X

STARETUL ANTONIE: „La venirea antihristului, totul deja e pregatit, centralizarea e deplina, poporul e numarat, fiecare e cu numarul sau si cu cartela sa, iar în ea e inclus totul, până şi opiniile omului şi concepţia lui despre lume” / CAND A INCEPUT TOTUL? / Si mai ales: CE PUTEM FACE?

de null

Staretul Antonie:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

 

Totul este pus de acord cu America, astfel încât, în cazul unei uniuni comune, să nu apară probleme.

Care dintre aceste considerente e cel mai important pentru satanişti? Nu putem şti. Gândesc şi am văzut că acestea sunt treptele uneia şi aceleiaşi scări ce duc în împărăţia lui antihrist. La venirea lui aici, totul deja e pregătit, centralizarea e deplină, poporul e numărat, fiecare e cu numărul său şi cu cartela sa, iar în ea e inclus totul, până şi opiniile omului şi concepţia lui despre lume.

Cu această cartelă se va putea controla orice mişcare a omului şi pe pământ, şi sub pământ şi sub apă. Totul va fi. Desigur, el va vrea ca lumea să i se închine de bunăvoie, aşa cum L-a primit pe Hristos. Dar aceasta va fi voia liberă a animalului dus spre tăiere. De mers, merge el singur, numai că în jur stau ciobanii cu bicele. Omenirea e deja în capcană, chiar dacă a mai rămas o bucăţică de caşcaval, fapt despre care a şi spus Mântuitorul, că greu se va mai găsi un suflet credincios.
Noi deja am acceptat condiţiile acestei lumi. Oamenii nu doar ca pur şi simplu au fost de acord, ci singuri îşi zidesc sistemul dependenţei de lume şi, dacă ai intrat în horă, trebuie să joci până la capăt, iar în cazul de faţă, până la Judecata de Apoi.

 

Cititi va rog si:

Starețul Antonie despre ANTIHRIST: „Totul se va petrece prin intermediul instituțiilor bancare”

Si nu e singurul care a zis-o. Iata de exemplu un fragment dintr-o profetie din secolul XV:

 

Fiecare persoană va fi pecetluită; fiecare amănunt sau element al muncii sale şi al vieţii acesteia, ba şi fiecare cuvânt, fiecare mişcare a facultăţilor mintale va fi sub supraveghere neîncetată, astfel încât ea [persoana] nu va mai avea obiceiul de a cugeta la sine, de teamă ca nu cumva înfăţişarea feţei să reflecte fără voia sa ceva nepotrivit cu autoritatea conducătorului lumii, adică a Antihristului. Toată lumea va purta „măşti de piatră”. Toată munca, fiecare metru pătrat de pământ, fiecare bob de grâu va fi sub controlul lui Antihrist.

 

Cititi va rog mai multe la:

O EXCEPȚIONALĂ PROFEȚIE din secolul XV: “Lumea va purta MĂȘTI DE PIATRĂ”

Asadar, la venirea antihristului, totul deja e pregătit, centralizarea e deplină, poporul e numărat, fiecare e cu numărul său şi cu cartela sa, iar în ea e inclus totul, până şi opiniile omului şi concepţia lui despre lume.

Cand a inceput totul? Si cu ce?

La articolul TEMA GREA, precum si la rubrica sa de comentarii puteti citi o foarte interesanta dezbatere despre CNP. CNP-ul fiind o piesa importanta in angrenaj si printre cele mai vechi.

