Herbert Dingle spunea despre TEORIA RELATIVITATII: “Au acceptat-o dogmatic. Au învățat-o de la cei care au învățat-o de la cei care nu au reușit să o înțeleagă de la început”

Oct 20, 2017 7045 7 goo.gl/F5RLMP

Foto: https://huff.ro/wow/gheorghe-funar-einstein-furat-teoria-relativitatii-de-la-eminescu-iar-dacii-au-descoperit-america-66606

“Crede si nu cerceta” nu e o vorba a crestinilor. E o vorba a anti crestinilor ce zic despre crestini ca ar zice asa:

Povestea lui ,,CREDE si NU CERCETA”. Cum a ajuns sa li se atribuie GRESIT crestinilor aceasta sintagma..

In schimb, fara a-i zice pe nume, faptic, acest “crede si nu cerceta” este impus dictatorial de “stiinta” aflata in slujba celor ce traseaza liniile directoare pe care omenirea musai trebuie sa le urmeze.

Il intalnim aplicat din ce in ce mai des si mai sufocant. Cateva exemple:

  • Vaccinurile Big Pharma salveaza omenirea. Ca specialist daca zici altfel, iti vei pierde serviciul. Ca parinte, iti vei pierde copilul si vei face puscarie.
  • E normal sa fi homosexual, sa te casatoresti si sa adopti copii.Nu-i un pacat, nu-i o boala, nu-i o perversiune. Cine zice altfel, la puscarie.
  • Avortul nu-i o crima.Inca mai poti zice altfel. Pana cand?
  • Nationalismul este nociv omenirii.  

Etc., etc., etc.

Pe strada asta s-a mers si in cazul teoriei relativitatii. Iata mai jos ce zice un baiat cu multe studii:

 

Pentru a relua firul istoriei, un factor important este faptul că, din 1904 până în timpul primului război mondial, așa-zisa teorie a relativității – care a fost doar o chestiune teoretică, de interes pentru relativ puțini fizicieni – a fost atribuită de către toți lui Lorentz. Cercetările lui Einstein și ale lui Minkowski au fost mai puțin luate în considerare iar cei în cunoștință de cauză le-au considerat forme mai obscure ale teoriei lui Lorentz, teorie inteligibilă și general acceptată, deși, desigur, în lipsă de demonstrații experimentale.
Tolman, în schimb, mulți ani după aceea mi-a spus că atunci când a citit pentru prima dată teza lui Minkowsky, prima lui reacție a fost: ”Acestea toate sunt aiureli”, și a lăsat-o deoparte fără a-i acorda atenție suplimentară. Cu excesul său de modestie a relatat acest lucru ca pe un exemplu al lipsei sale de înțelegere, dar eu sunt înclinat să-i dau interpretarea opusă, în măsura în care relația cu fizica, disciplină distinctă de matematică, este implicată. Dar Einstein, cu un alt mod de a înțelege și explica lucrurile, după conturarea teoriei sale speciale, a avut ca principală preocupare generalizarea postulatului relativității pentru a explica mișcarea accelerată, propunând astfel o teorie a gravitației. Este ușor de înțeles că nu a recunoscut aspectul fizic al propriei sale teorii speciale în teza lui Minkowsky, dar a recunoscut în schimb posibilitățile matematicii lui Minkowsky atunci când sunt combinate cu noul calcul al tensorului introdus de Ricci și Levi – Civita, pentru că și-a dorit să generalizeze și pas cu pas, el a abordat complet teoria generală pe care o publicase în 1916, în care s-a lansat ideea că o teorie a gravitației ar satisface postulatul relativității (referindu-se la toate tipurile de mișcare, ca pur relative, astfel încât în cazul în care două corpuri sunt în mișcare relativă unul față de celălalt, mișcarea poate fi împărțită între ele în mod egal și corect, indiferent de ordinea aleasă).
Pag 123

