“Iar neamul acesta nu iese decât numai cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21)
Cine, iubiţii mei, cine nu vrea pacea? Toată lumea iubeşte pacea. Şi desigur atunci când îi lipseşte, atunci mai mult o caută. Dar, din nefericire, în pofida iubirii omenirii întregi pentru pace, lumea de multe ori a încercat – şi încă încearcă – focul războiului. Interese materiale şi egoisme omeneşti împing orbeşte spre catastrofă. Două războaie mondiale şi nenumărate alte războaie locale au împrăştiat şi împrăştie groază. Cei ce au trăit astfel de zile doresc ca ele să nu se mai întoarcă niciodată. Oameni iubitori de linişte, care în pofida voinţei lor au fost duşi la ucidere între ei, strigă din adâncul sufletului: Blestemat să fie războiul!
Dacă însă acest război este blestemat, există şi un alt război care este binecuvântat. Război binecuvântat? Dar ce sunt acestea ce le spui? – s-ar nedumeri cineva. Da, iubiţii mei, există şi un război binecuvântat. Este un război, la care creştinul este chemat să ia parte nu doar de voie, din proprie voinţă, ci şi cu tot sufletul, cu toată inima lui. Este un război împotriva răului şi, de aceea, este binecuvântat. Şi care este acest război? Este războiul împotriva celui mai mare vrăjmaş al nostru, împotriva diavolului.
Avem război deci. Duşmanul în acest război este diavolul. Şi arme? Cu ce arme poate cineva să lupte împotriva diavolului? Pentru că împotriva acestuia, desigur că nu poţi lupta cu tunuri şi care armate şi avioane sau chiar cu bombe atomice. De alte arme e nevoie aici. Despre armele împotriva diavolului ne vorbeşte Evanghelia astăzi. Să vedem deci, care arme împotriva celui rău ne recomandă pericopa evanghelică pe care am ascultat-o.
***
Un tată înghenunchiat înaintea Domnului, Îl roagă să-i vindece fiul, care pătimeşte de atacul unui duh viclean. Demonul îl aruncă pe copil când în foc, când în apă. Ucenicii lui Hristos, în ciuda bunei lor intenţii, nu au putut să-l izbăvească de tiranie. Dar Hristos cu un cuvânt al Său izgoneşte demonul şi salvează copilul imediat. Şi după ce a plecat lumea, ucenicii se apropie în particular de Învăţătorul şi Îl întreabă: “De ce noi n-am izbutit să-l scoatem?”. Şi Hristos răspunde: “Din pricina necredinţei voastre. Adevărat vă zic vouă: dacă veţi avea credinţă cât un grăunte de muştar, veţi zice acestui munte: pleacă de aici şi du-te dincolo, şi va pleca şi se va duce, şi nimic nu va fi cu neputinţă pentru voi. Iar neamul acesta (al demonilor) nu iese decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 19-21). În aceste cuvinte Îl auzim pe Domnul arătându-ne trei arme împotriva celui rău: prima armă credinţa, a doua rugăciunea, iar a treia postul.
Prima armă este credinţa. Care credinţă? Credinţa fierbinte şi neclintită. Zice Hristos ucenicilor Săi: N-aţi putut să scoateţi demonul din pricina necredinţei voastre. Dar dacă aţi fi avut credinţă fierbinte şi puternică, cum fierbinte şi puternic este muştarul, aţi fi mutat chiar şi munţi. Prin credinţă cel rău este biruit. Să credem deci în Dumnezeu, care este Atotputernicul, căci diavolul înaintea Lui se teme şi tremură. Să credem în cuvântul Evangheliei, care confirmă că dacă ne împotrivim diavolului, acela va fugi biruit: „Staţi împotriva diavolului şi va fugi de la voi” (Iacov 4, 7). Să credem în puterea lui Hristos, care şi munţii îi alungă şi-i strămută.
A doua armă este rugăciunea. „Iar neamul acesta nu iese decât cu rugăciune şi cu post” (Matei 17, 21). Mare este puterea rugăciunii şi minunate urmările ei în ceasul ispitei. Însuşi Hristos, când trecea prin clipe de profundă agonie în grădina Ghetsimani, a înfruntat ispita cu rugăciunea: ”Şi fiind în agonie se ruga mai stăruitor”, zice evanghelistul (Luca 22, 44). În felul acesta a arătat că atunci când şi noi ne aflăm în ciclonul ispitei, aşa să înfruntăm atacul diavolului, prin rugăciune. Dar şi înainte de ciclon, în ceas de linişte şi înainte de a ne găsi ispita, Hristos ne-a recomandat: „Rugaţi-vă, ca să nu intraţi în ispită” (Luca 22, 40). De aceea să ne rugăm şi anticipat – preventiv. De altfel şi în rugăciunea domnească, cunoscutul „Tatăl nostru”, ne învaţă să zicem: „Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean” (Matei 6, 13).
