Poate oare exista Ortodoxia fără Patriarhia Constantinopolului?

Oare conform canoanelor Patriarhul ecumenic este capul Ortodoxiei și acțiunile sale sunt în folosul Bisericii? Și cum acțiunile sale afectează viața creștinilor simpli?

În 2018-2019 evenimentele care s-au produs în Ortodoxia mondială ar putea duce la o divizare globală în Biserica Ortodoxă Ecumenică.

În octombrie 2018 ierarhii Fanarului i-au legalizat pe liderii organizațiilor schismatice din Ucraina, iar în decembrie au creat cu ei o structură, care a fost numită Biserica Ortodoxă Autocefală a Ucrainei – BOaU.

În octombrie 2019 BOaU a fost recunoscută de Biserica Ortodoxă Greacă, în noiembrie – de  Biserica Alexandriei.

Patriarhul Bartolomeu, membrii BOaU, funcţionarii și mass-media care au susținut proiectul Tomosului inițiat de Petro Poroșenko sărbătoresc victoria. Victoria, eveniment atât de rar întâlnit  în Ucraina. Totul pare a fi frumos și logic: Rusia este din nou înfrântă, biserica patriotică intră în Europa, este recunoscută  ş.a.m.d.

Evenimente similare sunt deja conturate în Macedonia și Muntenegru, unde conducătorii locali intră  în contact cu Fanarul pentru a legaliza structurile schismatice ale țărilor lor și pentru a primi Tomosul de la Patriarhul Bartolomeu.

Se pare că politicieni au o anumită dreptate în căutarea căii de creare a propriei biserici naționale.

Dar din punctul de vedere al creștinului ortodox care frecventează în mod regulat biserica din Ucraina, Muntenegru, Macedonia, situația pare a fi complet diferită – el nu poate înțelege cum cei care întotdeauna au fost numiți mireni mascați și schismatici acum au devenit sau vor deveni Biserică canonică? Oare într-adevăr în bisericile fostei Patriarhii de la Kiev și BOaU au început să fie valabile Sfintele Taine? Și acum acolo ne putem mărturisi, împărtăși și, în general, ne putem mântui prin ele? Oare cine are dreptate – grecii care afirmă că BOaU este Biserică, sau restul Bisericilor Locale, care ca și în trecut îi numesc pe membrii acestei structuri schismatici?

În acest reportaj vom aduna faptele și vom da răspunsuri simple la întrebări complicate.

Oare Patriarhul Constantinopolului este într-adevăr capul Bisericii?

Din punct de vedere al învățăturii Bisericii, nimeni nu poate să le acorde mirenilor  în retrospectivă cinul preoției și al episcopiei, aceasta este o absurditate completă. Dar Patriarhia Constantinopolului, și apoi o parte a Bisericii Elene și a Bisericii Alexandriei, susțin că nu este deloc absurd. De ce? Pentru că așa a hotărât Patriarhul Constantinopolului, iar el nu poate greși, pentru că în ochii grecilor el este Primatul întregii Biserici. Dar oare aşa stau lucrurile în realitate?

Unul dintre cele mai importante adevăruri din Evanghelie este că în Biserică nu există mai mari. Capul Bisericii este Hristos. Mântuitorul a hotărât o dată şi pentru totdeauna problema întâietății între oameni: „Şi şezând jos, a chemat pe cei doisprezece si le-a zis: „Daca cineva vrea sa fie intâiul, să fie cel din urmă dintre toţi şi slujitor al tuturor„. (Marcu 9, 35).

Este deosebit de semnificativ faptul că Hristos a rostit aceste cuvinte tocmai după ce apostolii au dorit să afle care dintre ei este mai mare: „Şi au venit în Capernaum. Şi fiind în casă, i-a întrebat: Ce vorbeaţi între voi pe drum? Iar ei tăceau, fiindcă pe cale se întrebaseră unii pe alţii cine dintre ei este mai mare” (Mc. 9, 33-34).

Este foarte posibil să facem o analogie între apostoli și Bisericile locale și, prin urmare, putem spune cu siguranță că toate Bisericile Locale care împreună formează o singură Biserică Ecumenică sunt absolut egale între ele. În ea nu sunt nici primii, nici ultimii. Da, există așa-numitul Diptic, adică o listă în care Bisericile sunt consemnate într-o anumită ordine, dar locul în el nu oferă alte privilegii decât privilegiul de onoare și respect între frații egali.

