Fotografia de mai sus ne-a fost trimisa de sora Elena, împreuna cu următorul text:
Hartie colorata, mijloacele de control al popoarelor și a guvernelor aduse la valoarea unui gunoi inutil… Când valoarea este aleasa de “arhitectul” lumii!
Aceasta este realitatea pentru sistemul financiar actual, în care valoarea se poate anula peste noapte, si care poate ingenunchea omenirea
Oamenii in general, nu vor sa vada si nu vor sa auda ca cele mai multe tari si guverne sunt parteneri și că instrumentul nostru de control, banii, care au doar valoarea de control și nu valoarea contabila data, sunt facuti sa ne inrobeasca si cand nu mai sunt utili si functionabili sub forma lor, redevin ceea ce sunt de fapt: hartii fara valoare.
Suntem într-un deceniu de criză și toți cei care vin și vor veni in urmatorul deceniu la guvernare vor face tot ceea ce le sta in putinta să ne controleze, fie că vor destrăma, fie că vor fura avere și energie, fie că vor crea o anarhie socială … dar nimic din ceea ce vor face nu va avea de a face cu problema … deoarece criza aceasta există și va exista pentru a crea legea și regulile pentru planurile lor “minunate”!
In toată această fraudă la nivel mondial, bazata pe sistemul datoriei care “naște“ bani, TU vei fi întotdeauna cel care achită factura!
Este rusinos si nedemn sa participam la aceasta frauda chiar si prin pasivitate, care epuizează pe ceilalți și care susține cultura mondială a maestrului!
Timp pana la prigoana inca mai avem, ceea ce vom face și cum ne vom cladi viitorul de acum inainte este decizia noastră…!
Mai apare si cate un punct de vedere incorect politic legat de imigratie:
https://evz.ro/cardinal-culoare-robert-sarah.html
Poate ma insel, dar imi aduc aminte vag parca, era o profetie in care se spunea ca la sfarsitul vremurilor, banii si aurul vor ajunge imprastiate pe strazi.
Fotografia din articol mi se pare reprezentativa daca exista acea profetie.
Da , exista aceasta proorocie in VECHIUL TESTAMENT spusa pe PROOROCUL IEZECHIEL in
CAP 7, VERSETUL 19 :
”19. Argintul si-l vor arunca pe ulite si vor dispretui aurul; argintul lor si aurul lor nu-i vor putea scapa in ziua urgiei Domnului; cu acestea ei nu vor putea sa-si sature sufletele, nici sa-si umple pantecele lor, pentru ca acestea au fost pricina a nelegiuirilor lor.”
Cosmin Există aceasta profeție, mi-o amintesc perfect, dar nu mai știu exact unde am citit. Încă o dovada că traim vremurile de pe urmă!
Si eu imi amintesc ca am citit aceasta profetie!
Doamne ajuta!
Profeția suna cam așa: astăzi banii și aurul stau în bănci închise. Iar mâncarea este pe toate străzile. În vremurile din urmă mâncarea va sta închisă în bănci iar banii și aurul pe toate străzile.
Viziunile Starețului rus Antonie acolo scria Parintele despre banii actuali și sistemul financiar global ; zicea ca acești mult doriți dolari și franci vor fi măsurați cu metrul pe străzi , iar cei ce se vor încrede in bănci vor ajunge cerșetori peste noapte ; despre aur spunea ca va ajunge la adevarata lui valoare adica 0 ; citi viziunile Starețului rus Antonie , prima și a doua viziune ; PS: găsiți va locuri retrase prin munți și cumpărați-vă echipamente de supraviețuire de pe net cât inca se mai poate gen cort , sac de dormit , bocanci militari, haine etc etc etc sănătate
Unu din moldova
Da-ne citate, te rog.
In rest:
Nici retragerea la sat nu e o solutie definitiva… Staretul Antonie: OAMENII VOR FI VANATI PENTRU A FI MANCATI
https://ortodoxinfo.ro/2017/11/24/nici-retragerea-la-sat-nu-e-o-solutie-staretul-antonie-oamenii-vor-fi-vanati-pentru-fi-mancati/
Săracul Otroc!
