Statul român este complice și la răpirile copiilor români de către instituțiile altor state: cazurile Smicală și Barbu

Author:

Vă invităm să ne urmăriți pe o altă pagină de Facebook, căci cea veche este inutilă fiind obturată de algoritmii lui Zuckerberg. Noua pagină poate fi accesată AICI.

De ani buni de zile două familii de români se luptă să-și recupereze copiii ce le-au fost răpiți de așa-zise instituții de „protecția copilului” din state occidentale, precum Anglia și Finlanda, unde se presupune că drepturile omului ar trebui să fie respectate. Și probabil nu sunt singurele familii cu astfel de situație, dar nu sunt prea mediatizate.

În tot acest răstimp, statul român a rămas inert la toate solicitările familiilor sau ale societății civile pentru aducerea în România a acestor copii, alături de părinții lor naturali, de care au fost despărțiți abuziv.

Preluarea copiilor doctoriței Camelia Smicală, acum Jalaskoski, de către autoritățile finlandeze se află în atenția Ambasadei României la Helsinki. Medicul, stabilit în Tampere, are o fată de 16 ani dintr-o căsătorie anterioară, și doi copii de 6 și 7 ani, al căror tată este un om de afaceri finlandez. După divorțul părinților, cei doi copii mici au rămas în îngrijirea mamei, însă tatăl lor a făcut o plângere în instanță și a cerut custodia completă, pe motiv că mama ar avea de gând să-i aducă în România.

”Locuiesc din 2005 in Finlanda si lucrez din 2008 ca medic in Finlanda,Tampere”, a scris Camelia Jalaskoski în mail-ul trimis Mesagerului de Neamț .M-am casatorit cu un cetatean finlandez, Petri Jalaskoski, care m-a agresat incepanad cu 2006 ,atat fizic, cat si psihic. In 2007 a incercat sa ma omoare prin strangulare. Am primit certificat medico-legal care atesta agresiunea si am fost dusi la o casa de siguranta. In 2010 a fost o noua tentativa de omor, in urma careia am divortat si m-am mutat cu copiii in alt oras.

In tot acest timp, politia finlandeza a refuzat sa cerceteze agresiunea, nu am primit translator , fostul meu sot a fost folosit ca traducator . Timp de 8 ani protectia copilului si poliția finlandeza au refuzat sa ne asculte. Tatal copiilor nu a platit niciodata pensie alimentara si toti oficiali finlandezi ne-au agresat psihic,din motive de rasism, aparand tatal care ne-a agresat. Sistemul juridic finlandez a aparat tatal, lui i s-a dat avocat din oficiu. Eu nu am primit avocat si nici copiii.

Copiii au refuzat sa-si vada tatal agresor si ca urmare,sistemul juridic finlandez m-a obligat sa platesc amenzi uriase, chiar daca eu nu m-am opus relatiei tata-copii. Cei trei executori judecatoresti care au venit la noi acasa nu au prezentat nicio hartie oficiala ci ne-au agresat pe mine si pe copii. Copiii au fost dusi la casa de copii, fara nicio hotarare oficiala. Nu ma pot apara pentru ca nu stiu despre ce este vorba, nu am primit nici o hotarare oficiala si nimeni nu mi-a prezentat nici un argument.

Legea finlandeza spune ca si copiii trebuie ascultati, nu ai voie sa obligi in nici un fel copiii. Scoala, psihologul copiilor si alti oficiali au prezentat rapoarte din care reiese cum ca sunt foarte bine ingrijiti, foarte fericiti si bine educati.

Consider ca timp de 10 ani,oficialitatile finlandeze ,din motive rasiste, au incalcat toate drepturile omului in cazul nostru ,precum si legile finlandeze.

Cer ajutorul statului român!

Camelia Jalaskoski (Smicală)”.

