X

Sfintele Canoane ale Sinodului al optulea local de la Cartagina (anul 419)

CANONUL 1 Cartagina (ÎNTĂRIREA CANOANELOR DE LA NICEEA)

Episcopul Aureliu zise: „Aşadar, aceste orânduieli, care se găsesc la noi, fiind exemplare fidele de pe cele originale şi pe care Părinţii noştri le-au adus cu sine la timpul său de la sinodul din Niceea, astfel, păstrându-se ti­pul acelora de la Niceea, să se păstreze întărite şi cele hotărâte de noi”.

(1 sin. IV ec; 2 Trul.; 1 sin. VII ec.)

CANONUL 2 Cartagina (SFÂNTA TREIME)

Sinodul întreg zise: „Precum voieşte Dumnezeu înainte de toate credin­ţa bisericească, ce s-a predat de noi, să se mărturisească în acest slăvit sin­od cu aceeaşi mărturisire; apoi rânduiala bisericească să se ţină cu învoi­rea fiecăruia şi cu consimţământul tuturor. Dar spre întărirea minţii fra­ţilor şi împreună episcopilor noştri celor de curând hirotoniţi,’se cuvine a adăuga cele ce le-am primit prin hotărâre întărită de la Părinţi că uniunea Treimei, adică a Tatălui şi a Fiului şi a Duhului Sfânt, care este cunoscută că nu are nici o deosebire, să o ţinem sfântă în minţile noastre, şi precum am învăţat noi, aşa le vom învăţa şi pe popoarele lui Dumnezeu”.

Tot aşa toţi episcopii instituiţi de curând ziseră lămurit: „Aşa primim, aşa ţinem, aşa învăţăm, urmând credinţei evanghelice împreună cu învăţătura voastră”.

(1 sin. II ec; 7 sin. IV ec; 1 Trul.)

CANONUL 3 Cartagina (ÎNFRÂNAREA)

Episcopul Aureliu zise: „Precum la sinodul ţinut mai înainte s-au ex­aminat condiţiile înfrânării şi castităţii, se hotărăşte ca cei din cele trei trepte, împreunate prin oarecare legătură a curăţiei prin consacrare vor­besc adică despre episcopi, presbiteri şi diaconi, precum se cuvine cuvioşi-lor episcopi şi iereilor lui Dumnezeu şi leviţilor şi slujitorilor dumnezeieşti consacrări, să fie întru toate înfrânaţi, ca să poată primi ceea ce cer în genere de la Dumnezeu; ca şi noi aşijderea să ţinem ceea ce ni s-a trans­mis prin Apostoli şi s-a păstrat chiar din vechime”.

(5, 17, 26, 51 ap.; 3 sin. ec; 14 sin. IV ec; 5, 6, 12, 13, 30 Trul.; 18 sin. VII ec; 79 Ancira; 1, 8 Neocez.; 4 Gang.; 4, 25, 35, 70 Cartag.; 12, 27, 88 Vasile cel Mare)

CANONUL 4 Cartagina (ÎNFRÂNAREA CLERICILOR DE LA SOŢIE)

Faustin, episcopul Picenului, din provincia Potentinei, reprezentantul Bisericii de la Roma, zise: „Să se decidă ca episcopul şi presbiterul şi dia­conul şi toţi cei ce se ating de cele sfinte, păzitori ai înfrânării, să se reţinăde la femei”. Toţi episcopii au răspuns: „Se hotărăşte ca toţi cei ce stau sau slujesc la altar să respecte înfrânarea”.

(5, 17, 26, 51 ap.; 3 sin. ec; 14 sin. IV ec; 5, 6, 12, 13, 30 Trui; 18 sin. VII ec; 19 Ancira; 1, 8 Neocez.; 4 Gang.; 3, 25, 35, 70 Cartag.; 12, 27, 88 Vasile cel Mare; 5, 13 Tim. Alex.)

CANONUL 5 Cartagina (LĂCOMIA)

Episcopul Aureliu zise: „Patima lăcomiei, despre care nimeni nu se îndoieşte că este mama tuturor relelor, trebuie să se reprime, ca nimeni să nu se folosească de cele străine, nici să treacă cineva pentru câştig peste hotarele Părinţilor, nici să fie îngăduit vreunui cleric să ia în vreun chip camătă pentru vreun lucru. Şi cele de curând aduse, fiind întunecate şi cutotul ascunse, se vor cerceta de noi şi se va hotărî în privinţa lor. Iar de­spre cele ce dumnezeiasca Scriptură a legiuit prealuminat, nouă nu ni se cade să hotărâm, ci mai vârtos să le urmăm. Prin urmare, ceea ce este deimputat cu atât mai vârtos se cuvine a se osândi la clerici”. Sinodul întreg a zis: „Nimeni nu poate lucra împotriva proorocilor, nici împotriva evangheliilor, fără primejdie de a fi pedepsit”.

(44 ap.; 17 sin. I ec; 10 Trul.; 19 sin. VII ec; 4 Laod.; 16 Cartag.; 2, 14 Vasile cel Mare; 3 Grig. Neocez.; 6 Grig. Nyssa)

CANONUL 6 Cartagina (SFINŢIREA MARELUI MIR)

Episcopul Fortunat zise: „Ne aducem aminte că la sinoadele ţinute mai înainte s-a hotărât ca Sfântul Mir sau graţierea penitenţilor sau sfinţirea fecioarelor şi a locurilor şi a bisericilor să nu se facă de presbiteri. Dar dacă cineva se va dovedi că face aceasta, ce trebuie să hotărască în privinţa lui?” Episcopul Aureliu a răspuns: „Vredniciile voastre au auzit cele propuse de fratele şi conliturghisitorul nostru Fortunat; ce ziceţi în privinţa aceasta?” Zis-au toţi episcopii: „Pregătirea Sfântului Mir şi consacrarea fecioarelor să nu se facă de presbiter; nici nu este îngăduit presbiterului să împace pe cineva la liturghia publică; aceasta este părerea tuturor”.

(52 ap.; 12, 13, 19 sin. 1 ec; 7 sin. III ec; 16 sin. IV ec; 4, 31, 95, 102 Trul.; 7 sin. VII ec; 48 Laod.; 7, 43, 44 Cartag.)

CANONUL 7 Cartagina (DEZLEGAREA CELOR CE SUNT PE MOARTE)

Episcopul Aureliu zise: „Dacă cineva fiind în primejdie de moarte ar cere să se împace cu sfintele altare, lipsind episcopul, atunci este cu drepta­te ca presbiterul să întrebe pe episcop, şi aşa, după dispoziţia acestuia, să împace pe cel ce este în pericol de moarte, această rânduială trebuie să o în­tărim prin hotărâre mântuitoare”. Toţi episcopii au răspuns: „Se hotărăşte ceea ce sfinţenia voastră crede de cuviinţă să aprobăm în chip necesar”.

(52 ap.; 11, 13 sin. ec; 6, 22 Ancira; 2 Neocez.; 43 Cartag.; 73 Vasile cel Mare; 2, 5 Grig. Nyssa)

CANONUL 8 Cartagina (CINE ÎI POATE PÂRÎ PE CLERICI?)

Numidiu, episcopul Mazulitaniei, zise: „Sunt mulţi cu vieţuire imorală, care socotesc că pot fără deosebire să pârască pe părinţi şi pe episcopi; să se primească aceştia ori nu?”. Episcopul Aureliu zise: „Aprobă oaredragostea voastră ca cei ce sunt încurcaţi în ceva ruşinos să ridice glas de acuzare împotriva părinţilor?” Ziseră toţi episcopii: „Cel ce ar cleveti să nu se primească”.

(34, 37, 74, 75 ap.; 6 sin. II ec; 8, 17, 19, 21 sin. IV ec; 8 Trul.; 14, 15, 20 Antioh.; 40 Laod.; 4 Sard.; 128, 129, 130 Cartag.; 13 sin. I-II; 9 Teofil Alex.)

CANONUL 9 Cartagina (OSÂNDA PUSA DE UN EPISCOP NU SE RIDICA DE UN ALT EPISCOP SAU PREOT)

Episcopul Augustin, reprezentantul provinciei Numidia, zise: „Veţi ţine de cuviinţă să hotărâţi că, dacă vreun episcop sau presbiter ar primi în comuniune pe cei ce după meritul vinovăţiei lor au fost scoşi din Biseri­că, acela încă se pare a fi răspunzător de aceeaşi vinovăţie; împreună cu cei ce fug de hotărârea canonică a episcopului lor propriu”. Toţi episcopii ziseră: „Se aprobă din partea tuturor”.

(11, 12, 13, 32, 33 ap.; 5 sin. I ec; 11, 13 sin. IV ec; 17 Trul.; 6, 7, 8, 11 Antioh.; 41, 42 Laod.; 13 Sard.; 23, 106 Cartag.)

CANONUL 10 Cartagina (PRESBITERII OSÂNDIŢI SĂ NU FACĂ SCHISMĂ)

Episcopul Alipiu, reprezentantul provinciei Numidia, zise: „Oare să nu se hotărască şi aceea că, dacă vreun presbiter, osândindu-se cumva de către episcopul său propriu, îndemnat fiind de trufie şi de mândrie, ar so­coti că trebuie să aducă separat lui Dumnezeu cele sfinte, ori alt altar ar socoti să ridice împotriva credinţei şi orânduielii bisericeşti, unul ca acela să nu scape nepedepsit”. Valentiu, episcopul celui dintâi scaun din provin­cia Numidiei, zise: „Cele propuse de fratele nostru Alipiu sunt necesar­mente în conglăsuire cu credinţa şi rânduiala bisericească; astfel spuneţi ce se pare dragostei voastre?”

(31 ap.; 6 sin. II ec; 3 sin. III ec; 18 sin. IV ec; 31, 34 Trul; 6 Gang.; 14 Sard.; 5 Antioh.; 11 Cartag.; 13, 14, 16 sin. I-II; 1 Vasile cel Mare)

CANONUL 11 Cartagina (APELUL PRESBITERILOR OSÂNDIŢI DE EPISCOPI)

Toţi episcopii au zis: „Dacă vreun presbiter ar fi osândit pentru purtarea lui, unul ca acesta are datoria să vestească pe episcopii din veci­nătate, ca aceştia ascultând lucrul şi prin ei să se împace cu episcopul său. Iar de nu ar face aceasta, ci ceea ce să nu fie, cu mândrie îngâmfându-se, s-ar despărţi pe sine de comuniunea cu episcopul său, şi făcând schismăîmpreună cu oarecare, ar aduce Iui Dumnezeu cele sfinte, unul ca acela să se socotească anatema şi să piardă locul său; băgându-se de seamă ca nu cumva să aibă pâră dreaptă împotriva episcopului.

(31 ap.; 5 sin. ec; 18 sin. IV ec; 31, 34 Trul.; 4, 5, 6 Antioh.; 6 Gang.; 10, 29 Cartag.; 13, 14, 15 sin. I-II)

CANONUL 12 Cartagina (EPISCOPUL SE JUDECĂ DE 12, PRESBITERUL DE 7, DIACONUL DE 4 EPISCOPI (12 EPISCOPI SĂ-ŞI ALEAGĂ))

Episcopul Felix zise: „Potrivit celor hotărâte la sinoadele din vechime, propun ca, dacă vreun episcop (ceea ce să nu se întâmple) ar cădea în vreo învinovăţire şi apar multe piedici încât nu se pot aduna mai mulţi, atunci pentru ca cel învinovăţit să nu rămână sub acuză, să se audieze de 12 epis-copi, iar presbiterul de şaseepiscopi şi de al său, şi diaconul de trei”.

(74 ap.; 5 sin. Iec; 6 sin. IIec; 9 sin. IVec; 4, 6, 14, 15, 20 Antioh.; 13,14 Sard.; 1 sin. C-pol; 14, 15, 96, 107 Cartag.)

CANONUL 13 Cartagina (ALEGEREA EPISCOPILOR)

Episcopul Aureliu zise: „Ce zice sfinţia voastră despre acestea?” Toţi episcopii au răspuns: „Trebuie să ţinem hotărârile date de noi, ca nu cumva primaţii vreunei eparhii oarecare din nechibzuinţă să rămânăneglijaţi. Deci adunându-se mulţi episcopi să hirotonească pe episcop. Iar de va fi nevoie, trei episcopi, din oricare loc ar fi, vor hirotoni pe episcopcu porunca primatului. Şi dacă vreunul s-ar împotrivi întru ceva mărtur­isirii sau iscăliturii sale, acela se va lipsi pe sine însuşi de cinste”.

(1 ap.; 4 sin. IV ec; 3 sin. VII ec; 19, 23 Antioh.; 12 Laod.; 6 Sard; 1 C-pol; 49, 50 Cartag.)

CANONUL 14 Cartagina (PREOTUL SE JUDECA DE 5 EPISCOPI, IAR DIACONUL DE 3)

Aşijderea s-a hotărât ca din Tripolitania, din cauza sărăciei provinciei, să vină un episcop în delegaţie şi ca presbiterul de acolo să se judece de 5 episcopi, diaconul de 3, precum s-a spus mai sus, fireşte sub preşedenţia episcopului lui propriu.

(74 ap.; 5 sin. ec, 6 sin. II ec; 9 sin. IV ec; 4, 6, 14, 15, 20 Antioh.; 13, 14 Sard.; 12, 15, 20, 96, 107 Cartag.)

CANONUL 15 Cartagina (PETRECERI OPRITE. JUDECATA LUMEASCĂ ŞI CEA BISERICEASCĂ. JUDECĂTORI ALEŞI)

De asemenea, s-a hotărât ca oricare dintre episcopi sau presbiteri, sau diaconi, sau clerici, împotriva căruia s-a ridicat în Biserică vreo pricină criminală ori civilă, dacă, refuzând judecătoria bisericească, ar voi să sedisculpe în faţa judecătoriilor lumeşti, chiar de s-ar pronunţa sentinţa în favoarea lui, totuşi să piardă locul său; şi aceasta Ia cele criminale, iar în cele civile, va pierde cele ce a câştigat prin proces, de va vrea să-şi ţină locul său; şi acesta încă se hotărăşte ca, dacă de la oarecari judecători bi­sericeşti s-ar face apel la alţi judecători bisericeşti cu putere mai mare, în­tru nimic să nu-i vatăme pe cei ce a căror sentinţă se anulează, dacă nu se poate dovedi că au judecat din duşmănie, sau din patimă, sau că prin vre­un dar s-au mituit; iar dacă prin învoirea părţilor se vor alege judecători, deşi ar fi mai puţini decât cei rânduiţi, să nu fie îngăduit a apela. Iar ca copiii iereilor nici să meargă la spectacole lumeşti, nici să le privească, aceasta totdeauna s-a oprit încă şi tuturor creştinilor, pentru ca să se ţină departe de acelea şi să nu meargă unde sunt (se aud) vorbe de hulă.

(74 ap.; 5 sin. 1 ec; 6 sin. II ec; 9, 17 sin. IV ec; 24, 51,56, 62 Trui; 5, 12, 14, 15 Antioh.; 54 Laod.; 3, 5, 14 Sard.; 12, 28, 61, 97, 104, 122 Cartag.; 9 sin. UI)

CANONUL 16 Cartagina (ÎNDELETNICIRI OPRITE. STAREA CIVILĂ A CITEŢILOR. VÂRSTA CANONICĂ A DIACONILOR)

Aşijderea se hotărăşte ca episcopii, presbiterii şi diaconii să nu se facă arendaşi sau administratori, nici să-şi agonisească hrana din vreun lucru ruşinos sau necinstit; căci sunt datori a avea în vedere cele scrise: „Ni­meni, ostaş fiind lui Dumnezeu, se încurcă pe sine în lucruri lumeşti”.

Apoi citeţii, ajungând la vârsta juneţii, să fie siliţi sau a se căsători, sau a face făgăduinţă de înfrânare.

Asemenea s-a hotărât ca clericul, dacă împrumută bani, să primească banii săi înapoi, iar dacă va împrumuta, sub altă formă, să primească cât a dat.

Şi diaconii să nu se hirotonească înainte de 25 ani.Dar nici citeţii să nu se închine către popor.

(5, 6, 20, 26, 44, 51, 81, 83 ap.; 17 sin. 1 ec; 3, 7, 14 sin. IV ec; 6, 9, 10, 13, 33 Trul.; 10, 14, 15 sin. VII ec; 10 Ancira; 4 Laod.; 5, 25, 126 Cartag.; 11 sin. I-II; 14, 69 Vasile cel Mare; 6 Grig. Nyssa)

CANONUL 17 Cartagina (MITROPOLIILE DIN AFRICA DE NORD)

S-a hotărât ca Mauritania Sitifensis, precum a cerut, să aibă propriul său primat, deosebit de primatul provinciei Numidia, de la care din sinod s-a despărţit. Aşadar, cu înţelegerea tuturor primaţilor din Africa şi cu a tuturor episcopilor, pentru depărtarea prea mare i s-a admis.

(6 sin. I ec; 89, 96, 127 Cartag.)

CANONUL 18 Cartagina (HIROTONIA CLERICILOR. MORŢII NU SE CUMINECĂ, NICI NU SE BOTEAZĂ. SINOADELEEXARHALE DIN AFRICA)

Aşijderea s-a hotărât ca, hirotonindu-se episcopul ori clericul, cei ce-i hirotonesc mai înainte să le pună în urechi cele hotărâte de sinoade, ca nu cumva lucrând împotriva hotărârilor sinodului să se căiască.

Tot aşa s-a hotărât să nu se dea Euharistia trupurilor celor morţi. Căci s-a scris: „Luaţi, mâncaţi”; dar trupurile morţilor nu pot nici a lua, nici a mânca, şi ca presbiterii să nu boteze din neştiinţă pe cei ce au murit deja.

Drept aceea să se întărească în acest sinod ca, potrivit celor hotărâte la Niceea, să se convoace în fiecare an pentru pricinile bisericeşti, care de multe ori se întârzie spre pieirea poporului, Ia care sinod toţi cei ce ţin primele scaune ale eparhiilor să trimită din sinoadele lor episcopi repre­zentanţi pe doi sau şi pe câţi vor alege, pentru ca sinodul întrunit să poatăavea deplină autoritate.

(37 ap.; 3, 9, 13 sin. ec; 9, 19 sin. IV ec; 8, 83 Trui; 2, 6 sin. Vil ec; 20 Antioh.; 76, 77, 95 Cartag.)

CANONUL 19 Cartagina (RÂNDUIALA JUDECĂRIIEPISCOPILOR AFRICANI)

Episcopul Aureliu zise: „Dacă vreunul dintre episcopi este pârât, acuzatorul trebuie să înainteze pâra la (episcopii) cei ce sunt în fruntea provinciei Iui şi cel ce este pârât nici de la comuniune să nu se lipsească, fără numai dacă, chemat fiind prin scrisori spre a da răspuns Ia judeţul celor aleşi a-1 judeca, nicidecum nu s-ar prezenta la ziua hotărâtă, adică întermen de o lună de la ziua în care s-ar dovedi că a primit scrisorile. Dacă ar arăta însă el oarecare pricini adevărate şi constrângătoare, care îl împiedică de a se înfăţişa spre a răspunde împotriva celor ce s-au adus contra lui drept acuze, să aibă putinţa de dezvinovăţire în cuprinsul altei luni; dar după a doua lună să nu mai fie în comuniune până ce nu se va do­vedi curat. Iar dacă nu va voi să se prezinte în faţa sinodului anual gene­ral, ca măcar acolo să se rezolve cauza lui, se va judeca că el însuşi a rostit împotriva sa hotărâre de osândire. Şi pe timpul în care este afară de co­muniune să nu se împărtăşească nici în biserica sa, nici în parohie. Dar pâ-râşul lui, dacă nicicând nu a absentat în zilele în care s-a dezbătut aface­rea, nicidecum să nu se lipsească de comuniune; dacă însă pârâşul ar lipsi ascunzându-se, atunci, reintegrându-se episcopul în comuniune, pârâşul însuşi se va lepăda de comuniune, dar aşa ca să nu i se ia lui putinţasusţinerii acuzării, de ar putea dovedi că la termen a absentat nu pentru că nu a voit, ci pentru că nu a putut să se prezinte; căci este clar că, introdusă fiind acţiunea înaintea judecăţii episcopilor, dacă pârâşul s-a prihănit, atunci nu se va primi la acuzare, decât numai dacă ar vrea să acţioneze pentru afacerea sa proprie, nicidecum însă pentru cele bisericeşti”.