Totuşi, la Fanar gândesc altfel.

În secolul al XX-lea, în Patriarhia Constantinopolului s-a iscat opinia că ei deţin superioritate asupra altor Biserici și au dreptul să le domine.

„Ortodoxia nu poate exista fără Patriarhia Ecumenică … Dacă Patriarhia Ecumenică … părăsește scena ortodoxă ecumenică, Bisericile Locale vor deveni „ca niște oi fără păstor”.

Patriarhul Bartolomeu

Arhiepiscopul Constantinopolului și, respectiv, Patriarhul ecumenic este primul fără egal”.

Arhiepiscopul Elpidofor

„Biserica Ortodoxă fără Patriarhia Ecumenică ar fi un fel de protestantism … Este de neconceput ca unele Biserici Locale … să întrerupă comuniunea cu ea, din moment ce canonicitatea existenței sale provine din ea”.

Mitropolitul Adrianopolului Amfilohie (Stergiu)

„Deși în general îl considerăm pe Hristos ca fiind Capul Bisericii noastre. Dar pe pământ acesta este Patriarhul ecumenic”.

Mitropolitul Eustatie de Monemvasia și Sparta

„Pe baza canoanelor, potrivit învățăturilor Bisericii Ortodoxe, Patriarhia Ecumenică are privilegii. Cine nu este de acord cu ele, se desprinde de fapt de Ortodoxie”.

Arhiepiscopul Iov (Ghecea) de Telmis

Așadar, arhiepiscopul Iov menționează că întâietatea Fanarului este precizată în canoane. Deci să clarificăm:

În conformitate cu care canoane Constantinopolul este capul Bisericii?

Patriarhia de la Constantinopol a apărut destul de târziu, în secolul al IV-lea. Pe lista Bisericilor – în Diptic, ea a fost imediat plasată pe al doilea loc după Roma. Exclusiv din motive politice, doar pentru că Constantinopolul era capitala imperiului, unde locuia împăratul și unde guvernul convoca sesiunile. După ce Biserica Romană a intrat în schismă, Constantinopolul a devenit automat primul în Diptic, şi acest lucru este explicabil – apropierea de împărat i-a dat influență și drepturi corespunzătoare.

Dar în 1453 Constantinopolul a fost cucerit de turci, Imperiul Bizantin a căzut, iar Patriarhia Constantinopolului s-a transformat într-un mic grup de ortodocși izolat într-o țară musulmană imensă.

Adică absolute toate condițiile în urma cărora Biserică a fost plasată prima în Diptic au dispărut. A dispărut și Constantinopolul, care s-a transformat în Istanbul.

Cu toate acestea, alte Biserici, în care slujeau în majoritate grecii, dorind să-și păstreze centrul spiritual, au continuat să considere Constantinopolul  primul în cinste.

Şi iată că acum Constantinopolul a decis să monetizeze acest respect în primatul puterii. Și declară că confirmarea acestei puteri este prevăzută în canoane.

***

Există mai multe reguli canonice emise în timpul existenței imperiului, pe care Constantinopolul le citează ca dovadă a dreptului său de autoritate asupra altor Biserici. Să le examinăm cu mai multă atenţie.

Regula a 3-a a celui de-al II-lea Sinod ecumenic de la Constantinopol (anul 381): „Episcopul Constantinopolului să aibă avantajul onoarei după episcopul Romei, deoarece acest oraș este noua Roma”.

De fapt, regula spune că în Diptic Bisericii de la Constantinopol o s-a acordat al doilea loc după cea Romană. Motivul este din nou că împăratul a locuit la Constantinopol și guvernul acolo îşi convoca sesiunile. Atât. Nici un fel de drepturi de supremație asupra altor Biserici. Aşa este scris.

A 28-a Regulă a Sinodului IV Ecumenic de la Calcedon (anul 451): ” orașul care a primit onoarea de a fi orașul împăratului și al sigclitului (senatului) și are privilegii egale cu vechea  Roma împărătească, va fi ridicat în cele bisericeşti în mod similar și va fi al doilea după ea. Prin urmare, numai mitropoliții regiunilor pontice, asiatice și tracice, precum și episcopii din regiunile străine de mai sus, să fie numiți de pe sfântul tron a Sfintele Biserici de la Constantinopol”.