Despre cazul copiilor lui Florin Barbu s-a scris pe acest portal:

Prin urmare, statul român este de mult, nu doar în cazul răpirilor și crimelor din Caracal, total nepăsător față de soarta cetățenilor săi, și mai grav față de soarta unor minori. Își vor corecta autoritățile române această atitudine de sfidare, măcar acum, când o țară întreagă află că nu-și fac datoria de a apăra interesul cetățeanului? Sau va întări ideea că este total complice, datorită indivizilor din sistem implicați în astfel de rețele de trafic uman?

3 thoughts on “Statul român este complice și la răpirile copiilor români de către instituțiile altor state: cazurile Smicală și Barbu”

  1. Chirurg estetician, despre cazul fetelor dispărute la Caracal: „Valorează greutatea lor în diamante! Ştiţi câţi bani „produce” o fată de calibrul acesta, pe zi?!? 50 000 de euro!”

    Chirurgul estetician Adina Alberts a lansat pe pagina sa de Facebook o teorie legată de dispariția fetelor la Caracal.
    Într-o scrisoare deschisă adresată premierului Viorica Dăncilă, celebrul medic susține că fetele sunt în viață și cel mai probabil sunt scoase din țară la produs, pentru că „valorează greutatea în diamante”.

    „Stimata doamna, cu respect pentru functia pe care o ocupati in stat, dati-mi voie sa va spun ca dvs sunteti, in toata povestea asta, foarte departe de adevar! Dvs cu referendumul despre care vorbiti public…

    Fetele astea nu sunt moarte!

    Doamna, mai pierdeti mult vremea!?!?

    Sesizati, pentru Dumnezeu, INTERPOLUL!!! Dati-le in urmarire generala. Exista organisme internationale care se lupta din greu cu acest fenomen. Stiti ca

    Romania ocupa locul intai in Europa la traficul de minori pentru sex si organe?!?

    Deplasati-va personal la Caracal, “inghesuiti-l” pe procurorul care a intarziat actiunea politistilor si aflati adevarul!

    Luati-o la intrebari si pe dna procuror care a iesit public alaltaieri seara, la 21:30, ora de maxima audienta, si cu lacrimi in glas ne-a anuntat ca “in cenusa din cazan s-au gasit bijuteriile Alexandrei, recunoscute de mama fetei, precum si fragmente de oase si dinti ce par a fi umani”, declaratie publica ce a avut o singura menire, aceea de a ne face pe noi toti sa credem ca fetele sunt moarte si sa ne obisnuim cu ideea.

    Iata niste indicii care ma fac sa cred cu tarie ca aceste fete sunt in viata si probabil sunt deja scoase din tara!

    1. Simplu fapt ca pe langa situatia Alexandrei, se incearca “o rezolvare” si a celuilalt caz cu notorietate publica, acela al Luizei… care necesita, nu-i asa, si acesta o solutie gen “praf in ochi”!

    2. Cazanul in care cica a incinerat-o pe fata… cum sa incinerezi un corp intr-un cazan?!? Corpul uman contine 70% apa. Ca sa incinerezi un corp iti trebui minim 2 ore temperatura de peste 1000 de grade Celsius, temperatura pe care nu o poti obtine decat intr-un cuptor special! La crematoriu IML din Bucuresti, cand se incinereaza un cadavru, miroase tot Berceniul. Cum puteti crede ca Alexandra a fost incinerata in cazan, in aer liber?!

    3. Iesirea publica a dnei procuror, seara, la 21:30, total neobisnuita, oferind detalii menite sa ne “faca praf” pe noi telespectatorii, si sa ne stearga orice urma de indoiala asupra mortii acesteia!

    4. Mama Alexandrei a primit un telefon de la un numar necunoscut si o voce barbateasca i-a spus:”Mama soacra, eu si fata ta am plecat in Anglia ca sa facem bani!”

    5. “Criminalul” declara ca a surprins-o pe fata la telefon apeland 112. Pai oricine stie ca, dupa un apel la 112, ar fi trebuit ca politia sa ajunga urgent. “Criminalul” asta, in schimb, nu s-a sinchisit, si “a omorat-o, a transat-o, a incinerat-o” parca stiind ca nimeni si nimic nu-l va deranja din treaba!