(34, 37, 74 ap.; 6 sin. 11 ec; 9, 17, 19, 21 sin.lVec; 8 Trui; 14, 15, 20 Antioh.; 40Laod.; 4 Sard.; 8, 10, 11, 12, 15, 59, 104, 107, 128, 129, 130, 132 Cartag.; 13 sin. I-Il; 9 Teof. Alex.)

CANONUL 20 Cartagina (RÂNDUIALA JUDECĂRIIPRESBITERILOR, A DIACONILOR ŞI A ALTOR CLERICI)

Dacă se vor pârî presbiterii sau diaconii, completându-se mai înainte numărul legal al episcopilor aleşi, din locurile învecinate, pe care i-ar cere cei pârâţi, adică şase la cauza presbiterului şi trei la cea a diaconului, împre­ună cu aceştia si episcopul propriu al celor pârâţi va cerceta pricinile lor,păstrându-se între acuzatori şi pârâţi aceeaşi rânduiala a zilelor, a terme­nilor, a cercetărilor şi a persoAnelor; iar cauzele celorlalţi clerici le va cer­ceta şi soluţiona şi singur episcopul locului.

(14 ap.; 9 sin. IV ec; 4 Antioh.; 12, 15 Cartag.)

CANONUL 21 Cartagina (ESTE OPRITA CĂSĂTORIA CU NECREŞTINI ŞI CU ERETICI)

Aşijderea s-a hotărât ca copiii clericilor să nu se căsătorească cu păgân sau cu eretic.

(4 sin. IVec; 72 Trui.; 10, 31 Laod.)

CANONUL 22 Cartagina (CLERUL SĂ NU DEA NIMIC ÎNPROPRIETATEA NECREŞTINILOR ŞI ERETICILOR)

Episcopii sau clericii, precum s-a zis, să nu introducă acelora în pro­prietate nimic prin donaţii din bunurile lor.

(38, 40 ap.; 22 sin. IVec; 35 Trui; 25 Antioh.; 81 Cartag.)

CANONUL 23 Cartagina (EPISCOPII AFRICANI SĂ NU MEARGĂ LA ROMA DECÂT CU CĂRŢI CANONICE)

Asemenea episcopii să nu călătorească peste mare, fără numai cu hotă­rârea episcopului propriu al scaunului celui dintâi din fiecare eparhie, adică de nu va lua mai ales de la însuşi primatul ceea ce se zice scrisoare de trimitere formală sau de recomandare.

(33 ap.; 13 sin. IV ec; 11 Antioh.; 28, 89, 105 Cartag.)

CANONUL 24 Cartagina (CANONUL CĂRŢILOR SFINTEI SCRIPTURI)

Aşijderea s-a hotărât că afară de Scripturile canonice nimic să nu se citească în Biserică sub numele de dumnezeieşti Scripturi. Iar Scripturilecanonice sunt acestea: Facerea, Ieşirea, Leviticul, Numerii, A Doua Lege, Isus al lui Navi, Judecătorii, Rut, patru cărţi ale împăraţilor, două cărţi Paralipomena, Iov, Psaltirea, cinci cărţi ale lui Solomon, 12 cărţi ale pro­orocilor – Isaia, Ieremia, Iezechiel, Daniel, Tobit, Iudit, Estera, două cărţi Ezdra; ale Noului Testament: patru Evanghelii, o Carte a Faptelor Apos­tolilor, 14 epistole ale lui Pavel, două ale Apostolului Petru, trei ale Apos­tolului Ioan, una a Apostolului Iacob, una a Apostolului Iuda, o Carte a Apocalipsei lui Ioan. Iar aceasta se face cunoscut fratelui şi conliturghisi-torului nostru Bonifaciu şi celorlalţi episcopi din acele părţi, spre întări­rea canonului propus, deoarece noi de la Părinţi am primit să le citim în Biserică pe acestea.

(60, 85 ap.; 60 Laod.; Atanasie cel Mare: Despre sărbători; Grig. Teol.: Despre cărţile Sf. Scripturi; Amjilohiu: Despre aceleaşi cărţi)

CANONUL 25 Cartagina (ÎNFRÂNAREA CLERICILOR DE LA SOŢII)

Episcopul Aureliu a zis: „Prea veneraţi fraţi, deoarece s-a adus spre dezbatere chestiunea despre înfrânarea unor clerici de la soţiile lor, cu ex­cepţia citeţilor, propun ceea ce s-a întărit la diferite sinoade, ca atât ipodiaconii, care se ating de Sfintele Taine, cât şi diaconii şi presbiterii, dar şi episcopii să se înfrâneze de la soţii la timpuri anumite, ca să fie ca şi cum nu le-ar avea; ceea ce de nu vor face, se vor scoate din slujba bisericească; iar ceilalţi clerici să nu se constrângă la aceasta, decât numai la vârstă înaintată”. Sinodul întreg a zis: „Întărim cele propuse după cuviinţă desfinţenia voastră, fiind sfinte şi plăcute lui Dumnezeu”.

(5, 17, 26, 51 ap.; 3 sin. ec; 14 sin. IV ec; 5, 6, 12, 13, 30 Trul.; 18 sin. Vil ec; 19 Ancira; 1, 8 Neocez.; 4 Gang.; 3, 4, 35, 70 Cartag.; 12, 27, 88 Vasile cel Mare; 5, 13 Tini. Ale.x.)

CANONUL 26 Cartagina (NUMAI SINODUL POATE HOTĂRÎÎNSTRĂINAREA AVERII BISERICEŞTI)

Aşijderea s-a hotărât ca nimeni să nu vândă averea bisericească. Şi dacă un bun bisericesc nu ar aveavenituri şi o nevoie mare ar sili, aceasta să se arate celui ce stă în fruntea acelei eparhii şi împreună cu numărul hotărât al episcopilor să se hotărască ce este de făcut. Iar dacă ar sili o nevoie atât de mare a Bisericii, încât să nu se poată sfătui înainte de a vin­de, atunci episcopul să cheme spre mărturie măcar pe cei învecinaţi, având grijă să arate sinodului toate împrejurările întâmplate bisericii lui; ceea ce de nu va face, atunci vânzătorul se va arăta vinovat înaintea luiDumnezeu şi a sinodului şi străin de demnitatea sa proprie.

(38, 39, 40, 41, 73 ap.; 24, 26 sin. IV ec; 35, 49 Trui; 11, 12, 13 sin. VII ec; 15 Ancira; 24, 25 Antioh.; 33 Cartag.; 2 Chirii Alex.; 10 Teof. Alex.)

CANONUL 27 Cartagina (POCĂINŢA CLERULUI CĂZUT ÎN PĂCATE)

Asemenea s-a hotărât că dacă presbiterii ori diaconii s-ar dovedi vreo­dată în vreun păcat mai greu, care trebuie să-i înlăture din slujbă, să nu se pună asupra lor mâinile ca peste cei ce se pocăiesc ori ca peste laicii credincioşi; nici să nu Ii se dea voie să înainteze în treapta clerului ca celor ce s-au botezat din nou.

(25, 47, 68 ap.; 21 Trul.; 48 Cartag.; 3, 32, 51 Vasile cel Mare)

CANONUL 28 Cartagina (AUTOCEFALIA BISERICILOR DIN AFRICA)

Aşijderea s-a hotărât ca presbiterii şi diaconii şi ceilalţi clerici inferiori, în pricinile ce le au, dacă nu ar fi mulţumiţi cu judecătoriile episcopilor lor, atunci să-i asculte episcopii învecinaţi şi cele dintre dânşii le vor rezol­va episcopii cei chemaţi de dânşii, cu consimţământul episcopului propriu. Prin urmare, dacă chiar vor socoti să apeleze, să nu apeleze la judecători­ile de peste mare, ci la primaţii eparhiilor proprii, precum s-a hotărât de multe ori şi în privinţa episcopilor. Iar cei ce vor apela la judecătoriile de peste mare de nimenea să nu se primească în comuniune în Africa.

(6 sin. II ec; 9 sin. IV ec.; 4 Antioh.; 10, 11, 12, 14, 15, 20, 23, 105, 125 Cartag.)

CANONUL 29 Cartagina (CEI AFURISIŢI NU SE CUMINECĂ)

Aşijderea sinodul întreg a hotărât ca cel ce pentru lenevirea sa a fost excomunicat, sau episcopi, sau orice fel de cleric, dacă în timpul excomu­nicării sale ar îndrăzni să se împărtăşească înainte de a fi ascultat, acela să se judece, că însuşi a adus asupra sa hotărâre de condamnare.

(28 ap.; 5 sin. 1 ec; 6 sin. II ec; 29 sin. IV ec; 4, 12, 15 Antioh.; 3, 4, 5, 14 Sard.; 19, 65 Cartag.; 88 Vasile cel Mare)

CANONUL 30 Cartagina (ALEGEREA LOCULUI DE JUDECATĂ)

Aşijderea s-a hotărât ca acuzatul sau acuzatorul, dacă în locul unde este cel ce acuză, s-ar teme de vreo violenţă a mulţimii îndrăzneţe, să-şi aleagă un loc de aproape, la care nu-i va fi cu greutate să aducă martori,unde se va rezolva cauza.

(15 ap.; 15, 16 sin. ec; 5, 10, 20, 23 sin. IV ec; 17, 18 Trul.; 10, 15 sin. Vil ec; 18 Ancira; 3 Antioh.; 17 Sard.)

CANONUL 31 Cartagina (CLERICII NU SE POT ÎMPOTRIVI ÎNAINTĂRII LOR)

Tot aşa s-a hotărât ca, dacă oarecare dintre clerici şi diaconi nu s-ar supune episcopilor lor, care pentru oarecare pricini constrângătoare ale bisericilor lor ar vrea să-i înalţe la demnitatea mai mare în biserica lor, să nu mai slujească nici în treapta din care n-a vrut să iasă.

(39, 55 ap.; 8 sin. IV ec; 34 Trul.; 57 Laod.; 89 Vasile cel Mare)

CANONUL 32 Cartagina (CLERUL SĂ NU-ŞI ÎNSUŞEASCĂ AVEREA BISERICII)

Aşijderea s-a hotărât ca episcopii, presbiterii, diaconii sau oricare clerici, care n-au avut nimic, dacă promovaţi fiind, şi-ar cumpăra pe tim­pul episcopatului sau clericatului lor ţarini sau orice fel de moşii pe nu­mele lor, să se considere ca şi când şi-ar fi însuşit bunurile Domnului, dacă nu cumva, admonestaţi fiind, le-ar restitui Bisericii. Iar dacă le-arreveni ceva în proprietatea lor, mai cu seamă din dăruirea cuiva sau din moştenirea rudelor, cu aceea să facă după dorinţa lor. Dar dacă ar voi să le retragă chiar şi după ce le-au oferit (Bisericii), să se judece ca nişte ne­trebnici, fiind nevrednici de demnitatea bisericească.

(4, 38, 40, 41 ap.; 22 sin. IV ec; 23, 35 Trul.; 24, 25 Antioh.; 22, 26, 81 Cartag.; sin. 1-11)

CANONUL 33 Cartagina (PĂSTRAREA AVERII BISERICEŞTI)

Tot astfel s-a hotărât ca presbiterii să nu vândă fără ştirea episcopilor lor vreun lucru de-al Bisericii în care au fost consacraţi, de asemenea nici episcopilor nu le este îngăduit să vândă moşii ale Bisericii fără ştirea sino­dului sau a presbiterilor lor. Deci, nefiind nici o nevoie, nici episcopului nu-i este iertat să abuzeze de averea înscrisă în registrul bisericesc.

(7, 64, 70, 71 ap.; 7sin. IIec; 11 Trul.; 7, 37, 38 Land.; 51, 73, 106 Cartag.)

CANONUL 34 Cartagina (PASTILE ÎN BISERICA AFRICII)

Episcopul Epigoniu zise: „în acest scurt articol, alcătuit din cele hotă­râte la sinodul din Iponia, socotim să nu se modifice nimic, nici să se adau­ge; afară de aceea ca ziua sfintelor Paşti să se publice în timpul sinodului”.

(7, 64, 70, 71 ap.; sin. II ec; 11 Trul.; 7, 37, 38 Laod.; 51, 73, 106 Cartag.)

CANONUL 35 Cartagina (COPIII CLERICILOR)

Episcopii şi clericii să nu lase pe fiii lor a se face independenţi (sui furiş) prin emancipare, decât dacă s-ar încredinţa de moravurile şi vârsta lor; deoarece de aici înainte păcatele lor li se vor imputa numai lor înşişi.

(5, 17, 26, 51 ap.; 3 sin. ec; 14 sin. IVec; 5, 6, 12, 30 Trul.; 18 sin. VII ec; 19 Ancira; l,8Neocez..; 4, 15 Gang.; 3, 4, 25, 70 Cartag.; 12, 27, 88 Vasilc cel Mare; 5, 13 Tim. Alex.)

CANONUL 36 Cartagina (FAMILIILE CLERICILOR TREBUIE SĂ FIE CREŞTINE)

Episcopii, presbiterii şi diaconii să nu se hirotonească înainte de a face creştini ortodocşi pe toţi cei din casele lor.

(58, 80 ap.; 19 Trul.; 11 Sard.; 121, 123 Cartag.)

CANONUL 37 Cartagina (SFÂNTA JERTFĂ, VINUL LITURGIC, PRINOASE)

La cele sfinte nimic mai mult să nu se aducă decât trupul şi sângele Domnului, precum şi însuşi Domnul a predanisit, adică pâine şi vin ames­tecat cu apă. Iar pârga, sau de miere, sau de lapte, să se aducă, precum se obişnuieşte, într-o zi anumită spre taina pruncilor; şi deşi se aduc mai ales în altar, totuşi să aibă binecuvântarea lor proprie deosebită, pentru ca să se deosebească de Taina Trupului şi Sângelui Domnului. Dar nimic mai mult să nu se aducă din pârgă decât cea din struguri şi din grâu.

(3, 4 ap.; 28, 32, 57, 99 Trul.)

CANONUL 38 Cartagina (CERCETAREA DE CĂTRE CLERICI ŞI CĂLUGĂRI A FEMEILOR CARE TRĂIESC ÎN ÎNFRÂNARE)

Clericii sau cei ce se înfrânează să nu intre la văduve sau la fecioare, decât numai cu îngăduinţa şi învoirea episcopului lor sau a presbiterilor; dar şi aceasta să n-o facă singuri, ci cu clerici colegi sau cu aceia cu care episcopul sau presbiterii singuri au intrare la acest fel de femei, sau unde se află de faţă clerici sau oricare creştini cinstiţi.

(3, 16 sin. IV ec; 4, 46, 47 Trul; 18, 20, 22 sin. VII ec.)

CANONUL 39 Cartagina (TITLUL IERARHULUI ÎNTÂISTĂTĂTOR)

Episcopul scaunului celui dintâi să nu se numească exarhul iereilor sau iereul cel mai înalt, sau ceva de acest fel, ci numai episcop al scaunului celui dintâi.

(34 ap.; 9 sin. IV ec; 6 Sard.)

CANONUL 40 Cartagina (CLERICII SĂ NU INTRE ÎN CÂRCIUMĂ)

Clericii să nu intre în cârciumă pentru ca să mănânce sau să bea, decât numai dacă nevoia străinătăţii i-ar sili.

(54ap.;9Trul.;24Laod.)

CANONUL 41 Cartagina (CEI CE SLUJESC SFÂNTA LITURGHIE SĂ AJUNEZE)

Sfintele altarului să nu se săvârşească decât numai de persoAne care au ajunat, exceptându-se o singură zi la an, întru care se săvârşeşte Cina Domnului. Dar dacă, săvârşindu-se oarecari spre vreme de seară sau din­tre episcopi sau dintre ceilalţi, s-ar face pomenire pentru cei răposaţi, aceasta să se îndeplinească numai cu rugăciuni, dacă cei ce fac aceasta se vor afla prânziţi.

(69 ap.; 29 Trul.; 50 Laod.; 1 Antioh.; 47 Cartag.; 16 Tim. Alex.)

CANONUL 42 Cartagina (AGAPE ŞI OSPEŢE SĂ NU SE FACĂ ÎN BISERICI)

Episcopii sau clericii să nu ospăteze în biserică decât numai dacă din întâmplare, din nevoia străinătăţii, fiind în trecere, ar poposi acolo; încă şi poporul să se oprească pe cât se poate de la astfel de ospeţe.

(73 ap.; 74, 76, 97 Trul.; 11 Gang.; 27, 28 Laod.)

CANONUL 43 Cartagina (POCĂINŢA. (DEZLEGAREA CELOR CE SE POCĂIESC))

Celor ce se pocăiesc să li se hotărască timpul de penitenţă cu judecata episcopilor, după deosebirea păcatelor; iar presbiterul să nu dea absolu-ţie celui ce se pocăieste fără ştirea episcopului, decât numai în lipsa epis­copului, din nevoie constrângătoare; dar dacă vreodată delictul celui ce se pocăieste este public şi divulgat, zguduind Biserica întreagă, apoi asupra aceluia înaintea tindei să se pună mâna.

(52 ap.; 11, 13 sin. ec; 102 Trui; 6, 22 Ancira; 2 Neocez.; 6, 7 Cartag.; 73 Vasile cel Mare; 2, 5 Grig. Nyssa)

CANONUL 44 Cartagina (CEATA FECIOARELOR ÎNCHINATE BISERICII)

Fecioarele afierosite, când se despart de părinţi, de care erau ocrotite, să se încredinţeze femeilor celor mai cinstite, cu îngrijirea episcopului, ori în lipsa acestuia cn cea a presbiterului, sau împreună locuind, unele pe al­tele să se supravegheze, ca nu cumva, rătăcind în toate părţile, să vatăme renumele Bisericii.

(16 sin. IV ec; 46 Trul; 6, 126 Cartag.; 18 Vasile cel Mare)

CANONUL 45 Cartagina (BOTEZUL BOLNAVILOR. PRIMIREA CELOR CE SE POCĂIESC)

Bolnavii care nu pot răspunde pentru sineşi să se boteze atunci când prin voinţa lor vor exprima mărturie despre dânşii cu pericolul lor însuşi.

Harul şi împăcarea cu Biserica să nu se denege actorilor şi mimilor şi celorlalte persoAne de acest fel sau apostaţilor care se pocăiesc şi se con­vertesc la Dumnezeu.

(46 , 47, 49, 50, 52, 61, 75, 80 ap.; 2,9, 11, 12 sin. 1 ec; 24, 51, 95, 102 Trui.; 8 sin. VII ec; 2, 3, 12, 17, 47, 75 Laod.; 12 Neocez.; 63 Cartag.; 17 sin. III; 1, 5, 89 Vasile cel Mare; 4, 5 Chirii Alex.; 1, 4 Grig. Nyssa)

CANONUL 46 Cartagina (CINSTIREA SFINŢILOR)

Să fie iertat a se citi încă şi patimile martirilor, când se săvârşesc zilele lor de pomenire de peste an.

(60 ap.; 63 Trui.; 103 Cartag.; Atanasie cel Mare: Despre sărbători)

CANONUL 47 Cartagina (BOTEZUL DONATIŞTILOR. AJUNAREA CELOR CARE SLUJESC SFÂNTA LITURGHIE)

S-a hotărât ca să întrebăm pe fraţii şi împreună iereii noştri Siricu şi Simplician numai despre pruncii botezaţi de donatişti, ca nu cumva îm­prejurarea aceasta, ceea ce ei nu au făcut din voia lor proprie, prin rătăcirea părinţilor, să-i împiedice să nu se poată înainta la slujirea sfân­tului altar când se vor întoarce la Biserica lui Dumnezeu cu intenţia de a se mântui. Şi începând să rostească acestea, Onomat şi Urban, episcopii provinciei Mauritania Sitifensis, au zis: „încă demult, când am fost trimişi la sfinţia voastră, noi am venit să arătăm cele scrise în privinţa împre­jurării că nu am aşteptat să vină fraţii noştri delegaţi ai Numidiei; dar cum de atunci n-au trecut puţine zile, iar cei ce au fost aşteptaţi n-au sosit încă nicidecum, noi nu putem mai departe trece cu vederea cele cu care am fostînsărcinaţi de episcopii noştri colegi şi din cauza aceasta, fraţilor, primiţi cu inimă bună propunerea noastră: despre credinţă am auzit şi din expunerea de la Niceea – în privinţa sfintelor, care se săvârşesc după prânz, corect este să se aducă de cei ce au ajunat, precum este cuviincios, şi atunci s-a întărit.