In articolul Sfântul PAISIE AGHIORITUL explică de ce EVREII folosesc 666 pentru SEMNUL FIAREI, nu-l înlocuiesc cu un alt număr, o fac pe față, ba îl mai și promovează puteti citi si despre celelalte componente, mai putin despre cunoasterea de catre sistem a opiniilor omului şi a concepţiiilor sale despre lume. Despre asta puteti citi, de exemplu, la:

FACEBOOK investeşte în „telepatia” neuroştiinţifică ce POATE CITI MINTEA OMULUI şi îi poate raporta gândurile către Agenţia Naţională de Securitate

SCLAVII mutanți și LEPĂDAȚI ai Noii Ere / ZUCKERBERG: FACEBOOK lucrează la o INTERFAȚĂ CEREBRALĂ ce îţi permite să „comunici folosindu-ţi doar mintea”/ BRYAN JOHNSON investește în crearea unei „NEURO-PROTEZE care să facă PROGRAMABIL CODUL NEURONAL”

Piatra de temelie se pare insa ca s-a pus prin IBM inca in prima jumatate a secolului XX. Si s-a aplicat pentru prima data in Germania nazista:

http://www.youtube.com/watch?v=x2udoNmQkR4

In 1911, firma statisticianului germano-american Herman Hollerith (1860-1929) se uneste cu alte trei companii, formandu-se Computing Tabulating Recording Corporation (CTR). Aceasta noua entitate isi va schimba denumirea in International Business Machines Corporation (IBM) in 1924, sub presedintia lui Thomas J. Watson.

Thomas John Watson, Sr. (1874 – 1956) a fost mason, membru Carnegie Endowment for International Peace, membru al cultului Bohemian Grove si a fost medaliat de Adolf Hitler, pentru ca IBM a avut relatii cu nazismul:

https://en.wikipedia.org/wiki/IBM_and_the_Holocaust

Gigantul, cu filiale deschise si in Germania, a creat pentru national socialisti un sistem foarte complex, pe baza de carduri perforate, pentru a avea control asupra bazelor de date. Imediat ce invadau o tara, nemtii verificau sistemul de recensamant cu ajutorul cardurilor, luand astfel urma fiecarui evreu, tigan sau a oricarui oponent. In acelasi fel se tinea si evidenta prizonierilor – se stia pentru fiecare orientarea religioasa, locul natal si modul in care urmau sa fie executati.

Cum de o asemenea companie din lumea libera a avut astfel de relatii cu nazistii? Si n-a fost singura:

NAZISMUL (partea 2): finantatorii si sustinatorii national-socialismului

Sa ne amintim si ce declara unul dintre cei mai activi luptatori impotriva Federal Reserve, politicianul republican Louis Thomas McFadden (1876-1936):

 

Dupa primul razboi mondial Germania a cazut in mainile bancherilor internationali care acum o conduc si o aprovizioneaza dar o si imobilizeaza. I-au cumparat industria, i-au luat resursele, ii controleaza industria si utilitatile publice.

Bancherii internationali subventioneaza actualul guvern al Germaniei si de asemenea aprovizioneaza fiecare dolar din banii pe care Adolf Hitler i-a folosit in campania sa risipitoare. Prin intermediul Federal Reserve Board peste 30 de miliarde dolari din banii americanilor au fost pompati spre Germania. Cu totii ati auzit de cheltuielile ce au loc in Germania: locuinte moderniste, marele ei planetarium, salile ei de gimnastica, bazinele de inot, autostrazile ei, fabricile ei perfecte. Toate acestea au fost facute cu banii nostri. Toate acestea au fost daruite Germaniei prin intermediul Federal Reserve Board.

Federal Reserve Board a pompat atat de multe miliarde de dolari spre Germania, incat nici nu indraznesc sa spuna suma totala.

 

Tot el acuza bancherii de pe Wall Street ca au subventionat revolutia bolsevica prin intermediul Federal Reserve Board si ca au cauzat deliberat Marea Depresie. A platit insa pentru lupta sa. Odata s-a tras asupra lui iar mai apoi a fost otravit …

Cititi va rog si:

LISTA ASASINATE. „Teoria conspiratiei” le-a fost fatala

Remember: ROCKEFELLER, principalii declansatori ai marii depresii economice din secolul 20

