Iata ce putem citi in articolul „A fost chemat in lumina dumnezeiasca” din 4 Aprilie 2005:
Sute de credinciosi au asistat, ieri, la o slujba de pomenire a Papei Ioan Paul al II-lea, oficiata in cadrul Sfintei Liturghii de catre PS Varsanufie Prahoveanul, episcop vicar patriarhal, la Catedrala Patriarhala din Capitala. Slujba de pomenire a Suveranului Pontif, care a murit sambata seara, a durat aproximativ zece minute si a fost oficiata la finalul Sfintei Liturghii de duminica. Seful Bisericii Ortodoxe Romane (BOR), Prea Fericitul Parinte Teoctist, a evocat personalitatea Papei Ioan Paul al II-lea, considerandu-l pe acesta „un barbat al zilelor noastre cu adevarat minunat„.
„Acest mare disparut din lumea vremelnica a fost chemat in lumina cea dumnezeiasca in care cu totii nadajduim sa ajungem intr-o zi, fiecare dupa curatenia faptelor si a inimilor noastre„, a spus PF Teoctist.
Intaistatatorul BOR a evocat prima intalnire avuta cu Ioan Paul al II-lea in anul 1984, intr-o vizita neoficiala, pe cand lucra in organismele externe ale Patriarhiei Romane, afirmand ca a fost „izbit pana la incantare de seninatatea” privirii Suveranului Pontif. PF Teoctist a reamintit si depre intalnirea cu Ioan Paul al II-lea din ianuarie 1989, la Vatican, cand era deja Patriarh, precum si despre dificultatile intampinate atunci pentru a se putea intalni cu Papa Ioan Paul al II-lea in timpul regimului comunist.
„La Bucuresti se stia ca merg si la Vatican (n.r. PF Teoctist a fost la Vatican in timpul unei vizite pe care o facea in India), insa dregatorii de sus nu puteau admite aceasta vizita. Eu insa m-am pregatit pentru ea, inclusiv cu cadouri pentru Suveranul Pontif. I-am spus ambasadorului de atunci al Romaniei socialiste ca acolo nu sunt la Bucuresti si ca sunt liber sa ma vad cu Papa in interesul Bisericii si al tarii. I-am mai spus sa fie linistit, ca din India ma voi intoarce la Bucuresti„, a povestiti PF Teoctist, precizand ca vizita la Suveranul Pontif a durat peste o jumatate de ora, timp in care Papa l-a intrebat despre tot felul de detalii, inclusiv din viata personala.
„Crestini ziditi pe temelia martirilor„
Patriarhul BOR a reamintit apoi despre memorabila vizita facuta de Papa Ioan Paul al II-lea in 1999 in Romania, prima vizita a unui Suveran Pontif intr-o tara majoritar ortodoxa.
Teoctist a explicat importanta gestului facut atunci de Ioan Paul al II-lea, care, la sosirea in Romania, a sarutat pamantul ca pe un „pamant sfant, calcat odinioara de Apostolul Andrei, in aceasta Gradina a Maicii Domnului„, numindu-i pe romani „crestini ziditi pe temelia martirilor„.
In finalul declaratiei sale, PF Teoctist a reamintit rolul major jucat de Papa Ioan Paul al II-lea in facilitarea dialogului dintre ortodocsi si greco-catolici in privinta retrocedarii unor bunuri bisericesti. (D.E.)
Cititi va rog si:
Patriarhul mergea in India precum Magellan, adica luand-o prin vest? Si ce si-a zis, daca tot e Vaticanul in drum, sa treaca si pe la papa, „in interesul Bisericii si al tarii”. Si care era interesul Bisericii?
Ca si acel papa era implicat in edificarea lumii noi, e indubitabil:
Stia insa si Patriarhul Teoctist de intreaga actiune?
Iata-l pe Patriarhul Teoctist, intr-o gretoasa emisiune pro ecumenism, spunand despre filioque cum ca “si asa si asa contine acelasi adevar”:
Aminteste ca a fost in 1984 la Conferinta Bisericilor Europene.
The Conference of European Churches (Conferinţa Bisericilor Europene) este afiliata World Council of Churches (Consiliul Mondial al Bisericilor), ambele cu sediul la Ecumenical Centre din Geneva, Elvetia. Ca si sora lor americana, National Council of the Churches of Christ in the USA (Consiliul National al Bisericilor lui Hristos din SUA), au fost infiintate imediat dupa al doilea razboi mondial (1948, 1950, 1959), caci nu se putea rata extinderea conceptului de unire globala (pe care se pedala intens atunci) si la nivel religios, odata cu crearea ONU (pas important in constructia edificiului viitorului GUVERN MONDIAL al NOII ORDINI MONDIALE).