(29 Trul.; 3 Ancira; 1, 41, 57, 66, 67, 68, 69, 91, 92, 93, 94, 99, 117, 118, 119, 124 Cartag.; 1 Vasile cel Mare)

CANONUL 48 Cartagina (NU SE ÎNGĂDUIE BOTEZAREA ŞI HIROTONIREA DIN NOU, NICI MUTAREA EPISCOPILOR)

Referitor la însărcinarea ce ni s-a dat nouă la timpul său, raportăm şi cele ce s-au hotărât la sinodul din Capua, că nu se permite a se face bo­tezări din nou, sau hirotoniri din nou, sau transferări de episcopi. Totuşi, Cresconiu, episcopul ţinutului Recensa, desconsiderând poporul său, a năvălit asupra bisericii din Tubina şi, potrivit hotărârilor, de mai multe ori fiind făcut atent să părăsească acea biserică în care a intrat, totuşi până astăzi n-a vrut să o părăsească. Despre cele ce vi le-am comunicat acum am auzit că sunt adevărate; şi ne rugăm, potrivit celor ce ni s-au în­credinţat, să hotărâţi, deoarece nevoia ne sileşte la acest lucru, a ni se da libertatea ca să putem să ne adresăm căpeteniei provinciei împotriva ace­luia potrivit dispoziţiilor împăraţilor preaslăviţi, pentru ca cei ce nu au voit a se supune blândei admonestări a sfinţiei voastre şi să îndrepte cele ce nu sunt iertate, îndată să se oprească prin autoritatea stăpânirii lu­meşti. Episcopul Aureliu a zis: „După ce s-a observat rânduiala dispozi­ţiilor (din fiinţă şi) după ce Cresconiu, deşi rugat fiind foarte mult de dragostea noastră să renunţe, dar el totuşi a refuzat, să se considere ca fi­ind afară de competenţa sinodului, fiindcă în urma dispreţului şi încăpă­ţânaţii sale a ajuns în puterea stăpânirii lumeşti”. Episcopii Onorat şi Urban ziseră: „De toţi se hotărăşte aceasta?” Toţi episcopii au răspuns: „Cu dreptate este, se aprobă”.

(14, 47, 68 ap.; 5 Antioh.; 9 sin. 1-11)

CANONUL 49 Cartagina (ALEGEREA EPISCOPILOR)

Episcopii Onorat şi Urban au zis: „încă şi aceea ni s-a încredinţat că, deoarece doi episcopi învecinaţi din Numidia au îndrăznit să hirotonească un iereu, să hotărâţi a nu se mai face hirotonii de episcopi decât numai de către doisprezece”. Episcopul Aureliu a zis: „Să se păstreze rânduiala cea veche ca nu mai puţin decât trei dintre episcopii orânduiţi să fie de ajunspentru hirotonia episcopilor; căci de pildă în Tripolis sau în Arzua po­poarele barbare sunt foarte aproape; apoi, după cum ştiţi, în Tripolis sunt de tot numai cinci episcopi, şi este cu putinţă ca doi din numărul lor să fieadeseori reţinuţi de vreo necesitate. Căci este dificil ca dintr-un număr oricât de mare toţi să poată fi prezenţi; şi aceasta nu trebuie să fie piedică pentru folosul Bisericii; căci şi în această biserică, în care sfinţiile voastre aţi binevoit a vă întruni, adeseori şi aproape în fiecare duminică avem de cei ce se hirotonesc. Deci pot eu oare să convoc deseori doisprezece sau zece sau nu mult mai puţini episcopi? Pe doi însă din cei din apropiere îmi este uşor smereniei mele să-i întrunesc laolaltă. Din cauza aceasta dragos­tea voastră vede împreună cu mine că acest lucru, că hirotonia să se facă de doisprezece episcopi, nu se poate observa”.

(4 sin. Iec; 3 sin. VIIec; 19, 23 Antioh.; 12 Laod.; 6 Sard.; 13, 15 Cartag.)

CANONUL 50 Cartagina (ALEGEREA EPISCOPILOR)

Dar trebuie să se hotărască şi că atunci când ne întrunim pentru alegerea unui episcop şi s-ar ivi vreo obiecţiune după ce noi am tratat cele de cuviinţă, ar fi lucru prea îndrăzneţ să se găsească numai trei pentru justificarea celui ce este a se hirotoni (episcop), ci numărului arătat mai înainte să se adauge încă unul sau doi, şi din poporul acela, pentru care este a se hirotoni episcop, întâi să se cerceteze acele persoAne care ridică obiecţiune; după aceea încă şi cele relevate împotriva candidatului să se conexeze la cercetare şi dacă el se va dovedi curat în faţa poporului, atunci să se hirotonească. Dacă sfinţiile voastre primesc această propunere, să se aprobe prin hotărâre unanimă avredniciei voastre”. Toţi episcopii au răspuns: „Se aprobă întru toate”.

(46 sin. I ec; 3 sin. VII ec; 19, 23 Antioh.; 12, 13 Laod.; 6 Sard.; 13, 49, 55 Cartag.)

CANONUL 51 Cartagina (PASTILE ÎN BISERICA AFRICII)

Episcopii Onorat şi Urban au zis: „Deoarece trebuie să facem conexi­unea tuturor chestiunilor care ni s-au încredinţat, propunem încă şi cele cu care am fost însărcinaţi în privinţa zilei Paştilor, ca după obiceipregătirile totdeauna să Ie facem prin Biserica Cartaginei, şi nu cu timp scurt înainte de acea zi”. Episcopul Aureliu a zis: „După cum ne amintim încă de mult am făcut cunoscut că în fiecare an avem să ne întrunim spre a ne sfătui şi dacă se pare sfinţiilor voastre când vom fi adunaţi împreună, atunci să se publice ziua sfintelor Paşti prin delegaţii care se vor afla în sinod”. Episcopii Onorat şi Urban grăiră: „Acum rugăm adunarea aceas­ta să binevoiasca a încunoştiinţa prin scrisori eparhiile noastre despreaceasta”. Episcopul Aureliu a zis: „Aşa trebuie să se facă”.

(7, 62, 70, 71 ap.; sin. 11 ec; 11 Trul.; 7, 37, 38 Laod.; 54, 73, 106 Cartag.)

CANONUL 52 Cartagina (MITROPOLIŢII SĂ CERCETEZE EPARHIILE)

Episcopii Onorat si Urban ziseră: „Verbal am fost însărcinaţi şi ca să vă rugăm să ţineţi seama şi de cele hotărâte de sinodul de la Iponia, după care hotărâri fiecare eparhie trebuie să se cerceteze pe timpul sinodului, şi să ţineţi seama de împrejurare că în acest an şi în cel trecut aţi întrelă-sat de a cerceta după regulă Mauritania. Episcopul Aureliu zise: „Atunci nu am hotărât nimic în privinţa provinciei Mauritania, deoarece este situ­ată la extremitatea Africii şi este aproape de barbari; Dumnezeu însă să ne ajute ca să putem îndeplini acest lucru cu prisosinţă, fără de a făgădui să-1 îndeplinim, şi să venim în provincia voastră. Dar, fraţilor, să vă gân­diţi că dacă motive raţionale cer aceasta, apoi şi fraţii din Tripolitania şi Arzuitania ar putea cere acelaşi lucru în privinţa lor”.

(58 ap.; 19 Trul.; 11 Sard.; 19 Laod.; 71, 121, 123 Cartag.)

CANONUL 53 Cartagina (CUM IAU FIINŢĂ EPARHIILE NOI. RAPORT CU PUTEREA DE STAT)

Episcopul Epigoniu zise: „La multe sinoade s-a hotărât cu sfinţită adunare că poporul, care depinde în parohii de episcop şi care niciodată n-a avut episcop propriu, să nu-şi ia îndreptători deosebiţi, adică epis­copi, fără numai cu consimţământul episcopului de care ţin dintru început; deoarece însă unii episcopi, fiind cuprinşi de oarecare volnicie, se înstrăinează de comuniunea fraţilor, şi când se osândesc se justifică că precum că stăpânirea le este întemeiată pe oarecare putere veche abso­lută asupra acelor locuri; dar şi mulţi dintre presbiteri îngâmfaţi şi ne­buni îşi ridică cerbicia împotriva episcopilor proprii, întărind poporul cu ospeţe şi cu sfătuiri răuvoitoare, ca cu necuvenită bunăvoinţă să-i pună pe dânşii loruşi îndreptători; şi mai ales faţă de înţelepciunea ta suntem îndatoraţi, fratele nostru preacredincios Aureliu, căci de multe ori, nead-miţând acest fel de încercări, le-ai împiedicat. Ţinând seama deci de aplecările răutăcioase şi de sfaturile imorale ale celor de acest fel, eu propun ca poporul care a fost supus unui episcop vechi dintr-o parohie anumită şi care niciodată n-a avut episcopul său propriu să nu poată pri­mi conducători separaţi. Deci dacă Preasfinţitul Sinod întreg este de acord cu cele propuse de mine, să aprobe”. Episcopul Aureliu zise: „Eu nu sunt împotriva celor urmărite de fratele şi împreună episcopul nostru, ci mărturisesc că am făcut şi voi face aceasta, fireşte faţă de cei ce sunt de asemenea părere nu numai în Biserica Cartaginei, ci în întreaga comuni­tate ierarhicească. Dar sunt mulţi care, înţelegându-se cu poporul lor şi precum se spune îi seduc, gâdilând urechile lor şi înşelând de partea lor oameni cu viaţă osândită; ba chiar îngâmfându-sc şi dezbinându-se de această comunitate a noastră, aceştia, deşi au fost chemaţi de mai multe ori să vină la sinod, totuşi răzimându-se pe poporul lor propriu, au refu­zat fiindcă le era frică nu cumva să se descopere delictele lor. Eu zic deci: dacă vi se pare că trebuie să luptăm în tot chipul ca aceştia nu numai să nu-şi păstreze aceste ţinuturi, ci nici bisericile lor, care în chip regretabil au ajuns în mâna lor şi ca să se lepede cu puterea statului în chip sigur şi să fie înlăturaţi de însuşi scaunul primaţilor. Căci trebuie ca cei ce sunt devotaţi tuturor fraţilor şi sinodului întreg nu numai să-şi păstreze după dreptate scaunul lor propriu, ci să obţină şi ţinuturile de acest fel, iar cei ce se socotesc a se apăra cu poporul lor şi dispreţuiesc dragostea frăţească nu numai să piardă acele ţinuturi, ci chiar, precum am zis, să li se ia şi lo­curile lor prin puterea dregătorilor, ca unora care sunt răzvrătiţi”. Epis­copii Onorat şi Urban ziseră: „înalta înţelepciune a sfinţiei voastre s-a întipărit în mintea tuturora şi socotim că trebuie să aprobăm propunerea voastră cu votul tuturora”. Toţi episcopii ziseră: „Se aprobă, se aprobă”.

(31, 34 ap.; 8 sin. ec; 6 sin II ec; 3, 8 sin. III ec; 17, 18 sin. IV ec; 25, 31, 34, 38 Trul.; 13 Ancira; 14 Neocez.; 6 Gang.; 5, 8, 10 Antioh.; 57 Laod.; 6, 14 Sard.; 10, 11, 56 Cartag.; 13, 14, 15 sin. 1-11)

CANONUL 54 Cartagina (AUTONOMIA EPARHIALĂ. CLERICII STRĂINI)

Episcopul Grigoriu zise: „La multe sinoade s-a hotărât şi acum chiar prin înţelepciunea voastră, preafericiţi fraţi, s-a aprobat ca nici un episcop să nu-şi însuşească pe un cleric străin, fără de hotărârea episcopului său de mai înainte. Dar menţionez că Iulian s-a comportat cu ingratitudine faţă de atâtea binefaceri ale lui Dumnezeu îngrămădite asupra lui prin smere­nia mea, şi aşa de nechibzuit şi de îndrăzneţ s-a purtat, încât pe unul pe care l-am botezat în vârsta copilăriei, şi care recomandat fiind mie din cauza sărăciei lui mari, şi pe care eu l-am nutrit şi l-am crescut în curs de mulţi ani, şi care, precum zisei, a fost botezat în biserica mea de mâna sme­reniei mele şi a fost scos Ia iveală fiind făcut citeţ în parohia Mapalitaniei şi a citit acolo timp de doi ani, pe acesta, nu ştiu prin ce fel de dispreţuire a smereniei mele, 1-a răpit acest Iulian, şi zicând că este cetăţean al localităţiiBazaritania, care-i aparţine lui, încă şi dispune de el împotriva învoirii mele, ba chiar 1-a hirotonit întru diacon. Dacă este îngăduită aceasta, să ni se recunoască şi nouă astfel de posibilităţi, preafericiţi fraţi; iar de nu, apoi să se interzică astfel de neruşinare, pentru ca fapta lui Iulian să nu seamestece în cele ale altora”. Episcopul Numidiu zise: „Dacă se va vădi că Iulian a făcut aceasta fără să fi întrebat şi fără să fi rugat pe vrednicia ta, cu toţii socotim că fără dreptate şi cu nevrednicie s-a făcut acest lucru. Drept aceea, dacă acel Iulian nu-şi va îndrepta greşeala sa şi nu va restitui poporului vostru, pe lângă satisfacţie, pe acel cleric pe care a îndrăznit să-1 hirotonească, procedând împotriva hotărârilor sinodului, şi s-a dezbinat de noi, îşi atrage asupra sa osânda îndărătniciei sale”. Episcopul Epigoniu zise: „Fratele şi împreună liturghisitorul nostru Victor, cel după vârstă părinte şi după instruire cel mai vechi bărbat onorabil, doreşte ca această cerere generală să se execute în toate privinţele”.

(15, 35 ap.; 15, 16 sin. ec; 5, 10, 20, 23 sin. IV ec; 17, 18 Trul.; 3 Antioh.; 15, 16 Sard.; 50, 90 Cartag.)

CANONUL 55 Cartagina (PRIVILEGIUL EPISCOPULUI DIN CARTAGINA)

Episcopul Aureliu zise: „Fraţilor, ascultaţi cuvântul meu. De multe ori s-a întâmplat că clericii, dacă aveau nevoie, cereau de la mine diaconi, saupresbiteri, sau episcopi; şi eu, aducându-mi aminte de cele hotărâte, urmez acestora, aşa că mă înţeleg cu episcopul acelui cleric care este cerut şi-i arăt acelui episcop că clericul său a fost cerut dintr-o biserică oare­care. Şi iată că până acum într-adevăr nimeni nu s-a opus; dar ca nici în viitor să nu se întâmple aceasta, adică să nu ni se opună cei de la care voi cere acel lucru, deoarece ştiţi că eu mă îngrijesc de multe biserici si hiro­tonii, când mă înţeleg cu vreunul dintre ei împreună iereii cu doi sau trei martori din colegiul vostru clerical, şi dacă se găseşte că respectivul este evlavios, cu dreptate este ca dragostea voastră să judece ce să facă în acelcaz; căci eu, precum ştiţi, fraţilor, după voia lui Dumnezeu, mă îngrijesc de multe biserici”. Episcopul Numidiu zise: „Scaunul acesta totdeauna aavut puterea ca de unde vrea şi în numele oricărui i se adresează să hiro­tonească episcopi după dorinţa fiecărei biserici”. Episcopul Epigoniu zise: „Bunăvoinţa ta moderează puterea, căci tu, frate, îndrăzneşti mai puţin decât ai putea, prin ceea ce tuturor te arăţi bun şi iubitor de oa­meni; dar aceasta depinde de judecata ta, să ţii seama de persoana fiecă­rui episcop; şi dacă crezi de cuviinţă, la prima şi singura întâlnire să aperi puterea acestui scaun, deoarece eşti nevoit să primeşti toate bisericile. Drept aceea, noi nu-ţi dăm ţie puterea, ci o confirmăm cu învoirea ta, ca totdeauna şi unde crezi de cuviinţă să posezi pe acela să fie sub jurisdicţia ta acela pe care-1 voieşti şi să prohiriseşti înaintestătător pentru biserici, şi pe ceilalţi solicitatori”. Episcopul Postumetian zise: „Dar dacă cineva ar avea numai un singur presbiter, oare şi acela unul trebuie să i se ia?” Epis­copul Aurelian zise: „Un episcop poate hirotoni mulţi presbiteri cu voia lui Dumnezeu, dar mai greu se găseşte un presbiter destoinic pentru episcopie; drept aceea, de s-ar afla cineva având un singur presbiter şi acela fiind des­toinic pentru episcopie, este dator a-1 da şi pe acela unul spre hirotonie”. Episcopul Postumetian zise: „Dar dacă alt episcop ar avea mulţime de cle­rici; este datoare acea mulţime să-mi fie întru ajutor”. Episcopul Aureliu zise: „Fireşte, precum tu ai venit întru ajutor altei biserici, este constrâns şi cel care are mai mulţi clerici să-ţi dea unul dintr-înşii spre hirotonie”.

(15, 16 ap.; 5, 10, 20, 23 sin. IV ec; 17, 18 TruL; 3 Antioh.; 15, 16 Sard.; 54, 90 Cartag.)

CANONUL 56 Cartagina (ÎNTINDEREA ŞI GRANIŢELE EPARHIILOR)

Episcopul Onorat şi Urban ziseră: „Am auzit hotărârea ca parohiile să nu fie învrednicite a primi episcopi decât numai cu învoirea aceluia cărora le sunt subordonate; dar în părţile noastre, unii episcopi, hirotoniţi pentru anumite parohii cu învoirea episcopului care deţine din vechime acele ţin­uturi, pretind pentru sine încă şi altele. Aceasta trebuie să se împiedice şi să înceteze în viitor, cu hotărârea dragostei voastre”. Episcopul Epigoniuzise: „Fiecărui episcop i s-a păstrat ceea ce i se cuvine, pentru ca din com­plexul parohiilor nici o localitate să nu se rupă spre a obţine episcopul săupropriu, decât numai cu învoirea celui ce deţine stăpânire asupra acelei lo­calităţi; iar dacă acesta se învoieşte ca acel ţinut cedat să obţină episcoppropriu, cel numit să nu-şi extindă puterea asupra altor ţinuturi, deoarece numai acel ţinut singur, care a fost luat din corpul tuturor, a fost învred­nicit să primească cinstea de episcopie proprie”. Episcopul Aureliu zise: „Nu mă îndoiesc că cu dragostea voastră a tuturor se va hotărî ca episco­pul numit într-un ţinut cu învoirea episcopului de mai înainte să deţină numai poporul pentru care a fost hirotonit. Deci fiindcă socotesc că toate s-au dezbătut şi dacă toate concordă cu socotinţa voastră, aprobaţi-le pe toate cu votul vostru”. Toţi episcopii ziseră: „Toţi le aprobăm şi le întărim prin iscălitura noastră”; şi au iscălit. Aureliu, episcopul Bisericii Cartagi­nei, consimţind cu hotărârea prezentă şi citind-o, am iscălit-o. Aşijderea şi ceilalţi episcopi au iscălit-o.