Iar stapanii sistemului financiar bancar n-au finantat doar nazismul, ci si revolutia bolsevica. De ce? Vom raspunde amplu intr-un viitor editorial. Deocamdata sa retinem faptul ca pentru papusari, bolsevismul a fost un experiment in care au implementat o parte a agendei de lucru:

REVOLUTIA BOLSEVICA si SEXUL / Nationalizarea femeilor, orgii publice educative, educatie sexuala cu practica in tabere scolare, abolirea familiei, copiii rezultati apartin statului, parade homosexuale nud, avort fortat / A fost o reusita implementare a DOCTRINEI NOII ORDINI MONDIALE in cea mai mare tara ortodoxa si curand ASA VA FI pe intreg PAMANTUL …

Iar cu national socialistii au experimentat o alta componenta.

Studiati atent „posterul” actiunii din Germania:

Foto: http://germanhistorydocs.ghi-dc.org/images/highres_30016134%20copy.jpg

Observati acum va rog similitudinile cu cel al noului US Information Awareness Office:

Foto: http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/d/d1/IAO-logo.png

Despre care puteti citi mai multe la:

Sfântul PAISIE AGHIORITUL explică de ce EVREII folosesc 666 pentru SEMNUL FIAREI, nu-l înlocuiesc cu un alt număr, o fac pe față, ba îl mai și promovează

Si comparati-le pe amandoua cu vechile simboluri ale masoneriei:

agdskslogobuttonize
Foto: http://www.agds.org/

Ochiul vede totul despre toti, fratilor, exact cum ne-a avertizat Staretul Antonie. Iar papusarii nici macar nu se straduie sa-si ascunda simbolistica.

Revenind la IBM, actualmente este companie membra Council on Foreign Relations si tot cu din astea se ocupa:

Video: IBM despre INTERNETUL LUCRURILOR. Fiecare om sau obiect va fi conectat prin tehnologia RFID la internet si astfel va fi o societate minunata pe acest pamant …

Cititi va rog mai multe la:

IBM implineste 100 de ani. Companie cu rol decisiv in eGuvernare, cipuri, internetul obiectelor. Ce nu prea aflam in mass-media despre ei?

Cum de reusesc sa prosteasca toata omenirea cum ca e de bine cu intregul angrenaj CNP – documente cu cip – carduri bancare – eGuvernare – internetul obiectelor – disparitia banilor cash? Pai unii deja sunt atat de indoctrinati cum ca orice le ofera sistemul e bun, incat nici nu concep sa se opuna, ba mai rau, deja se petrece cu ei ceea ce tot Staretul Antonie ne-a avertizat: singuri îşi zidesc sistemul dependenţei de lume”. Ba il mai si apara:

Majoritatea refuza sa iasa din MATRIX, iar unii sunt atat de dependenti de el incat lupta pentru a-l proteja …

Iar celorlalti li se arata bau baul terorismului:

De ce TERORIȘTII sunt OMORÂȚI și NU CAPTURAȚI? Cum de li se găsesc mereu ACTELE DE IDENTITATE?

Terorism care, nu-i asa, trebuie combatut cu masuri anti teroriste, adica fix prin implementarea intregului sinistru angrenaj de mai sus …

CE PUTEM FACE?

Sistemul vrea să ne reducă la tăcere! Sprijiniți OrtodoxINFO!

Ne străduim să menținem viu acest site și să vă punem la dispoziție informații care să facă lumină în provocările pe care le trăim. Activitatea independentă a OrtodoxINFO funcționează strict cu ajutorul cititorilor, din acest motiv vă cerem acum ajutorul. Ne puteți sprijini printr-o donație bancară sau prin PayPal, completând formularul de mai jos.



Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!

5 comentarii

  1. Prea mulți “au dinți de lapte” şi nu e de mirare că refuză informațiile de mai sus.
    De multe ori mi-am spus că s-a format o discrepanță atât de mare între percepția publicului larg asupra realității prezentate şi ceea ce se întâmplă cu adevărat, încât omul crescut de sistem pur şi simplu refuză a crede că este posibil aşa ceva.