Cititi va rog mai multe la:
CONSILIUL MONDIAL AL BISERICILOR s-a clădit pe banii ROCKEFELLER, iar țelul său final este LUCIFERIANISMUL / Ecumenismul este doar un vehicul / BOR e în rahat până în gât, dar zicem că mirosim a levănțică
Incepand cu min. 6 zice despre Filioque:
“si asa si asa contine acelasi adevar”
Ar fi fost interesant sa vedem si ce altceva ne mai “invata”, dar inregistrarea se termina brusc.
Noi sa ne amintim insa ca la Sinodul de la Frankfurt din 794 d.Hr., francii au condamnat hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic şi cinstirea sfintelor icoane. De asemenea, în 809 francii au introdus în Simbolul de Credinţă dogma Filioque, adică învăţătura despre purcederea Duhului Sfânt de la Tatăl şi de la Fiul. Acest adaos a fost condamnat atunci şi de Papa ortodox al Romei. La Sinodul de la Constantinopol din 879-880 d.Hr., sub Fotie cel Mare, la care au luat parte şi reprezentanţi ai Papei ortodox de la Roma, au fost condamnaţi cei care anatemizaseră hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic şi cei care introduseseră în Simbolul de Credinţă Filioque. Însă, pentru prima dată, Papa franc Serghie IV, în anul 1009 d.Hr., în epistola sa de întronizare, a adăugat Filioque în Simbolul de Credinţă, iar Papa Benedict VIII, în anul 1014 d.Hr., a introdus Crezul cu Filioque în cultul Bisericii, drept care Papa a fost şters din dipticele Bisericii Ortodoxe.
Cel ce i-a interviul, ala dat pe spate de unirea Europei, “sfantul” papa Ioan Paul al II lea si ecumenism este Doru Braia.
Ne tot plângem de sinodul din Creta: că de ce s-a organizat așa ceva, că de ce au semnat toți ierarhii români? Păi nu-i mai bine așa? Păi dacă părtășia cu ereticii exista pe persoană fizică cu mult înainte, nu e mai bine că în sfârșit s-a oficializat? Nu e mai corect să fie totul la lumina zilei și asumat? Eu cred că sinodul din Creta a fost până la urmă un rău necesar. Nu se mai putea continua în felul acesta. Trebuiau să se separe apele. Acum toată lumea știe, e informată. Nu mai există scuze și îndreptățiri pentru nimeni.
Am dat intamplator pe net peste niste lucruri legate de acest subiect, de factura neoprotestanta, care mie mi se par niste aberatii, de asta cred ca lucrurile trebuie lamurite.
Consider, ca un om pacatos si neinduhovnicit ce sunt, ca e mai bine sa nu incercam sa „analizam” Dumnezeirea, ca e o actiune mult peste puterile noastre omenesti si ca, daca Dumnezeu vrea sa ne descopere aceste lucruri, ni le descopera, nu e cazul sa ne sfortam noi mintea, intr-un efort periculos, vecin cu mandria si nebunia, pentru a le „descoperi”.
Consider ca intai si intai, trebuie sa ne bazam pe Sf. Evanghelie, unde e scris asa (si nu altfel):
„Iar când va veni Mângâietorul, pe Care Eu Îl voi trimite vouă de la Tatăl, Duhul Adevărului, Care de la Tatăl purcede, Acela va mărturisi despre Mine.” (Ioan, 15;26)
Nu cred ca ar fi gresit sa spui „Care de la Tatal purcede si este trimis de Fiul”. Dar nu ni se cade noua sa modificam textul Crezului, care a fost stabilit de Sinoadele Ecumenice. Adaosul „Filioque” a fost introdus de un sinod local si nu de unul ecumenic si a fost motiv de dezbinare.
De aceea, consider ca e mai sanatos sufleteste sa nu ne amestecam in textul Crezului si sa-l pastram asa cum l-am primit de la unii mult mai vrednici decat noi. De aceea, consider ca daca si romano-catolicii doresc unirea cu Ortodoxia, avand in vedere cele mentionate mai sus, e mult mai simplu si sanatos sa renunte la adaosul Filioque, repet, introdus de un sinod local, nu de unul ecumenic, si motiv de dezbinare.
Eu nu pot sa spun ca e gresit acest adaos (atat timp cat nu patrund intelesul sau exact), dar s-au exprimat impotriva acestui adaos unii mai mari decat mine, a fost introdus de un sinod local si nu de unul ecumenic si a reprezentat un motiv de dezbinare.
„Trimis de Fiul” este de fapt o invatatura ortodoxa, dar filioque nu insemneaza aceasta, daca ai sti latina ai sti ca, papistasi zic „care de la Tatal (și de la Fiul=filioque) purcede” Ceea ce este cu totul alt lucru purcedere/=trimitere. Purcederea daca vrei sa cercetezi dogma ortodoxa, se petrece inainte de veci, adica din vesnicie, inainte sa fi zidit Dumnezeu veacurile, adica nu are nici inceput nici sfarsit, deoarece aceasta este o caracteristica a timpului, iar trimiterea Duhului Sfant se petrece in timp, la Cincizecime.