(31, 34 ap.; 8 sin. I ec; 6 sin. II ec; 3, 8 sin. III ec; 1, 18 sin. IV ec; 25, 31, 34, 38 Trul; 13 Ancira; 14 Neocez.; 6 Gang.; 5, 8, 10 Antioh.; 57 Laod.; 6, 14 Sard.; 10, 11, 53, 98 Cartag.; 13, 14, 15 sin. I-II)

CANONUL 57 Cartagina (BOTEZUL DONATIŞTILOR)

Deoarece s-a hotărât în sinodul de mai înainte, îmi amintesc în armonie cu voi că copiii cei mici botezaţi de donatişti, care încă nu au pututcunoaşte pierzarea rătăcirii lor, după ce vor ajunge la vârsta capabilă de raţionare, cunoscând adevărul, şi urând răutatea donatiştilor acelora faţăde catoliceasca Biserică a Iui Dumnezeu, care s-a răspândit în toată lumea, unii ca aceştia să se primească după rânduiala veche prin punerea mâi­nilor, şi nu trebuie să se oprească sub cuvânt de rătăcire de la starea cleru­lui, când venind la credinţă Biserica cea adevărată au considerat-o a lor proprie şi într-însa crezând în Hristos, au primit Sfintele Taine ale Trei­mii, despre care este învederat că toate sunt adevărate şi sfinte şi divine, şi întru acestea este toată nădejdea sufletului. Şi cu toate că mai ales îndrăz­neala precedentă a ereticilor se obrăzniceşte a predanisi unele lucruri potrivnice sub numele adevărului, acestea fiindcă sunt simple, precum învaţă Apostol zicând: „Un Dumnezeu, o credinţă, un botez” (Efeseni 4, 5); şi ceea ce se cuvine să se dea o dată nu este îngăduit să se repete; după ce se va anatematiza numele rătăcirii, să se primească prin punerea mâinii în Bise­rica cea una, care, precum s-a zis, este porumbiţă şi singură Maică a creş­tinilor, întru care se primesc toate tainele spre mântuirea veşnică şi viu făcătoare, care celor ce rămân în eres le aduc mare pedeapsă de osândă, căci ceea ce le-ar fi fost lor mai luminător în adevăr spre a dobândi viaţa cea veşnică acea rătăcire li se face lor mai întunecat şi de mai mare osân­dă; de care unii au fugit şi cunoscând cele adevărate ale Maicii Bisericii ca-toliceşti, toate acele Sfinte Taine cu iubirea adevărului le-au crezut şi le-au primit. Deci unora ca acestora, când cercarea îi va arăta cu viaţă bună, fără îndoială şi clerul li se va da cu tărie spre slujba celor sfinte; şi mai ales întru atâta nevoie fiind lucrurile, nimenea nu este, care nu le-ar îngădui aceasta. Iar dacă oarecare clerici de aceeaşi credinţă, cu mulţimea şi cu demnităţile lor ar dori să se întoarcă la noi, care însă din iubirea cinstei sunt aplecaţi spre viaţa trecătoare şi îi reţine de la mântuire, judecăm ca aceasta dimpotrivă se cade a se lăsa la chibzuinţă mai mare, hotărând fra­ţii mai înainte menţionaţi ca să se cerceteze cele relevate de noi cu sfatul lor cel mai înţelept, şi noi ne vom învrednici să întărim ceea ce trebuie să se reglementeze din partea noastră în privinţa acestei chestiuni. Iar în ceea ce priveşte numai pe cei botezaţi în pruncie, ne îndestulăm ca de le va plăcea lor să consimtă cu hotărârea noastră de a se hirotoni aceştia. Aşadar, toate cele ce le-am cules mai înainte de la preasfinţiţii episcopi, preasfinţiilevoastre să Ie întărească împreună cu mine ca să fie desăvârşite”.

(46, 47, 68 ap.; 8 sin. ec; 7 sin. II ec; 95 Trul; 47, 66, 67, 68, 69, 91, 92, 93, 94, 99, 117, 118, 119, 124 Cartag.)

CANONUL 58 Cartagina (DĂRÂMAREA IDOLILOR.. BISERICA ŞI STATUL)

Se cuvine a se cere de la preacredincioşii împăraţi ca să poruncească a se distruge cu totul rămăşiţele idolilor din Africa întreagă; fiindcă în multe locuri de lângă mare şi de pe la diferite moşii sporeşte încă nedrep­tatea acelei rătăciri; să poruncească a se distruge atât acestea, cât şi tem­plele lor de pe ţarini şi din locuri ascunse, fără de vreo podoabă aflându-se, cu tot chipul să se poruncească a se strica.

(84 Cartag.)

CANONUL 59 Cartagina (JUDECATA BISERICEASCĂ PENTRU MIRENI. BISERICA ŞI STATUL)

Trebuie însă a cere de la împăraţi ca să binevoiască a hotărî că, dacă oarecare ar voi să rezolve în biserică orice fel de pricină potrivit dreptului apostolesc existent în biserici şi hotărârea clericilor nu i-ar plăcea unei părţi, să nu fie iertat a chema la judecătorie lumească pentru mărturie pe acel cleric, care mai înainte a cercetat acelaşi lucru, ori s-a întâmplat a fi de faţă la cercetare; şi ca nimeni care este înrudit cu o persoană bis­ericească să nu se cheme la judecată lumească spre a fi dator a mărturisi.

(74, 75 ap.; 9 sin. IV ec; 131 Cartag.)

CANONUL 60 Cartagina (CREŞTINII ŞI OSPEŢELE NECREŞTINILOR. BISERICA ŞI STATUL)

Mai departe, deoarece în multe locuri, împotriva poruncilor dumneze­ieşti, se ţin ospeţe, introduse de rătăcirea păgână, aşa încât pe ascuns şi creştinii se adună cu păgânii la ţinerea acelora, trebuie să se mai ceară de Ia împăraţii creştini ca să poruncească a se opri unele ca acestea atât din ce­tăţi, cât şi de pe moşii; cu deosebire să se ceară, din cauză că unii chiar şi la sărbătorile de naştere ale fericiţilor mucenici nu se înspăimântă a săvârşi astfel de păcate, în unele cetăţi, chiar şi în locurile sfinte; în care zile se săvârşesc – ruşine este chiar a o spune – dansuri murdare prin ţarini şi pe străzi, aşa că năpustesc cu obrăznicii lascive asupra cinstei mamelor de fa­milii şi asupra pudoarei altor nenumărate femei, care vin cu evlavie la sfân­ta zi, încât mai că fug şi de apropierea însăşi a sfintei credinţe.

(24, 51, 62, 65 TruL; 54 Laod.; 15, 45, 63 Cartag.)

CANONUL 61 Cartagina (ZILELE DE (SPECTACOLE) PETRECERI. BISERICA Şl STATUL)

Apoi trebuie să se mai ceară de la împăraţi şi ca spectacolele jocurilor teatraliceşti să se oprească duminica şi în celelalte zile luminate ale cre­dinţei creştinilor; mai ales că în cele opt zile ale Sfintelor Paşti mulţimile se adună mai mult Ia hipodrom decât la Biserică; trebuie să se mute zilele rânduite pentru acestea, când s-ar nimeri să cadă în zilele de sărbători ale creştinilor, şi nimenea dintre creştini nu trebuie să fie constrâns a partici­pa Ia aceste spectacole.

(9 ap.; 24, 66 TruL; 2 Antioh.)

CANONUL 62 Cartagina (CLERICII OSÂNDIŢI DE BISERICĂ. BISERICA ŞI STATUL)

Să se mai ceară de la împărat şi ca să binevoiască a ordona să nu se permită ca clericul, fie de orice demnitate, condamnat prin sentinţa epis-copilor pentru orice fel de vină, să se absolve el nici de biserica al căreia a fost, nici de orice fel de alt om; punându-se pentru aceasta pedeapsă de amendă în bani şi de pierderea demnităţii, aşa ca să poruncească să nu-i justifice nici vârsta şi nici genul.

(52 ap.; 24, 51 TruL; 45 Cartag.)

CANONUL 63 Cartagina (ARTIŞTII CREŞTINI. BISERICA ŞI STATUL)

Trebuie să se mai ceară de la împăraţi şi ca, dacă cineva de la orice fel de îndeletnicire distractivă ar voi să vină către harul creştinismului şi să rămână liber de acele întinăciuni, să nu fie iertat nimănui a îndemna şi a sili pe unul ca acesta iarăşi la acele îndeletniciri.

(52 ap.; 24, 51 TruL; 45 Cartag.)

CANONUL 64 Cartagina (LIBERTATEA (ROBILOR) SCLAVILOR. BISERICA ŞI STATUL)

„În ceea ce priveşte publicarea în Biserică a liberării sclavilor, dacă se va vedea că iereii noştri colegi fac aceasta în Italia, atunci este evident că şi noi cu încredere vom urma felului lor de procedare, dându-se libertate arătat, după ce se va trimite locţiitor ca să se poată săvârşi toate cele vrednice de credinţă pentru starea bisericească şi pentru mântuirea su­fletelor şi noi le vom primi cu laudă înaintea Domnului. Spuneţi dacă sfinţia voastră le aprobă pe toate acestea, ca să arăt că propunerea mea se întăreşte de către voi şi că voi cu sinceritate şi cu plăcere veţi primi aces­tea pe lângă consensul nostru al tuturor”. Zis-au toţi episcopii: „Toţi aprobăm cele propuse şi cele întelepţeşte expuse de sfinţenia ta trebuie să se îndeplinească”.

(82 ap.; 4 sin. IV ec; 85 TruL; 3 Gang.; 82 Cartag.)

CANONUL 65 Cartagina (EPISCOPUL OSÂNDIT. OSÂNDĂ PUSA PE UN EPISCOP)

Episcopul Aureliu zise: „Dar dacă şi în privinţa lui Ecytiu, care mai demult a fost osândit prin sentinţa episcopilor după cum însuşi a meritat,socotesc că afacerea lui nu trebuie scăpată din vedere de către delegaţia noastră, că dacă s-ar întâmpla să se găsească în acele părţi, atunci fratelenostru să poarte grijă de ordinea bisericească precum trebuie şi, unde ar fi cu putinţă, să acţioneze împotriva lui”. Zis-au toţi episcopii: „Aprobăm întru toate şi această procedare; cu atât mai vârtos, fiindcă acest Ecytiu a fost condamnat mai demult, şi răzvrătirea celui neruşinat, faţă de ordinea şi mântuirea Bisericii să se înfrângă pretutindenea cât mai mult”. Şi au is­călit: Aureliu, episcopul Bisericii Cartaginei, consimţind cu hotărârea pre­zentă şi după citire o iscălesc. De asemenea, au iscălit-o şi ceilalţi episcopi.

(28 ap.; 5 sin. ec; 6 sin. II ec; 9 sin. IVec; 12, 14, 15 Antioh.; 29,62, 78, 93 Cartag.)

CANONUL 66 Cartagina (BLÂNDEŢE FAŢĂ DE RĂTĂCIŢII DONATIŞTI)

După ce s-au dezbătut şi s-au luat în considerare toate cele ce par a con­tribui spre folosul bisericesc, cu aprobarea şi inspiraţia Duhului lui Dum­nezeu, am găsit de bine să se trateze blând şi paşnic cu indivizii donatişti menţionaţi, deşi se dezbină cu gând neliniştit chiar şi de la împărtăşirea cu Trupul Domnului, pentru ca, încât ne priveşte, să cunoască îndeobşte toţi cei ce s-au încurcat în comuniunea si tovărăşia acelora prin toate eparhiile Africii, precum că s-au legat cu o rătăcire ticăloasă, fără îndoială, precum zice Apostolul: „certând cu blândeţe pe cei ce stau împotrivă, că doar le-o da Dumnezeu pocăinţă spre cunoaşterea adevărului şi să scape din cursa diavolului, aduşi fiind de el spre a lui voie” (2 Tim. 2, 25-26).

(47, 57, 67-69, 91-94, 99, 117-119, 124 Cartag.)

CANONUL 67 Cartagina (CONLUCRAREA (APEL LA) CU DREGĂTORII STATULUI (BISERICA ŞI STATUL))

S-a hotărât deci să se dea din sinodul nostru scrisori către dregătorii din Africa, de Ia care s-a socotit a se cere ceva potrivit spre a ajuta Maiciinoastre comune, Bisericii Catolice, în cazurile când autoritatea episcopi-lor se defăima prin cetăţi; adică să se cerceteze cu autoritatea şi cu com­petenţa dregătorească şi cu credinţa creştinească cele ce s-au făcut în toate locurile în care maximianiştii au reţinut bisericile, apoi ca pe cei ce s-au despărţit de ei să-i pună la tot cazul în actele publice, spre toatăcunoştinţa sigură a tuturor.

(47, 57, 66, 68, 69, 91-94, 99, 117-119, 124 Cartag.)

CANONUL 68 Cartagina (HIROTONIA DONATISTILOR)

Mai apoi s-a hotărât să se trimită scrisori către fraţii şi împreună epis­copii noştri şi cu deosebire către scaunul apostolesc, în care sade pomeni­tul Anastasie, fratele nostru venerat şi împreună slujitor; fiindcă el ştie că Africa are mare nevoie ca pentru pacea şi folosul Bisericii, aceia dintre donatişti înşişi care oarecând au fost clerici şi care după ce li s-ar îndrep­ta înţelegerea ar voi să treacă la unitatea ecumenică, să se primească în demnităţile lor proprii, potrivit hotărârii fiecărui episcop ecumenic şi după voinţa celui ce cârmuieşte în acel loc biserica, dacă s-ar vedea că aceasta corespunde păcii creştinilor, după cum este clar că şi în vremile trecute aşa s-a procedat în privinţa acelei dezbinări; ceea ce mărturiseşte prin pildele din multe şi aproape din toate bisericile Africii, în care a fost odrăslit acest fel de rătăcire; nu pentru ca să se desfiinţeze ceea ce s-a hotărât la sinodul care s-a ţinut în părţile cele de peste mare, referitor lachestiunea aceasta, ci pentru ca aceea să rămână în vigoare în favorul celor ce voiesc astfel să se întoarcă la catoliceasca Biserică, ca să nu se facă nici o bucăţire a unităţii din cauza acestora. Prin cele ce însă este evi­dent că unitatea ecumenică în tot chipul se îndeplineşte şi se ajută spre folosul învederat al sufletelor frăţeşti din toate locurile, unde petrec, şicele hotărâte la sinodul de peste mare împotriva demnităţilor lor, să nu-i împiedice aceia câtă vreme nici o persoană nu este exclusă de la mântuire; anume ca cei ce au fost hirotoniţi din partea donatistilor, dacă ar voi să se întoarcă, îndreptându-se la credinţa ecumenică, aceştia nu după sinodul de peste mare, să nu se primească în demnităţile lor, ci mai vârtos să seprimească, prin ceea ce se poartă grijă de unitatea ecumenică.

(47, 57, 66-69, 91, 94, 99, 117-119, 124 Cartag.)

CANONUL 69 Cartagina (PACEA CU DONATIŞTII)

Apoi s-a hotărât ca, dezbătându-se acestea, să se trimită delegaţi din numărul nostru către cei ai donatistilor ori către episcopii pe care îi au ori către laici, spre a vesti pace şi unire, fără de care nu se poate menţine mântuirea creştinilor, prin care delegaţi să li se facă cunoscut tuturor do-natiştilor că nici un motiv binecuvântat nu au a aduce împotriva cato-liceştii Biserici, mai vârtos să fie cunoscut tuturor prin actele publice, pentru confirmarea dovedirii, ce fel de procedură au avut ei faţă de schis­maticii lor maximianişti; căci atunci, de ar voi să înţeleagă, li s-a arătat lor de la Dumnezeu că ei atât de fără dreptate s-au dezbinat de la unitatea bisericească, după cum acum ei strigă că maximianiştii fără dreptate s-audezbinat de dânşii; şi din numărul maximianiştilor acestora, pe care cu vădită autoritate a voinţei lor proprii i-au osândit, şi mai apoi i-au primit în demnităţile lor proprii, şi botezul pe care l-au dat cei de dânşii osândiţi şi lepădaţi, l-au primit valid, spre a se vădi cum se pun ei cu inimă nebună împotriva păcii Bisericii, celei ce este răspândită în toată lumea, făcân-du-le acestea în favorul lui Donat şi nu consideră că se spurcă pe sine prin comuniunea celor aşa primiţi de dânşii pentru necesitatea păcii, şi întreaceea se ceartă cu noi, adică chiar şi cu catoliceasca Biserică, care se întinde până la marginile lumii, şi nu voiesc să înţeleagă că din cauza spurcatei comuniuni cu cei ce, pe care mai înainte toţi îi acuzau, acum nu i-au mai putut învinovăţi.

(47, 57, 66-68, 91-94, 99, 117-119, 124 Cartag.)

CANONUL 70 Cartagina (ÎNFRÂNAREA CLERULUI DE LA SOŢII)

Răspândindu-se ştiri că unii dintre clerici nu se reţin de la soţiile lor, se hotărăşte că episcopii şi presbiterii şi diaconii sunt datori să se reţină de lasoţiile lor la timpuri determinate; şi dacă nu fac aceasta, să se amoveze (ex­cludă) din starea eclesiastică; ceilalţi clerici să nu se constrângă la aceasta, ci trebuie să se păstreze obiceiul fiecărei biserici.

(5, 17, 26, 51 ap.; 3 sin. 1 ec; 14 sin. IV ec; 5, 6, 12, 13, 30 Trul.; 18 sin. VII ec; 19 Ancira; 1, 8 Neocez..; 4 Gang.; 3, 4, 25. 38 Cartag.; 3 Dionisie Alex.; 12, 27, 88 Vasile cel Mare)

CANONUL 71 Cartagina (NU SE ÎNGĂDUIE PĂRĂSIREA SCAUNULUI)

S-a hotărât iarăşi ca nici unui episcop să nu-i fie iertat, părăsindu-şi scaunul său statornic, să se mute la o oarecare biserică, ce se află în ţinutul său, sau purtând grijă de lucrul său propriu mai mult decât se cu­vine, să fie nepăsător pentru purtarea de grijă şi osteneala faţă de scaunul său propriu.

(58 ap.; 25 sin. IV ec; 19 Trul; 11, 12 Sard.; 19 Laod.; 121, 123 Cartag.; 16 sin. 1-11)

CANONUL 72 Cartagina (BOTEZUL COPIILOR GĂSIŢI)

Aşijderea s-a hotărât în privinţa pruncilor că de câte ori nu se vor găsi martori siguri, care să afirme fără îndoială că aceia sunt botezaţi, şi nici ei din cauza vârstei nu vor putea răspunde în chip potrivit despre taina cea dată lor, aceştia să se boteze fără nici o piedică, ca nu cumva această îndoială să-i lipsească pe ei vreodată de curăţenia acestei taine, şi fraţiinoştri, delegaţi ai maurilor, ne-au recomandat aceasta, deoarece ei cumpără de la barbari mulţi copii de aceştia despre care nu se ştie dacă au fost botezaţi.

(49, 50 ap.; 7 sin. II ec; 84 Trul.; 8 sin. VII ec; 45, 48, 110 Cartag.; 1, 91 Vasile cel Mare)

CANONUL 73 Cartagina (ÎN AFRICA, ZIUA PAŞTILOR SE VESTEŞTE LA SINOD)

Aşijderea s-a hotărât ca ziua cinstitelor Paşti să se publice tuturor prin iscălirea actelor sinodului. Iar ziua sinodului să se ţină aceeaşi care s-a hotărât la sinodul de la Iconia, adică cea înainte de ziua a zecea a calen­darului lui septembrie; deci trebuie să se scrie căpeteniilor tuturor eparhiilor ca atunci când vor convoca la sine sinodul să ţină ziua aceasta.

(37 ap.; 5 sin. I ec; 8 Trul.; 6 sin. VII ec; l, 20 Antioh.; 34, 51, 95, 106 Cartag.)

CANONUL 74 Cartagina (SCAUNELE NU SE ŢIN VĂDUVITE MAI MULT DE UN AN)

Aşijderea s-a hotărât că nici un episcop interimar nu are voie să ţină, prin orice fel de stăruinţă sau împerecheri ale mirenilor, scaunul căruia i s-a dat (episcop interimar), ci să stăruie ca până într-un an să se îngrijească de instituirea noului episcop pentru aceştia; iar de ar neglija aceasta, după împlinirea anului să se aleagă alt episcop interimar.

(36 ap.; 25 sin. IV ec; 35 Trul.)

CANONUL 75 Cartagina (APĂRĂTORII SĂRACILOR. BISERICA ŞI STATUL)

împreună cu toţii am hotărât să se ceară de la împăraţi ca, din cauza tratamentului rău faţă de săraci, de povara cărora Biserica neîncetat este supărată, să se aleagă purtarea de grijă a episcopilor defensori pentru aceştia împotriva tiraniei bogaţilor.

(2, 23 sin. IV ec; 97 Cartag.)

CANONUL 76 Cartagina (EPISCOPII SĂ IA PARTE LA SINOADE)

De asemenea, s-a hotărât ca de câte ori ar trebui să se întrunească un sinod, episcopii care nu sunt împiedicaţi nici de vârstă, nici de neputinţă, nici de vreo nevoie mai grea, să se prezinte după cuviinţă; şi să se dea de ştire primaţilor din fiecare eparhie despre toţi episcopii, ori de s-ar ţine două sau trei întruniri şi de s-ar alege oricâţi cu schimbul din fiecare nu­măr la ziua sinodului neapărat să se prezinte; iar dacă nu ar putea să se prezinte, din cauza ivirii unor nevoi multe, precum se poate întâmpla, denu vor anunţa primatului propriu cauza împiedicării lor, apoi unii ca aceştia trebuie să se îndestuleze cu comuniunea propriei lor Biserici.

