sensibilă. Întâlnirea de la Royal Society, unde rezultatele expediţiilor au fost raportate, a ţinut prima pagină în toate ziarele britanice; şi taifunul de publicitate a trecut Atlanticul. Începând cu acel moment, presa americană l-a ridicat în slăvi pe  Einstein.”

(1927) Georges Lemaître – un preot catolic investit  şi coleg al lui Eddington, propune Teoria Atomului Originar, pe care o rezuma la „explozia Oului Cosmic în momentul creaţiei”. Einstein spunea despre ea: „Matematica dumneavoastră este bună, dar fizica este jalnică.”  Totuşi, Einstein a avertizat mai târziu depre idee, şi a devenit un susţinător înfocat al lui Lemaître. Teoria a fost redenumită Teoria Big Bang de către Fred Hoyle. Lemaître a argumentat că un univers în continuă expansiune duce la o creştere în dezordinea universului, în concordanţă cu legea entalpiei. Argumentul este făcut în ciuda dovezilor evidente care arată contrariul: toate corpurile cereşti şi toate formele de viaţă sunt auto-ordonate, iar structurile entropice se caracterizează printr-o reînnoire periodică.

(1927?) S-a efectuat o eliminare din cadrul catedrei de fizică a Universităţii din California a criticilor teoriei relativităţii a lui  Einstein spre sfârşitul anilor 1920, eveniment legat de relatarea lui John Chappell (1933-2002) după ce a auzit de aceste evenimente de la un fost angajat al catedrei. [ref][ref]

(1929:)  Aurthur Eddington scria lucrarea „Natura lumii fizice” şi stârneşte interesul clericilor în jurul lumii, sugerând compatibilitatea dintre noua ştiinţă şi vechea religie.

„Interpreta religiei omului în corelație cu ştiinţa omului, nu doar că este mutual inteligibilă, dar sunt şi termeni mutuali interdependenţi, rămâne, aşa cum cred, marea sarcină a vremii noastre, dacă ne va fi dat să vedem o ordine stabilă a evenimentelelor, sau să înţelegem ceva consistent din cele experimentate. ” –Eddington.

(1929) Edwin Hubble – Formulează legea empirică a deplasării spre roşu pentru galaxii. Hubble şi Humason aveau în lucrarea lor din 1931 următoare notă explicativă:

„Nu este sigur că toate deplasările spre roşu din spectru pot fi interpretate ca un efect Doppler, dar pentru uşurinţă ele au fost exprimate pe bază de viteză şi sunt tratate ca şi cum ar fi viteze.”

Hubble a simţit că datele erau mai potrivite cu situaţia în care lumina pierde energie proporţional cu interferenţa dată de mediu şi de către distanţa parcursă prin spaţiu, ceea ce el numea „un nou principiu al naturii” (Hubble 1937). Raţiunea a fost făcută astfel pentru că dacă s-ar fi făcut pe baza principiului Doppler, lumina ar trebui să piardă în intensitate (datorită unei descreşteri în fluxul de fotoni), şi nu datorită pierderilor de energie. O asemenea corecţie a intensităţii nu este direct proporţională cu distanţa.

(1931-4) Arthur Eddington şi-a folosit influenţa pentru a lansa teoria Oului Cosmic a lui Lemaitre către discuţiile cu  publicul ştiinţific larg. El a publicat cartea sa „Universul în expansiune” în 1933. Eddington este prezentat pe coperta Time Magazine în 1934. Inscripţia de sub numele său este „Universul său s-a „expandat” către popularitate.”

(1931) Einstein abandonează teoria sa cu constantă cosmologică. El o numeşte „cea mai mare gafă” a sa. În ciuda acestui fapt, mulţi cosmologi moderni   acum pledează pentru readucerea aceste constante create pentru a corecta predicţiile sale ratate legate de teoria expansiunii.

(1932) Jan Oort a măsurat mişcarea stelelor din apropriere din Calea Lactee a noastră, comparând-o cu planul relativ al galaxiei. El a găsit că masa planului trebuie să fie mai mare decât masa materială care se poate vedea. Aceasta este uneori afirmată ca fiind prima sugestie a materiei negre.