    6. Faptul ca mama Luizei, dupa o prima tentativa nereusita pe care am avut-o de a discuta la telefon, atunci cand am sunat-o din nou dupa 2 zile, mi-a zis ca e greseala si ca ea n-are nicio fata, desi vocea era aceeasi! Probabil a fost amenintata!

    7. Daca fetele ar fi fost moarte, nu ar mai exista aceasta reticenta din partea politiei, procuraturii, aceasta lentoare incredibila in a actiona…

    8. Si nu in ultimul rand, simplu fapt ca asa zisul criminal avea “bluza galbena a copilei“ aruncata lejer pe umeri… mi se pare sugestiv pentru toata aceasta dorinta de manipulare a maselor!

    Doamna, ce fac specialistii de pe langa dvs?!?

    Deci, doamna, fetele astea valoreaza greutatea lor in diamante! Fetele astea nu au fost rapite ca sa fie omorate, ci ca sa “produca”! Uitati-va la tineretea si la frumusetea lor!!! Stiti cati bani “produce” o fata de calibrul acesta, pe zi?!?
    50 000 DE EURO/ZI

    Stiti cati clienti sunt obligate sa aiba intr-o singura zi?!

    100-150 DE CLIENTI/ZI

    Mai puteti respira, doamna?!?! Mai puteti dormi noaptea?!! Pentru ca eu, nu!

    Pt dvs, doamna, ar trebui sa fie foarte usor sa accesati niste informatii clasificate. Ar trebui sa fie foarte simplu sa va informati corect, aveti parghii, aveti institutii, aveti puterea! De ce n-o faceti?!?

    Cautati si la Braila! Va implor… din nou!”, scrie Adina Alberts pe pagina sa de Facebook.

    https://www.antena3.ro/actualitate/chirurg-estetician-despre-cazul-fetelor-disparute-la-caracal-valoreaza-greutatea-lor-in-diamante-532002.html

  2. „Fetele astea nu sunt moarte!” Un medic, un expert criminalist și un fost șef de crematoriu spun răspicat că Dincă nu avea cum să ardă trupul Alexandrei într-un butoiu
    Actualitate Interna
    Dodo RomniceanuJul 31, 2019, 10:021934
    În lipsa unor informații oficiale complete și lămuritoare, opinia publică speculează, în vreme ce presa încearcă, „pe surse”, să obțină cât mai multe amănunte despre caz, lasând pe piață prea multe informații neverificale sau neplauzibile. Din păcate, în goana după senzațional și exclusivități, spațiul public s-a umplut în ultimele zile de piste și informații false care ar putea chiar deturna cursul anchetei, îngreuna-o sau chiar ar putea da speranțe deșarte unor părinți care și așa nu știu ce și cât să mai creadă din ce spun autoritățile incompetente și agresive sau prea puțin comunicative.

    Totuși câteva semne de întrebare sunt pe buzele tuturor pentru că nimeni nu poate accepta versiunea incendierii unui trup măcelărit – dar fără urme de sânge la fața locului – într-un butoi, la temperaturi mult prea mici pentru o astfel de operațiune.
    Vladimir Beliș, fostul director al IML, este de părere că Alexandra Măceșanu ar putea fi în viață.

    ”Eu cred că nu se va găsi material biologic, iar, dacă se găsește, nu cred că se va identifica persoana. Eu am un dubiu asupra realității morții. Nu avem cadavru. Nici Cioacă nu a fost acuzat de crimă, ci de leziuni cauzatoare de moarte, pentru că nu s-a găsit cadavrul”, a spus Vladimir Beliș la Antena 3.

    ”100% nu s-a putut face o incinerare în acel butoi. O incinerare se efectuează în momentul când se ajunge la temperatura de 1400 de grade. E exclus să poată să ardă! Nu se poate obține o astfel de temepratură. În crematoriu, în cuptorul special, temperatura o obțineam după o oră, iar arzătorul era imens, cu diametrul de aproape un metru. Acest nemernic, părerea mea, e că trage de timp. Fata cred că e în viață și el trage de timp să scape de urme. La crematoriu, coșul are o înălțime de 20 de metri. Vecinii ne bodogăneau și așa pentru miros”, a opinat și Gheorghe Ionel, fost director al Crematoriului uman Vitan-Bârzești.