(37 ap.; 5 sin. ec; 19 sin. IV ec; 8 Trul.; 6 sin. VII ec; 20 Antioh.; 40 Laod.; 18, 73, 77, 95 Cartag.)

CANONUL 77 Cartagina (JUDECAREA ÎN ABSENŢĂ)

În privinţa lui Cresconiu al Vilarecenţiei, s-a hotărât de către toţi aceasta, ca de acum înainte aşijderea să se dea de ştire primatului Numidiei, pentru ca să ştie că el trebuie să îndemne prin scrisorile sale pe menţionatul Cresconiu ca să se prezinte la adunare, pentru ca el să nu întârzie a se prezenta la apropiatul sinod a toată Africa; iar de va refuza să vină, să ştie că se va aduce sentinţă împotriva lui.

(35 ap.; 5 sin. 1 ec; 8 Trul.; 6 sin. VII ec; 20 Antioh.; 40 Laod.; 18, 48, 73, 76, 95 Cartag.)

CANONUL 78 Cartagina (CURMAREA SCHISMEI DIN IPONIA)

S-a hotărât iarăşi ca, deoarece nu se mai poate amâna pentru multă vreme ca Biserica din Iponia să rămână fără de purtători de grijă şi de­oarece bisericile de acolo se deţin de cei ce caută comuniunea ilegală a lui Ecytiu, trimiţându-se din sinodul prezent, episcopii: Rigin, Alipie, Augus-tin, Mateiu, Teasiu, Evodie, Plachian, Urban, Valeriu, Amvivie, Fortunat,Cuodvultdeu, Onorat, Ianuarie, Apt, Onorat, Ampelie, Victorian, Evan-ghel şi Rogatian, şi adunându-se şi îndreptându-se cei ce au socotit cu hotărâre vrednică de osândă că trebuie să aştepte fuga lui Ecytiu, curugăciunile tuturor să se hirotonească acestora episcop, iar dacă aceia nu vor voi să se gândească la pace, să nu împiedice alegerea primatului spre a fi hirotonit, întru folosul Bisericii, care este părăsită de atâta vreme.

(58 ap.; 25 sin. IV ec; 19 Trul; 11 Sard.; 65, 71, 74, 93, 121, 123 Cartag.)

CANONUL 79 Cartagina (ORÂNDUIALĂ PENTRU CLERICII ÎNVINUIŢI)

S-a hotărât iarăşi ca de câte ori clericii sunt reclamaţi şi li se aduce vreo acuză, atât pentru ca să nu se aducă defăimare Bisericii, cât şi în in­teresul respectului ce i se cuvine Bisericii, pentru care li se face cruţare clericilor acestora, tot aşa şi pentru ca să se împiedice trufia ereticilor şi mândria păgânilor dacă aceşti clerici vor voi să-şi apere cauza lor, pre­cum se cuvine, şi să-şi dovedească nevinovăţia lor, să facă aceasta în tim­pul excomunicării lor de un an; iar dacă vor întrelăsa să-şi lămurească afacerea lor în timp de un an, de aici înainte nicidecum să nu se mai primească cuvântul lor de apărare.

(74 ap.; 6 sin. II ec; 9 sin. IV ec)

CANONUL 80 Cartagina (CĂRŢILE CANONICE ALE CĂLUGĂRILOR)

Aşijderea s-a hotărât ca, dacă cineva primeşte pe vreunul din mănăsti­rile străine şi ar voi să-1 promoveze pe acela în cler, ori să-1 pună egumen la mănăstirea sa, episcopul care face aceasta, dezbinându-se de comuni­unea cu ceilalţi, să se mulţumească numai cu comuniunea poporului său;iar acela să nu rămână nici cleric, nici egumen.

(14, 15, 16 ap.; 15, 16 sin.I ec; 4, 5, 10, 20, 23 sin. IV ec; 17, 18, 20 Trul; 19, 21 sin. VII ec; 3, 21 Antioh.; 1, 2, 13, 15, 16 Sard.; 54, 90 Cartag.; 2, 3, 4sin. I-II)

CANONUL 81 Cartagina (EPISCOPUL SĂ NU LASE MOŞTENIRE ERETICILOR ŞI NECREŞTINILOR)

Aşijderea s-a hotărât ca, dacă vreun episcop ar prefera, faţă de Biseri­că, să lase moştenitori pe eretici sau păgâni, ori de sunt rudenii, ori de sunt afară de rudenia sa, să se pronunţe şi după moartea lui anatema asu­pra unuia ca acesta şi numele Iui nicidecum să nu se pomenească de iereii lui Dumnezeu, nici să se poată dezvinovăţi, dacă va muri fără testament, deoarece, făcându-se episcop, are datoria să facă cuviincioasa împărţire a averii sale potrivit făgăduinţei sale.

(38, 40 ap.; 22 sin. IV; 35 Trul.; 24 Antioh.; 22, 32 Cartag.)

CANONUL 82 Cartagina (LIBERAREA SCLAVILOR)

De asemenea, s-a hotărât ca în privinţa liberărilor de sclavi, care se fac în Biserică, să se petiţioneze la împărat.

(72 ap.; 4 sin. IVec; 85 Trul.; 3 Gang.; 64 Cartag.)

CANONUL 83 Cartagina (MUCENICII ÎNCHIPUIŢI)

Aşijderea s-a hotărât ca pretutindeni altarele care sunt ridicate prin ţarini şi prin vii, ca şi cum întru pomenirea mucenicilor, în care însă nu se dovedeşte a fi aşezat nici un trup, nici moaşte ale mucenicilor, de este cu putinţă, să se distrugă de către episcopii locali, iar dacă aceasta nu se poate face din cauza tulburărilor poporului, totuşi să se admonesteze gloatele, ca să nu se adune la acele locuri. Şi pentru ca cei ce cugetă dreptcu nici o superstiţie să nu se lege de aceste locuri, nicidecum să nu se să­vârşească acolo pomenirea mucenicilor, decât numai dacă ar fi vreun trup sau oarecare rămăşiţă de-ale ori daca s-a predanisit învechime în chip demn de încredere că acolo ar fi fost domiciliul de ori­gine, sau al moşiei, sau al patimilor vreunui martir; iar toate altarele, care se ridică oriunde în urma visurilor şi descoperirilor false ale unor oameni, în tot chipul trebuiesc înlăturate.

(31 ap.; 4 sin. IVec; 31 TruL; 7 sin. VII ec; 5 Antwh.)

CANONUL 84 Cartagina (DĂRÂMAREA IDOLILOR. BISERICA ŞI STATUL)

De asemenea, s-a hotărât a se cere de la preaslăviţii împăraţi ca rămăşiţele idolatriei, nu numai cele sculptate, ci şi cele din orice fel de locuri, ori din dumbrăvi, ori din copaci, cu tot chipul să se nimicească.

(58 Cartag.)

CANONUL 85 Cartagina (PRIMATUL CARTAGINEI)

Toţi episcopii ziseră că dacă se hotărăşte că trebuie să se dicteze în sin­od oarecare scrisori, să binevoiască a dicta şi a iscăli în numele tuturorveneratul episcop care prezidează în acel scaun. Deci se hotărăşte ca epis­copilor delegaţi, care trebuie să se trimită în eparhiile din Africa din cau­za donatiştilor, să li se dea scrisori, care să cuprindă cercul împuternicirii lor, peste care împuternicire să nu treacă. Şi au iscălit. Aureliu, episcopul Bisericii Cartaginei, am consimţit cu hotărârea prezentă şi citind-o iscă­lesc. Aşijderea au iscălit şi ceilalţi episcopi.

(55 Cartag.)

CANONUL 86 Cartagina (ÎNTÂIETATEA ÎNTRE EPISCOPI SE STABILEŞTE DUPĂ VECHIMEA HIROTONIEI)

Episcopul Valentin zise: „Dacă bunătatea răbdării voastre îmi permi­te, voi expune pe rând cum s-a procedat în timpul trecut în Biserica Cartaginei şi cele ce s-au întărit în mod sărbătoresc prin iscăliturile fraţilor şi mărturisesc că noi suntem datori a le ţine pe toate acestea. Aşadar, noi ştim că rânduiala bisericească totdeauna s-a păstrat nestricată, încât nici unul dintre fraţi n-a îndrăznit a-şi lua întâietate faţă de cei mai vechi ca dânsul, ci, potrivit iubirii, întâietatea li s-a dat totdeauna celor mai vechi, ceea ce s-a primit cu bucurie şi de urmaşi. Sfinţenia voastră deci să admi­tă a se întări şi mai mult această rânduiala prin cuvântul vostru”. Episco­pul Aureliu zise: „Nu ar fi trebuit să revenim asupra acestora, dacă nu s-ar fi ivit unele concepţii de neînţeles, care ne-au îndreptat atenţia asupra acelor hotărâri; deoarece însă chestiunea aceasta, pe care fratele şi împreună liturghisitorul nostru a relevat-o acum este comună, pentru ca fiecare dintre noi să-şi cunoască rangul hotărât lui de Dumnezeu şi ca cei instituiţi mai târziu să cedeze locul celor de mai înainte şi să nu îndrăz­nească a lucra oarecând fără ştirea acestora, pentru aceasta propun, după cum m-am gândit, ca întreg sinodul de acord să înfrâneze pe cei ce dispreţuiesc pe cei mai întâi de ei şi pe cei ce îndrăznesc ceva faţă de cei mai vechi în hirotonie”. Xanctip, episcopul primului scaun al Numidiei, zise: „Toţi fraţii prezenţi au auzit propunerea fratelui şi împreună iereu-lui nostru Aureliu; ce zic la aceasta?” Episcopul Diatimiu zise: „Se supu­ne aprobării voastre ceea ce s-a hotărât prin votul celor bătrâni, pentru ca cele cuprinse în hotărârile sinoadelor de mai înainte din Biserica Cartaginei să se observe de către toţi, fiind deplin întărite hotărârii voas­tre”. Toţi episcopii ziseră: „Rânduiala aceasta a fost observată atât de Pă­rinţi, cât şi de înaintaşi şi se va păzi de către voi prin voia lui Dumnezeu, observându-se însă şi drepturile episcopilor celor care au precădere în Numidia şi Mauritania”.

Apoi toţi episcopii care au iscălit hotărârile acestui sinod au hotărât că matricula, adică consemnarea scaunelor după rangul lor şi norma din vechime a Numidiei, trebuie să se păstreze atât la scaunul prim, cât şi la mitropolia Constantinopolului.

(34 ap.; 4, 6, 7, 18 sin. ec; 2, 3 sin. II ec; 8, 9 sin. III ec; 9, 17, 28 sin. IV ec; 7, 36, 39 TruL; 9 Antioh.; 20, 56 Laod.; 3, 4, 5 Sard.; 17, 39, 89 Cartag.)

CANONUL 87 Cartagina (JUDECAREA EPISCOPJLOR. EPISCOPII SĂ SE SUPUNĂ SINODULUI)

În privinţa lui Coudvultdeu al Centuriei, deoarece potrivnicul lui a ce­rut ca să se introducă la sinodul nostru, întrebat fiind, ori de voieşte să fie anchetat cu acela înaintea episcopilor, căci mai întâi făgăduia, în cealaltă zi însă a răspuns că nu-i place aceasta şi s-a dus – toţi episcopii au hotărât ca nimeni să nu se împărtăşească cu acel Coudvultdeu până ce nu se vatermina procesul lui. Dar a se lua de la dânsul episcopia, înainte de sfâr­şitul procesului Iui, nici unui creştin nu i se poate părea cu cale.

(74 ap.; 6 sin. II ec; 9, 17, 19, 21 sin. IV ec; 8 Trul.; 14, 15 Antioh.; 40 Laod.; 4 Sară.; 8, 12, 15, 19, 96, 121, 128, 129, 130 Cartag.; 13, 16 sin. LII)

CANONUL 88 Cartagina (PUNEREA ÎN RETRAGERE DJN EPISCOPIE)

În privinţa lui Maximian al Bagensiei, s-a hotărât să se dea din sinod epistole, atât către dânsul, cât şi către popor, ca acela să se retragă de Ia episcopie, iar aceia (poporul) să-şi caute pe altul.

(9 sin. III ec; 16 sin. I-II; 10 Petru Alex.; 2, 3 Chirii Alex.)

CANONUL 89 Cartagina (CĂRŢILE DE HIROTONIE)

Apoi s-a hotărât ca cei ce se vor hirotoni de acum înainte în eparhiile Africii să primească scrisori de Ia cei ce-i hirotonesc, iscălită cu mâna acelora, cuprinzând ele consulul şi ziua, pentru ca să nu se nască nici o îndoială în privinţa celor din urmă sau a celor de mai înainte.

(86 Cartag.)

CANONUL 90 Cartagina (CITEŢII SĂ RĂMÂNĂ UNDE AU FOST HIROTESIŢI)

Aşijderea s-a hotărât ca, dacă oricine ar citi în biserică chiar şi numai o dată, să nu se primească de altă biserică în cler. Şi au iscălit: Episcopul Aureliu al Bisericii din Cartagina, consimţind cu hotărârea prezentă, şi citind-o, a iscălit-o. De asemenea, au iscălit şi ceilalţi episcopi.

(33 Trul.; 14 sin. VII ec; 15 Laod.)

CANONUL 91 Cartagina (ÎNŢELEGEREA CU DONATIŞTII. BISERICA ŞI STATUL)

Episcopul Aureliu zise: „Socotesc că ceea ce s-a supus cumpănirii dragostei voastre trebuie să se întărească prin hotărâri bisericeşti. Noi toţi am făgăduit să ne propunem că fiecare dintre noi trebuie să trateze cu căpeteniile donatiştilor sau să-şi asocieze pe alţi episcopi vecini, ca ast­fel să trateze cu aceia în fiecare cetate şi localitate, prin dregători sau prin căpeteniile acelor localităţi; şi dacă toţi aprobă această propunere, atunci să se publice”. Toţi episcopii ziseră: „Toţi sunt de acord şi toţi întărim această propunere prin iscălitura noastră. De asemenea, cerem ca scriso­rile ce sunt a se trimite din sinod Ia dregător să Ie iscălească sfinţia ta pen­tru toţi”. Episcopul Aureliu zise: „Dacă se pare dragostei voastre, apoi să se citească formularul tratativelor cu dânşii, pentru ca, dacă se aprobă, toţi să întărim acea directivă de procedură”. Răspuns-au toţi episcopii: „Să se citească”. Citit-a notarul Lait.

(47, 57, 66-69, 91-94, 99, 117-119, 124 Cartag.)

CANONUL 92 Cartagina (ÎNDRUMĂRI PENTRU ÎNŢELEGEREA CU DONATIŞTII)

Episcopul Bisericii Ecumenice, Aureliu, zise: „Rugăm pe preavred-nicia voastră să se citească ceea ce ni s-a îngăduit prin autoritatea acelui scaun preaînalt şi să poruncească a se duce Ia îndeplinire”. Şi citindu-semandatul şi Anciraxându-se actele, episcopul Bisericii Ecumenice zise: „Binevoiţi a asculta mandatul, care trebuie să se trimită de către vredni­cia voastră către donatişti şi Anciraxând actele şi trimiţându-le lor, şi apoi răspunsul lor să ni-1 faceţi cunoscut prin scrisorile voastre: «Noi, trimişii autorizaţi ai sinodului nostru ortodox, intrăm în tratative cu voi şi dorim să ne bucurăm de îndreptarea voastră; căci cunoaştem dragostea Dom­nului care zice: ‘Fericiţi sunt făcătorii de pace că aceia fiii lui Dumnezeu se vor numi (Matei 5, 9); Dar şi prin prooroci ne spune ca şi celor ce nuvoiesc să se numească fraţi ai noştri noi să Ie zicem: ‘Voi sunteţi fraţii noştri. Deci nu trebuie să dispreţuiţi această admonestare a noastră, care vine din iubirea păcii, căci dacă voi credeţi că aţi avea dreptate, să nu întrelăsaţi a o spune; anume întrunind sinodul vostru, alegeţi dintre voi pe cei ce-i încredinţaţi cu expunerea apărării acelei dreptăţi a voastre, după cum şi noi vom face aceasta: anume ca cei aleşi din sinodul vostruîmpreună cu cei aleşi dintre noi să trateze în linişte în locul şi timpul hotă­rât totul ceea ce este de cercetat, care desparte comuniunea voastră de noi, şi ca cu voia Domnului Dumnezeului nostru să se pună capăt în sfârşit rătăcirii vechi, ca nu cumva sufletele neputincioase şi poporul fără experienţă să se piardă în dezbinarea sacrilegă prin încrederea în oameni. Căci dacă veţi primi frăţeşte aceasta, uşor se va lămuri dreptatea; iar de nu voiţi să faceţi aceasta, reaua voastră credinţă se va cunoaşte îndată’»”. Şi citindu-se acest formular, toţi episcopii ziseră: „Se aprobă întru toate; aşa să fie”. Şi au iscălit. Aureliu, episcopul Bisericii Cartaginei: „Consim-ţesc cu hotărârea prezentă, şi citind-o iscălesc.” Aşijderea au iscălit şi ceilalţi episcopi.

(47, 57, 66-69, 91, 93, 94, 99, 117-119, 124 Cartag.)