Să revenim, totuși, la poziția din 1919, când observațiile asupra eclipsei păreau să ofere o confirmare a teoriei generale. Acest lucru a provocat o senzație fără precedent, nu numai în lumea fizicii, dar în lume, în general, pentru că mecanica lui Newton – de mai bine de 200 de ani privită ca o fundaţie de nezdruncinat a ştiinţei fizicii – a fost infirmată. Acum – pentru prima dată până în prezent, aşa cum cei mai mulți dintre fizicieni se temeau – ”teoria relativității” a ajuns în prim-planul fizicii, și, din moment ce a fost adusă acolo prin lucrarea lui Einstein, considerată de el o generalizare a teoriei lui din 1905, numele teoriei s-a schimbat, ca prin magie, de la „teoria relativității a lui Lorentz” (cunoscută doar de o mână de specialiști) la „teoria specială a relativității a lui Einstein” (cunoscută sub acest nume de toată lumea, deși puțin diferită). Dar, circumstanțele în care a fost introdusă „erau de natură aproape în mod inevitabil să o investească cu un aer de mister impenetrabil” destul de străin caracterului ei real. Teoria lui Einstein, prin modul în care a fost introdusă, a fost, fără îndoială, extrem de dificil de înțeles pentru cei care au întâlnit-o pentru prima dată. Incomprehensibilitate teoriei era dublă: a folosit o ramură a matematicii – calculul tensorului care, deși acum este predat prin intermediul matematicii elevilor într-o etapă destul de timpurie a formării lor, a fost la acel moment, practic, necunoscut și extrem de dificil de stăpânit de către fizicienii formaţi a căror capacitate de înţelegere a ideilor noi era de o intensitate mai mică decât în tinerețea lor; în al doilea rând, limbajul în care a fost exprimată, atât din punct de vedere verbal cât şi simbolic, a fost preluat de la Minkowski, și, prin urmare, fizicienii s-au văzut dintr-o dată față în față cu metafizica timpului (eternitatea) și a spațiului contopite într-o unitate obscură mai densă decât chiar a filosofilor tradiționali. Totuși, acesta a fost mijlocul prin care teoria specială a fost adusă mai întâi în atenția organului general de fizicieni.

Ca și cum acest lucru nu ar fi fost de ajuns, a existat o complicație suplimentară rezultată din numele teoriei. Teoria „relativității” a fost atribuită lui Lorentz, Einstein și Minkowski, aceştia toţi contribuind la același set de idei. Adevărul este că teoria lui Lorentz ar fi fost imposibilă fără un eter și a lui Einstein imposibilă cu unul, deoarece Lorentz şi Einstein nu au asociat timpul cu nimic altceva decât cu momentele și duratele, în timp ce Minkowski nu s-a gândit niciodată la acesta ca fiind în legătură cu nimic altceva decât cu „eternitatea”, ideea de bază a lui Minkowski fiind „spațiu-eternitate”, idee ce nu a fost luată în considerare în tezele originale ale lui Lorentz sau Einstein – toate aceste diferențe fiind complet ascunse prin alianța lor profană sub un singur cuvânt „relativitate”. Fraze de genul „dilatarea timpului”, care nu însemnau nimic pentru nimeni, au fost utilizate în mod liber pentru a descrie „teoria relativității a lui Einstein” iar „timpul” și „spațiul”, au fost declarate interschimbabile („spațiul unui om este timpul unui alt om”, cum spunea Jeans), astfel încât chiar și cei care s-au chinuit să verifice scrierile lui Einstein din 1905 nu au găsit cu ce să asocieze astfel de noțiuni, și s-au convins că ceea ce în mod normal, ar fi înțeles fără nici o dificultate trebuie să conțină o anumită esență misterioasă pe care au fost incapabili să o explice. Rezultatul net a fost că au renunțat la încercarea de a înțelege problema și au aderat la acceptarea necritică a „teoriei relativității speciale a lui Einstein”, cu resemnare. Această stare a persistat de atunci, odată cu creșterea inconștienței „matematicienilor”, eliberaţi acum de sarcina de a-și justifica afirmațiile, cu toate aceste extravagante, ducând la creșterea inerției mentale din partea „experimentatorilor”, până când s-a ajuns la stadiul actual în care o chestiune atât de simplă ca cea pe care am pus-o în discuție a rămas fără răspuns timp de 13 ani și nimeni nu este câtuși de puțin deranjat de acest lucru.

