Etichetă: comunism

După ce Biserica Ortodoxă s-a implicat, într-o măsură evidentă, în susţinerea, de voie, de nevoie, a regimurilor comuniste, acum se trezeşte, dar nu complet – nici Gulliver nu era complet treaz când a părăsit ţara piticilor – şi părăseşte pe cei susţinuţi, prin simpla ieşire pe uşă, fără ca măcar s-o trântească, lăsându-i pe cei susţinuţi mai înainte să ciocnească pe mai departe ouăle la capătul gros cu adversarii lor, cei mai mulţi falşi adversari – şi chiar cu cei adevăraţi. Uriaşul iese din scenă, puterea mistică se retrage în cochilie ca melcul care poate dormi neîntors trei ani în căsuţa lui. Un ierarh a afirmat că ierarhiei nu-i este totuna cine conduce ţara şi această afirmaţie a fost socotită ca un act de bravură. Ar fi fost un act de bravură sub Ceauşescu, acum nu înseamnă nimic mai mult decât o slabă mişcare a degetului mic de la piciorul uriaşului. Astăzi adevărurile se spun tare, astăzi este vremea ca ceea ce s-a spus altădată la ureche să fie strigat de pe acoperişurile caselor.  «Ceea ce vă grăiesc, spuneţi la lumină şi ceea ce auziţi la ureche, propovăduiţi de pe case» (Mt.10 : 27).

Într-unul din cele Şapte Cuvinte Către Tineri, ale mele, din 1978, am spus acest lucru, ştiind că atunci era vremea rostirii de pe acoperişuri, dar ierarhia s-a temut şi cuvântul spus de un oarecare preot nu a rodit decât suferinţă pentru el, robie pentru popor, somn pentru uriaşul adormit. Astăzi Biserica trebuie să-şi rostească răspicat cuvântul. Relaţia mai mult sau mai puţin expresă a Bisericii cu şefii de stat ai ţării, amiciţiile personale ale unor ierarhii cu miniştrii şi cu primii miniştri ai guvernului, participarea preoţilor prin propagandă şi prin înscrierea formală în partidele politice au lăsat impresia unei binecuvântări acordate puterii de a jefui pe mai departe ţara şi neamul, de a introduce legi împotriva firii în stat, de a fi de acord cu toata corupţia care guvernează peste legea şi aşa destul de nefericită a nefericitei noastre ţări.

A pleca în felul acesta înseamnă, oarecum, a spune: «V-am susţinut destul, v-am ajutat să impuneţi ciocnirea ouălor la capătul dorit de voi, acum plecăm să ne vedem de treburile noastre». Plecarea Bisericii a fost puţin cam împleticită, trezirea nu era completă.

De mai multe ori l-am vizitat pe Mitropolitul Mladin al Ardealului. Poate şi el a dormit ca şi alţii, dar ne-a spus atunci ceva ce m-a fulgerat prin inimă. Eram mai mulţi de faţă, între care şi părintele Dometie, duhovnicul Sf. Mânăstiri Râmeţ: «Sub comunişti poţi să te înalţi cât vrei în sus, până la cer. Dar de îndată ce vrei să te întinzi pe laturi, eşti tăiat fără milă, într-o clipă». Read more