Cine să-l creadă?
Și câte a spus, în scurta lui viață de 10 ani?
A spus că TOT AURUL va ieși la suprafața pământului, iar mâncarea ascunsă în containere, bine păzite de armată în buncăre!
Oamenii vor muri în apartamente, iar sub pământ…mâncare pentru toată lumea!
Pentru răutatea și ne-credința oamenilor, ar fi putut ajunge cu anii până în zilele noastre, devenind medic-monah, dar n-a mai vrut!
https://ortodoxinfo.ro/2019/03/11/transcriptul-inregistrarii-cuvioasa-pelaghia-din-reazani-despre-vremurile-din-urma-si-antihrist/
La comentarii:
ATENȚIE ȘI-AICI pentru că ne paște același lucru; ”CÂND PRODUSELE NU MAI AU ZEROURI ÎN COADĂ ȘI TOTUL TINDE SĂ SE IEFTINEASCĂ:
După aceea, oameni vor intra triști în magazine, fără bani și vor vedea mărfuri fără zerouri; nu vor crede că s-au ieftinit și-atunci, vor cumpără din ce în ce mai mult; vor mânca, se vor satură și se vor gândi că de-acum încolo așa va fi!
Când vor începe să gândească astfel, TOATE ACELE PRODUSE VOR FI ASCUNSE SUB PĂMÂNT, în frigidere imense; unde?!
Potrivit reportajului ( 1.02.25) arată cum se plimbau cu motostivuitorul prin “cămară de stat” din buncăre, în fostele mine (la 100 m adâncime, sub pământ); se vedeau cum zac unul peste altul, saci întregi cu produse alimentare, cutii sortate, toate la o temperatura ideală de maxim 10 grade – reporterul spunea că zahărul ține și 12 ani la o așa temperatură. Pentru securitate, arată pereți etanși uriași (din oțel), asemenea unui submarin, care să asigure securitatea în cazul unor inundații sau a altor factori externi (inclusiv umani).
Pe pământ va începe foamea (creată artificial de autorități); iar acei oameni (tinerii în special..) obișnuiți cu mâncare multă și bunătăți, “nu vor mai avea conștiința, pe negândite vor trece de la carnea de animale, la carnea de om” (spunea Slavocica).
De aceea, zicea Slavocica: “toate ușile de la case, garaje, de la magazinele particulare, vor sta descuiate că să nu creadă bandiții că acolo ar fi ascunsă ceva de mâncare.
Foametea va dura câteva luni, însă va fi înfiorător, va muri multă lume.”
El vedea cum o mama cu copii mulți va muri exact deasupra unor astfel de buncăre cu frigidere multe, multe…pline cu mâncare.
Asta l-a impresionat atât de mult, încât își ținea mâna la piept când vorbea.
Slavocia spunea: “întreg subteranul este plin de produse, iar ei, sus, deasupra, exact deasupra acestor produse, vor muri de foame”.
Slavocia spunea că evenimentele se vor derula foarte rapid: foametea va fi cruntă dar va fi de scurtă durata, că și războiul care va ține o perioada foarte scurtă de timp.”
PAPA FRANCISC A ACCEPTAT SĂ FIE PREZENT LA DECLARAREA AUTONOMIEI TERITORIALE A ARDEALULUI?!
Autoritățile de la Budapesta i-au pregătit pe ungurii din Ungaria și pe etnicii maghiari din România pentru marele eveniment, pelerinajul iredentist programat la Miercurea-Ciuc pentru ziua de 1 iunie 2019 când, în prezența Papei Francisc, să fie declarată autonomia teritorială a Ardealului și, apoi, alipirea la Ungaria.
În fiecare an, pelerinajul Rusaliilor catolice de la Șumuleu Ciuc a avut loc în sâmbăta dinaintea Rusaliilor. În anul 2019 pelerinajul catolic va avea loc în ziua de 8 iunie a.c. Pelerinajul iredentist , împotriva Poporului Român și a integrității teritoriale a României, este programat cu o săptămână mai devreme, sperând organizatorii și participanții că nu-i vede Dumnezeu și nici Sfânta Fecioară Maria.