Iar a treia armă, pe care o recomandă Hristos, este postul. Însuşi Domnul a postit în pustie şi a biruit cele trei ispite ale diavolului. Proorocii au postit, apostolii au postit, mucenicii au postit, cuvioşii şi pustnicii înainte de toate au postit. Postul subţiază simţurile, ajută în rugăciune, smereşte trupul şi cugetul trupesc, întăreşte duhul, face pe om disponibil sau osârduitor în împlinirea poruncilor lui Dumnezeu, atrage Harul lui Dumnezeu, alungă atacurile demonice, face minuni. Desigur că nu înţelegem postul doar de bucate; înţelegem postul şi de patimi. Aşadar, să nu dispreţuim şi această armă atât de decisivă.
***
Creştinul însă are şi alte arme împotriva celui viclean. După jertfa lui Hristos, prin care satana a fost biruit, pe lângă cele trei arme pe care le-am amintit, Biserica învaţă că Domnul ne-a dăruit şi o altă armă împotriva celui viclean. Şi aceasta este cinstita Lui Cruce. De aceea, într-o frumoasă cântare, noi ortodocşii cântăm: ”Doamne, armă asupra diavolului, Crucea Ta ai dat-o nouă; că se îngrozeşte şi se cutremură nesuferind a căuta spre puterea ei, că morţii i-a sculat şi moartea o a surpat. Pentru aceasta ne închinăm Îngropării Tale şi Învierii”. Zice: Ne-ai dat, Doamne, armă împotriva diavolului Cinstita Ta Cruce; şi, într-adevăr, diavolul se îngrozeşte şi tremură, nesuferind să vadă puterea ei. Pentru că Crucea înviază pe cei morţi şi zdrobeşte moartea. De aceea şi noi, Doamne, ne închinăm Îngropării şi Învierii Tale. Aşadar, să ne însemnăm cu semnul crucii zicând: „Iisus Hristos biruieşte”.
În sfărşit, să-l întrebăm şi pe unul din cei care au luptat cu diavolul şi l-au biruit. Să-l întrebăm, de pildă, pe Sfântul Antonie, să ne spună: Ce armă a folosit? Sfântul Antonie răspunde: „Am văzut” – zice -”cursele diavolului întinse pe pământ şi am zis înfricoşat: Cine poate să le învingă pe acestea? Şi atunci am auzit un glas: Cel care are smerenie”. Cel smerit se află sub umbrela ocrotitoare a harului dumnezeiesc şi respinge orice atac demonic.
***
Iubiţii mei creştini,
Să nu trăim în neştiinţă. Să nu trăim în nepăsare, nebănuind ce se întâmplă în lume. În jurul nostru şi în noi are loc o luptă, o luptă duhovnicească. „Războiul nevăzut”, cum zice Sfântul Nicodim Aghioritul în renumita sa carte cu acelaşi nume, pe care v-o recomand să o citiţi. Iar Apostolul Pavel lămureşte: ”lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh” (Efeseni 6, 12). Gloanţele ca ploaia. Cad capete! Duşmanii cei nevăzuţi întreprind atacuri în fiecare ceas şi în fiecare clipă. Suflete nemuritoare sunt în pericol. De aceea şi noi să fim priveghelnici. Nu la somn, ci la arme, la armele cele duhovniceşti! În această luptă Hristos nu ne-a lăsat fără arme. Duh este vrăjmaşul, duhovniceşti sunt şi armele împotriva lui. Am enumărat cinci arme, care constituie o desăvârşită panoplie duhovnicească: credinţa, rugăciunea, postul, smerenia şi Cinstita Cruce. Dacă vom folosi aceste arme, atunci vrăjmaşul va fi biruit şi se va împlini cu fiecare din noi acel cuvânt triumfător a lui Hristos:”Am văzut pe Satana ca pe un fulger ca un fulger căzând din cer”(Luca 10, 18). Amin.
traducere: Frăţia Ortodoxă Misionară “Sfinţii Trei Noi Ierarhi”,
sursa: „Kyriaki”, Atena, 1998, p. 136;
din Cartea „KIRIAKODROMION AUGUSTINIAN”