  2. Ce putem face?

    Sa folosim cat mai bine timpul pe care Dumnezeu ni-l daruieste si sa ne apropiem de El, singurul care ne va putea ajuta si in aceasta viata si, mai ales, in cea viitoare. Sa ne cunoastem pe noi insine si sa nu ne mintim.

    Iar in cele din afara sa ne simplificam viata cat mai mult avandu-i ca exemplu pe cei care au trecut prin mari greutati cu sute de ani in urma (nu inselari de genul celeia ca folosim masina la mana a doua decat masina noua sau luand ca model viata majoritatii calugarilor de astazi care este o mare boierie).

  3. “Lumea va purta MĂȘTI DE PIATRĂ”

    Adică se va ascunde la vedere, sunt deja destule filme care au explicat cu vîrf și îndesat despre ce e vorba.

    Ieri la TNT au dat iar filmul ăla cu păstăile extraterestre, care te clonează în somn. Ai Equilibrum cu măștile lui de piatră. Era mai demult un alt film nu mai știu cum îi zice, în care orfanii erau adunați de stat și supuși unui antrenament extrem de dur încît cei care supraviețuiau erau atît de îngroziți încît nici nu își mai manifestau sentimentele pentru că în timpul antrenamentelor asta era considerat un semn de slăbiciune care se pedepsea aspru. După un accident cu o navă spațială acest soldat universal perfect ajunge într-un grup de rebeli și deși n-are nici un motiv de ai mai fi frică, el nu lupta contra lor decît din frică, continuu aflat sub spectrul pedepselor fizice groaznice dacă nu ascultă ordinele, lucru înțeles de acești rebeli, trăia tot încorsetat de groază, exact imaginea văzută de sfînt cu fața de piatră, îi era frică să exprime vre-o urmă de sentimente chiar și cu ochii, nu doar expresii faciale, un robot uman perfect, deși nimeni nu îl mai supraveghea sau pedepsea. Încet încet ajunge să se mai relaxeze, să nu mai îi fie frică așa de mult, începe să îi învețe să se apere mai bine însă e tot timpul dominat de o imensă groază și e conștient că n-au nici o șansă cu sau fără ajutorul lui în fața armatei de ieniceri spațiali. Așa ajunge să își accepte soarta și să se elibereze de groază și frică, care sunt frica de moarte pînă la urmă, la fel ca Isus pe cruce care nu și-a dorit nici o clipă să moară dar și-a acceptat moartea ca pe ceva inevitabil nu din cauza Lui sau al Tatălui ci a celor fără dumnezeu care trebuiau răscumpărați prin exemplul personal.

    “Cand a inceput totul? Si cu ce?”
    A început pe vremea lui Solomon dacă țin bine minte, cînd s-a făcut primul recensămînt al poporului lui israel. De atunci esența număratului e aceeași, cezarul vrea să știe ce are în imperiu pentru taxe, impozite și control. Fiecare om și fiecare bob de grîu, fiecare obiect, ca să fie la fel de puternic ca cel care le știe deja. Dacă trebuie să pornesc un război cîți soldați pot aduna? Fac recensămint periodic ca să știu din timp. Dacă vreau să cresc sau să scad impozitele cît aur adun sau cît de mult îmi scad sau cresc veniturile în trezorerie? Cîți oameni am? Cîte femei, cîți copii, cîți bărbați? Rațiune pură, logică umană. Trebuie să știu ca să pot judeca corect.

    Obțin niște numere, celebrul 666, număr de om, cu care judeci ce e bine și ce e rău.

  4. In atentia redactorilor, urmariti cu atentie clipul următor al lui Jason A, confirma practic tot ce a profețit Staretul Antonie. Astia pregătesc un sistem global.de.identificare.biometrica si digitală, totul are legătură cu internetul si accesul la el. Eu trebuie sa mă gândesc serios cum sa mă reprofilez pentru că munca mea depinde 100% de calculatoare si internet…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Back to top button