Se știe că, după Marea Adunare de la Alba Iulia din 1 Decembrie 1918, la care au participat peste 100.000 de români din toate provinciile istorice ale Geției, Poporul Român a înfăptuit Marea Unire și a realizat România Mare.
Ungaria și organizațiile etnicilor maghiari din România nu au recunoscut niciodată Unirea de la Alba Iulia și au luptat continuu împotriva Poporului Român și a Statului Național Unitar Român. La începutul anului 1919, Republica Sovietică Socialistă Ungaria, condusă de Bella Kun și Rusia Sovietică în frunte cu Vladimir Ilici Lenin au declanșat un război împotriva României pentru cucerirea Ardealului și instaurarea Comunismului ale cărui baze teoretice au fost puse de tovarășul Karl Marx și „soția” sa cu barbă, tovarășul Engels. Atunci, Armata Română i-a învins pe cotropitori și la 4 august 1919 a ocupat Budapesta. După Tratatul de la Trianon din 4 iunie 1920, Ungaria a obținut o parte din Sfântul Pământ Românesc până la Tisa, unde locuiau 1.200.000 de români care aveau 192 de biserici ortodoxe și greco-catolice.
În ultimii 100 de ani, Ungaria și iredentismul maghiar, au acționat continuu împotriva României și a Poporului Român aplicând, de regulă, politica pașilor mărunți cu scopul de a anexa Ardealul. După Diktatul de la Viena din 30 august 1940, Ungaria condusă de amiralul fără flotă Horthy Miklos a săvârșit numeroase atrocități împotriva românilor și evreilor din Ardealul cedat de regele Carol al II-lea. Pentru miile de români uciși în chinuri groaznice de către unguri și cei peste 156.000 de evrei trimiși în lagărele din Germania de către Ungaria nici până astăzi autoritățile acestei țări nu au cerut scuze Poporului Român și nu au plătit despăgubiri pentru victimele Holocaustului.
Adevărul istoric cunoscut și de către conducătorii Ungariei și de către unguri este că Poporul Român este urmașul real al Poporului Get, Primul Popor de pe planeta Pământ pe care Bunul Dumnezeu l-a așezat, cu cel puțin 7.000 de ani î.Hr., în Geția Edenică, în Grădina Maicii Domnului. Acesta este Dreptul Istoric Primordial al Poporului Get și al Poporului Român asupra teritoriului din multimilenara Vatră Sfântă și Strămoșească.
Din Istoria Europei se știe că hoardele barbare ale hunilor au ajuns pe bătrânul continent și s-au așezat în Câmpia Panonică, în jurul anului 900 d.Hr. Atunci, strămoșii noștri Geți au fost ospitalieri cu noii veniți. După 300-400 de ani, unele hoarde barbare ale hunilor au migrat, din nou, în număr mic și s-au așezat în unele localități Getice din Ardeal, cu o vechime de câteva mii de ani. Capitala Ungariei, orașul Budapesta își trage numele de la cetatea Getică Buda ale cărei ruine sunt bine conservate și constituie un punct de atracție turistică.
Până la Tratatul de la Trianon, din anul 1920, Ungaria nu a existat ca stat în Europa. Mincinoșii științifici oficiali de la Budapesta, care au falsificat grosolan Istoria acestei țări, i-au învățat pe politicienii maghiari despre așa-zisul mileniu de ocupație a Ungariei asupra Ardealului care a durat 51 de ani, de la 1867 până în anul 1918.
Sfidând Adevărul și Dreptul Istoric al Poporului Român asupra Ardealului, conducătorii Ungariei, ai bisericilor catolice maghiare și ai numeroaselor organizații ale etnicilor maghiari din România au programat, în complicitate cu Papa Francisc, ca pe Sfântul Pământ Strămoșesc Românesc, în mijlocul țării noastre, la Miercurea-Ciuc, în ziua de 1 iunie 2019 să declare autonomia teritorială a Ardealului și să acționeze în plan extern pentru recunoașterea acesteia, după modelul Kosovo.