(1932) Modelul Einstein-de Sitter al Universului este propus. El necesită o cantitate „tocmai bună” de materie, aşa că universul se va extinde permanent. Modelul şi-a asumat un univers omogen şi isotrop, cu o curbă zero şi o constantă cosmologică zero. Totuşi, modelul sugerează o vârstă a Universului de doar 1.2 miliarde de ani, mult prea tânăr comparat cu vârsta confirmată a Pământului. Einstein insistă că anomalia ar trebui să fie luată în serios şi să nu fie explicată. “Teoria cosmologică prezentată aici,” a scris el în 1945, referindu-se la teoria relativistă big bang, „va fi demontată dacă se va găsi că va contrazice alte asemenea rezultate. În acest caz nu văd o soluţie rezonabilă.”[ref]

(1933) Fritz Zwicky deduce posibilitatea materiei negre – el a calculat masa medie a galaxiiilor din cluster-ul Coma, şi obţine o valoare de 160 ori mai mare ca cea calculată pe baza luminozităţii lor. El a fost mult timp sceptic în ceea ce priveşte teoria Big Bang.

(1941) Andrew McKellar observă o temperatură interstelară de 2.3 grade K – una dintre primele detecţii CMB (Cosmic Microwave Background – Radiaţie cosmică în microunde de fundal). Gamow este, se pare, conştient de acestă descoperire înainte de a scrie în lucrarea sa din 1948, şi astfel nu poate să îşi asume meritul pentru a prezice ceva din moment ce era deja cunoscut (afirmaţia sa că „astrofizica a găsit un „bănuţ” exact unde el a pierdut unul.”)

(1946) Gamow estimează că relicva radiaţiei de la Big Bang era 50 grade K. Spunând că este în concordanţă cu actuala temperatură a spaţiului interstelar (după cum se credea la aceea vreme).

(1948-1949) Alpher şi Herman – prezic o relicvă de radiaţie de ~ 5 grade K, apoi a revizuit nivelul la valoarea de 28 de grade K.

(1950’s) Vera Rubin descoperă faptul că acele corpuri ce se învârt în jurul periferiei galaxiei, par să se mişte cu acceaşi viteză cu care se mişcă acele corpuri ce se află aproape de centrul galaxiei.

(1950’s) – Se întăresc atitudinile, respectându-se libertatea ştiinţifică. Este raportată o descurajare a modelului staţionar al universului de către preşedintele Royal Society.

(1951) – Papa Pius XII susţine în mod deschis Big Bang – spunând:

 „adevărata ştiinţă descoperă pe Dumnezeu într-un crescendo continuu.” 

În enciclica sa din 1951 către Academia de Ştiinţe Pontificală, papa continuă,

„Noi spunem că de la această progresivă descoperire a lui Dumnezeu . . . au început să iasă beneficii nu doar pentru omul de ştiinţă care reflectează precum un filozof – şi cum se poate el împotrivi unei asemenea reflecţii? – dar şi pentru aceia care în aceste descoperiri noi regăsesc ceva în comun sau îl fac obiectul ideilor lor.”

(1959) Fritz Zwiky caracterizează supercluster-ul din constelaţia Balanţei. Cluster-ul devine cunoscut ca „degetele lui Dumnezeu”, o serie de linii de galaxii ce indică spre direcţia sistemului nostru solar – fapt ce a dus la  „problema Coperniciană”. Efectul demonstrează că prin aplicarea relaţiei lui Hubble privind distanţa relativă până la un anume cluster de galaxii poate duce la apariţia unor artefacte, datorită mişcărilor deosebite ale membrilor cluster-ului. Altă consecinţă înrudită a devenit cunoscută drept „clătitele lui Dumnezeu.”

(1963) Alan Sandage şi Thomas Matthews identifică Quasi-Stellar Objects – Obiecte Cvasi-Stelare (OCA-uri, ulterior quasari) în 1963. Ele au fost depistate ca având deplasări către roşu cu mult mai semnificative decât alte obiecte văzute pe cer. Acesta implică faptul că distanţa generează dificultăţi pentru o teorie fizică – ele ar fi imposibil de strălucitoare.