CANONUL 93 Cartagina (ÎNDRUMĂRI PENTRU SOLII TRIMIŞI LA DONAŢI ŞTI)

Instrucţiile date fraţilor Teasiu şi Evodiu, delegaţii trimişi din sinodul de Ia Cartagina către preacinstiţii şi preaevlavioşii domnitori: „Când vor sosi ei cu voia Domnului în faţa preacucernicilor împăraţi să le descopere felul în care căpeteniile donatiştilor la sinodul din anul precedent prin in­tervenţiile dregătorilor au fost invitaţi să se întrunească cu deplină liber­tate a cuvântului că dacă ar încerca să susţină doctrina lor, să-şi aleagă pe câţiva dintre dânşii în număr suficient, care să trateze în linişte cu noi şi cu smerenie creştinească să arate fără echivoc că ar fi de partea lor oare­care dreptate, pentru ca prin aceasta să se cunoască puritatea ecumenică (ortodoxă) care din timpurile vechi a strălucit Ia înălţime, şi acum (să se cunoască) de asemenea (această puritate) în urma neştiinţei şi unilaterali­tăţi adversarilor, dar deoarece nu au avut încredere în aceasta, aproape nimic nu au îndrăznit să răspundă. Deci dar, deoarece a fost epuizat faţă de dânşii procedeul episcopesc şi cel paşnic şi dânşii nefiind în stare să răspundă ceva împotriva adevărului, în chip nepermis au recurs la forţă, încât pe mulţi episcopi şi pe mulţi clerici, ca să tăcem despre laici, i-au încătuşat prin viclenie, şi apoi au luat unele biserici şi, de asemenea, auîncercat să ia şi altele; prin urmare, a rămas ca bunăvoinţa lor, a împă­raţilor, să se îngrijească pentru Biserica catolicească, ceea ce i-a născut înevlaviosul sân matern si i-a nutrit cu tăria credinţei, să se întărească prin grija lor împărătească; ca nu cumva nişte oameni îndrăzneţi în timpurile lor binecinstitoare de Dumnezeu, prin oarecare teroare, să pună stăpâ­nire asupra popoarelor neputinciose din cauză că nu i-a putut corupe se-ducându-i. Căci este cunoscut şi de multe ori s-a publicat prin legi marea mulţime de urâciuni ce se comit de cei ce se întrunesc ilegal, ceea ce de multe ori s-a şi osândit prin hotărârile sus-numiţilor preaevlavioşi domni­tori; deci împotriva nebuniei acelora să putem căpăta ajutor divin, care nu este neobişnuit; nici străin de Sfintele Scripturi, câtă vreme şi Aposto­lul Pavel, după cum se vede din adevăratele fapte ale Apostolilor, cu aju­tor armat a răpus conspiraţia celor neastâmpăraţi (F. Ap. 21, 33, 23, 24, 25). Deci noi acum cerem aceasta ca să se acorde neîntârziat apărare in­stituţiilor catolicesti ale Bisericii în fiecare cetate şi în locurile diferite alefiecărei moşii din vecinătate. Deodată trebuie să se mai ceară şi ca să se păzească legea dată de Teodosiu, cel de binecuvântată pomenire Părinte al lor, în privinţa celor 10 litre de aur asupra ereticilor, care hirotonesc şi care se hirotonesc, precum şi asupra proprietarilor la care se găseşte adunarea acelora; şi să se ordone ca această lege aşa să se întărească, încât să aibă putere asupra lor, ale căror viclenii sprijinitorii Bisericii catolice le-au dovedit prin mărturii, ca astfel măcar de frică să înceteze de Ia procedura schismelor şi de la răutate eretică cei ce văd pierzarea cea veşnică, şi totuşi întârzie să se curăţească şi să se îndrepte. Mai trebuie apoi să se ceară ca cu bună cinstire a lor să se înnoiască legea cea din fiin­ţă, care a ridicat putinţa ereticilor de a putea primi ceva, sau prin moşte­niri, sau prin testamente, sau de a testa şi, scurt zis, ca celor ce sunt orbiţi de încrederea lor în nebunie şi voiesc să persiste în rătăcirea donatiştilor să li se ia dreptul de a lăsa ca moştenire sau a primi ceva. Iar cei ce prin gândul unirii şi al păcii voiesc să se îndrepte, cu suspendarea acestei legi să poată primi moştenire, chiar dacă Ie-a revenit lor ceva din dar sau moştenire când se aflau încă în rătăcirea ereticilor, fireşte cu excepţia acelora care au socotit că trebuie să treacă la catolicească Biserică numai după ce au fost chemaţi la judecată; căci despre unii ca aceştia este de crezut că nu de frica judecăţii celei cereşti, ci din nesaţiul către folosul pământesc au dorit unirea catolicească. în privinţa tuturor acestora estenecesar ajutorul autorităţilor fiecărei eparhii şi hotărâm ca delegaţia să lucreze şi să ducă la îndeplinire, cu libertate de acţiune, şi altceva ceea cear crede că este favorabil pentru folosul Bisericii”. Dar s-a mai hotărât afară de acestea ca să se trimită scrisori din adunarea noastră către prea­slăvitii împăraţi şi autorităţile supreme, prin care să se convingă deplin că delegaţii sunt trimişi de noi la preafericita curte prin consimţământul nostru, al tuturor; şi deoarece este inoportun să iscălim noi toţi aceste scrisori, ca aceste scrisori prin iscăliturile noastre ale tuturor să nu fie su­praîncărcate, te rugăm, frate Aureliu, ca dragostea ta să bincvoiască a le iscăli în numele nostru, al tuturor. Şi au iscălit. Aureliu, episcopul Biseri­cii Cartaginei, consimt la hotărârea prezentă, şi citind-o am iscălit. Aşij-derea au iscălit şi ceilalţi. — Apoi trebuie să se trimită scrisori şi către dre­gători, ca până ce Domnul va binevoi să întoarcă la noi pe delegaţi să acorde apărare Bisericii ecumenice la autorităţile cetăţilor şi proprietarii moşiilor. Iar în privinţa lui Ecytiu se mai adaugă şi ca să se înlăture neru­şinarea lui din provinciile în care el îşi pune în evidenţă drepturile sale ie-ratice faţă de purtătorii de grijă ai Bisericii din Iponia. Episcopului Bise­ricii din Roma încă trebuie să i se trimită scrisori, precum şi altora, unde este împăratul, spre a le recomanda pe delegaţi. Şi au iscălit. De aseme­nea, Aureliu, episcopul Bisericii din Cartagina, consimt la hotărâreaprezentă şi, citind-o, iscălesc. Aşijderea şi ceilalţi au iscălit.

(47, 57, 66-69, 91, 93, 99, 117-119, 124 Cartag.)

CANONUL 94 Cartagina (ÎMPĂCAREA CU DONAT1ŞTII LA CARTAGINA. REZUMATUL CELOR HOTĂRÂTE DE SINOD)

Din toate eparhiile să se trimită liber delegaţie la sinod. Se dispune a se trimite delegaţi şi scrisori către Mizoniu, deoarece trebuie să trimită liber delegaţia; pentru că numai în Cartagina s-a făcut unirea, să se trimită scrisori către dregători, ca şi dregătorii aceştia să dispună a se pune stră­duinţă pentru unire şi în celelalte provincii şi cetăţi; iar de la Biserica Cartaginei în numele Africii întregi să se trimită mulţumiri la curte o dată cu scrisorile episcopilor pentru că s-au liberat de donatişti. S-au citit scrisorile papei Inocenţiu, precum că episcopii nu pot trece oricând în părţile de peste mare; ceea ce s-a întărit prin învoirea episcopilor, iar spre a exprima mulţumire pentru urmărirea donatiştilor, să se trimită la curte doi clerici ai Bisericii din Cartagina.

(47, 57, 66-69, 91, 93, 94, 99, 117-119, 124 Cartag.)

CANONUL 95 Cartagina (SINOADELE EXARHALE DIN AFRICA)

S-a hotărât că de acum înainte nu mai este necesar ca în fiecare an să se întrunească fraţii, ci de câte ori va cere trebuinţa obştească, adică a toată Africa, (atunci) dându-se scrisori din toate părţile către acest scaun, trebuie să se adune sinodul în acea eparhie în care ne-ar îndemna nevoia şi împrejurările; iar pricinile care nu sunt comune, să se judece în (epis­copii) eparhiile, parohiile proprii.

(37 ap.; 5 sin. ec; 19 sin. IV ec; 8 TruL; 6 sin. VII ec; 20 Antioh.; 40 Laod.; 18, 51, 73, 76 Cartag.)

CANONUL 96 Cartagina (JUDECĂTORII ALEŞI. DIJMUITORII BISERICEŞTI)

Iar dacă se face apel şi cel ce a apelat şi-ar alege judecători, şi apoi şi acela pe care 1-a pârât şi-ar alege, de atunci înainte nici unul dintre ei să nu mai apeleze.

Delegaţii desemnaţi de diferite eparhii se primesc cu plăcere; şi adică cei din Numidia, din Yizacis, din Mauritania Sitifensis, de asemenea cei din Cezareea, precum şi din Tripolitania.

Pe lângă acestea s-a hotărât a se cere ca pentru toate nevoile Bisericii să se aleagă cinci executori, care se vor împărţi în diferite eparhii.

(74 ap.; 6 sin. 11 ec; 9 sin. IV ec; 15, 100, 122 Cartag.)

CANONUL 97 Cartagina (AVOCAŢII SAU APĂRĂTORII BISERICEŞTI. EPISCOPUL CHEMAT ÎN JUDECATĂ. BISERICA ŞI STATUL)

S-a mai hotărât ca delegaţii Vicenţiu şi Fortunatian, cei ce vor merge în numele tuturor eparhiilor să ceară de Ia preaslăvitii împăraţi ca să dea voie a se institui defensori scolastici, care să aibă slujba şi grija de a apăra drepturile în afacerile Bisericii; şi aceştia, ca iereii eparhiei, care au pri­mit misiune pentru apărarea afacerilor celor bisericeşti, să poată lucra cu înlesnire pentru afacerile Bisericii cele de trebuinţă, cât şi a intra în can­celariile judecătoriilor de câte ori cere nevointa spre a se opune faţă de cei potrivnici.

S-a hotărât ca delegaţii cei aleşi, trimişi la curtea împărătească, să aibă libertate de acţiune.

Este cunoscut că mauritanii din Cezareea au mărturisit prin scrisorile lor că Primos a fost somat prin autorităţile cetăţii Tigaveniei să se prezin­te la sinod, căci după ordinele împărăteşti are să se prezinte neapărat; şi s-a întâmplat că, deşi s-a căutat acest Primos, nu s-a găsit, precum auanunţat diaconii; iar acum deoarece aceiaşi mauritani au cerut că trebuie să se trimită scrisori de la întreg sinodul la preacinstitul frate, primateleInocenţiu, s-a hotărât a se trimite (scrisoare) pentru ca să ştie că sinodul a căutat pe Primos şi nicidecum nu s-a găsit.

(2, 23 sin. IV ec; 75, 93 Cartag.)

CANONUL 98 Cartagina (RÂNDUIALĂ PENTRU ÎNFIINŢAREA DE EPARHII)

S-a hotărât şi aceea că popoarele care niciodată nu au avut episcopii săi proprii nicidecum nu vor primi episcopi nici în viitor, decât numai dacă se hotărăşte de sinodul complet al fiecărei eparhii şi de primatul cu cădere şi cu consimţământul aceluia sub a cărui cârmuire se află acea biserică.

(34 ap.; 6 Sard.; 53, 56 Cartag.)

CANONUL 99 Cartagina (ORÂNDUIREA TREBURILOR BISERICEŞTI DUPĂ PACEA CU DONATIŞTII)

Fireşte că şi acele popoare care s-au convertit de la donatişti şi au avut episcopi fără de hotărârea sinodului, acestea se vor învrednici fără îndoială a avea episcopi; iar popoarele care au avut episcopi şi, săvârşindu-se aceştia, n-au voit să aibă episcopul lor propriu, ci au năzuit să fie supuşi ocârmuirii altui episcop oarecare, aceasta nu se cuvine a li se refuza. Totuşi, şi aceea s-a dispus ca episcopii care mai înainte de aducerea legii împărăteşti despre unire au convertit pe popoare la Biserica ecumenică,acei episcopi trebuie să le aibă pe acele popoare pe care le-au avut; iar după legea unirii şi mai departe trebuie ca toate bisericile şi ocârmuirile lor, chiar dacă poate fi oarecare drepturi care se cuvin acelor biserici, să se adjudece episcopilor catoliceşti din acele locuri în care bisericile s-au deţinut de eretici, ori s-au convertit mai apoi la catoliceasca Biserică, ori de nu s-au convertit; şi dacă cineva după emiterea legii împărăteşti şi-a însuşit oarecare biserici, trebuie să le restituie pe acelea.

(38 ap.; 47, 57, 66-69, 91-94, 117-119, 124 Cartag.)

CANONUL 100 Cartagina (JUDECAREA EPISCOPILOR)

După ce, în urma raportului şi cererii episcopului Maurcnţiu, s-a citit scrisoarea adusă de episcopul Placenţiu, suplinitorul delegatului Numi-diei, şi care scrisoare, după dorinţa aceluiaşi Placenţiu, s-a citit înaintea episcopilor şi deoarece, căutându-se, nicidecum nu s-au găsit cei care după spusele diaconilor aveau să stea înaintea uşilor, adică bătrâni din Germania cea nouă, chiar şi după ce au fost căutaţi de două şi de trei ori, din care cauză Sfântul Sinod a hotărât să se trimită scrisori primatului Xanctip, ca să ia spre ştire că episcopul nu poate fi expus ocării după voia poporului menţionat. Episcopul Maurenţiu zise: „Deoarece bătrânii din Germania nouă au fost căutaţi de două şi de trei ori şi nu s-au găsit, cu toate că au fost avizaţi de înaintestătătorul episcop să se prezinte Ia slăvi-tul sinod, care se ţine pe timpul idusului de acum, totuşi ei s-au hotărât să absenteze cu toţii; deci dar sfinţia voastră să hotărască asupra acesteichestiuni, ca să nu sufăr eu nevinovat de calomnie prin persistenţa lor”. Sfântul Sinod a hotărât să aducă sentinţa sa din acest sinod împotrivaîndărătniciilor potrivit judecăţii ieratice; deoarece smerenia bisericească trebuie să se păzească în toate lucrurile, s-au făgăduit scrisori către pri­matele Xantip, ca să ia la cunoştinţă despre judecătorii aleşi de sinod, care iară întârziată să cerceteze în cetatea Tubursicia şi să aducă hotă­rârea potrivită asupra chestiunii. Episcopul Maurenţiu zise: „Cer judecă­tor pe Preasfinţitul primat Xantip, pe preasfinţitul Augustin, pe Floren­tin, pe Teasiu, pe Sampsihiu, pe Secund şi pe Posidiu, porunciţi să se hotârască aceasta pentru mine”. Sfântul Sinod a învoit pe judecătorii ceruţi; iar pe ceilalţi judecători necesari pentru completarea numărului lor, pri­matul Xantip va hotărî să-i aleagă bătrânii din Germania nouă.

(74 ap.; 6 sin. II ec; 9 sin. IV ec; 12, 15, 96, 121 Cartag.)

CANONUL 101 Cartagina (PACEA DINTRE BISERICA ROMEI ŞI ALEXANDRIEI)

S-a mai hotărât ca să scrie preasfinţitului Papă Inocenţiu în privinţa neînţelegerii dintre Biserica Romei şi cea a Alexandriei, ca ambele bise­rici să păstreze întreolaltă pacea pe care o propovăduieşte Domnul.

CANONUL 102 Cartagina (PĂRĂSIREA ÎNTRE SOŢI NU ESTE DIVORŢ)

S-a hotărât ca, potrivit învăţăturii evanghelice şi apostolice, nici cel lăsat de soţie, nici cea părăsită de bărbat să nu se împreune cu altcineva, ci ori să rămână aşa, ori să se împace; ceea ce dacă vor dispreţui, să fie su­puşi la penitenţă; în privinţa acestei chestiuni trebuie să se ceară emiterea unei legi împărăteşti.

(48 ap.; 87, 93, 98 Trul; 20 Ancira; 9, 21,31, 35, 36, 46, 48, 77, 80 Vasile cel Mare)

CANONUL 103 Cartagina (SFINTELE SLUJBE SE RÂNDUIESC NUMAI DE SINOD)

S-a mai hotărât ca rugăciunile întărite la sinod, ori cele de introducere la liturghie, ori cele ce se rostesc la aducerea Jertfei, ori la punerea mâi­nii, de toţi să se săvârşească şi niciodată nicidecum să nu se rostească al­tele împotriva credinţei, ci să se citească cele ce s-au adunat odinioară de cei preaînţelepţi.

(60 ap.; 63 Trul.; 59 Laod.)

CANONUL 104 Cartagina (JUDECATA BISERICEASCĂ ŞI CEA LUMEASCĂ)

S-a hotărât ca oricine ar cere vreodată de la împărat ca afacerile sale să se judece la judecătoriile lumeşti să se lipsească de demnitatea sa; iar de ar cere de la împărat judecata episcopească, întru nimic să nu i sepună piedică.

(74 ap.; 6 sin. II ec; 9 sin. IVec; 12 Antioh.; 15, 96 Cartag.) Vezi comentariile de la canonul 12 Antiohia.

CANONUL 105 Cartagina (CĂRŢILE CANONICE. CLERICII DIN AFRICA SĂ NU MEARGĂ LA ROMA DECÂT CU CĂRŢI CANONICE)

Oricine, nefiind în comuniune în Africa, ar trece pe ascuns spre a intra în comuniune în părţile de peste mare se va păgubi de clericatul său.

(12, 13 ap.; sin. ec; II, 13 sin. IV ec; 17 Trul.; 6, 7, 8, 11 Antioh.; 41, 42 Laod.; 9 Sard.; 23 Cartag.)

CANONUL 106 Cartagina (RÂNDUIALA PENTRU LEGĂTURA CLERULUI CUCĂPETENIA STATULUI ROMAN DE APUS)

S-a hotărât ca oricine va vrea vreodată să meargă la curtea împără­tească, în scrisoarea de recomandare, care se trimite către Biserica Romei, să se arate în chipul cel mai clar scopul pentru care merge la curte, şi de acolo să primească apoi altă scrisoare către curte. Din cauza aceasta, dacă cel ce a luat scrisoare de trimitere (recomandare) numai către Roma, trecând sub tăcere nevoia pentru care trebuie să meargă lacurte, ar vrea de-a dreptul să meargă la curte, acela se va scoate din co­muniune. Iar dacă acolo în Roma i s-ar ivi vreo nevoie neaşteptată de a merge la curte, va arăta nevoia aceasta episcopului Romei şi va lua altă scrisoare de la însuşi episcopul Romei. Apoi scrisorile de trimitere date clericilor lor de către primaţi sau de către oricare dintre episcopi să aibă indicată ziua Paştilor; iar dacă ziua Paştilor din acel an nu este încăcunoscută, atunci să se pună data Paştilor trecute, în felul cum s-a obiş­nuit a se scrie de Consulat în actele publice.

(12 ap.; 11 Antioh.; 7, 9 Sard.; 97 Cartag.)

CANONUL 107 Cartagina (EPISCOPUL NU POATE JUDECA PRICINA SA)

Pe vremea preaslăviţilor împăraţi, în anul al şaptelea al lui Onoriu şi în al treilea al lui Teodosiu, al auguştilor consuli, în a şaptesprezecea zi acalendelor lunii iulie, în Cartagina, în al doilea despărţământ al Bisericii. S-a hotărât în acest sinod ca un episcop singur să nu dea sentinţă în afac­erile judecătoreşti proprii.

(74 ap.; 6 sin. II ec; 9 sin. IV ec; 12, 15, 20, 96 Cartag.)

CANONUL 108 Cartagina (DONATIŞTII DOBÂNDESC LIBERTATE)

După consulatul preaslăviţilor auguştilor împăraţi, în anul al optulea al lui Onoriu şi în al patrulea al lui Teodosiu, în ziua a optsprezecea a ca­lendelor lunii iulie, în Cartagina, în al doilea despărţământ al Bisericii, Episcopii Florentin, Posidiu, Presidiu si Venanţiu au primit în sinodulacesta delegaţia împotriva donatiştilor. In vremea aceasta s-a dat lege ca oricine, potrivit alegerii sale libere, să primească nevoinţa creştinismului.

(80 ap.; 12 Neocez.; 99 Cartag.)

CANONUL 109 Cartagina (OSÂNDIREA PELAGIANISMULUI)

Pe vremea preaslăviţilor împăraţi, în anul al 12-lea al lui Onoriu şi în al optulea al lui Teodosiu, al consulilor în calendele lunii mai, în Cartagina, în cancelaria bisericii lui Faust, fiind episcopul Aureliu preşedintele sinodului general, asistat de diaconi, s-a hotărât de către toţi episcopii bi­sericii din Cartagina, întruniţi în Sfântul Sinod, ale căror nume şi iscăli­turi sunt puse la acte.

De va zice cineva că protopărintele Adam s-a făcut (de Dumnezeu) om muritor, aşa încât ori de ar păcătui, ori de n-ar păcătui, va muri cu tru­pul, adică va ieşi din trup nu după vina păcatului, ci din nevoia firii, să fie anatema.

(1, 4 sin. III ec; 110-116 Cartag.)

CANONUL 110 Cartagina (BOTEZUL COPIILOR)

Aşijderea s-a hotărât ca oricine tăgăduieşte ori zice că pruncii cei mici şi de curând născuţi din pântecele maicilor, botezându-se, nu se botează întru lăsarea păcatelor şi nici nu-şi atrag nimic din păcatul strămoşesc al lui Adam, care trebuie să se capete prin baia renaşterii (de unde urmează că la aceştia nu se înţelege forma botezului cea întru lăsarea păcatelor cea adevărată, ci cea mincinoasă), să fie anatema; fiindcă nu altfel trebuie să se înţeleagă cele spuse de apostolul: „Precum printr-un singur om a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea; şi astfel moartea a trecut la toţi oa­menii, întru acela prin care toţi au păcătuit” (Rom. 5, 12), fără numai în felul în care pururea le-a înţeles catoliceasca Biserică, cea răspândită şi întinsă pretutindenea. Deci pentru canonul acesta al credinţei, şi pruncii, care de sine nici unul din păcate n-au putut săvârşi, cu adevărat întru lă­sarea păcatelor se botează, ca să se curăţească întru dânşii prin renaştere ceea ce şi-au atras din naşterea cea veche.

(1, 4 sin. 111 ec; 72, 109, 111-116 Cartag.)

CANONUL 111 Cartagina (LUCRAREA HARULUI)

Aşijderea s-a hotărât ca oricine ar zice că harul lui Dumnezeu, prin care cineva se îndreaptă prin Iisus Hristos Domnul nostru, are putere nu­mai pentru lăsarea păcatelor celor săvârşite deja şi că nu dă încă ajutor spre a nu mai săvârşi altele, să fie anatema.

(1, 4 sin. UI ec; 109, 110, 112-116 Cartag.)