Pentru a putea pretinde aplicarea principiului autodeterminării popoarelor, Ungaria a acordat dublă cetățenie pentru circa 4,2 milioane cetățeni români (din care 1,2 milioane etnici maghiari) și a cumpărat multe sute de mii de hectare de teren agricol și păduri în Ardeal. Acestea se adaugă la zecile de mii de imobile dobândite ilegal de multe persoane juridice și persoane fizice maghiare la care Statul Român le plătește anual peste 500 milioane euro la hoții de imobile şi la cei care au fost împroprietăriţi ilegal.
Cu ştiinţa şi acordul Papei Francisc, la Miercurea-Ciuc este pregătită participarea Preşedintelui Ungariei, a Primului-ministru, a întregului Guvern și Parlament de la Budapesta, a europarlamentarilor din Ungaria (inclusiv a pastorului Tokes Ladislau), a liderilor organizațiilor maghiare din Bazinul Carpatic, din alte țări europene, din S.U.A., Canada și Australia, precum și a peste 100.000 de unguri din Ungaria, Serbia, Slovacia, Cehia, Croația, Ucraina și foarte mulți din România, organizați de U.D.M.R. și bisericile catolice maghiare.
Serviciul Român de Informații (S.R.I.) și Serviciul de Informații Externe (S.I.E.) au aflat și i-au înștiințat în scris pe Președintele României, Primul-ministru, Președintele Senatului și Președintele Camerei Deputaților despre ce a pregătit Ungaria împreună cu Papa Francisc împotriva Poporului Român și a integrității teritoriale a României! Cu toții ascund Adevărul și nu acționează pentru a interzice vizita Papei Francisc în România și pelerinajul iredentist inventat la Miercurea Ciuc pentru ziua de 1 iunie a.c., unde urmează să fie declarată autonomia teritorială a Ardealului, limba maghiară ca limba oficială în Ardeal și să fie arborate mii de drapele ale Ungariei.
Dragnea (SRI), Tăriceanu (SIE) ȘTIU/ȘTIAU de mult, dar acum se pun bazele pe bune!
Oculta, SUA, UNGARIA, RUSIA știu de lucrul ăsta: DE CÂȚIVA ANI ARE LOC O REÎMPĂRȚIRE TERITORIALĂ, GEOSTRATEGICĂ DE SFĂRÂMARE DE ȚĂRI, cu NOI DENUMIRI, ETC….
Pe alimentele exportate din Ungaria, încă din 1990 apărea pe harta țării lor, cu Ardealul nostru cu tot inclus!
Săracele servicii…mă faci să râd! Săracul PSD plus toate partidele care a lăsat 30 de ani clasa politică să depindă de GAICA UDMR ca să acceadă la putere, UDMR care nici măcar partid nu e!
Mi-e silă!
Iti ti-e sila MAGDA dar romanul si ROMANIA isi merita ORICE TRAGEDIE avind in vedere ce se intimpla cu noi incepind cu fuga criminalului pacepa dupa care a urmatO CRIZA INSTALATA ARTIFICIAL de foamete/frig/intuneric IN CEA MAI BOGATA TARA DIN LUME ,ROMANIA ANILOR 1979-1989 (unde exista TOTUL-alimente de baza /energie electrica-termica , in cantitati SUFICIENTE prin productia celor 23 de milioane de locuitori ca sa FIE ASIGURAT GRATIS SI IN CANTITATI DECENTE, dar securitatea de 5,5 mil de romani turnatori,prin ȘEFII LOR , vinduti agenturilor straine pentrua da lovitura de stat si a distrige ROMANIA nu au vrut sa ni le asigure nici cu banii jos ) si bineinteles urmatorii 30 de ani pina azi data de mai sus cind stim bine cu ECONOMIA -INDUSTRIA -AGRICULTURA -INVATAMINTUL au fost ȘTERSE de pe teritoriul romanesc si ȘAPTE MILIOANE de romani expulzati in occident .NELEGIUIRE LA COTE MAXIME !