Aici sunt menționate din nou drepturile de onoare ale Constantinopolului, bazate pe vecinătatea cu regele și de guvernul. Dar pentru prima dată sunt menționate drepturile puterii: peste regiunile Pontului, Asiei și Traciei. Să aruncăm o privire la harta modernă: regiunea pontică este coasta de sud a Mării Negre, situată în Turcia, regiunea asiatică este partea de est a Turciei, spălată de Marea Egee, regiunea tracică – partea de est a Turciei, adiacentă Bulgariei pe de o parte și spălată de Marea Marmara – pe de altă parte.

Adică, potrivit acestei reguli, Patriarhia Constantinopolului are dreptul de putere asupra teritoriului Turciei moderne și nimic mai mult.

Regula a 36-a a celui de-al VI-lea Sinod Ecumenic, Trulan (anul 691): „Fie ca tronul Constantinopolului să aibă privilegii egale cu tronul Romei antice și, la fel ca ea, să fie înălțat în cele bisericeşti, fiind al doilea după ea„.

Observăm că se dublează aceeași teză ca şi în regulile anterioare – că Constantinopolul este al doilea după Roma. Îi acordă oare acest lucru dreptul de a conduce cu alte Biserici. Nu, nu se spune nimic despre acest lucru, deși regula a fost adoptată în perioada de înflorile a imperiului.

Regula a 17-a a celui de-al IV-lea Sinod ecumenic care ar spune că îi acordă Constantinopolului dreptul de judecată asupra tuturor episcopilor.

„Dacă cineva este jignit de mitropolitul său: să fie judecat în fața exarhului regiunii sau în fața tronului Constantinopolului”.

Într-adevăr, dacă vom citi această regulă luată aparte, smultă din context, şi în special după frumoasele pasaje ale fanarioţilor contemporani, poate să pară că Patriarhul Constantinopolului are dreptul să-i judece pe toți. Dar să ne amintim de cea de-a a 28-a regulă a celui de-al IV-lea Sinod ecumenic, care îi atribuie tronulului Constantinopolului doar autoritatea asupra zonelor „pontice, asiatice și tracice”.

Marele canonist bizantin din secolul al XII-lea Ioan Zonara se exprimă mai exact la acest subiect:

 „Dar Patriarhul Constantinopolului nu este numit judecător peste toți mitropoliții fără excepție, ci doar peste cei care îi sunt subordonați. Și el nu poate să-i aducă în fața judecăţii sale pe mitropoliții Siriei, sau ai Palestinei și ai Feniciei, sau ai Egiptului împotriva voinței lor; dar mitropoliții din Siria sunt supuși judecăţii Patriarhului Antiohiei, iar palestinienii – judecăţii Patriarhului Ierusalimului, iar cei egipteni trebuie să fie judecaţi de către Patriarhul Alexandriei”.

Constatăm că în conformitate cu canoanele Fanarul nu are nici un drept să domine asupra altor Biserici. Și dacă nu a avut acest drept în perioada imperiului bizantin, atunci este evident că nu îl poate avea nici acum.

Și în această nostalgie pentru vremurile măreției imperiului și măreția civilizației elene se ascunde principala cheie pentru a înțelege ce face Fanarul acum.

Cauza dezbinării în Ortodoxie: grecii împotriva slavilor sau Biserica împotriva nelegiuirilor?

Puțini se pot compara cu grecii prin ceea ce au oferit ei omenirii: cultură, filozofie, poezie, politică, matematică, fizică, medicină … Probabil că nu există un domeniu în care nu ar exista moștenire elenă.

Aproape toate cărțile Noului Testament au fost scrise în limba greacă. Majoritatea Sfinților Părinți și dascăli ai Bisericii au fost greci. Toată rânduiala slujbelor în Biserica noastre se săvârșește conform Tipicului rânduit de greci, Sfinții Făcători de Minuni Nicolae de Miralichia și Spiridon de Trimitunda sunt din neamul grec.

Pe de altă parte, toate aceste realizări au dus la dezvoltarea naționalismului elen. Dându-și seama de măreția culturii lor și de măreția imperiului bizantin, grecii, care au constituit nucleul lui, au început să se considere superiori faţă de alte popoare, pe care adesea le-au numit cu dispreţ barbare.