    Suspectul, Gheorghe Dincă, 66 de ani, a recunoscut că le-a omorât pe Alexandra și Luiza, însă nu le-a indicat anchetatorilor precis și locul unde ar fi aruncat trupurile celor două. Ba chiar a părut că vrea să le facă acestora o farsă, plimbându-i, înainte de a se cere la doctor pentru dureri în zona pieptului și coastelor, pe malul Dunării și Oltului unde le-ar fi spus că ar fi aruncat trupurile victimelor.

    Expertul criminalist Dan Antonescu consideră că, cel probabil, bărbatul este un criminal în serie, pentru care uciderea unei tinere a ajuns o rutină. „Modul în care a acţionat Gheorghe Dincă în ultimul caz, al Alexandrei Măceşanu, arată că ştia pas cu pas ce trebuie să facă. Fără nicio emoţie, cu toate că acţiona ziua. Ştia cum să-şi aleagă victimele după un anumit tipar, iar acţiunea efectivă de răpire era oarecum standardizată. Din păcate pentru ea, prin telefonul dat la 112, Alexandra l-a scos din acea rutină”, spune Dan Antonescu pentru Adevărul.

    „În timpul anchetei ce a urmat după ce a fost reţinut, la un moment dat, nu a mai rezistat şi a recunoscut cele două crime despre care a fost luat la întrebări. În mod normal, anchetatorii i-au cerut să reconstituie faptele şi să indice locul în care a plasat cadavrele. Atunci criminalul s-a panicat pentru că, cel mai probabil, are un loc bine ascuns în care şi-a ascuns toate victimele. Şi, pentru că cel mai probabil acolo sunt plasate mai mult de două cadavre, acum încercă sa-i ducă pe anchetatori pe piste false, simulând confuzia. Cadavrele sunt ba în Dunăre, ba în Olt, ba arse”, precizează expertul. „Dacă ar fi folosit acid pentru a descompune cadavrul nu avea destul timp. Pentru că, în cel mai puternic acid, un cadavru se dizolvă parţial în cel puţin 48 de ore”, mai spune specialistul.

    Adina Alberts, medic primar chirurgie plastică, îi adresează și ea o scrisoare deschisă premierului incompetent Viorica Dăncilă, în care își expune versiunea cu privire la cele întâmplate la Caracal:

    SCRISOARE DESCHISA catre Dna Viorica Dăncilă

    Stimata doamna, cu respect pentru functia pe care o ocupati in stat, dati-mi voie sa va spun ca dvs sunteti, in toata povestea asta, foarte departe de adevar! Dvs cu referendumul despre care vorbiti public…
    Fetele astea nu sunt moarte!
    Doamna, mai pierdeti mult vremea!?!?
    Sesizati, pentru Dumnezeu, INTERPOLUL!!! Dati-le in urmarire generala. Exista organisme internationale care se lupta din greu cu acest fenomen. Stiti ca Romania ocupa locul intai in Europa la traficul de minori pentru sex si organe?!?
    Deplasati-va personal la Caracal, “inghesuiti-l” pe procurorul care a intarziat actiunea politistilor si aflati adevarul!
    Luati-o la intrebari si pe dna procuror care a iesit public alaltaieri seara, la 21:30, ora de maxima audienta, si cu lacrimi in glas ne-a anuntat ca “in cenusa din cazan s-au gasit bijuteriile Alexandrei, recunoscute de mama fetei, precum si fragmente de oase si dinti ce par a fi umani”, declaratie publica ce a avut o singura menire, aceea de a ne face pe noi toti sa credem ca fetele sunt moarte si sa ne obisnuim cu ideea.