Știu din proprie experiență că starea de spirit pe care am descris-o este cea care a existat într-adevăr în rândul fizicienilor în 1919 și în anii imediat următori, iar acest fapt poate fi verificat cu prisosință și în înregistrările existente.
Pag 124

Nu suntem prea departe de a spune [scrie Whitehead], că anunțul că fizicienii ar trebui, în viitor, să studieze teoria tensorilor, a creat o veritabilă panică printre ei, atunci când predicțiile lui Einstein au fost confirmate pentru prima dată. 13

În ceea ce privește estimarea modifcărilor făcute de autorul teoriei, este suficient să menționăm două cărți de E. Cunningham, un matematician de la Cambridge interesat de relativitate încă de la începuturi. În prima dintre ele, Principiul relativității (1914), sunt descrise tezele lui Lorentz, Einstein și Minkowsky, dar partea leului se duce la Lorentz, care are numărul cel mai mare de intrări în index (13), precum și cele mai multe referințe către el, în întreaga carte. În indexul celei de a doua, Relativitatea și teoria electronilor (ediția a doua, 1921), în care prin ”relativitate” se înțelegea încă doar teoria specială, întru cât teoria generală nu are nici o legătură cu teoria electronilor, numele lui Lorentz nu apare deloc. Indiscutabil, indexările nu reflectă în totalitate cantitatea de atenție acordată în carte lucrărilor diferiților autori, dar oferă în schimb o privire corectă asupra transferului de credit care a avut loc. În cea de-a doua carte citim că ”argumentele lui Lorentz anticipează principiul relativității” iar referința la ”ceea ce a ajuns să fie cunoscut în 1905 ca principiul relativității” dă cititorului impresia că această denumire a fost apoi aplicată teoriei lui Einstein plecând de la ceea ce Lorentz a arătat mai întâi într-un alt mod, întrucât , așa cum am văzut, mulți ani după 1905 ”teoria relativității” a fost privită ca aparținând doar lui Lorentz.

Dar mai importantă decât confuzia în ceea ce privește dreptul de autor sau numele teoriei este confuzia din jurul sensului.
Pag 125

Whitehead a înțeles-o cu siguranță și a admirat-o, fără să o accepte însă. Fowler, deși a fost proeminent în critica probelor experimentale pentru schimbarea spectrului prezis de teoria generală, a recunoscut că nu a avut nici cea mai mică idee despre ce era vorba în această teorie, pe când cei mai puțin înzestrați și mai puțini sinceri au arătat prin observații că au fost total în necunoștință de cauză, nerealizând că teoriile lui Lorentz și Einstein sunt în mod esențial diferite. Totuși, acest lucru nu ar fi fost scăpat din atenție, dacă fizicienii nu ar fi fost atât dezorientați pentru a vedea clar ceea ce se afla în fața ochilor lor .
Pag 126

În afară de câțiva cum ar fi Rutherford, care a ignorat totul și a mers mai departe cu experimentele sale, ceilalți au luat-o ca pe singura teorie valabilă în condițiile stabilite.
După cum era de așteptat, ei nu au putut înțelege existența confuziilor de care vorbeam, dar au putut să folosească ecuațiile de transformare Lorentz și să le aplice ca o ”corecție a relativității” (expresie binevenită) la cerințele teoriei Maxwell – Lorentz. Pentru a justifica acest lucru studenților lor, i-au învățat frazele corespunzătoare din „experți” și au trecut peste întrebări fizice incomode sărind în mod liber între Einstein și Lorentz (doar erau amândoi adepți ai ”relativității”), în funcție de necesitățile momentului. Ecuațiile au putut fi rezolvate, astfel încât „experimentatorii” s-au convins că teoria, oricare ar fi fost ea, trebuie să fie corectă.
Mințile superioare au recunoscut că nu au înțeles-o, iar majoritatea nu se putea ridica la această înălțime. Nimic nu produce o iluzie mai puternică, sugerând că cineva înțelege ceva ce altcineva nu poate înțelege, decât repetarea constantă a cuvintelor folosite pentru a exprima acel lucru; în acest fel mințile mai slabe s-au înșelat presupunând că termeni ca „dilatarea timpului” ar avea un înțeles de la sine înțeles, și privindu-i cu dispreț pe cei destul de ”proști” ca să-și imagineze că au nevoie de explicații. Orice persoană care are grijă să examineze literatura de specialitate din 1920 până în prezent, chiar dacă nu a avut o experiență cu caracter personal în ceea ce privește dezvoltarea fenomenului, poate vedea o creștere treptată a acceptării dogmatice a
teoriei și disprețul față de criticii săi, până la forma extremă expusă astăzi de către cei care au învățat-o de la cei care au învățat-o de la cei care nu au reușit să o înțeleagă de la început. Ei nu merită să fie citați; afirmațiile pertinente pe care le-am citat în prima parte din liderii maturi în domeniu sunt suficiente dovezi ale stării actuale.