În 1453 imperiul a căzut, grecii s-au risipit prin lume, dar a rămas nostalgia după trecutul imperial. Restaurarea marelui Imperiu Bizantin a rămas pentru greci o idee fixă. Şi odată ce această idee nu se poate înfăptui în domeniul politic, unii dintre greci văd realizarea ei în Biserică.

Marea majoritate a episcopatului din Bisericile locale contemporane sunt greci. Grecii sunt Primații Bisericilor Constantinopolului, Greciei, Alexandriei, Ierusalimului, Ciprului, Bisericilor Albaneze. În Biserica Alexandriei, care păstorește toate țările din Africa, din cei 37 de episcopi doar 5 sunt africani, ceilalţi sunt greci.

Și deși ei cunosc perfect cuvintele Apostolului Pavel că în Biserică nu există nici elen, nici iudeu, pentru mulți dintre grecii ortodocși măreția Patriarhului Constantinopolului este prototipul măreției națiunii elene. Iar protestele mai multor Biserici Locale împotriva acțiunilor ilegale ale  Fanarului, ei preferă să le interpreteze ca un conflict etnic – revolta slavilor împotriva grecilor. Cică barbarii ruși tind la întâietate și de aceea contestă acțiunile Constantinopolului.

În toamna anului 2018 Patriarhul Bartolomeu a declarat în faţa diasporei grecești:

„Patriarhia noastră ecumenică. De aici provin idealurile, valorile Neamului nostru, gloria Neamului nostru, pasiunea și martiriul Națiunii noastre, sursa lor este aici … în acest moment, Patriarhia noastră încearcă să rezolve problema Bisericii Ucrainene și își arată privilegiile și drepturile în conformitate cu Regulile Sfintelor Sinoade Ecumenice, și aceste Reguli, în primul rând al celui de-al IV-lea Sinod ecumenic de la Calcedon, care acordă privilegii specifice pentru a apela la Patriarhia ecumenică, aceste reguli sunt obligatorii pentru întreaga Ortodoxie, indiferent dacă sunt sau nu pe placul fraților noștri ruși, mai devreme sau mai târziu vor respecta decizia pe care o va adopta Patriarhia Ecumenică, pentru că ei nu vor avea o altă alegere… Iată de ce frații noștri slavi nu tolerează superioritatea Patriarhiei Ecumenice și, prin urmare, națiunea noastră în Ortodoxia Mondială”.

S-a ajuns la faptul că Patriarhul Bartolomeu i-a acuzat pe membrii Bisericii Ortodoxe Ucrainene în dezbinarea săvârșită de Filaret și i-a numit ruși: „Anume rușii au săvârşit schisma, și nu Patriarhia ecumenică sau ucrainenii, așa cum declară ei acum… În calitate de Biserică-mamă , suntem nevoiți să avem grijă de unitatea canonică a milioane de ucraineni care nu doresc să fie în aceeași Biserică cu rușii”.

Încercarea Fanarului de a prezenta schisma în ortodoxie ca o acțiune națională – a rușilor împotriva grecilor, se încadrează bine în contextul geopolitic, unde multe forțe politice insistă asupra „amenințării rusești”, dar acest lucru nu are nici o legătură cu realitatea în Biserică. Bisericile Rusă, Sârbă, Poloneză, Biserica Antiohiei, Biserica Ținuturilor Cehe și a Slovaciei nu se opun deloc grecilor. Ele se opun nelegiuirii, împotriva introducerii schismaticilor și a mirenilor în Biserică și împotriva încercărilor Fanarului de a impune Bisericii orice decizie a sa, pur și simplu pentru că acolo ar avea dreptul de autoritate asupra celorlalți.

Schițăm analogii simple: dacă îi spui fratelui tău cu voce tare despre fărădelegile săvârșite, acest lucru nu înseamnă deloc că tu însuți vrei să comiți această nelegiuire, doar îi spui că a comite o  asemenea fărădelege este rău și greșit.

Și dacă nu grecii ar conduce Fanarul, ci, să zicem, evreii, nemţii sau portughezii, acest lucru nu ar schimba atitudinea critică față de ei.