CANONUL 112 Cartagina (LUCRAREA HARULUI)

Aşijderea s-a hotărât ca oricine va zice că acelaşi har al lui Dumnezeu, cel prin Iisus Hristos Domnul nostru, ne ajută numai ca să nu păcătuim, deoarece prin acela ni se descoperă şi ni se arată cunoaşterea păcatelor spre a şti ce trebuie să cerem şi de ce trebuie să ne ferim, dar prin el nu ni se dă şi ca, cunoscând ce este de făcut, să avem şi dragostea, şi putinţa de a făptui, să fie anatema; fiindcă Apostolul, zicând: „Cunoştinţa îngâmfează, iar dragos­tea zideşte” (I Cor. 8, 1), este prea nelegiuit a crede că spre a ne îngâmfa avem harul lui Hristos, iar spre a ne zidi nu-1 avem, câtă vreme ambele sunt darul lui Dumnezeu: şi a şti ce trebuie a făptui, şi a iubi ceea ce trebuie a făptui; că dragostea zidind, cunoştinţa să nu poată a se mândri, căci precum s-a scris şi de la Dumnezeu: „Cel ce învaţă pe oameni ştiinţa” (Ps. 93, 10), tot aşa s-a scris că: „Dragostea de la Dumnezeu este” (I loan 4, 7).

(1, 4 sin. III.; 109-111, 113-116 Cartag.)

CANONUL 113 Cartagina (TREBUINŢA HARULUI)

Aşijderea s-a hotărât ca oricine ar zice că pentru aceea ni se dă nouă harul dreptăţii, ca ceea ce putem face prin voinţa liberă să săvârşim mai uşor prin har, ca şi când dacă nu ni s-ar fi dat harul, deşi nu uşor, dar am fi putut şi fără acela să împlinim poruncile divine, să fie anatema. Căci unde a vorbit Domnul despre rodurile poruncilor, acolo nu a zis: „Fără de Mine mai greu puteţi făptui”, ci a zis: „Fără de Mine nimic nu puteţi face” (loan 15,5).

(1, 4 sin. III ec; 109-112, 114-116 Cartag.)

CANONUL 114 Cartagina (TOŢI OAMENII AU PĂCATE)

Aşijderea s-a hotărât că în privinţa celor ce le grăieşte Sfântul Apostol loan: „De vom zice că păcat nu avem, pe noi înşine ne amăgim şi nu esteadevărul întru noi” (I loan 1, 8), dacă oarecine ar fi de părere că sunt a se înţelege astfel, ca şi când ar spune că pentru cuget umilit nu trebuie să zi­cem că nu avem păcate, iar nu fiindcă cu adevărat aşa este, să fie anate­ma; fiindcă Apostolul mai apoi urmează şi adaugă astfel: „De vom măr­turisi păcatele noastre, credincios este el şi drept ca să ne ierte păcatele şi să ne curăţeaseă de toată nedreptatea” (I loan 1, 9), şi aici lămurit se arată că nu numai din cuget umilit, ci chiar cu adevărat se zice. Căci Apostolul putea să zică: „De vom zice că nu avem păcat, ne înălţăm pe noi şi nu este umilinţă întru noi”; zicând însă: „ne amăgim pe noi înşine, nu este adevărul întru noi”, a arătat lămurit că cel ce zice despre sine că nu are păcat nu spune adevărul, ci minte.

(1, 4 sin. III ec; 109-113, 115-116 Cartag.)

CANONUL 115 Cartagina (NIMENI NU ESTE FĂRĂ DE PĂCAT)

De asemenea, s-a hotărât ca dacă oricine ar zice că cele ce le rostesc sfinţii în rugăciunea domnească: „Şi ne iartă nouă păcatele noastre”(Matei 6, 12), nu le zic pentru sine înşişi, deoarece lor nu le mai este nece­sară această cerere, ci pentru alţii, care sunt păcătoşi în poporul lor, şi că nu zice fiecare dintre sfinţi: „Iartă-mi mie datoriile mele”, ci „lasă nouă datoriile noastre”, ca şi cum cel drept ar înţelege să ceară mai vârtos pen­tru alţii decât pentru sine, să fie anatema; căci sfânt şi drept era Apostolul Iacov când a zis: „Că întru multe greşim toţi” (Iac. 3, 2). Pentru ce se adaugă „toţi”, decât numai ca ideea aceasta să fie în armonie cu psalmul, unde se citeşte: „Să nu intri la judecată cu robul tău, că nu se va îndrepta înainte ta tot cel viu” (Ps. 142, 2); şi în rugăciunea preaînţeleptului Solo-mon: „Nu este om care să nu greşească” (III Reg. 8, 46), şi în cartea sfân­tului Iov: „în mâna fiecărui om se însemnează, ca fiecare om să-şi cunoas­că neputinţa sa” (Iov 37, 7). Drept aceea încă şi sfântul şi dreptul Daniel proorocul la plural zice: „Noi am păcătuit, am nelegiuit” (9, 5) şi celelalte, pe care acolo cu umilinţă şi după adevăr le mărturiseşte, ca să nu se creadă, precum socotesc unii aceasta, că el nu vorbeşte despre păcatele sale, ci mai vârtos despre ale poporului său, după aceea a zis că: „mă ru­gam şi mărturiseam păcatele mele şi păcatele poporului meu Domnului Dumnezeului meu” (9, 20); n-a voit să zică: „păcatele noastre”, ci a zis: „Ale poporului său şi ale sale”, ca şi cum proorocul ar fi văzut înainte de cei ce le vor înţelege rău acestea.

(1, 4 sin. 111 ec; 109-114, 116 Cartag.)

CANONUL 116 Cartagina (RUGĂCIUNEA DOMNEASCĂ NU ESTE FĂŢARNICĂ)

Aşijderea s-a hotărât că oricine afirmă că cuvintele din rugăciunea Domnească unde zicem: „Lasă-ne nouă datoriile noastre” (Matei 6, 12) aşa se zic de sfinţi precum că numai din cuget smerit, iar nu dupf adevăr se rostesc acestea, să fie anatema. Căci cine ar suferi pe cel ce se roagă minţind nu oamenilor, ci lui Dumnezeu însuşi? pe cel ce cu buzele sale zice că voieşte a i se ierta, iar cu inima zice că nu are păcate care să i se ierte lui.

(1, 4 sin. UI ec; 109-115 Cartag.)

CANONUL 117 Cartagina (JURISDICŢIA ASUPRA BISERICILOR REVENITE DE LA DONATIŞTI. RÂNDUIREA CÂRMUIRII BISERICILOR ÎNTOARSE DE LA DONATIŞTI)

Aşijderea s-a hotărât, fiindcă mai înainte cu câţiva ani s-a decis întru această biserică de către un sinod complet ca toate acele biserici care se află sub jurisdicţie şi s-ar fi făcut catoliceşti mai înainte de aducerea legilor în privinţa donatiştilor să revină acelor scaune prin ai căror epis-copi.au fost îndemnate să se împreune cu unitatea catolicească, iar toate acelea care după emiterea legilor s-au împreunat să revină acelora de care s-au ţinut şi când erau de partea lui Donat. Şi fiindcă din cauza aceasta s-au ivit şi se ivesc multe certuri între episcopi în privinţa juris­dicţiei, acum s-a hotărât în acest sfânt sinod ca, în privinţa celor ce se pare că atunci nu s-a făcut îngrijire desăvârşită, oriunde există biserică catolicească, dar şi de cea din partea lui Donat, şi acelea au depins de scaune diferite, în oricare timp s-ar fi făcut acolo unirea, sau înainte, sau după emiterea legilor, să depindă de acel scaun căruia a aparţinut acolo catolicească bise-rică existentă din vechime.

(47, 57, 66-69, 91-94, 99, 118, 119, 124 Cartag.)

CANONUL 118 Cartagina (NOUA ORÂNDUIRE A EPARHIILOR DUPĂ ÎNTOARCEREA DONATIŞTILOR)

Fireşte, astfel, că, dacă s-au convertit episcopi de la donatişti la uni­tatea catolicească, episcopii să împartă deopotrivă între dânşii circum­scripţiile găsite aşa, în care erau ambele părţi: adică să li se încuviinţeze unele ţinuturi unuia şi altele altuia, aşa că cel mai vechi în episcopie să împartă, iar cel mai mic să aleagă; şi de cumva va fi numai un loc, vaaparţine aceluia care se va găsi mai învecinat; iar dacă cu amândouă sca­unele se învecinează, aceluia i se va lăsa, pe care mulţimea-1 va alege. Şi de cumva cei vechi catoliceşti vor vrea pe al lor, şi cei ce s-au întors de la Donat pe al lor, să fie preferată părerea celor mai mulţi faţă de cei mai puţini; iar dacă părţile sunt egale, să revină celui mai vechi episcop. Şi dacă se vor găsi mai multe locuri de felul acela că într-însele sunt ambele părţi, care nu se pot împărţi în chip egal, fiind numărul din acele locuriinegal, acolo întâi să se împartă în chip egal numerii, şi pentru ceea ce ră­mâne de prisos în acel loc se va observa ceea ce s-a zis mai sus, când s-a vorbit despre un singur loc.

(47, 57, 66-69, 91-94, 99, 117, 119, 124 Cartag.)

CANONUL 119 Cartagina (STĂPÂNIREA UNUI ŢINUT BISERICESC DUPĂ DREPTUL DE STĂPÂNIRE NĂSCUT DIN 3 ANI DE CÂRMUIRE. PRESCRIPŢIA JURISDICŢIEI DUPĂ TREI ANI)

Aşijderea s-a hotărât ca, dacă cineva după emiterea legilor ar converti vreun loc la unitatea catolicească şi dacă l-ar deţine pe acela trei ani fărăsă-1 pretindă cineva, de aici să nu se mai ceară de la el, chiar dacă în cur­sul celor trei ani exista un episcop care avea dreptul să-I ceară, dar s-a liniştit; iar dacă nu a existat un astfel de episcop, să nu se hotărască în condică; ci când locul cel văduvit va primi episcop, să-i fie lui îngăduit a-I cere în curs de trei ani de la acea zi. Tot aşa, dacă vreun episcop s-ar în­toarce din partea Iui Donat la biserica cea catolicească, să nu se hotărască în condică în timpul hotărât, ci din ziua în care s-a întors să aibă dreptul a cere în curs de trei ani locurile care se cuvin scaunului său.

( 47, 57, 66-69, 91-94, 117, 118, 124 Cartag)

CANONUL 120 Cartagina (NEÎNŢELEGERILE TERITORIALE DINTRE EPARHII LE JUDECĂ SCAUNUL SINODAL)

Aşijderea s-a hotărât ca oricare episcopi, care pretind popoarele de­spre care cred că se cuvin scaunului lor, urmărind să facă aceasta nu prinhotărârea celorlalţi episcopi, ci ar năvăli asupra popoarelor (le trece sub jurisdicţia sa) care ţin de altul, fie că ele voiesc, fie că ele nu voiesc, să se pedepsească cu pierderea (pricinii) lor. Şi toţi aceia care au făcut aceasta, dacă nu se va soluţiona (afacerea) în adunarea episcopilor, ci se ceartăchiar pe această chestiune, să se îndepărteze de acolo acela despre care se va dovedi că, abandonând pe judecătorii bisericeşti, a făcut năvălire (asupra popoarelor). Şi nici să nu se amăgească cineva pe sine că a luat de Ia primat scrisori pentru a le ţine, ci ori de are scrisori, ori de nu are, să seînţeleagă cu cel ce Ie ţine (popoarele) şi de la acela să ia scrisori ca să se arate că el în chip paşnic deţine biserica ce i se cuvine lui. Iar dacă şi acela care mai înainte a deţinut biserica ar aduce împotrivă vreun motiv, asu­pra acestuia încă să se hotărască între episcopii judecători sau de către aceia pe care primatul i-ar da lor sau de către cei învecinaţi, pe care-i vor alege prin bună învoială.

(6 sin. I ec; 9, 17 sin. IV ec; 25 Trul.)

CANONUL 121 Cartagina (JUDECAREA CELOR CE ARATĂ NEPĂSARE FAŢĂ DE TREBURILE EPARHIILOR LOR)

De asemenea, s-a hotărât ca toţi acei episcopi care ar neglija să câştige pentru unitatea catolică locurile aparţinătoare scaunului lor să se pdep-sească de către episcopii sârguincioşi din vecinătatea lor, ca să nu se în­târzie a face aceasta. Pentru aceea, dacă în termen de şase luni de la ziua întrunirii în acest scop nimic nu ar isprăvi, atunci acele locuri se vor atri­bui celui ce poate să le câştige; aşa însă ca, dacă acela despre care se arată că lui i se cuvin acele locuri, într-adins, din oarece calcul s-a părut numai că neglijează, fiind aceasta pe placul ereticilor, ca ei să fie primiţi fără zgomot: şi în aceasta de către altul s-a zădărnicit sârguinţa Iui, pe care dacă ar fi întrebuinţat-o, mai mult ar fi întărit pe cei eretici; aceasta cer-cetându-se întreolaltă de către episcopii judecători, locurile se vor restitui scaunului său. Iar dacă episcopii judecători sunt din diferite eparhii, acelprimat va da pe judecător, pe al cărui teritoriu se află locul în privinţa căruia s-a ivit neînţelegerea. Iar dacă prin învoire comună s-ar alege judecători din vecinătate, să se aleagă ori unul, ori trei; şi dacă s-ar alege trei, să urmeze sau hotărârii tuturor, sau a celor doi.

(58 ap.; 19 Trul.; 11 Sard.; 19 Lciod.; 41, 71, 123, 124 Cartag.)

CANONUL 122 Cartagina (DE LA JUDECĂTORII ALEŞI NU SE POATE FACE APEL)

Iar de la judecătorii aleşi prin înţelegere comună să nu fie îngăduit a apela. Şi oricare de s-ar dovedi că din îndărătnicie nu vrea să se supună judecătorilor, episcopul primului scaun, cunoscând această împrejurare, va da scrisori ca nici unul dintre episcopi să nu comunice cu acela până ce nu se va supune.

(58, 74 ap.; 6 sin. II ec; 9 sin. IVec; 15, 96, 100 Cartag.)

CANONUL 123 Cartagina (OSÂNDA EPISCOPULUI NEPĂSĂTOR DE TREBURILE EPARHIEI)

Dacă vreun episcop va fi neglijent faţă de eretici, ori în privinţa condi­cilor, ori în privinţa scaunelor, să se admonesteze de către episcopii sâr­guinciosi vecini şi să i se arate neglijenţa lui, ca să nu aibă cuvânt deapărare; iar dacă din ziua în care a fost admonestat până în şase luni, pe­trecând în aceeaşi eparhie, nu ar purta grijă în privinţa celor ce sunt da­tori a se întoarce Ia unitatea catolicească (ortodoxă), cu unul ca acela să nu intre în comuniune până nu va îndeplini acest lucru. Şi dacă execu­torul nu ar veni în acele locuri, să nu i se pună în sarcina episcopului.

(58 ap.; 19 Trul.; 11 Sard.; 47, 57, 71, 121, 122, 124 Cartag.)

CANONUL 124 Cartagina (OSÂNDA EPISCOPILOR CARE FAC ARĂTĂRI NEADEVĂRATE)

Iar dacă se va dovedi că vreun episcop a minţit în privinţa intrării în comuniune a ereticilor donatişti, spunând că au intrat în comuniune şi se dovedeşte că el însuşi ştie că nu au intrat în comuniune, acela să piardă chiar episcopia.

(58 ap.; 19 Trul.; 11 Sard.; 47, 57, 71, 121-123 Cartag.)

CANONUL 125 Cartagina (AUTOCEFALIA BISERICII DIN AFRICA)

Aşijderea s-a hotărât ca presbiterii, diaconii şi ceilalţi clerici inferiori care vor fi nemulţumiţi de sentinţa episcopilor lor, în pricinile ce le au, să se audieze de episcopii lor învecinaţi şi controversele cele dintre dânşii le vor soluţiona aceia care au fost acceptaţi de ei cu consimţământul episco­pilor lor proprii. Iar dacă şi de la aceştia ar voi să apeleze, să nu le fie ier­tat să apeleze decât numai la sinoadele din Africa sau la primaţii eparhi­ilor lor. Iar cel ce ar vrea să apeleze peste mare de nimeni să nu se primească în comuniune în Africa.

(6 sin. II ec; 9 sin. IV ec; 4 Antioh.; 10, 11, 12, 14, 15, 20, 23, 28, 105 Cartag.)

CANONUL 126 Cartagina (VÂRSTA CANONICĂ PENTRU CĂLUGĂRIŢE)

Aşijderea s-a hotărât că, dacă oricare dintre episcopi ar pune sau a pus vălul călugăresc pe o fecioară până la vârsta de 25 de ani, în cazurile când a fost nevoit să facă aceasta fiind primejduită castitatea feciorelnică, sau în cazul când se bănuieşte existenţa vreunui îndrăgostit puternic, sau a unui răpitor, sau aceea se simte străbătută de oarecare primejdie aducă­toare de moarte, şi părinţii ei, sau cei sub a căror grijă se găseşte se roagă ca să nu se săvârşească fără de schimă călugărească, pe unul ca acesta să nu-1 învinuiască cu sinodul care a fixat acel număr al anilor.

(16 sin. IVec; 4, 40 Trul.; 6, 16, 44 Cartag.; 18 Vasile cel Mare)

CANONUL 127 Cartagina (SCAUNUL DE JUDECATĂ SINODALĂ ÎN AFRICA)

Aşijderea întreg sinodul a hotărât să se aleagă din fiecare eparhie câte trei judecători, pentru ca să nu se mai reţină pentru timp mult toţi episco­pii întruniţi la sinod. Şi s-au ales din Biserica Cartaginei, Vicenţiu, Fortu-natian şi Clar; din eparhia Numidiei, Alipie, Augustin şi Restitut; din eparhia Bizacenei, pe lângă preasfinţitul primat Donatian, Cresconiu, Iu-cund şi Emilian; din cea a Mauritaniei Sitifensis, Severian, Asiatic şi Donat; din eparhia Tripolitaniei, Plautiu, trimis după obicei în delegaţie; care toţi au cercetat împreună cu preasfinţitul primat Aureliu toate ches­tiunile; pe care întreg sinodul 1-a rugat să iscălească toate chestiunile solu­ţionate sau scrisorile. Şi au iscălit: Aureliu, episcopul Cartaginei, consim­ţind cu hotărârea prezentă şi citind-o, am iscălit. Asemenea au iscălit şi ceilalţi episcopi.

CANONUL 128 Cartagina (CEI AFURISIŢI NU-I POT PÂRÎ PE CLERICI)

S-a mai hotărât de către toţi, deoarece prin hotărârile de mai înainte ale sinoadelor s-a normat în privinţa persoAnelor clericale care trebuie să se admită la acuzare şi nu s-au hotărât care persoAne să nu se admită; din cauza aceasta hotărâm după dreptate ca acela să nu se admită la acuzare care a fost scos din comuniune şi se găseşte sub afurisire, fie cleric, fie laiccel ce voieşte să acuze.

(74 ap.; 6 sin. II ec; 9, 21 sin. IV ec; 8, 19, 30, 129, 130 Cartag.)

CANONUL 129 Cartagina (ARĂTAREA CELOR CE NU-I POT PÂRÎ PE CLERICI)

Aşijderea s-a hotărât ca nici un sclav şi nici chiar cei liberaţi să nu se admită la acuzare; apoi nici unul dintre aceia pe care legile civile nu-i ad­mit să pârască pentru vinovăţii, precum nici unul dintre aceia care sunt pângăriţi cu pata privaţiunii de drepturi civile, adică comedianţii, şi nici oricare persoAne care s-au spurcat cu fapte ruşinoase: nici ereticii, nici păgânii, nici iudeii; totuşi, tuturor cărora li se refuză acest drept de acuzare nu li se refuză dreptul de a acuza în cauzele lor proprii.

(74 ap.; 6 sin. II ec; 9, 27 sin. IV ec; 8, 19, 30, 128, 130 Cartag.)

CANONUL 130 Cartagina (ÎNVINUIREA NEDOVEDITĂ ÎNLĂTURĂ PE PÂRÂTOR)

Aşijdeea s-a hotărât că de câte ori clericii vor fi puşi de acuzatori sub acuză pentru mai multe vinovăţii, şi una dintre ele, care la început s-adezbătut, nu s-a putut dovedi, celelalte să nu se mai admită după aceea spre dezbatere.

