“Sensul adanc al Evangheliei de astazi se refera la drama interioara a sufletului omului. Cel care doreste ca Domnul Cel inviat si viu sa Se arate in sufletul sau prin Duhul lui Dumnezeu, trebuie sa inchida si sa incuie camara sufletului sau, ca sa-l pazeasca de navalirea lumii din afara, lumea materialnica. Dupa cum spune Mitropolitul Theolipt in “Filocalia”:
“Invata intelepciunea de la albine: cand acestea vad un roi de viespi in jurul lor, ele stau in stup, si astfel scapa de vatamarea raufacatorilor lor” –
– tot la fel cum Apostolii pleaca din fata iudeilor insetati de sange si cu iubire pentru cele materialnice. Intr-un sens adanc, iudeii reprezinta pe cei care sunt legati de simturi, si de cele materialnice. Unui asemenea suflet pazit cu inflacarare, sub lacat si cheie, Domnul i Se va arata intru slava. Mirele slavit Se va arata astfel miresei celei intelepte. Cand Domnul Se va arata, frica lumii din afara va disparea si sufletul se va umple de pace. Si nu numai pace. Domnul aduce intotdeauna multe si felurite daruri: dand pace, El da in acelasi timp bucurie, putere si curaj; El intareste credinta; El da tarie vietii.
Dar iarasi cand Domnul ni Se arata si ne aduce toate aceste daruri de mare pret, inca mai ramane o indoiala intr-o adancitura a sufletelor noastre. Aceasta adancitura semnifica indoiala lui Toma. Pentru ca aceasta adancitura sa se lumineze si sa se incalzeasca cu harul Duhului Sfant, noi trebuie sa staruim in rugaciune catre Domnul si sa asteptam cu rabdare; in sufletele noastre, noi trebuie sa ne inchidem si sa ne incuiem de lumea din afara, de poftele trupesti si de indemnari. Atunci Domnul, care iubeste oamenii, ne va milostivi pe noi si ne va implini rugaciunile noastre. Si El Se va arata din nou, prin prezenta Sa harica, va lumina chiar si cel mai intunecat ungher al sufletelor noastre.
Atunci, si numai atunci, ne vom putea numi suflete vii si fii ai lui Dumnezeu prin harul Sau. Si toate acestea vor fi prin ajutorul Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, caruia I Se cuvine toata slava, cinstea si inchinaciunea dimpreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant – Treimea Cea deofiinta si nedespartita, acum si pururea si-n vecii vecilor. Amin”.
Duminica Tomei s-ar cuveni să se numească a tuturor apostolilor bântuiți de necredință
Nu încape așadar dubiu că n-au crezut toți, nu doar Toma. N-au crezut pentru că nici nu era de crezut! Într-atâta trebuie să le fi apărut răstignirea, moartea și înfrângerea lui Iisus drept definitive și ireversibile. Făgăduințele învățătorului lor: vorbe frumoase, iluzii spulberate, amăgeli ale cugetului!
Ne-am obișnuit să vorbim despre Toma necredinciosul și despre duminica lui Toma, adică a lui Toma cel necredincios.
Pentru că ne sună în minte și-n urechi versetele mult citite și deseori citate din Evanghelia Sfântului Ioan, capitolul 20, 24-29. Acolo ni se vorbește de Toma care a spus celorlalți ucenici că nu crede că Domnul a înviat până ce nu va fi văzut în mâinile Lui semnul cuielor și nu-și va fi pus mâna în coasta Lui. Același text ne informează că după opt zile, ucenicii aflându-se toți laolaltă, Iisus a venit, ușile fiind încuiate, a stat în mijlocul lor și a grăit lui Toma: Adu degetul încoace și vezi mâinile Mele și adu mâna ta și o pune în coasta Mea și, nu fi necredincios, ci credincios. Drept care Toma răspunde, covârșit: Domnul meu și Dumnezeul meu!
Dar, dacă nu pregetăm a cerceta și celelalte Evanghelii, constatăm că nu numai Toma a fost necredincios; necredincioși au fost toți apostolii, așa încât Duminica Tomei (subînțeles necredinciosul) s-ar cuveni să se numească a tuturor apostolilor bântuiți de necredință.
În adevăr, referatul Sfântului Marcu ne-o arată pe Maria Magdalena mergând să-i vestească pe apostoli că L-a văzut pe Domnul viu și pe aceștia nedându-i crezare. Mergând alți doi care-L văzuseră în drum spre o țarină, Iisus li se arată și-i ceartă pentru necredința și împietrirea lor. […]
Nu încape așadar dubiu că n-au crezut toți, nu doar Toma. N-au crezut pentru că nici nu era de crezut! Într-atâta trebuie să le fi apărut răstignirea, moartea și înfrângerea lui Iisus drept definitive și ireversibile. Făgăduințele învățătorului lor: vorbe frumoase, iluzii spulberate, amăgeli ale cugetului!
(Nicolae Steinhardt, Dăruind vei dobândi, Editura Dacia, 1997, pp. 98-99)