Suprapunearea deplasării la roşu a mai multor quasari cu intesitatea luminoasă, a rezultat într-o împrăştiere mai mare comparativ cu o curbă lină a galaxiilor. Acest lucru pare să indice faptul că aceşti quasari nu se supun legii lui Hubble, şi astfel nu este o indicaţie directă că ei se află la distanţa de deplasare spre roşu propusă. [ref]

(1964) Dicke, Peebles, şi Wilkinson prezic o  relicvă a radiaţiei de 40 deg. K.

(1964-5) Penzias şi Wilson detectează radiaţia cu microunde de fundal, şi o găseşte ca fiind în jurul a 3 K, o valoare în contradicţie cu majoritatea predicţiilor făcute de susţinătorii Big Bang. Totuşi, descoperirea este imediat preluată şi prezentată ca fiiind dovadă a relicvei de radiaţie rezultată în urma big bang-ului.

(1966) Halton Arp publică atlasul său cu galaxii deosebite, ce arată dovezi ale deplasărilor spre roşu cu valori mari ale unor obiecte fizice conectate cu obiecte cu deplasare spre roşu joasă. Aceste observaţii subminează agumentul deplasare spre roşu – viteză pe care se bazează teoria Big Bang.

(1972) Fred Hoyle în prezentarea Russell Prize  din 1972 câtre Societatea Americană Astronomică (American Astronomical Society) susţine în mod deschis descoperirile lui Arp. Prezentarea se intitulează „Criza în evoluţie din Astronomie”. Arp raportează că după prezentare Martin Schwarzschild ţipa la el: „Voi sunteţi amândoi nebuni!” Prezentarea a fost blocată pentru a nu fi publicată de către societate.

(Anii 1970) S-a descoperit în studiul Verei Rubin că viteza de rotaţie a gazului în galaxii ce au masa totală vizibilă (de la stele şi gaz) nu ia cu totul în considerare viteza gazului ce se roteşte. Geoffrey Burbidge in Cosmology Quest (Aventura Cosmologiei) raporta că observaţiile ei despre Kitt Peak au fost aproape anulate din moment ce comitetul de supervizare a refuzat să creadă că observaţiile sale erau reale. Burbidge îl citează pe Hoyle: „oricând direcţionezi un telescop câtre cer vei vedea tot ceea ce ştiai că deja se află acolo.” Fără surprindere, această problemă a rotaţiei galaxiei este acum explicată prin prezenţa unei cantităţi imense de materie neagră nevăzută.

(1978) Richard Muller publică „The Cosmic Background Radiation and the New Aether Drift.” (Radiaţia cosmică de fundal şi Noua Deplasare a Eterului) în publicaţia Scientific American. Lansarea ideii că radiaţia de fundal ar fi cadru de referinţă pentru mişcarea cosmică încurajează o nouă generaţie de cercetători să caute optic o sursă detectabilă de eter.

(1986) Brent Tully de la Universitatea din Hawaii raporta detectarea unor superclustere de galaxii (Pisces-Cetus) de 300 millioane ani-lumină (mal) lungime şi 100 mal grosime – întinzându-se aproape 300 mal de la un capăt la altul. Este estimat că ar dura 80 de miliarde de ani pentru a forma o structură aşa de lungă în Univers. Modelul Big Bang declară o vârstă a Universului de 13.7 miliarde.

(1989) Margaret Geller şi John Huchra descoperă marele zid – un strat de galaxii de mai bine de 500 mal lungime şi lat de 200 mal, dar gros de numai 15 mal. Existenţa unui asemenea structuri monumentale în spaţiu duce la punerea unor întrebări dacă acestea se puteau forma în timpul de la presupusul Big Bang, din moment ce asemenea structuri ar avea nevoie de 100 miliarde al pentru a se forma.

(1991) Eric Lerner publică „The Big Bang Never Happened,”(Big Bang-ul nu a avut loc niciodată) ce include şi modelul staţionar al Universului.
Lerner citează următoarele dovezi împotriva big bang-ului:

  • Densităţi diferite determinate de  Elementele Luminoase Abundente
  • Vidurile de proporţie au o vârstă prea mare – Nu există spaţiu pentru neagră
  • Strălucirea suprafeţelor este constantă – Energia nu se conservă
  • Prea multe entităţi ipotetice – Materia Neagră, Energia şi Expansiunea 
  • Alinierea Supercluster-ului Corona Borealis cu Supercluster-ul local