(74 ap.; 6 sin. II ec; 9, 21 sin. IV ec; 9, 19, 30, 128, 129 Cartag.)

CANONUL 131 Cartagina (CINE POATE FI MARTOR LA JUDECAREA CLERICILOR)

Şi să nu se mai admită la mărturie ca martori cei despre care s-a po­runcit să nu se primească nici la acuză sau pe care acuzatorul îi aduce din casa sa; nici să se primească mărturia până la vârsta de 14 ani.

(75 ap.; 2 sin. ec; 8, 19, 30, 59, 128-130, 132 Cartag.)

CANONUL 132 Cartagina (DUHOVNICUL NU POATE FI MARTOR. SINGURĂ MĂRTURIA DUHOVNICEASCĂ NU ARE CREZARE)

Aşijderea s-a hotărât ca, dacă un episcop ar zice cândva că cineva lui singur i-a mărturisit vinovăţia sa şi acela tăgăduieşte, să nu socotească episcopul că va fi târât în ocara sa, fiindcă lui singur nu i se dă crezământ, chiar daca zice că din imboldul conştiinţei sale nu poate să fie în comuni­une cu cel ce tăgăduieşte fapta sa.

(75 ap.; 131 Cartag.)

CANONUL 133 Cartagina (EPISCOPUL SĂ NU FIE GRABNIC A OSÂNDI FĂRĂ DOVEZI)

Câtă vreme episcopul propriu nu ar comunica cu cel afurisit, cu epis­copul acela să nu comunice ceilalţi episcopi; ca episcopul să se ferească mai bine a nu zice împotriva cuiva ceva ceea ce nu poate dovedi cu dovezi de la alţii.

Episcopul Aureliu zise: „După ce s-au adus hotărârile prin voinţa sin­odului întreg întrunit şi a smereniei mele, se decide să se facă încheierea tuturor agendelor rezolvate în chip definitiv mai înainte şi împreună dez­baterea celor stabilite cu ziua de azi să se primească la acele bisericeşti; iar cele ce încă nu sunt soluţionate le vom comunica în scris în ziua urmă­toare cinstitului nostru frate şi împreună episcop Bonifaciu prin fraţiinoştri, episcopul Faustin şi presbiterii Filip şi Asell”. Şi au iscălit.

(12, 16, 28-32, 75 ap.; 5 sin. I ec; 4 sin. IV ec; 4, 6, 20 Antioh.; 13, 14, 15 Sard.; 9, 10, 11, 20, 29, 132 Cartag.)

SCRISOAREA trimisă de sinodul întreg din Africa către Bonifaciu, episcopul Bisericii Romei, prin episcopul Faustin, presbiterii Filip şi Asell, delegaţii Bisericii Romei.

Aureliu, Valentin al primului scaun din eparhia Numidiei şi ceilalţi, în număr de 217, prezenţi la sinodul întreg al Africii, lui Bonifaciu, preafericitului stăpân şi preacinstitului frate:

Deoarece Domnul a hotărât ca smerenia noastră să răspundă în scris în privinţa celor dezbătute împreună cu noi de preasfinţiţi fraţii noştri, împreună cu episcopul Faustin şi împreună presbiterii Filip şi Asell, datori suntem, nu lui Zosim, episcopul de fericită pomenire, de la care ni s-au adus scrisori şi însărcinări, ci vredniciei voastre, care cu voia lui Dumnezeu a ocupat locul aceluia, a vă face cunoscut pe scurt cele hotărâte prin consensul nostru al am­belor părţi, dar fără insistare asupra dezbaterii amănunţite a celor soluţiona­te, întru care păstrăndu-se dragostea, dar pe care le-am scos la capăt nu fără mică osteneală în dispute, având grijă ca în acte să se introducă cele ce se re­feră la chestiune. Şi acela dacă ar mai fi în acest corp, ar primi, stăpâne frate, cu prea mare bucurie, ceea ce ar fi văzut că în chipul cel mai paşnic s-a hotă­rât. Presbiterul Apiariu, din cauza căruia, şi a hirotonirii şi afurisirii şi apelu­lui lui, s-a născut mare sminteală nu numai în Biserica din Sicca, ci şi în cea din Africa întreagă, după ce a cerut iertare pentru toate rătăcirile, s-a reinte­grat în comuniune. Dar împreună episcopul nostru Urban din Sicca a fost cel dintâi care a îndreptat fără echivoc totul, ceea ce era de îndreptat. Deoarece însă trebuie să se poarte grijă de pacea şi liniştea bisericeacă, nu numai acum, ci şi în viitor, căci multe de acestea s-au întâmplat, în scopul ca pentru viitor să ne ferim de unele similare sau chiar mai grele, hotărâm ca pres-biterul Apiariu să fie înlăturat de la Biserica din Sicca, păstrându-şi, fireşte, demnitatea şi treapta sa; şi după ce va primi scrisoarea canonică, să exercite datoriile de presbiter în oricare alt loc, unde va vrea şi va putea; şi acestea i le-am încuviinţat lui Apiariu, la cererea lui prin propriile lui scrisori, fără nici o greutate. Dar mai înainte de a se da acestei chestiuni astfel de soluţii, printre altele, cu care ne-am ocupat prin hotărâri amănunţite, însuşi Apiariu a pretins oral ca în privinţa actelor bisericeşti, noi să cerem de la fraţii noştri, împreună episcopul Faustin, şi de la împreună presbiterii Filip şi Asell ca să expună totul, ce li s-a încredinţat să trateze cu noi, precum şi cele pe care să le execute verbal, nu scripturistic; iar noi, cerând instrucţia adusă cu dânşii în scris, au prezentat-o; pe care am citit-o şi am Anciraxat-o la acte, care vi se şi aduc printr-înşii acum; prin care s-a rânduit ca să trateze cu noi patru chestiuni: întâi, despre apelurile episcopilor către iereul Bisericii din Roma; al doilea, ca episcopii să nu meargă la curte, precum s-a întâmplat până acum; al treilea, ca afacerile presbiterilor şi diaconilor să se cerceteze de episcopii vecini, dacă ei ar fi scoşi de aceştia în chip pripit din comuniune; al patrulea, în privinţa scoaterii din comuniune a episcopului Urban şi a citării lui la Roma, dacă nu ar îndrepta cele ce trebuiesc îndreptate. Dintre acestea, în privinţa chestiunii prime şi a treia, anume ca să se admită episcopilor apelul la Roma şi ca afacerile clericilor să se decidă de episcopii loreparhiali, încă în anul trecut, prin scrisorile noastre trimise deja aceluiaşi episcop de cinstită pomenire Zosim, ne-am sârguit a arăta că noi pe acestea le vom observa pentru timp scurt fără de vătămarea cuiva, până când se va face cercetarea hotărârilor sinodului de la Niceea. Şi acum cerem şi de la sfinţia ta ca să dispui aşa, ca acelea să se observe de noi în felul cum s-au dezbătut şi hotărât de către Părinţii de la Niceea; şi să dispui ca să se cerceteze cele ce sunt puse în însăşi instrucţia de acolo de la voi, adică: „Dacă un episcop este acuzat, şi episcopii întruniţi din acea eparhie ar judeca şi l-ar scoate din treapta lui, dacă dânsului i s-ar părea să apeleze şi să se refugieze la preafe­ricitul episcop al Bisericii de la Roma, oare episcopul Romei să consimtă a-l asculta şi a dispune ca sentinţa să se înnoiască şi să hotărască a se scrie epis­copilor aşezaţi în eparhia limitrofă, ca dânşii toate să le cerceteze din nou cu sârguinţă şi să finalizeze cauza după fidelitatea adevărului? Iar dacă şi cel ce cere să se asculte din nou afacerea lui prin rugămintea lui ar îndupleca peepiscopul Romei ca să trimită un presbiter din jurul său, să fie în puterea acestui episcop de a socoti şi a judeca cum va vrea; va sta în dreptul său de a decide şi dacă va alege pe cei ce trebuie să judece fiind prezenţi împreună cu episcopii, având puterea aceluia care i-a trimis; iar dacă va crede că pentru cercetarea afacerii sunt de ajuns episcopii, să facă ceea ce preaînţeleptului sfat i s-ar părea că este bine”. Asemenea în privinţa presbiterilor şi diaconi­lor, „dacă vreun episcop pornit spre mânie, ceea ce însă să nu se întâmple, s-ar porni cu grabă şi cu asprime asupra vreunui presbiter sau diacon de-al său, şi ar vrea să-l scoată pe acela din biserica sa să se poarte grijă ca să nu se osândească pe nedrept sau să se despoaie de comuniune. Deci cel scos să aibă dreptul de a merge la episcopii cei din vecinătate şi cauza lui să se as­culte şi să se cerceteze mai cu de-amănuntul; fiindcă nu se cade ca cei ce se roagă să nu fie ascultaţi; iar episcopul acela, care l-a lepădat pe el pe drept sau pe nedrept, este dator să primească cu răbdare cercetarea pricinei, cahotărârea lui ori să se confirme, ori să se îndrepte”. Acestea adică s-au Ancirax­at la acte până la sosirea exemplarelor originale ale sinodului de la Niceea; care dacă se cuprind acolo în felul cel din acea instrucţie, care ni s-a arătat prin fraţii trimişi de la scaunul apostolic, atunci se vor observa şi la voi în Ita­lia în acelaşi fel şi noi nu vrem să vă mai amintim acestea, nici nu vom fi siliţi a mai cere, ci credem că cu ajutorul milostivirii Domnului Dumnezeului nos­tru, fiind sfinţia ta proestosul Bisericii din Roma, în viitor nu se va mai supune acea întunecime; şi se vor observa în privinţa noastră cele ce trebuie să se ob­serve cu frăţească dragoste, chiar dacă noi nu grăim, că după înţelepciunea şidreptatea dăruită ţie de Cel Preaînalt, chiar însuţi înţelegi că acelea trebuie să se păzească, dacă nu cumva nu va fi altul cuprinsul Canoanelor sinodului de la Niceea. Căci noi peste foarte multe cărţi am dat, dar niciunde nu am cititacele Canoane, în cărţile de la Roma ale sinodului de la Niceea în felul cum ni s-au trimis de acolo în instrucţia menţionată mai înainte; dar, fiindcă aici într-o carte grecească nu am putut să le găsim pe acestea, dorim foarte mult să ni le aducă cele de la bisericile răsăritene, unde se spune că acele hotărâri se pot găsi chiar în original. De aceea şi rugăm pe cucernicia ta să binevoieşti chiar însuţi să scrii iereilor din acele ţinuturi, adică celor din Biserica Antio-hiei, şi din cea din Alexandria, şi din cea din Consîantinopol, dar şi altora, dacă se învoieşte sfinţia ta ca de acolo să ni se trimită Canoanele stabilite la Niceea de către Sfinţii Părinţi, prin ceea ce cu ajutorul lui Dumnezeu vei adu­ce această deosebită binefacere tuturor bisericilor apusene. Căci cine se în­doieşte asupra împrejurării că exemplarele de la greci sunt cele mai autentice ale sinodului întrunit la Niceea? Fiind aduse din atâtea locuri deosebite şi de la celebrele biserici ale grecilor şi că, comparăndu-le întreolaltă, sunt în con­cordanţă, şi până când nu se face aceasta, noi mărturisim cele aduse nouă în instrucţia menţionată mai înainte, în privinţa episcopilor, care apelează la iereul bisericii Romei, şi în privinţa cauzelor clericilor care trebuiesc să se soluţioneze de către episcopii eparhiilor lor proprii, şi observându-le până la confirmare, ne încredem că, cu voia lui Dumnezeu, preafericirea voastră încă ne va ajuta în privinţa aceasta. Iar celelalte dezbătute şi întărite la sinodul nostru, deoarece mai înainte menţionaţii fraţi ai noştri, împreună cu episcop­ul Faustin şi împreună presbiterii Filip şi Asell, le aduc cu sine, de veţi binevoi, ei le vor face cunoscute sfinţiei voastre. Şi au iscălit. Domnul nostru să te păstreze nouă la mulţi ani, preafericite frate.

Aşijderea au iscălit Alipiu, Augustin, Posidiu, Marin şi ceilalţi episcopi.

SCRISOAREA sinodului din Africa către papa Celestin, episcopul cetăţii Roma

Aureliu, Palatin, Antoniu, Tut, Servusdei, Terentiu, Fortunat, Martin, Ia-nuariu, Optat, Celt, Donat, Teasiu, Vichentie, Fortunation şi ceilalţi întruniţi în sinodul general al Cartaginei – stăpânului preaiubit şi fratelui preacinstit, Celesin,

Ne rugăm ca precum sfinţia ta ne-ai arătat bucurie pentru înfăţişarea lui Apiariu, trimiţând scrisori prin presbiterul nostru Leon, tot aşa şi noi în ace­laşi chip trimitem cu bucurie scrisoarea prezentă în privinţa curăţirii ace­luiaşi. Căci, fireşte, era cea mai puternică năzuinţă, şi a noastră şi a voastră, şi nu se părea a fi necesară ascultarea lui grabnică atunci când fusese deja ascultat.

Deci venind acum la noi preasfinţitul frate şi împreună episcopul nostru Faustin, am întrunit sinod şi am crezut că este trimis la noi pentru ca, precum Apiariu prin silinţa aceluia s-a făcut presbiter, aşa şi acum prin osteneala luise va curaţi de atâtea învinovăţiri aruncate asupra lui de cei din Tavrachina; ale cărui delicte fiind atât de multe şi de mari, completul întrunit al sinodului nostru a găsit că protecţia menţionatului Faustin a întrecut judecata şi râvna de apărare a întrecut dreptatea lui de judecător. Căci la început Faustin s-a împotrivit chiar foarte mult întregului sinod, aducând diferite ocări, oarecum apărând privelegiile bisericii din Roma, şi voind ca acela să primească de la noi comuniunea, pe care sfinţia ta, având încredere în apel, ceea ce însă nu a fost în stare să dovedească, l-a repus în comuniune. Totuşi, mai puţin pentru dânsul s-a făcut aceasta, ceea ce mai bine vei cunoaşte din citirea actelor. Dimpotrivă, făcăndu-se cu osteneală judecată trei zile de-a rândul, în cursul cărora cu mâhnire am cercetat diferitele acuze aduse aceluia, Dumnezeu, dreptul judecător, cel mai puternic şi îndelung răbdător, a tăiat pe scurt atât tărăgănările împreună episcopului nostru Faustin, cât şi subterfugiile aceluiApiariu, cu care se silea să acopere urâciunile lui nelegiuite, răpunând fireşte, încăpăţânarea urâtă şi prearău mirositoare, precum şi neruşinarea tăgăduirii, prin care voia să înece gunoiul atâtor voluptăţi. Dar când Dumne­zeul nostru a strămtorat conştiinţa lui, şi cele ascunse în inima lui, fiind osân­dite ca în noroiul vinovăţiilor, le-a dat la iveală chiar în faţa tuturor oame­nilor, vicleanul tăgăduitor a început îndată să mărturisească toate învinuirile aduse lui, şi abia cândva s-a vădit pe sine benevol în privinţa tuturor faptelor infame de necrezut; de asemenea, a întors în suspinuri chiar şi speranţa noas­tră, căreia l-am şi încredinţat şi doream ca să se poată curaţi din întinăciunile ruşinoase, şi, frate stăpâne, prin mărturisirea sa, afară de aceea că a potolitaceastă întristare a noastră prin unica şi singura mângâiere, care şi pe noi ne-a scăpat de osteneala plânsului neîncetat, s-a îngrijit şi pentru rAnele sale de vreo doctorie oarecare, deşi fără de voie şi luptăndu-se cu conştiinţa sa. Şi acum, după ce îndeplinim cuvenitele închinăciuni datorite, noi te rugăm ca în viitor să nu dai uşor crezământ celor ce vin de aici şi în viitor să nu primeşti în comuniune pe cei ce noi i-am excomunicat, deoarece sfinţia ta uşor poţi afla că aşa s-a hotărât şi la sinodul de la Niceea şi dacă de acolo se vede că lucrul acesta se observă referitor la clericii inferiori şi laici, apoi cu atât mai vârtos trebuie să se observe aceasta cu privire la episcopi. Prin urmare, Sfinţia ta să nu primeşti în comuniune conştient şi cum nu se cuvine pe cei ce au fost excomunicaţi în eparhia lor. De asemenea, să interzici Sfinţia ta refu­gierea neruşinată a presbiterilor şi clericilor, după cum ţi se cuvine; deoarece aceasta nu s-a normat de Biserica din Africa prin vreo hotărâre a Sfinţilor Părinţi, şi hotărârile sinodului de la Niceea trimit la mitropoliţii lor în chipul cel mai lămurit atât pe clericii de grad inferior, cât şi pe episcopi. Apoi ace­laşi sinod de la Niceea a dispus cu înţelepciune şi cu dreptate că orice chestiune, ce poate apărea, trebuie să se soluţioneze definitiv la locurile lor proprii, deoarece Părinţii au recunoscut că nici o provincie nu va fi lipsită de darul Duhului Sfânt, cu ajutorul căruia preoţii lui Hristos observă în mod înţelept dreptatea şi o păzesc ferm, cu atât mai vârtos, deoarece tuturor le este îngăduit ca, în cazul că nu sunt mulţumiţi de sentinţa judecătorilor locali, să apeleze la sinodul eparhial propriu sau chiar şi la sinodul ecumenic; sau oareeste cineva care poate să presupună că Dumnezeul nostru inspiră dreptate nu­mai unora dintre forurile judecătoreşti, oricare ar fi acela – şi va lipsi de aceasta mulţimea preoţilor, care se adună la sinod? Şi care poate fi într-ade­văr temeinică judecata de peste mare, în faţa căreia persoAnele necesare la facerea dispoziţiilor nu se pot prezenta ori din cauza extenuării senile sau în urma altor nenumărate impedimente? însă despre aceea că tu ai putea să tri­miţi pe cineva din partea Sfinţiei tale, nu am găsit nimic stabilit de către vreun sinod al Sfinţilor Părinţi; iar ceea ce ai trimis odinioară prin Faustin, epis­copul coleg al nostru, ca şi când aceasta s-ar fi hotărât de către sinodul de la Niceea, noi nu am putut găsi nimic aşa ceva în copiile exacte ale izvoarelor originale ale sinodului de la Niceea, pe care le-am primit de la preasfintitul Chirii, episcopul nostru coleg al Bisericii din Alexandria, şi de la preacinstitul Atic, episcopul Constantinopolului, şi pe care noi le-am trimis episcopului de piae memoriae Bonifaciu, înaintaşul tău, prin presbiterul Inochentie şi ipodia-conul Marcel, care ni le-au adus nouă. Deci nu mai faceţi ca la cererea oricui să trimiteţi aici pe clericii voştri să trateze în afacerile noastre şi să nu per­miteţi aceasta pentru ca să nu ziceţi că noi am introdus mândria lumească deşartă în Biserica lui Hristos, care Biserică aduce lumina simplităţii şi ziua umilinţei pe seama celor ce doresc să vadă pe Dumnezeu. Şi deoarece Apiariu cel vrednic de plâns a fost scos din Biserica lui Hristos, în urma răutăţilor lui nelegiuite, chiar pe fratele nostru Faustin, suntem siguri că în viitor, cu ştirea şi conlucrarea sfinţiei tale, păzindu-se dragostea frăţească, Africa nicidecum nu va mai suferi acest lucru. Iscălitura. — Dumnezeul nostru să păzească pesfinţia voastră, frate stăpâne, întru mulţi ani, rugându-te pentru noi.

Jurnalismul independent al portalului OrtodoxINFO necesită mult timp, foarte multă muncă, dar și resurse financiare. Veniturile obținute din publicitate sunt însa cu mult sub așteptările noastre inițiale. Chiar dacă portalul are mulți cititori, totuși, sunt foarte puțini care găsesc în produsele promovate prin reclame ceva să-i intereseze… și să dea click pe ele. Pe de altă parte, jurnalismul nu poate fi independent dacă este finanțat de vreun mogul sau organizație.

Pentru a fi independent, acesta trebuie să se bazeze strict pe cititorii săi mulți, care să sprijine fiecare cât poate această lucrare. Ca atare, de bază rămân tot clasicele conturi bancare sau varianta PayPal. Fără sprijinul vostru acest portal nu-și va mai putea continua activitatea.

Mulțumim celor care ne-au ajutat până acum!