Sper că această scurtă recapitulare a circumstanțelor în care teoria a intrat forțat în atenția necesară a fizicienilor va face mult mai credibil faptul că această teorie a persistat mult prea mult timp cu o astfel de inconsistență elementară în centrul său. Nu este de înțeles, nu poate fi trecut cu vederea, nu poate fi de înțeles deoarece idei incompatibile, cărora li s-a dat același nume, au fost tratate ca fiind identice.

 

   Ce ati citi mai sus face parte din cartea Science at the Crossroads scrisa de Herbert Dingle:

http://www.amazon.de/Science-at-Crossroads-Herbert-Dingle/dp/0856160601

In tinerete, omul a fost pro, scriind si doua carti in acest sens:

http://www.ebay.de/itm/Special-Theory-of-Relativity-Herbert-Dingle-Methuens-Monographs-1952-HC-Book-/222075354904?hash=item33b4b8ff18:g:21sAAOSwMpZUqrKF

http://www.ebay.de/itm/NEW-Relativity-for-All-by-Herbert-Dingle-Paperback-Book-English-Free-Shipping-/391144537880?hash=item5b1207ff18:g:VDAAAOSwjwlXA6U6

Ba chiar a petrecut cea mai mare a anului 1932 la Institutul de Tehnologie din California ca bursier al Fundației Rockefeller:

https://en.wikipedia.org/wiki/Herbert_Dingle

Dar iata ca la batranete …

Cititi va rog si:

Analiza documentarului “THE PRINCIPLE”. Un articol interzis celor DAȚI CU SMIRGHEL PE CREIERI

GEOCENTRISMUL ii incurca in TEORIA RELATIVITATII. De ce au renuntat la teoria existentei ETERULUI?

 

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
articole asemănătoare
7 Comentarii la “Herbert Dingle spunea despre TEORIA RELATIVITATII: “Au acceptat-o dogmatic. Au învățat-o de la cei care au învățat-o de la cei care nu au reușit să o înțeleagă de la început””
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. # 20 octombrie 2017 at 20:55

    1. Teoria relativitatii este o forma de demonologie prin care este negata Unicitatea si implicit existenta Creatorului .
    2. Astfel, El n-ar mai fi Unic, intrucat timpul pe care creatia l-ar petrece in raport cu Creatorul n-ar fi unic dupa cum Unic este si Creatorul ci ar fi timpi diferiti fata de reperul spatio-temporal Absolut pe care Creatorul il reprezinta .
    3. Dupa cum ii spune si numele, „teoria relativitatii” are doar rolul de a-L relativiza si pe Creator .
    Hristos in mintile noastre !

    • # 21 octombrie 2017 at 1:17

      Numaifumatz!

    • # 21 octombrie 2017 at 1:19

      Oligofrenia lingvistica este regretabila .
      Hristos in mintile noastre !

    • # 21 octombrie 2017 at 12:15

      Ionut Stroe, poti da un exemplu practic ca aceasta teorie nu se sustine in universul fizic?

    • # 21 octombrie 2017 at 19:42

      1. In primul rand, cel care lanseaza o teorie trebuie sa demonstreze .
      2. Insa vulgul nu-si da seama ca e vorba de o „teorie”, iar nu de o lege a fizicii .
      3. Plebea, practic considera teoria necerificata drept o lege, fiind victima propagandei sataniste din ultimii 100 de ani datorita careia a ajuns sa se mai si inchine la „IQ” autorului .
      Hristos in mintile noastre !