    Iata niste indicii care ma fac sa cred cu tarie ca aceste fete sunt in viata si probabil sunt deja scoase din tara!
    1. Simplu fapt ca pe langa situatia Alexandrei, se incearca “o rezolvare” si a celuilalt caz cu notorietate publica, acela al Luizei… care necesita, nu-i asa, si acesta o solutie gen “praf in ochi”!
    2. Cazanul in care cica a incinerat-o pe fata… cum sa incinerezi un corp intr-un cazan?!? Corpul uman contine 70% apa. Ca sa incinerezi un corp iti trebui minim 2 ore temperatura de peste 1000 de grade Celsius, temperatura pe care nu o poti obtine decat intr-un cuptor special! La crematoriu IML din Bucuresti, cand se incinereaza un cadavru, miroase tot Berceniul. Cum puteti crede ca Alexandra a fost incinerata in cazan, in aer liber?!
    3. Iesirea publica a dnei procuror, seara, la 21:30, total neobisnuita, oferind detalii menite sa ne “faca praf” pe noi telespectatorii, si sa ne stearga orice urma de indoiala asupra mortii acesteia!
    4. Mama Alexandrei a primit un telefon de la un numar necunoscut si o voce barbateasca i-a spus:”Mama soacra, eu si fata ta am plecat in Anglia ca sa facem bani!”
    5. “Criminalul” declara ca a surprins-o pe fata la telefon apeland 112. Pai oricine stie ca, dupa un apel la 112, ar fi trebuit ca politia sa ajunga urgent. “Criminalul” asta, in schimb, nu s-a sinchisit, si “a omorat-o, a transat-o, a incinerat-o” parca stiind ca nimeni si nimic nu-l va deranja din treaba!
    6. Faptul ca mama Luizei, dupa o prima tentativa nereusita pe care am avut-o de a discuta la telefon, atunci cand am sunat-o din nou dupa 2 zile, mi-a zis ca e greseala si ca ea n-are nicio fata, desi vocea era aceeasi! Probabil a fost amenintata!
    7. Daca fetele ar fi fost moarte, nu ar mai exista aceasta reticenta din partea politiei, procuraturii, aceasta lentoare incredibila in a actiona…
    8. Si nu in ultimul rand, simplu fapt ca asa zisul criminal avea “bluza galbena a copilei“ aruncata lejer pe umeri… mi se pare sugestiv pentru toata aceasta dorinta de manipulare a maselor!

    Doamna, ce fac specialistii de pe langa dvs?!?

    Deci, doamna, fetele astea valoreaza greutatea lor in diamante! Fetele astea nu au fost rapite ca sa fie omorate, ci ca sa “produca”! Uitati-va la tineretea si la frumusetea lor!!! Stiti cati bani “produce” o fata de calibrul acesta, pe zi?!?
    50 000 DE EURO/ZI
    Stiti cati clienti sunt obligate sa aiba intr-o singura zi?!
    100-150 DE CLIENTI/ZI
    Mai puteti respira, doamna?!?! Mai puteti dormi noaptea?!! Pentru ca eu, nu!

    Pt dvs, doamna, ar trebui sa fie foarte usor sa accesati niste informatii clasificate. Ar trebui sa fie foarte simplu sa va informati corect, aveti parghii, aveti institutii, aveti puterea! De ce n-o faceti?!?
    Cautati si la Braila! Va implor… din nou!

    https://www.podul.ro/articol/fetele-astea-nu-sunt-moarte-un-medic-un-expert-criminalist-si-un-fost-sef-de-crematoriu-spun-raspicat-ca-dinca-nu-avea-cum-sa-arda-trupul-alexandrei-in-butoiul-cu-cenusa-6542.html

  3. Cu sau fara interpol, rapirile de persoane au complicitati internationale..atita doar ca si pe acest plan negativ, faptul ca romania detine locul 1 spune ceva grav despre mocirla periculoasa in care traim..referitor la caracal ar trebui sa se vorbeasca mai mult despre declaratiile martorilor care au auzit tipete la ora 4..mult dupa ce mincinosul rapitor dezaxat dinca zice ca a surprins.o pe victima apelind 112…cum de nu s.a speriat? Ce interlopi il apara si la rindu.i ii apara si el? Ca sa nu mai vorbim si de autoritati…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

X