Tot ce s-a spus despre războiul din Siria e greșit – până acum

Foto Xinhua/Ammar Safarjalani

”Știm de multă vreme că războaiele nu se încheie așa cum ne-am aștepta sau potrivit planurilor noastre. Faptul că ”noi” am câștigat Al Doilea Război Mondial nu a însemnat că americanii ar fi urmat să câștige războiul din Vietnam sau că Franta ar fi urmat să-i învingă pe inamicii din Algeria. Și totuși, odată ce hotărâm cine sunt băieții buni și cine sunt monștrii cei răi pe care trebuie să-i distrugem, se pare că nu facem decât să cădem din nou în vechile păcate”, scrie Robert Fisk pentru The Independent.

”Pentru că îi urâm, îi înjurăm și-i demonizăm pe Saddam, Gaddafi și Assad, suntem siguri – suntem absolut convinși – că vor fi detronați și că cerul albastru al libertății va lumina peste teritoriile lor. Este un lucru copilăresc, imatur, infantil.

Ei bine, căderea lui Saddam a adus Irakul într-o suferință inimaginabilă. La fel și asasinarea lui Gaddafi într-un canal din Libia. Cât despre Bashar al-Assad, care nu e nici pe departe înlăturat, el este învingătorul războiului din Siria. Noi încă insistăm că trebuie îndepărtat. Noi încă încercăm să-i judecăm pe criminalii de război din Siria, însă regimul sirian a ieșit intact din război, viu și având ca aliat cea mai de încredere mare putere pe care o poate avea ca aliat un stat din Orientul Mijlociu – Kremlinul.

Cei care au creat firul narativ al războiului din Siria s-au înșelat din start.

Spuneau că Bashar va fi dat jos. Că Armata Siriana Liberă, despre care se presupunea că este formată din zeci de mii de dezertori din armata regulată și din protestatarii neînarmați din Derayya, Damasc și Homs, urma să dea jos de la putere familia Assad. Și, desigur, democrația în stil occidental urma să învingă, iar secularismul – care a fost de fapt baza partidului Baath, al lui Assad – ar fi urmat să devină baza unui nou stat arab liberal. Ar trebui să lăsăm deoparte unul dintre motivele pentru care Vestul a susținut rebeliunea – să distrugă unul dintre aliații arabi ai Iranului.

Nu am reușit să anticipăm intrarea în scenă a al-Qaeda, acum purificată sub numele de Frontul al-Nusra. Nu ne-am imaginat că coșmarul numit ISIS se va naște în deșerturile din estul țării. Nici nu am înțeles – și nici nu ni s-a spus – cum aceste secte islamiste vor distruge revoluția în care am crezut.

Astăzi abia încep să înțeleg cum revolta ”moderată” din Siria s-a transformat în mașina apocalipică de ucis a Statului Islamic. Unele grupuri islamiste (în niciun caz toate) erau acolo de la început. Erau în Homs, în 2012.

Asta nu înseamnă că rebelii sirieni nu au fost curajoși, că nu au avut lideri democrați. Însă au fost prezentați în mod exagerat în Vest ca fiind astfel. În timp ce fostul premier britanic David Cameron vorbea aiurea despre cei 70.000 de ”moderați” ai Armatei Siriene Libere care lupta împotriva lui Assad (în realitate nu erau mai mult de 7.000), armata siriană regulată vorbea cu ei, uneori în mod direct, prin telefon, pentru a-i convinge să se întoarcă la unitățile de unde au dezertat sau pentru a-i convinge să abandoneze câte o localitate fără a mai lupta, sau să-i convingă să facă schimb de prizonieri sau de soldați uciși în luptă. Ofițerii armatei guvernamentale spuneau că preferă să lupte cu armata rebelilor, pentru că aceasta fuge de ei, în timp ce Nusra și ISIS nu fugeau.

Astăzi, când vorbim despre rezultatele invaziei Turciei în nordul Siriei, folosim o expresie ciudată pentru milițiile arabe aliate cu Turcia. Le spunem ”Armata Națională Siriană” – în contrast cu Armata Arabă Siriana, armata guvernamentală loială lui Assad, cea care câștigă războiul.

E o prostie să spunem că această armată este o creație recentă a Turciei. Ea este epava a ceea ce a fost Armata Siriană Liberă, acea armată pe care David Cameron o vedea venind ca niște legiuni mitologice, cu o componență misterioasă. Puțini reporteri au explicat un fapt extrem de important în acest război, deși imaginile arătau limpede că Armata Siriană Liberă este formata din miliții turce plătite de Turcia.