(1992) Big Bang-ul este dovedit prin anisotropie minoră (zone diferite cu proprietăţi diferite) în radiaţia cosmică de fundal în diferite direcţii în spaţiu, descoperire bazată pe date provenite de la COBE. Totuşi, aceasta este contrazisă prin dilema uniformităţii (numită şi problema uniformităţii la scală largă). Temperatura radiaţiei cosmice de fundal în diferite direcţii fluctuează doar cu 1 / 100.000, contrazicând modelul cosmologic Friedmann-Robertson-Walker. George Smoot se pare că a comentat despre fluctuaţiile pe care le-a văzut spunând că a fost ca şi cum „ar vedea faţa lui Dumnezeu.”

(1998) se anunţă că Universul nu doar se află în expansiune, dar acesta accelerează sub influenţa unei misterioase proprietăți a spaţiului numită dark energy (energie neagră). [ref] Energia este total speculativă. Procesul se numeşte inflaţie. Pentru a se ţine cont de acestă nouă idee, constanta cosmologică abandonată de Einstein, pe care el o numea „cea mai mare gafă”, este acum reiniţiată. Într-o rescriere ciudată a istoriei, NASA afirma pe site-ul lor depre energia neagră că spaţiul ar putea fi umplut cu un fel de energie fluidă (eter?!) şi că Einstein a fost prima persoană care a recunoscut că spaţiul gol nu este doar gol (de fapt, când toată lumea credea că spaţiul era umplut de ceva, de exemplu o energie fluidă (eter) Einstein a fost prima persoană care a spus că spaţiul era gol!!! Nu credeţi? – click aici

(2003) O altă structură mare în Univers, Sloan Great Wall, este descoperită. Are 1.36 miliarde al lungime. Este estimat să se fi format în 250 miliarde al. [ref]

(2003) 2dF Galaxy Redshift Survey (Al doilea Sondaj privind deplasarea spre roşu) este făcut public, dezvăluind structura la scală mare a unei secţiuni a universului.

(2005) Analiza  VIRGOHI21, o regiune extinsă de hidrogen în cluster-ul din Fecioară, este pretinde că este o „galaxie întunecată” , adică o concentraţie mare de materie neagră într-o regiune a spaţiului în mare săracă în stele. Este presupus că are un raport de masă de 500:1. Analiza norului de gaz hidrogenat sugerează că este în rotaţie şi cel mai probabil o coadă a lui NGC 4254. Cum aceste observaţii sunt bazate doar pe modul în care este preluată lumina, ar putea fi la fel de plauzibil să credem că lumina stelară este preluată de către norul hidrogenat ce se învârte rapid, decât prin gravitaţia proprie. Se cunoaşte bine faptul că gazul încălzit sau plasma ce se rotesc pot forma un gradient de densitate care poate servi drept lentilă cu index în gradient. Aceasta ar putea explica observaţia similară făcută cu Abell 520 (2012) când s-a afirmat că o lentilă gravitaţională s-ar fi detectat în gazul turbulent dintre două galaxii ce s-au ciocnit. Este cunoscut că Mediul Interstelar (MIS) poate să disperseze, refracte şi chiar să facă rotaţii Faraday asupra undelor electromagnetice ce trec prin el.

(2006) Cercetătorii de la Menlo Park  susţin că au observat materie neagră chiar în clustere de galaxii 3 miliarde al distanţă, utilizând o lentilă gravitaţională. În acest caz se crede că materia neagră s-a separat de materia reală, astfel ea este aflată în izolare. Aceasta contrazice teoria materiei negre, din moment ce se presupune că ea se găseşte asociată cu materia reală. Presupunerea că materia neagră manipulează materia în interiorul clusterului de mici dimensiuni contrazice modelul materiei negre reci din moment ce viteza provocată de atracţia gravitaţională este prea mare.

(2007) Kenneth Nicholson publică o nouă metodă folosind legea lui Newton a gravitaţiei pentru a explica cum distribuţia masei existente în galaxie fără materia neagră este suficientă pentru a lua în calcul profilul vitezei de rotaţie. Metoda divizează galaxia în serii de inele subdivizate în segmente de densitate constantă. Fiecare segment va cauza o accelerație pe o masă de test la o rază a cercului dată. Accelerația totală la o rază a cercului provocată de interacțiunile masei în inele cu densitățile corespunzătoare este apoi calculată. Metoda arată că rotația galactică deviază natural de la teoria virială și că profile de rotație plate se produc spontan fără alte presupuneri cum ar fi materia neagră sau MOND.