IATA ceea ce spune concret PROOROCUL IEZECHIL in VECHIUL TESTAMENT pentru un astfel de neam satanizat ce il asteapta ! IEZECHIEL cap 5, 6, 7 :
distrugerea ROMANIEI se aseamana cu distrugerea lui ISRAEL pentru ca si EVREII SI ROMANII ORTODOCSI au calcat CUVINTUL SFINTEI TREIMI :
CAPITOLUL 5
Pedeapsa poporului.
1. “Iar tu, fiul omului, ia-ti un cutit taios, ia-ti un brici de barbierit si-l trece pe capul tau si pe barba ta; apoi ia o cumpana cu talgere si imparte parul in trei parti:
2. O treime sa o arzi cu foc in mijlocul cetatii, dupa ce se vor implini zilele impresurarii; o alta treime s-o iei si s-o toci cu cutitul in imprejurimile cetatii; iar cealalta treime s-o spulberi in vant, si eu voi trage sabia in urma lor.
3. Sa opresti insa din parul acela putine fire si sa le legi in poala hainei tale.
4. Apoi sa iei cateva fire, sa le arunci in foc si sa le arzi. Din acestea va izbucni foc impotriva intregii case a lui Israel.
5. Apoi vei zice catre casa lui Israel: Asa graieste Domnul Dumnezeu: Acesta este Ierusalimul, pe care Eu l-am pus in mijlocul neamurilor si al tarilor dimprejur.
6. Dar el s-a razvratit impotriva hotararilor Mele mai mult decat neamurile si impotriva legilor Mele mai mult decat tarile care il inconjoara, caci el a lepadat legile Mele si poruncile Mele nu le-a urmat.
7. De aceea asa zice Domnul Dumnezeu: Pentru ca tu ai inmultit nelegiuirile mai mult decat neamurile dimprejurul tau si poruncile Mele nu le urmezi, nici nu implinesti legile Mele, ba nici dupa legile neamurilor celor dimprejurul tau nu te porti,
8. De aceea asa zice Domnul Dumnezeu: Iata, Eu vin impotriva ta si in mijlocul tau voi rosti osanda ta, in fala neamurilor.
9. Pentru toate spurcaciunile tale iti voi face ceea ce niciodata n-am facut pana acum si nici nu voi mai face niciodata.
10. De aceea parintii isi vor manca pe copii in mijlocul tau si copiii isi vor manca parintii lor; voi aduce asupra ta osanda si toate ramasitele tale le voi spulbera in toate vanturile,
11. Pentru ca tu ai spurcat locasul Meu cel sfant cu toti idolii tai si cu toate ticalosiile tale, de aceea zice Domnul Dumnezeu: Precum este adevarat ca Eu sunt viu, tot asa este de adevarat ca te voi micsora, ochiul Meu nu te va cruta si nici nu te va milui.
12. O treime din locuitorii tai vor muri de ciuma si vor pieri de foame in mijlocul tau; o treime din ei vor cadea de sabie in imprejurimile tale; si cealalta treime o voi imprastia in toate vanturile si voi trage sabia in urma lor.
13. Asa-Mi voi implini mania, Imi voi potoli urgia Mea cu ei si Ma voi razbuna; si cand se va savarsi urgia Mea asupra lor, vor cunoaste ca Eu, Domnul, am grait in ravna Mea.
14. Pustietate te voi face si de ocara intre popoarele cele dimprejurul tau si in fata tuturor trecatorilor.
15. Vei fi de ras si de batjocura, de pilda si de groaza la popoarele cele dimprejurul tau, cand voi savarsi asupra ta judecatile Mele cu manie, cu urgie si cu pedepse aspre: Eu, Domnul, am zis aceasta.