    • # 22 octombrie 2017 at 5:01

      Ma tem ca in mintea ta spalata de fanatismul religios nu mai e loc de niste notiuni elementare de fizica.

  2. rr
    # 20 octombrie 2017 at 22:58

    „Legile existente ale densității și flotabilității au explicat perfect fizica căderii obiectelor, cu mult înainte ca francmasonul „Sir” Isaac Newton să acorde teoria sa a „gravitației” asupra lumii. Este o realitate faptul că obiectele plasate în mediile mai dense se ridică, în timp ce obiectele plasate în mediile mai puțin dense se scufundă. Pentru a se potrivi cu modelul heliocentric care nu are un sus sau jos, Newton a afirmat în schimb că obiectele sunt atrase de masele mari și cad către centru. Nici măcar un singur experiment în istorie, oricum, nu a arătat un obiect suficient de masiv, care numai prin virtutea masei sale, să provoace alte mase mai mici să fie atrase către el, așa cum afirmă Newton că „gravitația” acționează cu Pământul, Soarele, Luna, stele și planetele.”

    „Newton, de asemenea, a teoretizat și este acum în mod obișnuit învățat că mareele oceanelor Pământului sunt cauzate de atracția gravitațională lunară. Dacă Luna are numai 2.160 de mile în diametru și Pământul are 8.000 de mile, oricum, folosind propria lor matematică și „lege”, rezultă că Pământul este de 87 de ori mai masiv, și prin urmare, obiectul mai mare ar trebui să atragă către el obiectul mai mic, și nu invers. Dacă gravitația superioară a Pământului este ceea ce ține Luna în orbită, este imposibil pentru gravitația inferioară a Lunii să înlocuiască gravitația Pământului, mai ales la nivelul mării Pământului, unde atracția sa gravitațională ar fi chiar mai departe, în afara razei Lunii. Iar dacă gravitația Lunii a înlocuit-o cu adevărat pe cea a Pământului, lucru care determină mareele să fie atrase spre Lună, atunci nu ar trebui să fie nimic care să le oprească să-și continue drumul în sus, spre marele lor atractor.”

    „Mai mult decât atât, viteza și traiectoria Lunii sunt uniforme, și prin urmare, ar trebui să exercite o influență uniformă asupra mareelor Pământului, pe când mareele Pământului variază foarte mult și nu urmează Luna. Lacurile, iazurile, mlaștinile și alte corpuri de apă ale Pământului, de asemenea, în mod inexplicabil, rămân întotdauna în afara razei gravitaționale a lunii! Dacă „gravitația” ar trage cu adevărat oceanele Pământului către ea, toate lacurile, iazurile și alte corpuri de apă stătătoare, ar trebui în mod cert să aibă maree.”

    „Astronomii spun că magnetismul magic al gravitației, este ceea ce ține toate oceanele lumii, lipite de Pământul-bilă. Ei pretind acest lucru, pentru că Pământul este atât de masiv, încât prin virtutea acestei mase, el creează o forță magică capabilă să țină oamenii, oceanele și atmosfera, strâns agățate de partea inferioară a bilei rotative. Din păcate, oricum, ei nu pot oferi nici un exemplu practic al acestui lucru, pe o scară mai mică decât cea planetară. O minge de tenis rotativă udă, de exemplu, are exact efectul opus al presupusului Pământ-bilă! Orice apă turnată peste ea, pur și simplu cade de pe laturi, și dându-i o rotație, rezultă apă care zboară la 360 de grade, ca un caine scuturându-se după o baie. Astronomii recunosc că exemplul mingii de tenis ude, arată efectul opus al presupusului lor Pământ-bilă, dar pretind că la o anumită masă necunoscută, proprietățile magice de aderență ale gravitației, lovesc brusc, permițând Pământului-minge de tenis rotativă udă, să țină fiecare picătură de apă trasă de gravitație, lipită de suprafață. Când o astfel de teorie nedovedită, contrazice toate experimentele, experiența și simțul realității, este timpul potrivit să abandonăm teoria.”

    Sursa: http://www.atlanteanconspiracy.com/2015/08/200-proofs-earth-is-not-spinning-ball.html

Scrie un comentariu