(2007) Astronomul Hilton Ratcliffe notează despre atracția psihologică a unei asemenea prezentări convergente a științei, a spiritului și a credinței. [ref] “Ideea că există un univers infinit care plutește fără scop este o anatemă pentru psihicul uman colectiv,” scria el în The Virtue of Heresy. “În fața ateismului înfloritor în filozofia științifică, omul a arătat un semn de relaxare, și a rămas fixat de pieptul său un șablon universal ce arată așa suspicios încât ar putea fi chiar divin!” Mental, ideea unui big bang poate fi ușor contopită în amprenta unui act iniţial al unui creator.

(2010) Gallo și Feng publică „Rotația galactică descrisă de un model disc-subțire fără materie neagră.” În același timp cu Nicholson, metoda utilizează convenționala dinamică a lui Newton fără a recurge la materie neagră sau MOND. Ei scot în evidență faptul că rotația Kepleriană descrisă de o curbă ce funcționează cu o masă centralizată nu funcționează pentru galaxii unde masa este distribuită anisotropic și mult depărtat de simetria sferică. Ei citează numeroși autori încă din 1995 care au abordat problema în aceeași manieră.

(2011) Modelele galaxiei pitice sugerează că teoria materiei neagre poate fi greșită, potrivit unei sțiri a BBC. Aceste galaxii se crede că sunt alcătuite în mare parte din materie neagră rece, dar modelele ce utilizează teoria CDM lambda nu se potrivesc cu ceea ce este observat. „Șocantele noutăți” așa cum ei le-au numit pot fi dezbătute prin înlocuirea materiei negre reci cu o nouă (imaginară?) substanță numită „materie neagră caldă”.

(2012) S-a declarat descoperirea unor cârcei din materie neagră, din nou utilizând studii privind manipularea gravitațională a unui filament de gaz dintre Abell 222 și Abell 223. Filamentul este paralel cu direcția noastră de vedere, amplificând manipularea luminii. Totuși, după cum s-a explicat mai devreme, gazul  fierbinte ce se rotește este o lentilă eficientă pentru lumină din moment ce formează o lentilă cu index refractiv în gradient, așa că nimic nu poate fi dovedit despre existența materiei negre înainte de excluderea în mod corespunzător a altor potențiale surse interstelare de manipulare.

(2012) Un nucleu de materie neagră aproape lipsit de galaxii este raportat, care se pare că ar fi fost descoperit în Abell 520, aflat la  2.4 miliarde al depărtare. Acest rezultat prezintă o provocare pentru teoria materiei negre, din moment ce galaxiile se presupune că sunt ancorate de o substanță invizibilă. O a doua lucrare totuși contrazice această afirmație. Incertitudinea pune sub semnul întrebării multe afirmații bazate pe manipularea luminii de la așa distanțe extreme în spațiu, care pot fi cauzate de mult mai multe efecte banale.  Abell 520 mai contrazice și modelul materiei negre reci.

(2012) A fost descoperită galaxia MACS0647-JD, la o vârstă de 13.3 miliarde ani, punând sub semnul întrebării vârsta de 13.7 miliarde ani a universului deoarece galaxia ar fi avut la dispoziție doar 400 millioane de ani pentru a se forma. Totuși, în modelul Lambda-CDM întregul proces de a determina distanța către o galaxie este  „fixat” la mărimea universului dată de teoria big bang. În acest model, fiecare creștere în deplasarea spre roșu duce spre un increment de distanță logaritmic mai mic, astfel încăt la o infinită deplasare spre roșu Z, universul are o vârstă de 13.7 miliarde ani. Aşa că o galaxie nu poate avea o vârstă mai mare de cei 13,7 miliarde ani împuşi, niciodată! Lambda-CDM include o constantă cosmologică.

(2012)  Un studiu din Chile asupra zonei solare din împrejurime este efectuat pentru a găsi dovezi ale materiei negre prin examinarea mișcării a 400 stele din apropriere până la 13.000 al depărtare. Nu se găsesc dovezi referitoare la mișcările ce sunt influențate de o presupusă materie neagră. Într-un alt studiu, un cercetător rus a cercetat 11.000 galaxii din apropriere pentru a vedea cum materia neagră ar putea fi găsită în galaxia noastră, și a găsit mult mai puțin decât a fost anticipat.