Să trădezi la timp – nu înseamnă să trădezi, ci să anticipezi?

Știm că Biserica este un loc de întâlnire a omului cu Dumnezeu și, prin urmare, avem cerințe și așteptări deosebit de mari faţă de slujitorii ei, și mai ales faţă de Întâistătători.

Aceștia apriori nu pot acționa în modul în care acționează politicienii: să mintă, să trădeze și să își schimbe poziția în zbor.

Timp de un sfert de secol, Patriarhul Bartolomeu i-a considerat pe membrii Patriarhiei de la Kiev și ai BOUA drept mireni, iar în 2018 pe neaşteptate i-a numit episcopi. În 2016 Patriarhul l-a numit pe mitropolitul Onufrie unicul Întâistătător al Bisericii din Ucraina, iar în 2018 a început să-l numească astfel pe Serghei Dumenko. Și toate acestea au coincis în mod miraculos cu începutul campaniei electorale prezidențiale a lui Poroșenko, unde accentul principalul a fost pus pe Tomos și pe BOaU.

Și mai surprinzătoare este metamorfoza Primatului Bisericii Alexandriei Patriarhului Teodor.

Până în 2019 el a făcut numeroase declarații în care l-a numit pe Preafericitul Onufrie unicul Întâistătător legitim al Bisericii din Ucraina și i-a îndemnat pe enoriași să rămână credincioși Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Dar apoi a venit noiembrie 2019, şi Patriarhul Teodor a uitat de Mitropolitul Onufrie și de Biserica Ortodoxă Ucrainenă, care au dispărut pentru el.

Patriarhul Teodor (în 2016):

„Preafericitul Onufrie să ştie că Patriarhia Alexandriei și noi toți suntem alături de Biserica Ortodoxă Ucraineană canonică condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie„.

Patriarhul Teodor (în 29 octombrie 2018, după „reabilitarea” lui Filaret și Macarie):

„Am trecut printr-o perioadă dificilă a schismei, când au început toate aceste procese, mișcarea spre autocefalie pentru a crea propria biserică schismatică. Am trăit aceste dificultăți la Odesa, când au dorit să ne ia cu forţa bisericile noastre ortodoxe. Zi și noapte am fost de veghe la biserica noastră din Odesa. Cum s-a exprimat Preafericitul Onufrie, Biserica trebuie să fie departe de politică. Nu ne putem ascunde după degetul nostru, trebuie să vedem că interesul politic este ascuns în spatele tuturor acestor lucruri„.

Nu putem să nu ne amintim și de metamorfozele de pe Muntele Athos. Starețul mănăstirii Vatoped arhimandritul Efrem i-a îndemnat de nenumărate ori pe ucraineni să fie credincioși doar Bisericii Ortodoxe Ucrainene și Preafericitului Mitroplit Onufrie.

Arhimandritul Efrem:

„Mă adresez poporului ucrainean și rog să se ţină de Biserica Ortodoxă canonică, condusă de Preafericitul Mitropolit Onufrie. Întregul Sfântul Munte acceptă și recunoaște numai Biserica Ucraineană canonică, condusă de mitropolitul Onufrie„.

În cele din urmă, arhimandritul a sosit la Kiev la intronizarea lui Epifanie și nu a putut să participe la ceremonie în exclusivitate din motive de sănătate, iar schismaticii din BOaU au fost primiți la mănăstirea sa de pe Muntele Athos.

***

Hristos în Evanghelie ne învaţă: „Feriți-vă de proorocii mincinoși care vin la voi îmbrăcați în haine de oaie, dar în interior sunt lupi răpitori. După roadele lor îi veți cunoște. Deci, orice copac bun aduce roade bune, iar un copac rău aduce roade rele”.

Privind la personalitățile maiestuoase ale ierarhilor fanarioți, este aproape imposibil să crezi că ei pot săvârși fapte anti-bisericești. Dar, din păcate, faptele lor vorbesc exact despre acest lucru.

Declarațiile  Fanarului la momentul creării BOaU arătau frumos – erau îndreptate spre vindecarea schismei și unirea Ortodoxiei ucraineene. Dar ce vedem peste un an, care sunt rezultatele, care sunt roadele lor?

