TRANSHUMANISM sub semnul lui BAAL. Elon Musk la World Government Summit din Dubai: OAMENII trebuie să devină CYBORGI

Feb 26, 2017 3628 5 goo.gl/jpjp2b

Vizionar capricios pentru unii, personaj „șocant” pentru alții, americano-canadianul de origine sud-africană Elon Musk nu lasă pe nimeni indiferent, scrie Agerpres., care preia un articol din The Guardian. Patron, între altele, al companiilor Tesla și SpaceX, miliardarul în vârstă de 45 de ani aruncă o privire către viitorul nostru, care în viziunea lui nu arată deloc reconfortant. În ultimul său discurs pronunțat la World Government Summit din Dubai, la 13 februarie, aproape lansează un ultimatum: dacă omul nu poate bate mașina, cel mai bine este să devină una.

Musk a susținut că, întrucât inteligența artificială devine mai sofisticată, aceasta va conduce la șomaj în masă. „Vor fi tot mai puține locuri de muncă pe care un robot să nu

nu le poată face mai bine” decât omul, a declarat el la World Government Summit. „Inteligența artificială ar putea eradica umanitatea, și asta mai repede decât am putea crede. Este o situație periculoasă”, a avertizat Elon Musk în fața a peste 4.000 de persoane.

Nu este prima dată când Musk vorbește despre nevoia oamenilor de a evolua, aceasta fiind o temă constantă a discuțiilor sale cu privire la modul în care societatea să poată facă față amenințării perturbatoare a inteligenței artificiale.

Dacă oamenii doresc să continue să adauge valoare economiei, ei trebuie să-și crească abilitățile printr-o „simbioză a inteligenței umane și a celei artificiale”. Dacă nu reușim să facem acest lucru, vom risca să devenim „pisici de casă” ale inteligenței artificiale, a avertizat Elon Musk, care a inițiat proiectul Hyperloop (sistem de transport ultrarapid) și i-a inspirat pe scenariștii filmului științifico-fantastic Iron Man.

Musk spune că lucrează la o ”dantelă neuronală” injectabilă, asemenea unei plase, care se potrivește pe creier pentru a-i da capacități de calcul digitale.

Până în prezent, interfețe creier-calculator au fost utilizate pentru sarcini relativ simple, în principal, pentru a restabili controlul motor pentru pacienții paralizați și pentru a permite comunicarea pentru pacienții complet paralizați cu leziuni cerebrale care îi împiedică să comunice verbal sau prin gesturi, amintește The Guardian.

NOTĂ OrtodoxINFO

In ciuda acestor noutati tehnologice, stiinta totusi nu a progresat de vreo 50 de ani incoace. In afara de internet – cipuri, aproape totul stagneaza din a doua parte a secolului 20 si pana acum.

De ce STIINTA NU A PROGRESAT? De peste 50 de ani aproape nimic nou …

Acesti oameni de stiinta,  impreuna cu industria muzicala si a filmului, fac parte din Noua Ordine Mondiala. Ei promoveaza conceptul de om nou, evoluat si robotizat. Se accepta astfel tehnologia implanturilor de orice fel, deci automat si a viitoarelor cipuri, a ,,pecetii”.

Sunt mai multe metode folosite in schimbarea mentalului oamenilor, cum ar fi teama sau ademenirea.

In articolul de fata se incearca inducerea in mentalul oamenilor a fricii cum ca inteligenta artificiala ar putea eradica umanitatea intr-un timp foarte scurt, iar singura modalitate de a supravietui este ,,simbioza” dintre cele doua.

Musk vorbeste chiar de o”dantelă neuronală” injectabilă, a carei descriere aduce destul de bine cu ceea ce stim noi ca ar face ,,pecetea” si anume ca va deveni o parte din om, ceva ce  nu va putea fi indepartat.

Ademenirea este a doua metoda. Se foloseste de dorinta oamenilor de a deveni nemuritori, sau superoameni, sau beneficiarii unor minuni tehnice in domeniul sanatatii:

Cercetatorul evreu RAY KURZWEIL: Bazandu-ne pe stiinta, in 20 de ani vom putea fi NEMURITORI …

Nu intamplator au ales acest simbol in Dubai, pe perioada summit-ului:

CE MESAJ ne transmite World Government Summit din Dubai? De ce au mutat acolo intrarea in TEMPLUL LUI BAAL pe perioada summit-ului?

Iata de exemplu si ce spune transumanistul Max More:

„Diavolul-Lucifer-este o forță a binelui (în cazul în care am defini “binele”, pur și simplu ca ceea ce preţuim, nedorind să implicăm nici o valoare universală sau necesitatea orientării). Lucifer înseamnă „aducătorul de lumină” și acest lucru ar trebui să înceapă să ne dea indicii despre importanţa sa simbolică. Se povesteşte că Dumnezeu l-a aruncat pe Lucifer din cer, deoarece Lucifer a început să-L conteste pe Dumnezeu și să răspândească disensiuni printre îngeri. Trebuie să ne amintim că această poveste este spusă din punctul de vedere al Godiştilor adică susţinătorilor lui Dumnezeu (dacă am putea inventa un termen), și nu din punctul de vedere al Luciferienilor (voi folosi acest termen pentru a ne distinge de sataniștii oficiali de care ne diferenţiem fundamental). Adevărul poate fi acela că Lucifer a demisionat din cer”.

Cititi va rog mai multe la:

Transumanistul Max More despre LUCIFERIANISM …

Si ajungem astfel la … luciferianism:

Locuri sinistre – ROCKEFELLER CENTER. O celebră locație din New York contruită special pentru promovarea LUCIFERIANISMULUI

Pentru ca lucrurile intotdeauna se leaga, fratilor.

 

 

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și bani. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Ne mai puteți sprijini și în alte modalități! Click pentru detalii.
Categorii:
articole asemănătoare
5 Comentarii la “TRANSHUMANISM sub semnul lui BAAL. Elon Musk la World Government Summit din Dubai: OAMENII trebuie să devină CYBORGI”
Responsabilitatea juridică pentru conţinutul comentariilor revine exclusiv comentatorilor.
  1. alex
    # 26 februarie 2017 at 23:54

    https://www.youtube.com/watch?v=hyzCY9VNyyQ

  2. Magda
    # 29 aprilie 2017 at 20:08

    După nebunul ăsta, Lucifer, pentru că înseamnă lumină, trebuie să luăm lumină de la el, nu?
    Adică lumina cunoașterii, auto-perfecționării până la auto-îndumnezeire RECE, CRUDĂ, fără de Dumnezeu!

  3. Magda
    # 29 aprilie 2017 at 20:13

    Și spune la sfârșit că ”Lucifer a demisionat din cer!”
    Adică, Lucifer a fost angajat pe perioadă nedeterminată, dar a vrut să-și dea demisia pentru că nu i-a mai convenit de Șeful său, la care lucra….

    Și UNDE lucra? În Cer, lângă toate puterile cerești, îmbătându-se de cântecele, ordinea, armonia și Harul deplin de-acolo!
    ȘI ce Dumnezeu a văzut ochii lui!!!
    Eu, sau alții…numai închipuindu-ne în Fața Lui, și ne-am topi la picioarele Lui, recunoscând în EL pe Tatăl Nostru…cunoscând BUCURIA, nu plăcerea dată de obicei, pe Pământ!

Scrie un comentariu