(2012) Temperatura radiației de fundal este așteptată să crescă o dată cu deplasarea spre roșu pentru a susține că universul este in expansiune. Chiar dacă studiile inițiale par să susțină acestă idee, cercetări mai recente făcute de Sato et.al utilizând analiza de înaltă rezoluție, au găsit că temperatura radiației de fundal la deplasarea spre roșu 0.89 variază de la 1.1 până la 2.5K, mult sub cei 5.14K așteptați. Ei identifică contaminarea ce apare în măsurătorile de joasă rezoluție ce pun sub semnul întrebării alte rezultate pozitive ale lucrărilor anterioare.

(2014)  Lerner, Falomo și Scarpa  publică o lucrare utilizând testul Tolman pentru strălucirea suprafețelor a galaxiilor appropriate și îndepărtate bazate pe date provenite de la deplasarea la roșu. Ei au ajuns la concluzia că observațiile sunt consistente pentru un model Euclidian static al universului. Analize ulterioare de aici  explică faptul că intr-un univers Big Bang, galaxiile îndepărtate nu doar că ar trebui să piardă în intensitate, dar ar trebui să fie mai mari, din moment ce lumina de la aceste obiecte ar trebui să se extindă cu spațiul, micșorând intensitatea luminii, consecință care nu a fost găsită.

(2015)  Melia și Lopez-Corredoira au realizat un test cosmologic bazat pe o analiză statistică a distribuției galaxiilor. Acesta se bazează pe raportul schimbător de la unghiular la spatial / deplasare spre roșu al mărimii  (presupuselor) distribuții sursă sferico-simetrice pe distanță și se numește  testul Alcock-Paczynski. Aceștia mai incorporează vârfurile Baryonic Acoustic Oscillation (BAO)(Oscilației Barionice Acustice) pentru a depăși distorsiunile datorate efectelor gravitaţionale. Analiza vârfurilor BAO de la SDSS-III/BOSS-DR11 a fost descurajantă pentru modelul current de concordanță (engleză ACDM), și a favorizat fie un model staționar/ sau al luminii obosite a universului, fie al unui univers în expansiune cu Rh=ct fără inflație.

*******

 

 

„Prin citirea publicisticii de știintă, rapid am ajuns la convingerea că multe din istorisirile Bibliei nu pot fi adevărate. Consecința a fost o orgie fanatică a gândirii libere cuplată cu impresia că tinerii sunt intenționat înșelați de către stat prin intermediul minciunilor; a fost o impresie zrobitoare..”  – Albert Einstein, 1954

 

*******

NOTĂ OrtodoxINFO
Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
3 Comentarii la “Farsa BIG BANGULUI și TEORIA RELATIVITĂȚII: ȘTIINȚA copiază FICȚIUNEA. De la ATEISM la SECTĂ: Controversele COSMOLOGIEI în ultimii 100 de ani”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Raluca
    # 21 noiembrie 2017 at 18:15

    Știința, noua „religie” moșmondită în laboratoarele NOM, la care se închină cei care pregătesc venirea antihristului.

  2. Mihai badea
    # 21 noiembrie 2017 at 19:18

    E plat. Acoperit de bolta. Spatiul nu exista.

  3. m.p.ne.e.....c.
    # 23 noiembrie 2017 at 13:22

    Aceste elucubratii dracesti nu puteau fi fatate decit de mintile inselate ale unor antihristi hidosi ce au fost si inca mai sunt,din nefericire,pentru omenet. Vedeti,ca dujmanul mintuirii-diavolul,prin inselare lucrarea-si face.Una din tehnici este semanare de confuzii,prin infiltrare(tehnica calul troian). Exemle de confuzii:manastire in loc de monastire-loc de vietuire al monahilor/monahiilor; religii, ca si cum pot fi mai multe,una singura este cea care ne releaga cu CEL ce ne-a dat viata DUMNRZEUL TREIME SFINTA,deoarece religio=relegare,or diavolul nu poate da viata nimanui.

Scrie un comentariu