Iată ce scrie pe Project Syndicate fostul secretar general adjunct ONU pentru probleme economice și sociale, Jose Antonio Ocampo:
Anul acesta, lumea comemorează aniversarea a doua evenimente-cheie pentru dezvoltarea sistemului monetar global. Primul este crearea Fondului Monetar International (FMI) la Conferința de la Bretton Woods, în urmă cu 75 de ani. Al doilea este apariția, acum 50 de ani, a Drepturilor Speciale de Tragere (DST), produsul global de trezorerie al FMI.
Când a lansat DST, Fondul a sperat să-l facă „principalul activ de investiții și economisire al sistemului monetar internațional”. A rămas până azi un deziderat neîmplinit; într-adevăr, DST sunt unul dintre cele mai puțin folosite instrumente ale cooperării internaționale. Cu toate aceste, mai bine mai târziu decât niciodată: transformarea DST într-o reală monedă globală ar aduce câteva reale beneficii sistemului economic și monetar mondial.
Ideea unei monede globale nu este nouă. Înainte de negocierile de la Bretton Woods, John Maynard Keynes propusese „bancor-ul” drept unitate monetară a Uniunii Internaționale de Clearing, pe care tot el o propusese. În anii 1960, sub conducerea economistului belgiano-american Robert Triffin, au fost făcute și alte propuneri care să rezolve problemele crescânde ale sistemului dualist dolar-aur stabilit la Bretton Woods. Sistemul a intrat, în final, în colaps în 1971. Ca rezultat al acelor discuții, FMI a aprobat crearea DST în 1967 și l-a inclus în Codul propriu doi ani mai târziu, în 1969.
Deși emisiunea de DST a Fondului Monetar Internațional seamănă cu emisiunea de monedă a băncilor centrale, DST îndeplinesc doar o parte a funcțiilor pe care le au banii. Într-adevăr, DST sunt un activ de trezorerie și, din acest motiv, un depozitar al valorii. Sunt, de asemenea, unitatea de cont a Fondului. Dar numai băncile centrale – mai ales cele din țările în curs de dezvoltare dar și în unele economii dezvoltate – și doar câteva instituții internaționale folosesc DST ca formă de schimb și plată între ele.
DST prezintă câteva avantaje de bază, nu în ultimul rând fiind de menționat că FMI le poate folosi ca un instrument de politică monetară într-o criză economică globală. În 2009, de exemplu, FMI a emis 250 miliarde DST pentru a lupta împotriva recesiunii, ca urmare a unei propuneri venite din partea G20.
Dar cel mai important, DST poate deveni instrumentul de bază pentru finanțarea programelor FMI. Până în prezent, Fondul s-a bazat în principal pe creșteri de capital și pe împrumuturi de la țările membre. Dar capitalurile s-au mutat treptat către creșterea economică; ultima majorare de capital a fost aprobată în 2010 dar Congresul SUA a aprobat-o de-abia în 2015. Iar împrumuturile luate de la țările membre, principala sursă de finanțare a Fondului (mai ales în perioadele de criză) nu sunt instrumente multilaterale cu adevărat.
Cea mai bună alternativă ar fi transformarea FMI într-o instituție finanțată integral și condusă prin propria monedă globală – o propunere făcută cu câteva decenii în urmă de Jacques Polak, economistul șef al FMI din acele vremuri. O variantă simplă ar fi ca DST deținute de țări dar neutilizate să fie considerate „depozite” la FMI, pe care FMI le-ar putea folosi pentru a împrumuta alte țări. Asta ar cere o schimbare a reglementărilor Fondului, întrucât în prezent DST-urile deținute de țări nu sunt administrate de FMI în conturi individuale.
Fondul ar putea apoi să emită DST în mod regulat sau, și mai bine, în perioade de criză, la fel ca în 2009. Pe termen lung, cantitatea emisă trebuie corelată cu cererea de rezerve în valută străină. Numeroși economiști și chiar FMI însuși estimează că fondul ar putea emite 200-300 miliarde dolari sub formă de DST pe an. Mai mult, asta ar extinde beneficiile financiare (seniorajul) ale emiterii de monedă globală pentru toate țările. În prezent, aceste beneficii sunt valabile doar pentru câteva monede naționale sau regionale care sunt folosite la nivel internațional – în special dolarul american și moneda euro.
O utilizare mult mai activă a DST ar face totodată sistemul monetar internațional mult mai independent de politica monetară a SUA. Una dintre problemele majore ale sistemului monetar global este că obiectivele politice ale Statelor Unite, în calitate de emitent al principalei monede folosite ca tezaurizator, nu sunt intotdeauna în concordanță cu stabilitatea generală a sistemului.
În orice caz, monedele naționale sau regionale ar putea circula în continuare, în paralel cu creșterea rezervelor deținute în DST. Iar un nou „cont de înlocuire” al FMI ar putea permite băncilor centrale să schimbe rezervele lor contra DST, așa cum SUA propuseseră încă din anii ʽ70.
DST ar avea și potențial de a fi utilizat în tranzacții private sau pentru a exprima valoarea nominală a obligațiunilor guvernamentale. Dar, așa cum FMI a subliniat în raportul său către Consiliul de Conducere în 2018, aceste „DST de piață”, care ar transforma unitățile de fond în bani în toată regula, nu sunt esența reformelor propuse aici. Și nici nu este nevoie ca DST să fie utilizat ca monedă în afara Fondului.
Aniversarea FMI și cea a DST în 2019 sunt motive de sărbătoare. Dar ele reprezintă totodată o ocazie ideală de a transforma DST într-o adevărată monedă globală care va întări sistemul monetar internațional. Politicienii ar trebui să profite de ea.
Și uite așa, dintr-o dată, lumea este încă o dată îndemnată și manipulată să-și dorească inevitabilul. Venind la numai o zi după ce saudiții au amenințat că renunță la petrodolari, prezentarea lui Ocampo vine la țanc, ca să nu spunem mai multe.
După cum s-a mai spus, nimic nu durează la infinit:
Tot legat de subiectul globalizare: https://www.incorectpolitic.com/masinile-electrice-sunt-o-mare-teapa-si-un-pas-inainte-spre-noua-ordine-mondiala/