Ei bine, exact această fostă Armată Siriană Libera a intrat în enclava Afrin, anul trecut, unde i-a ajutat pe colegii din Frontul al-Nusra să jefuiască casele kurzilor. Turcii au botezat această ocupație violentă drept ”Operațiunea Ramura de Măslin”. Și mai ridicol, ultima invazie, de anul acesta, se numește ”Operațiunea Izvorul Păcii”.

Era o vreme când asemenea denumiri ar fi dus la critici fără perdea. Acum nu mai este cazul. Astăzi, presa a tratat aproape cu respect aceste denumiri ridicole.

Același joc a fost făcut și cu Forțele Democrate Siriene, așa-zis ”susținute de SUA”. Cum am mai spus-o, aproape toți membrii SDF sunt kurzi și ei niciodata nu au fost aleși, selectați și niciodata nu s-au alăturat SDF în mod democratic. Nu a fost nimic democratic în legătură cu SDF, iar ”forța” ei a pierit odată cu sprijinul aerian al SUA. Însă presa nu a pus niciodată sub semnul întrebării denumirea de ”Forțele Democrate Siriene”.

Când turcii au invadat Siria pentru a îndepărta SDF de la granița turco-siriană, SDF s-a transformat brusc în ”forțele kurde” (ceea ce erau cu adevărat) care au fost trădate de americani (ceea ce s-a întâmplat cu adevărat).

În 2012 s-a întamplat ceva ironic. Când a început lupta pentru Alep, kurzii au ajutat Armata Siriană Liberă să ocupe câteva zone din oraș. Acum, după șapte ani, cele două forțe luptă una împotriva celeilalte, după ce turcii au invadat zona kurdă Rojava din Siria. Și mai puțin s-a vorbit despre faptul că, odata cu inaintarea Armatei Siriene Libere în teritoriile kurde, au venit locuitorii sirieni arabi, pentru a se restabili în casele din care au fost alungați de kurzi.

Relatările despre războiul acesta sunt și mai eronate când ne lipsește o înțelegere critică a noului rol al Arabiei Saudite în dezastrul din Siria. Politica Arabiei Saudite când vine vorba despre ajutorul dat rebelilor islamiști anti-Assad a fost să nege, să nege, să nege. Saudiții au negat chiar atunci când eu am găsit, într-o bază al Nusra din Alep, documente despre livrări de arme din Bosnia, semnate de producătorul de arme de lângă Sarajevo – Ifet Krnjic. Și Arabia Saudită a negat chiar și atunci când Krnjic a explicat cum a trimis armele în Arabia Saudită și cu ce oficiali saudiți a vorbit.

Aproape incredibil, se pare că saudiții au o noua abordare a războiului din Siria. Deja aliații lor din Golf, Emiratele Arabe Unite, și-au redeschis ambasada de la Damasc: o decizie importantă pentru un stat din Golf și o decizie ignorată în Vest. Acum, se pare că saudiții și emiratezii, probabil și Kuweitul, se gândesc să-și întărească legăturile cu Rusia prin finanțarea reconstrucției Siriei.

În acest fel, Arabia Saudită ar deveni mai importantă pentru Siria decât este acum Iranul și, probabil, saudiții vor lua fața Qatarului în relația cu Bashar al-Assad. În ciuda imperiului mediatic Al Jazeera, Qatarul vrea să se extindă și pe un teritoriu fizic, iar Siria este o țintă. Însă saudiții au decis să-și asume rolul costisitor de a înfrunta și Iranul, și Qatarul în același timp. Sirienii, a căror politică a fost să aștepte, să aștepte, să aștepte, vor decide cum să reacționeze la aceste ambiții ale vecinilor lor.

Interesele saudiților în Siria nu sunt doar o simplă presupunere. În august, prințul moștenitor Mohammed bin Salman a declarat pentru Time că ”Bashar va rămâne la putere, însă cred că interesul lui nu este să-i lase pe iranieni să facă ce vor în Siria”. Sirienii și cei din Bahrain discută regulat despre situația post-război din Levant. Și Emiratele ar dori să intermedieze discuțiile dintre saudiți și Siria. Statele din Golf spun acum că suspendarea Siriei din Liga Arabă a fost o greșeală.

Cu alte cuvinte, Siria, cu susținerea Rusiei, își reia rolul pe care l-a avut înainte de revolta din 2011.

Vestul nu și-a imaginat nicidecum așa ceva atunci, în 2011, când ambasadorii noștri la Damasc îi încurajau pe sirienii din stradă să lupte în continuare împotriva regimului și le cereau protestatarilor să nu discute și să nu negocieze cu guvernul Assad.

Însa asta se întâmpla într-o vreme în care nu apăruseră cele două elemente care au dat peste cap toate ipotezele, semănând teamă și neîncredere în intregul Orient Mijlociu: Trump și Statul Islamic.”