16. Cand voi slobozi impotriva voastra sagetile cele ucigatoare ale foametei, care vor semana moartea, cand le voi slobozi spre pieirea voastra si voi intari foametea intre voi si voi zdrobi tot paiul de grau,
17. Eu voi trimite impotriva voastra foametea si fiare rele care te vor lipsi de copii; ciuma si sange vor trece peste tine si sabie voi aduce impotriva ta: Eu, Domnul, graiesc acestea”.
2:CAPITOLUL 6
Proorocie impotriva lui Iuda.
1. Fost-a catre mine cuvantul Domnului si mi-a zis:
2. “Fiul omului, intoarce-ti fata ta spre muntii lui Israel, prooroceste impotriva lor si zi:
3. Munti ai lui Israel, ascultati cuvantul Domnului Dumnezeu! Asa graieste Domnul Dumnezeu muntilor si dealurilor, sesurilor si vailor: Iata, Eu voi aduce asupra voastra sabie si voi darama inaltimile voastre;
4. Altarele voastre vor fi stricate, idolii ridicati de voi in cinstea soarelui vor fi sfaramati si pe oamenii vostri ii voi face sa cada morti inaintea idolilor vostri;
5. Trupurile fiilor lui Israel le voi pune inaintea idolilor lor si oasele lor le voi risipi imprejurul altarelor lor.
6. In toate asezarile voastre cele locuite, cetatile vor fi nimicite si locurile inalte ale voastre pustiite, altarele voastre vor fi stricate si pustiite, idolii vostri vor fi sfaramati si nimiciti, stalpii vostri inchinati soarelui vor fi sfaramati si lucrarile voastre vor fi ruinate.
7. Cei ucisi vor cadea intre voi si veti cunoaste ca Eu sunt Domnul.
8. Dar Eu voi lasa o ramasita din voi, care va scapa de sabie printre celelalte neamuri, cand veti fi risipiti prin tari.
9. Aceia din voi, care vor scapa, isi vor aduce aminte de Mine printre neamurile unde vor fi dusi in robie, pentru ca voi umili inima lor cea desfranata, care s-a abatut de la Mine, si ochii lor, care s-au desfranat cu idolii, se vor scarbi de ei insisi, din pricina acelor rele pe care le-au facut si a tuturor ticalosiilor lor;
10. Si vor cunoaste ca Eu sunt Domnul si ca nu in zadar i-am amenintat ca le voi trimite toate aceste rele”.
11. Asa graieste Domnul Dumnezeu: “Loveste palma de palma, bate cu piciorul si zi: Vai de casa lui Israel, ca are sa cada de sabie, de foamete si de ciuma, pentru toate nelegiuirile sale!
12. Cel ce va fi departe va muri de ciuma; cel ce va fi aproape va muri de sabie, iar cel ce va scapa de acestea si va ramane va muri de foame. Asa-Mi voi potoli mania Mea impotriva lor.
13. Cand ucisii vor zacea printre idolii lor si imprejurul altarelor lor, pe tot locul inalt si pe toate varfurile de munte, sub tot pomul verde, sub tot stejarul umbros si in tot locul, unde aduceau tamaie mirositoare tuturor idolilor lor, veti cunoaste ca Eu sunt Domnul.
14. Si-Mi voi intinde mana asupra lor si voi face tara peste tot unde locuiesc ei mai pustie si mai desarta decat pustiul Diblat, si vor cunoaste ca Eu sunt Domnul”.
3:CAPITOLUL 7
Urmarea proorociei.
1. Fost-a catre mine cuvantul Domnului si mi-a zis:
2. “Si tu, fiul omului, spune: Asa graieste Domnul Dumnezeul tarii lui Israel: Vine, vine sfarsitul asupra celor patru laturi ale pamantului.
3. Iata iti vine sfarsitul! Trimite-voi impotriva ta mania Mea si te voi judeca dupa caile tale si dupa toate ticalosiile tale te voi pedepsi.
4. Ochiul Meu nu te va cruta, nici nu te va milui, ci-ti voi rasplati dupa caile tale, ticalosiile tale vor fi peste tine si vei cunoaste ca Eu sunt Domnul”.
