Grindeanu, MARIONETA ANTIHRISTICA: ,,E timpul ca pe lângă biserici și școli să existe măcar un BANCOMAT în fiecare sat”

Mai 22, 2017 14583 2 goo.gl/EPY0XN

Premierul Sorin Grindeanu a atras atenția că educația financiar-bancară a românilor este încă la un nivel scăzut și le-a cerut reprezentanţilor Asociaţiei Române a Băncilor să explice mai bine instrumentele şi avantajele acestui domeniu oamenilor din zona rurală.

Prim-ministrul a precizat că „a venit timpul ca pe lângă biserici, primării și școli să existe măcar un bancomat în fiecare sat sau comună”. 

„În cei 26 de ani de activitate, Asociaţia Română a Băncilor a ştiut să devină cu adevărat vocea industriei financiar-bancare din România şi una dintre cele mai importante asociaţii profesionale româneşti. Vă propuneţi azi o tematică ambiţioasă, o viziune pentru 2020 în actualul context internaţional. E ambiţioasă pentru că lucrăm cu foarte multe necunoscute, dar ştiu sigur că toţi ne dorim acelaşi lucru: o Românie dinamică, prosperă, conectată fizic şi virtual la infrastructura europeană şi nu numai, o Românie în care copiii noştri să-şi dorească să trăiască, iar oamenii de afaceri să vrea să investească”, a declarat premierul la Forumul Pieţei Financiare organizat de Asociaţia Română a Băncilor (ARB), citat de News.ro..

Sorin Grindeanu a subliniat că educaţia financiar bancară a populaţiei este un domeniu în care „trebuie făcut mai mult” pentru a putea folosi avantajele acesteia, dar şi pentru a fi pregătiţi pentru provocările pe care tehnologia şi inovaţia le au. 

„Şcoala trebuie într-adevăr să crească nivelul de alfabetizare financiară a românilor, dar aici cred că intervine şi rolul dumneavoastră de a explica mai bine instrumentele şi avantajele mai ales în zonele unde acoperirea bancară este redusă. România rurală este încă prea puţin atractivă financiar pentru dumneavoastră şi pot să înţeleg acest lucru, dar poate că a venit timpul ca pe lângă biserică, primărie, şcoală şi locul de socializare să existe şi măcar un bancomat în fiecare sat sau comună. Nu vă cer să faceţi pionerat sau voluntariat, vă cer să vă gândiţi la potenţialul uriaş al zonei rurale care adună în acest moment jumătate din populaţia României şi, cred eu, şi oportunităţi nelimitate”, a explicat şeful Executivului.

 

 

Ți-a plăcut acest articol? Te rugăm să ne susții, făcând o mică donație pentru menținerea acestui portal.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
2 Comentarii la “Grindeanu, MARIONETA ANTIHRISTICA: ,,E timpul ca pe lângă biserici și școli să existe măcar un BANCOMAT în fiecare sat””
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. Nicoleta
    # 22 mai 2017 at 14:35

    Și o dată cu „bancomatele” se plantează și alte ustensile de urmărire, care pot fi mascate foarte bine de o carcasă metalică sau de cablurile întinse pe aiurea. Eu cred că ăsta e scopul.
    La fel cum s-au folosit și de ecranele (celule solare) de captare a energiei solare – chipurile pentru ca țăranii (nu mai puteau de grija lor) să aibă și ei curent gratuit, să nu mai stea copiii lor în întuneric, să poată avea și calculatoare, bla…, bla…, bla…, Cunoașteți deja textul.
    Vai de ei și de copiii lor.

  2. petra
    # 22 mai 2017 at 21:44

    Pai da . Stim noi ,, avantajele ,, de la banci … ca tu dai banii si ei ii folosesc, castiga, si tot tu trebuie sa platesti, ca ei se folosesc de banii tai … si apoi, de ce sa mai dispuna omul de banii lui . de ce sa nu se foloseasca banca, statul ,sistemul satanic. ..Stim noi ca statul, ne vrea doar ,,binele,, nu ???

Scrie un comentariu