• Nu s-a produs unificarea Ortodoxiei în Ucraina. Biserica Ortodoxă Ucraineană există aparte, iar structura creată din schismaticii Patriarhiei de la Kiev și ai Bisericii Ortodoxe Ucrainene Autocefale – aparte.
• Legalizarea lui Filaret de către Fanar fără actul de pocăință s-a dovedit a fi o greșeală evidentă. Filaret nu s-a schimbat deloc și a dezbinat deja BOaU, din care a ieşit împreună cu o parte din episcopii săi schismatici și acum îi hirotonește activ pe alții. Mai mult, Filaret a declarat că nici o anatemă posibilă din partea Fanarului nu îl tulbură.
• Crearea BoaU a adus un alt factor de dezbinare în societatea ucraineană – unul religios. Poroșenko nu a reușit să ademenească episcopii și preoții Bisericii Ortodoxe Ucrainene în structura Biserica Osrtodoxă a Ucrainei şi a dat instrucțiuni autorităților locale să transfere bisericile fără să ia în considerare părerea enoriașilor. Locuitorilor din sate li s-a impus poziția că BOaU este o biserică patriotică, iar Biserica Ortodoxă Ucraineană este o structură a agresorului, și trebuie de-i luat biserica până şi cu forţa. Bisericile au fost capturate, enoriașii au fost alungați. În satele în care până ieri domnea liniștea și prietenia a început un adevărat război. Dușmănia și ura au prins rădăcină între vecini, prieteni și chiar în interiorul familiilor.
• Cu un an în urmă relațiile dintre Bisericile Locale au fost destul de frăţeşti și prietenoase. Acum Bisericile sunt împărțite în cele care au sprijinit acțiunile Fanarului privind legalizarea BOaU, și cele care sunt împotrivă. Și este evident că divizarea se va aprofunda și mai mult.
• Recunoașterea BoaU de către Biserica Ortodoxă a Greciei și Biserica din Alexandria a provocat conflicte și neînţelegeri în interiorul lor. Există mulți episcopi greci care au refuzat să recunoască BOaU și consideră că membrii ei sunt nişte mireni. Nu există nici o îndoială că aceeași situație va fi și în orice altă Biserică în care se decide recunoașterea BOaU.
• Și cel mai important este că potrivit canoanelor un preot care intră în comuniune cu schismaticii, devine el însuși schismatic. Regula a 10-a apostolică prevede clar acest lucru: „Dacă cineva se roagă cu cel excomunicat din biserică, fie şi în casă: să fie excomunicat”.

Această regulă nu face parte din categoria canoanelor care îi acordă Fanarului drepturi mitice de autoritate asupra altor Biserici. Ea se aplică fiecărui creștin și este direct legată de mântuirea noastră.

Scopul final al fiecărui creștin este mântuirea sufletului și dobândirea Împărăției Cerurilor. A asigurat Biserica Ortodoxă acest obiectiv pe tot parcursul existenței sale? Incontestabil. Asigură acum acest scop cei care au recunoscut și au legalizat schisma din Ucraina, ca să nu mai vorbim de BOaU în sine? Este foarte îndoielnic.

Atacul actual al Fanarului împotriva Ortodoxiei le-a adus credincioșilor doar schismă, ceartă și discordie. Amintim cu această ocazie cuvintele lui Hristos: „Orice copac care nu aduce roade bine este tăiat și aruncat în foc. Nu oricine care îmi spune: „Doamne! Doamne!”, va intra în Împărăția Cerurilor, doar cel ce împlinește voia Tatălui Meu din ceruri”.

E prezentă oare în faptele fanarioților voința Tatălui Ceresc? Și merită oare ca noi să susținem acțiunile lor?

De-a lungul istoriei sale, Biserica Ortodoxă a depășit erezii, schisme și încercări de unire. Ea fost întemeiată de Hristos și va exista până la sfârșitul veacului. Însă soarta celor care au încercat să distrugă Biserica este tristă.

Fiecare dintre noi are libertatea de alegere. Și acum vine momentul când trebuie să facem această alegere. Dar trebuie să luăm aminte la ce preț vom plăti pentru ea în cele din urmă.

Poruncile lui Hristos ne pun în faţa alegerii: dobândirea întregii lumi și, în același timp, pierderea sufletului, sau păstrarea sufletului nostru prin lipsirea de beneficiile lumești. Alegerea este întotdeauna a noastră.