5. Asa graieste Domnul Dumnezeu: “Iata vine nenorocire peste nenorocire:
6. Sfarsitul! A venit sfarsitul! E langa tine! Iata-l a sosit!
7. A sosit nenorocire asupra ta, locuitor al tarii! Vine vremea, vine ziua tulburarii, iar nu a chiuiturilor de bucurie prin munti.
8. Iata vin acum indata sa vars asupra ta urgia Mea, mania Mea sa o potolesc asupra ta si te voi judeca dupa caile tale si dupa toate ticalosiile tale te voi pedepsi.
9. Ochiul Meu nu te va cruta, nici nu te va milui, ci iti vor plati dupa caile tale; ticalosiile tale vor fi peste tine si vei cunoaste ca Eu sunt Domnul Care loveste.
10. Iata ziua! Iat-o ca vine! Randul tau a venit! Vine urgia! Toiagul infloreste! Trufia se deschide,
11. Si se ridica silnicia ca sa slujeasca de toiag pentru rautate; nimic nu va ramane din ei, nici din bogatiile lor, nici din petrecerile lor, nici din stralucirea lor!
12. Vine vremea, a sosit ziua! Cel ce cumpara samanta sa nu se bucure si cel ce vinde sa nu planga, caci mania vine peste toata multimea lor!
13. Caci cel ce vinde nu se va mai intoarce la cele vandute, macar de ar si ramanea printre cei vii, caci proorocia indreptata impotriva a toata multimea lor nu va fi schimbata si nici nu-si va intari viata sa prin nelegiuirile sale.
14. Suna din trambite si totul e gata, dar nimeni nu va merge la razboi, pentru ca mania Mea este impotriva a toata multimea lor.
15. Afara va fi sabie, iar inauntru ciuma si foamete. Cel din camp va muri de sabie si pe cel din cetate il va manca ciuma si foametea.
16. Iar care vor fugi, vor scapa si vor fi prin munti ca niste porumbei rataciti. Toti vor geme, fiecare pentru nelegiuirea sa.
17. La toti le vor tremura mainile, si picioarele tuturor se vor muia ca apa.
18. Atunci cu sac se vor imbraca si groaza ii va cuprinde; toti vor avea rusinea pe fete si pe cap plesuvia.
19. Argintul si-l vor arunca pe ulite si vor dispretui aurul; argintul lor si aurul lor nu-i vor putea scapa in ziua urgiei Domnului; cu acestea ei nu vor putea sa-si sature sufletele, nici sa-si umple pantecele lor, pentru ca acestea au fost pricina a nelegiuirilor lor.
20. Prin gateli frumoase ei le-au prefacut pe acestea in mandrie si tot din acestea au facut ei chipurile cele rusinoase ale idolilor lor. De aceea le voi face pe acestea necurate pentru ei.
21. Si le voi da prada in mainile strainilor si de jaf nelegiuitilor pamantului, care le vor spurca.
22. Imi voi intoarce fata de la ei si jefuitorii vor intina locasul Meu cel sfant, pentru ca vor intra in el si-l vor spurca.
23. Pregateste lanturi, ca tara aceasta e manjita de nelegiuiti cu sange, iar cetatea e plina de silnicii.
24. De aceea vai aduce pe cei mai rai dintre neamuri ca sa puna stapanire pe casele lor. Voi pune capat trufiei celor puternici si cele sfinte ale lor vor fi intinate.
25. Iata vine pieirea si var cauta pacea, dar nu o vor gasi.
26. Va veni nenorocire peste nenorocire si zvon peste zvon, si oamenii vor cere vedenii de la prooroc; dar preotului ii va lipsi cunostinta legii si batranului sfatul.
27. Regele va plange, capetenia va fi cuprinsa de groaza, iar mainile poporului tarii vor tremura. Ma voi purta cu ei dupa purtarile lor si dupa judecatile lor ii voi judeca si vor cunoaste ca Eu sunt Domnul”.